dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

duminică, 30 decembrie 2012

POEM ÎN ALBUL TRUISMULUI


prefer gelozia ioanei oricărui public infantil
ştiu că indiferenţa mea îi pare un truism
am despărţit durerea
în milioane de celule seci
virginele mioape au rămas suspendate între vagoanele de clasa a doua
şi nopţile în care toţi necredincioşii au nevoie
de motivaţii sangvine
sacralitatea se risipeşte în teorema lui lagrange
prefer gelozia ioanei
cuvintele ei descoperă locurile intime unde pot poposi
open invitation fără consecinţe
alb suprapus albului
Eduard Dorneanu
Mălini, 29 decembrie , 2012





Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

vineri, 28 decembrie 2012

ALUNECĂRI DE ADEVĂR

livia şi-a dorit de crăciun fetuşi mahmuri şi emailuri însiropate
a achitat nota de plată cu iniţialele cadavrelor din mesageria vocală

tatăl vitreg al omului de zăpadă epileptic
i-a făcut rost de o fiolă care conţinea pronume interogativ-convulsive
rezumate cu accidentele degetelor mijlocii
corespondenţa imaginară a sticlei de spirt medicinal

alcoolicii de noaptea a opta s-au deghizat în mântuitori polari

livia întinde piciorul pentru a fi încălţată cu una din cărţile de rugăciune
ale noului şi vechiului moft

urmează alunecările de adevăr
am timp să ascund nuditatea iubitei
în obscura emfază
a punctelor de suspensie

Eduard Dorneanu
Mălini 27 Decembrie 2012


Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.  

vineri, 21 decembrie 2012

CULORI PRIMEJDIOASE


respiraţia ta este violet episcopal
paharele pline cu remy martin dezbracă parţial
inocenţa
buzele roşii caută alb de plumb
nu încă spui
trebuie să îţi îmbraci pomul roditor în negru de cerneală
pe urmele diavolului pot călca doar orfanii
tu ştii
bine răspund eu
îmbracă-mă în culorile primejdioase ale extramundanului
ca pe un verb cu o supradoză de eres.

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.  
Eduard Dorneanu
Mălini 17 decembrie 2012

CAPTIVI



vineri
ritualul arde morfemele sacre

dragostea ne transformă în consumatori captivi
cameleonismul oglinzilor măreşte insecuritatea emoţională
comunicăm telepatic cu satirii şi prestidigitatorii cronofagi
deszăpezim spirale imprecaţii eufonii

vineri
zăpezile acoperă a cincea sacralitate
albul arde inocenţa cifrelor virale
cenuşa este împărţită iterativ calendarelor laice

Eduard Dorneanu
Mălini, 21 Decembrie 2012

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

duminică, 16 decembrie 2012

CONVERTIREA TĂCERII


pereţii te dezbracă de infirmitatea sentimentală a hainelor
urmează convertirea tăcerii
atingi cu pleoapele începutul lumii
reproducem teatral obsesia Casandrei pentru Prius-Neoptolem
emisiile emoţionale sunt percepute ca o formă manieristă
de eludare a stărilor narcisiste
mâinile mele ard pe jumătatea iraţională a cascadei
ars erotica spui asemeni umbrelor de pe tavanul veşniciei
de şaisprezece ori da răspund cu ochii deschişi
chiar acum inund galeriile cu partea din mine
care este gata să se răsucească până la beţie
în carnea altarului
noaptea ne dezbracă de grandoarea viselor suicidare
chemarea rugului  uneşte singurătaţile
Eduard Dorneanu
Mălini, 15 decembrie, 2012

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

PROTECTORUL LINIILOR FRÂNTE


marga s-a căsătorit cu un telefon mobil care suferă de partenofobie
din cauza apelurilor cu număr necunoscut
rudele apelează la sintagme erotico-maniacale 
şi refrene îmbibate cu alcool triplu rafinat

andrada a abandonat cursa regulată
spre capitala sentimentală a estului nimfo-decadent
piloţii împart resturile rămase din copia începutului lumii
negarea dă vulnerabilitate accentuată secundelor
şi redefinește durerea preludiului

martorii paşilor se încolonează alături de protectorii liniilor frânte
sărutul sfintei păcătoase îmi arde zăpada din pragul uşii
numele femeilor înlocuiește pânza de păianjen dintre stelele impare

numărătoarea paralelă a sfârşiturilor de lume
începe cu uitarea ta.

Eduard Dorneanu
Mălini, 12 decembrie 2012

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

luni, 10 decembrie 2012

7,63 ( Plictiseală postelectorală)


Iarna aprinde candele sfinte pentru fiecare suflet rătăcit. Fântânile părăsite îşi primenesc izvoarele cu lacrimile îndrăgostiţilor. Animalele de pradă hoinăresc de la o tristeţe la alta. Sângele dimineţii spală ochii cerului. Ecoul viselor risipeşte inocenţa. . .
-Cu cine ai votat, întreabă Marga? Sper că de data asta ai fost la vot. Mereu cauţi motive pentru a nu participa la astfel de evenimente.Îţi aduc imediat o ciocolată caldă. Vin cât ai spune bum-bum.
Marga pleacă în bucătărie. Deschid televizorul şi urmăresc rezultatele parţiale ale votului parlamentar. Ukla, căţeluşa Margăi întră în sufragerie şi mă priveşte curioasă . Nu aş fi vrut să ajung în Suceava astăzi dar am fost nevoit să cumpăr unele produse care nu există la vânzare în magazinele din Mălini. Poate că nu trebuia să o sun pe Marga, asta da. Acum este prea târziu : aştept să beau ciocolată caldă şi evit să mângâi pe Ukla care a început să mârâie.
-Uite, ciocolata, spune Marga. Cu cine ai votat, că doar nu este un secret?
-Eu am votat în colegiul numărul 5. La Mălini au fost alţi candidaţi, nu tot aceiaşi ca în municipiul Suceava.
-Da, dragă, alţii. Dar aparţin  aceloraşi partide. Nu?
-Sigur. Am votat pe reprezentatul focilor pubere şi pe o doamnă care promitea că va sprijini  emanciparea etnicilor ecuadorieni.
-Da’ ce, sunt ecuadorieni în Mălini?
-Nu sunt, dar ideea este bestială.
- Tu faci mişto de mine, Eduardule.
-Nuu. . .Hai nu te supăra. Se anunţă vremuri prospere în satul meu. Toţi ecuadorienii vor să emigreze şi să-mi devină consăteni.
Marga râde.Numele ei real este Marghioala dar îi este ruşine cu el, aşa că se foloseşte de un substitut relativ al acestuia.  Ea este o femeie grasă, proaspăt vopsită roşcat ( nu o prinde culoarea deloc), are obraji albi, dolofani, mult lăsaţi, buze groase, rujate violent. Poartă ochelari cu lentile uriaşe, probabil a sfatuit-o cineva că o pereche de ochelari de tipul acesta ascunde faptul că este grăsuţă.  Se îmbracă aproape numai în negru iar fotografiile îi surprind, în general, doar faţa. După ce s-a îngrăşat, Marga a devenit foarte rea cu lumea din jur. Orice aluzie la greutatea ei corporală declanşează seisme, iar atitudinea acesteia devine extrem de ostilă. Soţul ei lucrează undeva prin Africa şi trimite acasă suficienţi bani pentru ca Marga să îşi poată permite să consume dulciuri în cantităţi industriale.  De ceva timp s-a împrietenit cu nişte tineri care au simţit că, dacă o laudă, pot obţine anumite avantaje: mese abundente la restaurante de lux, mici daruri şi chiar intervenţii la anumite nivele care să îi ajute într-o eventuală pseudocarieră.
-Povestea un tip agramat despre tine, că ai inventat tomberonul cu deschidere pe partea dreaptă, glumesc eu gata să primesc o scrumieră în cap.
-Unde ai auzit asta?
-La ştirile CNN. Te superi?
Marghioala-Marga nu se  supără. Aduce o tavă plină cu dulciuri şi începe să înfulece de parcă apocalipsa urmează să aibă loc în câteva minute. Muşcă dintr-o savarină şi îi curge din gură o zeamă cleioasă. Ukla îi linge mâinile.
-Nu mă supăr, răspunde ea. Multă lume mă invidiază.
-Pentru ce, întreb eu sincer uimit?
Marga mormăie ceva despre idealuri, speranţe, căutări. Se apropie de mine şi îmi şopteşte fraze îndrăzneţe, vulgare chiar.
-Nu îmi placi, Marghioala, îi spun oarecum trist. Nu te supăra. Îmi pare bine că ne-am văzut dar acum plec.
-Nu mă cheamă Marghioala ci Marga.
-Dacă în cartea de identitate scrie Marghioala, aia eşti. Cum eşti strigată de paraziţii care trăiesc de pe urma ta sau de căţeluşă nu mă priveşte.
-Te rog nu pleca, încearcă ea un ultim asalt.
- Mai bine mă arunc pe fereastră, îi spun alergând către uşă. Paaa, miss Piggy !
-Nesimţitule, ţipă Marghioala în urma mea.
În faţa blocului, puştanii cartierului se bucură de prima ninsoare. Zâmbesc şi plec departe de blocul în care locuiesc o femeie grasă şi o căţeluşă care latră doar după ce primeşte mâncare specială.
Animalele de pradă caută locuri noi în care urletele lor pot fi confundate cu strigătele de ajutor. Ecoul viselor risipeşte inocenţa. . .

Eduard Dorneanu
Mălini, 10 decembrie, 2012


Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

sâmbătă, 8 decembrie 2012

GOTHIC 33


tranchilizantele decapitează cerul religiei metise

cadavrele pătează nuditatea întrebării

ne cunoaştem durerile până aproape de sacramental

lapidarea cognitivă dă plusvaloare demitizării


profetul înoată prin sângele gros al lupanarului sofist

cei născuţi în penumbra trădărilor sacre

primesc binecuvântarea primului sinucigaş

Eduard Dorneanu
Mălini,8 decembrie,2012


Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

joi, 6 decembrie 2012

ABISUL DORINŢEI


la recepţia hotelului doi africani fumează pipă
silicoanele loredanei hipnotizează arbuştii ornamentali
şoaptele de cupă pensionarii lacomi de ţigări la bucată
caut o cameră cu un singur pat din care să putem viziona
stripteasul moşilor care aduc cadouri prostituatelor dependente
de rezultatele negative ale echipei moroka swallows
îmi pot permite să achit factura în avans pentru câteva decenii
airbagurile veşniciei vor funcţiona perfect în perioada intimă a căutării
urc gândindu-mă la provocarea zenitală a fumului jertfei
treptele decriptează superficial literele de pe coapsele zeiţei
o mângâi fără să evit gesturile explicite
uşa camerei face o reverenţă ticăloasă
rămaşi desculţi în abisul dorinţei ne dezbrăcăm pe rând
de întrebările celorlalţi
Eduard Dorneanu
Mălini, 5 decembrie, 2012




Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

miercuri, 5 decembrie 2012

4x0


orfanii din afişele electorale anunţă declamativ
că ducesa de Kent a rămas însărcinată
vestea a înconjurat  ,,Vizuina lupului” a cules eşarfele târfelor
plasate strategic de gnomii bâlbâiţi pe ferestrele stabilimentului depresiv
şi a aruncat în apele uzate ale patriotismului
substantive comune adunate din satele cu status apocaliptic
degetele Domnului sunt strânse în cutii transparente
teoria haosului este contestată de mesageria vocală
primarul sectorului ,,beta” dansează step agitând sticla de Courvoisier
măi,, mister gisăs autohtonicus”
trecerea de la ţuică la băuturile fine se face treptat
întâi îţi părăseşti iubita pentru cazinoul cămătarilor poligloţi
apoi găureşti tavanul fals al bisericii pentru a vedea culoarea infinitivului
abia spre sfârşit intri în atmosfera franţuzită a cameleonilor
săptămâna asta fiecare drum duce la masa săracilor
promisiunile ridică munţi de umeri şi sprâncene
refractar la iertare şterg numerele de telefon din agenda electronică
aşa da
acum pot să ocolesc gropile comune din cabina de vot
Eduard Dorneanu
Mălini, 5 decembrie, 2012






Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

luni, 3 decembrie 2012

7,63 ( Iarnă şi canibalism apostolic )


Ninge. Fulgii se ascund sub pietre, în verdele tuiei sau se prefac în stropi de apă sfântă.  Îngeri obosiţi acoperă mormintele proaspete cu urmele animalelor abandonate de stăpâni.  Sunt la fel de trist ca Iisuşii prinşi în cătuşele sacrului de semnele încrucişate ale minciunii.  Ninge.  Obrajii îmi ard sub sărutul vitreg al iernii.  Statuile martirilor plâng împreună cu păsările rămase fără cer. Se aud cuvintele Domnului rostite pe sărite de către oameni pătaţi cu vinul de împărtăşanie.
Ajung la Renate la ora când ea serveşte cea de-a patra cafea. După moartea Fridei, Renate a slăbit mult, a devenit sensibilă la orice gest sau vorbă şi mai ales a început să se îndoiască de fidelitatea  prietenilor ei. O găsesc îmbrăcată sumar. Mă sărută pe obraz. O simt neliniştită şi tristă.
- Ce faci, Renate? Vrei să mergem să ne plimbăm prin parc? Sau hai să mergem pe malul iazului. Poate pescuim. Sau dacă vrei neapărat, te las să mă arunci în el.
Renate râde din toată inima.  Sânii îi tremură şi observ amuzat că nu poartă sutien. Pleacă în bucătărie de unde se întoarce cu două căni pline cu ciocolată caldă.
-M-ai lăsa? Să te arunc în iaz, vreau să spun.
-Fireşte, Renate. Tu nu ai face asta pentru mine?
- Nuu, eu nu ştiu să înot.
-Chiar nu ştii, mă prefac eu deşi ştiam de ani de zile că Renate nu ştie să înoate.
-Nu ştiu, Eduardule… Nu ştiu.
Bem încet ciocolata caldă. Renate nu îşi acoperă sânii. Sorb lacom şi râd.
-Mi-e lene să iau un sutien, se scuză Renate.
-Lasă-l naibii, încurajez eu gestul exhibiţionisto-depresiv al Renatei.
-Bine, dacă spui tu.
Nu am răbdare să termin de băut ciocolata. Plec cu Renate pentru a explora dormitorul, patul imens şi vulcanul blond care tremură de dorinţă. Renate se treanformă într-un şarpe, iar eu sunt Laocoon.   Şoaptele noastre opresc afluenţii tristeţii.  Atingerile alungă întunericul. Renate arde. Exclamaţiile ei opresc nisipul clepsidrei. Clipa de fericire încercănează îngerii de pază. Suntem singuri şi fericiţi. Foarte singuri şi incredibil de fericiţi. Singuri …
-Am un vis care mă înspăimântă de ceva vreme, mărturiseşte Renate.
-O visezi pe Frida?
-Doamne, da.
-Nu e nimic anormal, e sora ta. Ai iubit-o şi o visezi.
Renate se strânge din nou lângă mine.
- O visez într-o cameră mare. Pare reanimarea sau morga, nu ştiu exact ce e. Ea stă goală pe o masă din acelea metalice. În jurul ei stau apostolii şi Iisus.
-De unde ştii că e Iisus?
-Ştiu eu. E chiar El.
-E un vis. Nu băga în seamă visele. Oricum este bine dacă Iisus e lângă sora ta.
-Filip începe o rugăciune din care nu reţin niciodată nimic apoi Iisus îi roagă pe apostoli să mănânce spunând că Frida este ,,trupul său”. Ştii . . .ca în rugăciune. . .
-Hmm!
-Simon Zilotul taie burta Fridei şi împarte celorlalţi din carnea ei. Iacob bea sânge din căuşul palmelor lui Isus. Eu ţip şi îi rog să nu îmi mănânce sora. Iuda Iscarioteanul mă loveşte în stomac cu picioarele. Simt durerea. Iacob spune că sunt curvă şi sora mea a plătit pentru asta. Şi iar mănâncă din Frida. Iisus îi taie capul şi îi soarbe ochii. Apoi râde, râde, râde. Încerc să mă salvez. Fac semnul crucii şi apostolii râd. Bartolomeu adună degetele Fridei apoi le ronţăie. Are o privire de nebun.
-Este doar un vis. Înţelege că este doar un vis.
Renate plânge. Mă îmbrac grăbit. Plânsul femeiei blonde nu poate opri ninsoarea.  Deschid larg ferestrele dormitorului. Sirena unei maşini de salvare alungă întrebările zilei de luni. Ninge. Fulgii de nea îmi sărută pieptul, inima, pleoapele.
-Renate ! Vino, să vezi fulgii de nea !
Renate vine lângă mine goală şi plină de speranţe.
-A venit iarna, Eduard.
-Da, Renate.
Primesc sărutările iernii şi ale Renatei . Astăzi sunt cu adevărat împlinit.
Ninge.  Îngeri obosiţi şterg visele celor care nu au obosit să lupte cu veşnicia.


Eduard Dorneanu
Mălini, 3 decembrie, 2012




Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

duminică, 2 decembrie 2012

NOCTURNĂ

Noaptea ascunde culorile, cicatricile, urmele Pandorei...Iubirea rămâne pe rug alături de cuvintele care nu se pot repeta...

Eduard Dorneanu
Mălini, 2 decembrie, 2012




Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

sâmbătă, 1 decembrie 2012

LAGĂR DE EXTERMINARE PERSONALĂ


livia primeşte a şaisprezecea poruncă prin intermediul şoaptelor evanescente
pentru a sărbători am închiriat deltaplane o fabrică de literatură religioasă
echipa de handbal feminin a oraşului bordelul clandestin al divelor basarabence
camera de gardă a spitalului de urgenţă

nu căuta intrarea în ,,hall of fame” draga mea
este o diversiune platonică
menită să disipeze
bătăile suplimentare ale inimii drepte


mă poţi săruta după ce adverbele circumstanţiale
se vor strecura în curtea lagărului de exterminare personală
ador imperfecţiunea traseelor adiacente
şi labirintica tresărire a luminii sfâşiate

Eduard Dorneanu
Mălini, 1 decembrie, 2012





Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

vineri, 30 noiembrie 2012

GOTHIC 32


asfinţitul se închină tatuajelor de pe  braţele lui Thanatos
mă alătur  soldaţilor obosiţi care se retrag
către El Alamein
nisipul acuză respiraţia armelor automate
de postsatanism versatil
beau ultimile picături de sânge ale iubitei
ocolesc dunele asediate de vise imperfecte
numerele impare alcătuiesc garda de corp a ecoului
Eduard Dorneanu
Mălini, 29 noiembrie, 2012







Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

miercuri, 28 noiembrie 2012

7,63 ( Oameni,animale de sacrificiu şi otrăvuri convenţionale )


Ceaţa de la ora şapte înnobilează tristeţea cu paşii grăbiţi ai sinucigaşilor.  Umbrele ies din case pentru a respira durerea. Ziua de luni este şoapta răguşită a unui heruvim înainte de cădere. Luminile se sting pe griul tăcerii. Caut imagini vechi de-a lungul şoselei. Asfaltul geme. Albul iluziei trasează linia vieţii pe aleile parcurilor.
Coborâm din microbuz în faţa bisericii. Urcăm treptele cu indiferenţă şi plictis. Ocolim clădirea şi intrăm în cimitir.
-Pariezi şi tu, mă întreabă Costel?
-Nu, răspund eu amuzat. Am înţeles că pariurile încep de la o mie de euro. De unde naiba atâţia bani?
Cimitirul se populează cu oameni şi câini. Pe majoritatea oamenilor îi cunosc: sunt cei care mizau zilnic la casele de pariuri sume uriaşe. După un timp au realizat că,  oricât ar paria,  nu  câştigă  nimic, doar casele de pariuri se umplu de bani. Cineva a venit cu o idee ciudată: să parieze între ei şi astfel banii nu vor lua drumul celor care patronează pariurile legale. Au căutat şi o locaţie care să nu bată la ochi pentru un asemenea demers. Cimitirul a fost prima şi ultima propunere. Întâlnirile au loc lunea dimineaţa.
-Arbitrezi? întreabă un avocat mirosind a ţuică.
-Nu ştiu ce să spun. De ce aş face-o eu?
-Nu pariezi. Nu ai nici câini care participă. Eşti numai bun de arbitru.
-Pe bune?
-Sigur.
Omul îmi dă un baston cu electroşocuri şi pleacă în grupul celor care se pregătesc pentru a paria.
-La ce naiba e bun bastonul? întreb pe Costel care mănâncă brânzoaice uriaşe.
-Verifici dacă e moartă dihania. Dacă mişcă după ce îl atingi înseamnă că e viu.
-Pe cine să ating?
-Pe câini, cum pe cine.
Costel mânâncă lacom. Puloverul negru s-a umplut de pulbere fină de zahăr. Omul arată de parcă tocmai a tras pe nas o priză de cocaină şi este pe deplin fericit. Mă prefac că vreau să îl ating cu bastonul.
-Băă, ai grijă cu ăla, nu fii nebun, strigă contrariat Costel.
Pariorii vin către noi. Primii doi participanţi sunt doi câini comunitari de talie mare. Proprietarul câinelui alb este multimiliardar, cunoscut ca mare amator de lupte sângeroase şi femei asiatice. Câinele pe care pariază este de o hidoşenie aparte:
-Parcă este un metis rezultat din încrucişarea unui parlamentar cu un Saint Bernard muribund, glumesc eu. Ia, Costel, arbitrează tu. Mie îmi e milă.
Costel, vesel, ia bastonul  şi dă noroc cu oamenii care deja au început să mizeze . Cel de-al doilea câine este negru, apatic, pare bolnav. Maestrul de ceremonii leagă câinii de două cruci din ciment şi aduce un cântar. Cineva îi aduce carne, iar omul taie hălci mari.
-250 de grame fiecare, vă rog verificaţi.
Oamenii sunt mulţumiţi. Pe fiecare halcă de carne este pulverizat un spray. Nu am idee la ce foloseşte.
-Câinele care moare primul pierde. Se verifică cu trei atingeri de baston. Dacă nu mişcă, a pierdut. Clar?
-Clar, răspund cei doi proprietari.
Pariorii încep să discute între ei. Mizele sunt uriaşe. Costel verifică cu aer tâmp crucile. Sunt puse bucăţile de carne în faţa câinilor, iar aceştia le înfulecă în câteva minute. Un timp nu se întâmplă nimic. Pariorii fumează. Costel se uită întrebător la maestrul de ceremonii care se preface a nu înţelege nimic. Dintr-o dată câinii încep să tremure. O salivă verzuie le curge din bot şi oamenii încep să strige încurajări sau blesteme. Câinele alb  este primul care nu mai dă semne de viaţă. Costel îl atinge cu bastonul de trei ori. Câinele este mort. Oameni bucuroşi strâng în palme bancnote mototolite. Câinii morţi sunt luaţi şi transportaţi rapid în locuri îndepărtate. Mă mir şi mă gândesc cum, într-un oraş de provincie, câinii comunitari pot servi la înmulţirea banilor celor bogaţi.
Următorii participanţi sunt câini de talie mijlocie. Cred că ambii câini sunt din rasa pudel şi nu par câini abandonaţi ci mai degrabă furaţi de undeva. Unul dintre pudeli are la gât medalion de identificare aşa că sunt sigur că nu este un câine comunitar. Pariurile încep de la 2500 de euro. Maestrul de ceremonii strânge banii într-un coş de plastic. Pudelii nu rezistă nici trei minute. Costel îi atinge de trei ori cu bastonul şi unul dintre ei mişcă oarecum nefiresc din lăbuţe după atingere.
-Avem un câştigător, anunţă maestrul de ceremonii.
Participanţii se iau la harţă. Fiecare are părerea lui despre ultima scenă. Îi las să se certe şi plec trist. Cerul rămâne gri ca o chemare frântă pe buza prăpastiei.  Respir adânc.  Ziua de luni este şoapta răguşită a unui heruvim înainte de cădere. . .
Eduard Dorneanu
Mălini, 26 Noiembrie, 2012

EXTIRPAREA SUFLETULUI


patul laviniei este o teză de blasfemie comparată
transferul sentimental devine singura informaţie
care contrazice ordinea lumii
negocierile se consumă ca un preludiu la nivel instinctiv
subconştientul refuză orice protocol de securitate
iar
extirparea sufletului deschide tunele
către venus retrograd
curgerea timpului se opreşte în arterele somnoroase
lavinia invocă noaptea walpurgică
restul atingerilor curg  simulând satisfacţia
profetului îmbrăcat în  sârmă ghimpată
Eduard Dorneanu
Mălini, 27 noiembrie, 2012






Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

luni, 19 noiembrie 2012

CĂUTĂTORII DE NEFERICIRE

magdalena găteşte mâncare de post
axiomele au nevoie de un singur clocot
oximoroanele aleargă între conservele thailandeze
şi feliile absurd- prozaice
e gata întreb speriat de culoarea pământie a vinului
unde ai găsit aşa o băutură
parcă e stoarsă din oasele morţilor neîngropaţi
Doamne, iubito
nu pot bea un lichid care parcă respiră
nici măcar cu spatele la începutul lumii
nu pot
e vin nobil răspunde magdalena
la orice ceremonie de încoronare se bea aşa ceva
compoziţia este una cu adevărat speciala
sevă de consoane exilate forţat
sângele buzelor muşcate în ultima parte a preludiului
şi
laptele matern
al fecioarelor care nasc erezii

îmi tremură inima dreaptă
Mesii agramate dansează pe masă
ciocnim pahare din care nimeni nu vrea să bea
fiţi binecuvântaţi spune unul dintre mântuitori
merci frumos răspund umbrele din pereţi
valuta se împarte în şase părţi inegale
tristeţea are mirosul idiot al mâncării prost gătite
tavanul scrăşneşte din dinţi
ah

bocancii poruncesc folosindu-se de egoismul miturilor esenţiale
orele exacte sunt lăsate în grija
căutătorilor de nefericire

Eduard Dorneanu
Mălini, 19 noiembrie, 2012







Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

7, 63 ( Campanie electorală)


E frig.  Dimineaţa lasă urmele brumei pe acoperişul de tablă al casei mele, pe gard, pe clopotele bisericii.  Ceaţa acoperă rănile Gheei . Haturile livezii par tuşele alb-ruginii ale unui teren de luptă din care lipsesc gladiatorii. Pământul strigă către albastru cuvinte  neînţelese.  Vântul plânge în cimitirul satului printre crucile de ciment care domină nemişcarea. Pe imaş caii se aleargă unul pe altul într-un joc al tinereţii şi  uitării.  Suha nu îşi odihneşte undele şi taie în continuare drum pieziş printre prundurile ostile . Pe coastă, în apropierea Prisosului umbre negre vestesc că iarna răspunde  întrebărilor ancestrale. Corbi flămânzi se pierd în negurile Stânişoarei.  Noiembrie îngenunchiază în faţa caselor părăsite. Dumnezeu deschide cartea durerii şi strigă numele celor rătăciţi. Semnele de foc iau locul pleoapelor închise. Îmi simt palmele reci.
În faţa magazinul din apropierea casei mele au oprit mai multe căruţe încărcate cu lemne de foc.  Caii sunt acoperiţi cu pături pentru a fi protejaţi de muşcătura gerului. Bărbaţii se cinstesc cu vodcă iar copiii îşi cumpără dulciuri. Deşi cei mici ies încărcaţi cu pufuleţi, bomboane sau covrigi privirile lor sunt asemănătoare cu ale celor maturi. Zâmbesc şi trec printre ei vesel: copiii din Mălini sunt români pursânge, au în ei gena luptătorilor neînfricaţi. Îmi dau bineţe şi le răspund politicos. Oamenii ciocnesc şi îşi urează toate cele bune:
-Doamne agiută, spune cineva.
-Dă’i Dumneazău sănătate la tătî lumea, spune altcineva.
Intru în curte cu sufletul curăţit de orice temere. Pe şosea trec carele încărcate cu lemne. Oamenii mă mai salută o dată. Le răspund cu zâmbetul pe buze. Un microbuz opreşte în apropiere. Din el coboară opt tinere îmbrăcate la fel. Pardesiile, fustele, ciorapii, până şi cizmele lor au aceeaşi culoare. Frumuseţea lor  nu trece neobservată: trecătorii le privesc insistent neînţelegând rostul lor în Mălini, într-o zi de sâmbătă. Două dintre ele intră în curtea mea şi realizez imediat că le cunosc pe fete.  La ieşire din Fălticeni există un motel unde îşi fac veacul şi câteva prostituate. Unele dintre ele sunt prostituate de lux fiind vestite nu doar pentru frumuseţea dar şi pentru taxele nesimţit de mari percepute. Deşi mai nimeni nu îşi permite ,,o oră de meditaţie” cu ele,  sunt foarte cunoscute atât în Fălticeni cât şi în satele apropiate.
-Ceao, îmi spune Maşa. Uite din partea partidului nostru  câteva pixuri, un blocnotes, pliante. Fii băiat ţuţi şi votează pe cine trebuie.
-Mă omori, Maşa , râd eu din toată inima. Cum de v-au scos şi pe voi la campanie?
-Da’ ce avem noi? se amestecă şi Liuba în vorbă, gata să izbucnească în râs.
-Să nu spuneţi că v-au dat cetăţenia română şi acum prestaţi la domiciliul clienţilor contra voturi, continui eu uimit.
-Hahahaha, râd cele două.
Liuba îşi aprinde o ţigară.
-Aşa au promis. Mare lucru nu e să împarţi pixuri şi pliante. E cam frig şi mă strâng cizmele da’ nu contează.
-Da’ aruncă undeva naibii pixurile şi spune la ăia cu microbuzul că aţi fost peste tot, continui eu contrariat. Sunt nişte mincinoşi. Nu cred că vor interveni pentru voi. Dacă au ajuns să scoată în campania electorală şi damele de companie chiar că vine sfârşitul lumii.
-Da’ au promis . Avem nevoie de paşapoarte româneşti ca să ajungem în UE.
-Asta cred. Mai bine suciţi capul la un moş cu bani. Ăştia de la partide nu sunt obişnuiţi să se ţină de promisiuni.
-Cu moşii durează. Până ne rezolvă trece mult timp.
Aprinde şi Maşa o ţigară. E blondă, ochi negri, buze senzuale.
-Cred că ai dreptate, îmi spune Liuba.
-Ştiu.
-Aruncăm pixurile la tomberon şi spunem că am fost peste tot. Doar nu ne verifică nici dracu’.
-Mai lasă-mi mie pixuri, mă bucur eu de un cadou neaşteptat.
-Nu sunt bune, puiule. Toate sunt defecte.  Le-au luat ăştia de undeva aproape de pomană şi apoi au pus numele candidaţilor. Nu îi interesează că nu funcţionează.
Privesc uimit noul tip de campanie electorală la sate: prostituate împart pixuri defecte.  Le aduc cafea şi fetele râd vorbind între ele în limba rusă.
-Vedeţi că ştiu şi eu limba rusă, încerc eu să mint cu o mină serioasă.
Fetele râd. Motanul Nero se apropie de ele iar fetele îl mângâie cu mare drag. Nero nu este interesat nici de pixuri, nici de candidatura nu ştiu cărui domn de care nu a auzit nimeni până acum.
-Noi plecăm , spune Liuba. Mulţumim pentru cafea. Când vii în oraş să ne cauţi. Facem cinste.
-Cu ce, întreb eu foarte curios?
-Las’ că vezi tu atunci. Da’ să nu vii sâmbăta sau duminica fiindcă atunci avem ,,cursuri”.
-Ok, fetelor. Multă baftă !
-Şi , ţie. Pa!
Prostituatele pleacă mai departe. Ceaţa le ascunde frumuseţea şi ruşinea. Nici unul dintre cele patru pixuri primite nu funcţionează. Blocnotesul are pagini subţiri, urâcioase. La televizor, un domn laudă modul civilizat în care se desfăşoară campania electorală. Microbuzul se întoarce şi în el urcă cele opt prostituate de lux.  Ceaţa se înteţeşte. Bruma apasă roadele neculese din mărul pădureţ. Începe un meci de box iar unul dintre participanţi este rus. Nu îmi plac coincidenţele aşa că închid televizorul şi ies afară. Nero se urcă pe poarta gardului şi cască plictisit. Arunc la tomberon pixurile.
Eduard Dorneanu
Mălini, 17 noiembrie 2012