duminică, 27 ianuarie 2013

ABOLIREA IUBIRII


cinci ore până începe Lazio-Chievo
irene înjură la telefon de parcă ar licita dumnezei
întreb
eşti satanistă câmp energetic
ţintă economică
albul tău este modelat asemeni morfologiei latine
mă aştept ca nomazii zăpezilor să o provoace
la o strângere de inimă
dincolo de balustrada veşniciei
irene crede în abolirea iubirii
simptomele au apărut imediat după ce a văzut Burj-Khalifa
zilele i-au fost împodobite cu atacuri de panică
nu poate suporta ninsoarea
crede că fiecare fulg este o firimitură de moarte
care îi caută
inima
patru pahare de gin şi două ţigări cu marijuana
până la acceptarea atingerii
şenilele uitării fracturează tăcerea
Eduard Dorneanu
Mălini, 26 ianuarie 2013

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului 

vineri, 25 ianuarie 2013

GOTHIC 36


pielea ioanei este crestată în sute de locuri

cicatricile par flori cu rădăcinile în iad



bărbaţii stau cu picioarele pe abdomenul ei



egregorii uitaţi de înjurăturile cazone

înghit transpiraţia rece a diavolului



încerc să adun tuburile goale ale cartuşelor trase

la întâmplare

ioana le înghite după ce sărută noroiul

de pe genunchii torţionarilor



indiferenţa sapă tranşee în subconştient
Eduard Dorneanu
Mălini, 24 ianuarie,2013

miercuri, 23 ianuarie 2013

APATIE PICTURALĂ

rafinamentul livresc din apatia picturală
schimbă necesităţile imediate
ale mariei

treptele paradoxului se topesc
sub pintenii semnelor zodiacale

pruncul este un supravieţuitor vocal
dinţii infinitului cresc pe sfârcurile odaliscăi frigide
laptele matern pătează asfinţitul

otrava sfântă curge
printre picioarele osândite ale mariei
apele rupte ale rugăciunii
sunt  hrana altarelor flămânde

maria zâmbeşte zidurilor

blasfemie sacră
naşterea

Eduard Dorneanu
Mălini, 22 ianuarie, 2013 

luni, 21 ianuarie 2013

7,63 ( Politica de bufet şi alberienii )


Sunt trist. Voci baritonale înfig semne de întrebare sub pleoapele amantelor aflate în sevraj. Jucăriile cu ochi albaştri numără banii şi zâmbesc icoanelor de pe noptieră. Fumul de ţigară se strecoară dincolo de labirint ca un steag al unei armate căzute la datorie. Sunt trist.Foarte trist.
Ajung în autogara din Fălticeni în jurul orei cinci. Sunt împreună cu o persoană care vrea să trimită un pachet la Bucureşti. Aşteptăm autocarul care vine dinspre Suceava. Nu am răbdare să aştept în maşina celui cu care am venit şi întru în restaurantul cu program nonstop din incinta autogării. În local, trei oameni comentează cu voce tare ultimile ştiri. Încerc să intru la toaletă dar uşa este încuiată.
-Fără consumaţie,  nu intraţi.
Barmanul este înalt, mustăcios şi burtos. Îl cunosc: e fan Fiorentina Florenţa, se crede cunoscător în ale politicii şi îi place să se bată cu beţivii.
-Bine, răspund eu. Cumpăr un suc.
-Nu ajunge. Trebuie să consumaţi de minim cinci lei.
-Două sucuri.
-Tot e prea puţin.
-Trei sucuri atunci.
Cei doi clienţi mă privesc ciudat. Ambii sunt foarte în vărstă. Mâinile bătrânilor tremură pe sticla murdară a paharelor de vodcă. Pachetul cu ţigări netimbrate stă şi el pe masă ca un trofeu ce nu poate lipsi la prima oră a dimineţii.
Primesc cheia. Bâtrânii reiau discuţia cu patos exagerat. La revenire, barmanul îmi pune în faţă trei pahare cu suc alb, probabil de lămâie.  Iau paharele şi mă aşez la o masă sub privirile consternate ale bătrânilor.
-Sucari nu am mai văzut până acum, spune unul dintre cei doi, care răspundea la numele de Ticu. Cum poţi domle’ să bei atâta suc, aşa de dimineaţă?
-Ha,ha, ha!, râde şi Marin, al doilea bătrân.
-Lasă omul în pace!, se răsteşte barmanul. A plătit, are dreptul să consume. Ce voi credeţi că pe lumea asta sunt numai iubitori de rachiu şi vodcă? Mai bine, băgaţi la cap ce vă spun eu: preşedintele nostru e ăl mai tare dintre toţi. Aţi văzut că  aduce acasă morţii din Africa?
-Mare brânză!, răspunde Marin. Aduce acasă doi morţi. Ce e aşa de ieşit din comun? Că doar nu îi aduce pe mătură ca Samanta.
-Măi tataie, îi aduce din Africa. Tu ai idee cum e în Alberia?
-Ce e aia Alberia?, întreabă Ticu.
-Alberia, măi. Alberia e ţara unde au murit eroii noştri.
-Nu am auzit de aşa o ţară, spune Marin. Şi de ce mă rog frumos sunt ăştia eroi? Cu cine au luptat ei de tam-nesam au devenit eroi? Ce au luptat ca mine la Cotul Donului?
-Unde dracu’ ai fost tu la Cotu Donului, se enervează barmanul. Nu ai mai mult de şaptezeci de ani.
-Ba am fost.
-Ia dă buletinul încoace să văd ce vârstă ai.
-Da’ ce trebuie să îţi dau eu ţie raportul? Da’ cine eşti tu? Am luptat şi gata.
-Tataie, nu ai mai mult de şaptezeci de ani. Ai luptat la Cotul Somnului, nu la Cotul Donului.
-Ba am luptat cu ruşii. Aveau turbane pe cap,cingători cu explozibil şi ne urau că noi eram creştini, iar ei se rugau la unu’ Budha.
-Ha,ha,ha, răde Ticu. Marinică a băut prea mult şi a încurcat războaiele.
-Tataie, eşti debil rău!, se supără barmanul. Matale ori faci mişto de mine ori eşti numai bun de Socola.
Termin primul pahar de suc. Cei doi bătrâni ciocnesc cu mine iar Marin mă întreabă dacă poate să îmi facă cinste cu ceva de băut. Dau din cap că nu. Oamenii sunt nostimi  deşi povestea cu ruşii care credeau în Budha m-a amuzat peste măsură. Barmanul revine cu povestea din Algeria, Alberia cum spune el cu voce apăsată.
-Da’ de ce sunt eroi? Ce şoferii care mor în accidente sunt eroi?, întreabă Marin. Plus că ei în Africa nu făceau nici o treabă. Îi punea pe negri să facă tot şi la sfârşitul zilei le dădeau ceva de mâncare. Dacă vreun african nu rezista, românii îl luau şi îl ardeau.
-Unde îl ardeau tataie?, întreabă barmanul oripilat.
-Ca pe Sergiu, la coafor.
-La crematoriu, vrei să zici.
-Aşa bre, mai dă o sută de vodcă.
-Măi tataie, ce dracovenii spui!
Barmanul îi aduce lui Marin un alt pahar de vodcă. Ticu cere şi el alt pahar şi îşi aprinde o ţigară. Marin oftează.
-Românii ăştia sunt eroi, spune barmanul.Ăştia au făcut ceva pentru ţară. Sunt ca Manole de care a auzit toată planeta.
-Care Manole, întreabă curios Ticu.
Mărturisesc că nici eu nu am habar de care Manole vorbeşte barmanul. Presupun că este vorba de un sportiv sau de un manelist.
-Manole, tataie. Meşterul care a sărit de pe biserică.
-Ala este un banc, replică Ticu. Nu e adevărat Manole,ăsta.
-Ba e adevărat. Nepoţii mei au în cartea de istorie treaba asta.
-Fugi de aici. Să îmi arăţi şi mie în cartea de istorie pe Manole. Nu există aşa ceva.
Oamenii râd.
-Deci, preşedintele e un om mare. Aduce românii acasă. Nimeni nu poate face oameni, numai Dumnezeu.
-Eu pot. Am doi copii, spune Marin.
-Lasă bre, că i-a făcut nevasta ta, râde Ticu. Tu erai la Cotul Donului.
Veselia oamenilor care la prima oră a dimineţii primesc botezul alcoolului m-a binedispus. Ies afară printre umbre şi chemări neînţelese. Autocarul de Bucureşti soseşte în autogară. Lumea se strânge în jurul lui. Privesc după cei care pleacă înspre capitală. O fată blondă aflată înăuntrul autocarului îmi face semn cu mâna. Nu o cunosc. Îi răspund. Ne zâmbim. Autocarul pleacă prin aburii unei dimineţi care agonizează în paharele de vodcă ale unor bătrâni.

Eduard Dorneanu
Mălini,21 ianuarie, 2013

duminică, 20 ianuarie 2013

7,63 ( Jeepul, Gunilla şi femeile )

Ninge. Parcurile îmbătrânesc. Orologiile ascund umbrele sinucigaşilor. Prostituatele adorm cu capul pe mesele de biliard. O maşină de pompieri rămâne în pană de benzină. Cineva a uitat deschis un aparat de radio. Muribunzii aflaţi în comă visează că sunt iubiţi de femeile celebre de pe copertele revistelor pentru adulţi. Dumnezeu scrâşneşte din dinţi. Miroase a ceai dietetic şi a trădare cosmetizată.
După cinci ani de zile, Vasile s-a întors în România. Şi-a cumpărat o vilă uriaşă la marginea oraşului Suceava . M-a sunat şi am hotărât că am putea să ne întâlnim. Eram curios să îl revăd. Mi-a spus că se căsătorise cu o femeie superbă, inteligentă şi foarte bogată. Vasile era un idiot notoriu, aşa că nu am crezut mare lucru din ce îmi spunea la telefon.
Poarta casei lui Vasile are o înălţime mai mare de doi metri. La fel şi gardul. Nu se vede nimic , nici prin gard, nici prin poartă. Poarta pare încuiată. Mă gândesc un pic apoi escaladez poarta după ce în prealabil arunc dincolo de ea buchetul de flori cumpărat pentru soţia lui . Ajung la uşă dar nu găsesc nici un buton sau orice altceva care să poată fi folosit pentru a înştiinţa pe cei din casă de sosirea mea. Bat la uşă. Cred că uşa este foarte groasă. Nimeni nu aude bătăile mele. Deschid şi intru fără a mai aştepta să fiu invitat. Casa este cu adevărat uriaşă. Un hol mă duce într-o sufragerie care ar putea găzdui lejer un meci de baschet.
-Avem câteva ferme unde creştem găini. În România putem face acelaşi lucru. Creştem rasele: Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben.
O doamnă care seamănă foarte mult cu actriţa Draga Olteanu mi se adresează folosind un accent ciudat:
-Michael crede că ne vom tripla profitul în 2013. Eu îl cred pe el. Janice spune altceva. Eu cred tot ce spune Michael.
-Care Michael, întreb eu convins că am nimerit la o adresă greşită?
-Michael, soţul meu.
Din profil, doamna grasă seamănă cu o balenă aflată în gestaţie. Presupun că are peste şaizeci şi cinci de ani. Sunt tot mai sigur că am greşit adresa ori Vasile şi-a bătut joc de mine şi m-a trimis la casa unei doamne care creşte găini.
-Îmi cer scuze. Mă bucur că v-am cunoscut, dar acum va trebui să plec. Îi întind florile. Doamna grasă le ia apoi mă invită să iau loc pe unul din fotoliile roşii din jurul ei.
-Mulţumesc. Nu pot rămâne. Am trecut doar să vă prezint omagile mele.
-Noi creştem păsări. Michael spune că în România ne putem tripla profitul.
-Am înţeles! Felicitări! Salutări lui Michae!. Eu trebuie să plec.
Mă retrag încet către uşă, înjurând în gând găinile, profiturile triplate şi porţile încuiate ostentativ.
-Uăăă, unde pleci bre, aud o voce de bărbat ?
A apărut de undeva, din labirintul casei, Vasile. Nu mai arată ca acum cinci ani; este foarte gras, are inele pe fiecare deget, inclusiv pe degetele mari, şi poartă ochelari negri demodaţi, ca în filmul ,,Naşul”.
-Da’ unde plecai, frăţie?, întreabă el vesel . Treci înapoi să te văd mai bine.
Ne strângem mâinile. Nu mă uit insistent la el.
-Soţia mea, Gunilla!, spune el arătând către doamna grasă care tocmai îmi explicase despre afacerile cu găini ale familiei.
-Gunilla? Încântat!
-A fost soţia patronului meu. Am lucrat la fermele lor. A murit acum un an şi ne-am îndrăgostit. Acum tot ce avea el este al meu. Îi port hainele, mă culc în patul lui, îi cheltuiesc banii:
Gunilla încuviinţează din cap şi trimite bezele lui Vasile. Cred că între ei este o diferenţă de minim treizeci de ani şi patruzeci de kilograme.
- Noi avem tot felul de soiuri de găini, repetă Gunilla. Avem Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben. Mie îmi plac cele din rasa Brahma foarte mult. Seamănă cu o verişoară de-a mea care a murit într-un naufragiu, lângă Insulele Tristan da Cunha.
-Şi, Michael cine e, întreb eu?
-Aşa îmi spune soţia mea. În limba sudită, lui Vasile i se spune Michael.
-Cum adică sudită?
-Gunilla e din Suedia. În Suedia se vorbeşte sudita. Nu pricepi?
-Sudita, aha.
Vasile nu s-a schimbat prea mult în ceea ce priveşte inteligenţa. A devenit bogat deoarece a avut norocul de a intra în graţiile unei femei la fel de idioate ca şi el. O servitoare cu fusta de o palmă ne aduce băuturi şi gustări. O alta intră cu cafele, sucuri naturale şi narghilele. Gorila, pardon!, Gunilla a trecut la narghilea, nu înainte de a îmi adresa câteva cuvinte:
-Vrem să facem afaceri şi în România. Vom avea câteva ferme de găini. Creştem rasele: Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben.
-Hahaha!, râde Vasile. Gunilla se pricepe bine la afaceri.Îţi plac servitoarele? Am patru, toate basarabence.
-Sunt foarte faine. Au peste optsprezece ani?
-Da’ de unde să ştiu eu? Mi le-a adus un prieten din Chişinău.E tare bine în România. O să fac o groază de afaceri.
-Cu găini?
-Cu găini, cu ce o fi. Văd eu.
Beau Martini alb amestecat cu gheaţă. Vasile bea vodcă cu suc de roşii. Nu şi-a schimbat obiceiurile, a rămas la fel de barbar. Gunilla ameţeşte şi se lasă pe spate. Din gură îi curge salivă amestecată cu şampanie franţuzească.
-Eduard, răspunde-mi sincer ceva!, mă roagă Vasile.
-Cum să nu, spune!
-Ai văzut cum arată un milion de euro? Ai atins vreodată aşa ceva?
-Am atins pe dracu! Am văzut la televizor.
-Hai cu mine frăţie!, mă îndeamnă Vasile ameţit de alcool.
Intrăm într-o încăpere antifonată, fără ferestre, având ca singur accesoriu un dulap de bucătărie. Vasile deschide dulapul şi mă invită să privesc.
-Două milione de coco, nu unul! Ai rămas mut? Mi-a rămas toată averea răposatului. De fapt a rămas Gunillei, da’ nu conteză. Ştii ce o să fac cu ei?
-Nu. Ce o să faci cu ei?
-O să îi cheltui pe curve. Pe toţi. O să păstrez câteva sute de mii pentru afaceri şi întreţinerea casei. Ceilalţi vor fi cheltuiţi. De mic am vrut să ajung cineva, adică să am jeep, vilă şi femei. Visul meu s-a împlinit.
Mă uit la banii din dulap. Cu ei s-ar putea tipări mii de cărţi, s-ar putea salva vieţi omeneşti sau s-ar putea hrăni mii de oameni înfometaţi.
Ne întoarcem în sufregerie. Gunilla şi-a injectat ceva în venă apoi a făcut pe ea. Fetele basarabence o schimbă de haine cu mare atenţie. Vasile râde.
-O să plec, spun trist. Îmi pare rău că nu îmi pot lua rămas bun de la soţia ta.
-Să mai treci pe la noi!, mă îndeamnă Vasile în timp ce mângâie fundul unei servitoare.
-La revedere, Michael!, îi urez, salutându-l, ironic.
-La revedere, poetule!, mă salută el,cu ochii în decolteul tinerei.
Ninge.Abia acum văd consecinţa escaladării porţii. Îmi curge sânge de la încheietura mâinii stângi. Albul zăpezii mulţumeşte pentru florile dăruite de mine unui anotimp nemilos. Cobor în tristeţe alături de cei rătăciţi. Vântul îmi binecuvântează rănile şi cicatricile. .

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

NUDITATEA DURERII


orice femeie lăsată să moară sub pătura găurită a şarpelui E85
împrospătează nuditatea durerii

katia sărută pantofii cu vârf ascuţit ai motociclistului
amortizorul refuză îmbrăţişarea cu ţeava nichelată
e stricat ce dracu are
murmură în limba latină omul îmbrăcat în haine din piele de câine
ce spui întreabă katia
dezbracă-mă şi treci peste mine de nouăzecişişase de ori
(notă pentru lunetişti: nu îmi place să scriu nouăzecişişase dezlegat)
apoi ia o cretă
desenează conturul ochilor holbaţi de uimire
ai navetiştilor care aşteaptă deflorarea publică


număr în gând ţipetele de plăcere ale femeii
sânii striviţi de asfaltul amestecat cu zăpadă
mustesc de sânge şi alcool
motociclistul taie degetele  picioarelor femeii
ameţita asta nu a auzit de pedichiură
murmură supărat în aceeaşi limbă latină
ai murit întreabă mestecând un băţ de chibrit
a murit îmi spune ridicând din sprâncene
câte degete crezi că are idioata asta la picioare
zece spun eu blestemând motocicletele care pot circula iarna
zece frate se bucură omul cu haine din piele de câine
zece

strângem hainele femeii şi săpăm la rădăcina şoselei
moarta are la gât un lanţ din platină
îl vrei tu mă întreabă pseudolatinul
nu îi răspund împingând cu piciorul cadavrul deja ţeapăn
dă-l naibii de lanţ

scuipăm dezgustaţi
internetul s-a umplut cu imagini ale degetelor  risipite pe E85
hai să dăm o raită pe la basarabence
am auzit că au venit prospături
hai îi răspund
m-am săturat să îngrop cadavre la marginea şoselelor europene

mi-au îngheţat mâinile
se aud urletele de foame ale călăilor de poezie
îmi împăturesc umbra
şi plec

Eduard Dorneanu
Mălini, 11 ianuarie, 2013

joi, 17 ianuarie 2013

SILVIA

dimineaţa sună
în ceasul deşteptător
secundarul a tăiat respiraţia silviei
sânii i-au înflorit asemeni cartuşelor de manevră
ea spune
am visat că vânam mistreţi la balc
purtam haine cu trei numere mai mari
eram încălţată cu pantofi de balet
iar hăitaşii îşi făceau cruce
ocheam din mers ţinte care grohăiau
nu era necesar să încarc arma
animalele se întorceau cu burta în sus
al naibii vis
nu-i aşa
aşez ceasul într-o poziţie firească
veşnicia stă între mine
şi femeia care ucide în vis animale sălbatice
adun cicatrici preludii cu motivaţie dublă
întreb
chiar îşi făceau cruce
poate îţi arătau cum să te ascunzi
de poftele laconice ale instanţelor revocate
răspunde
ba nu
duceau degetele în dreptul urii
apoi coborau către dezgust
şi încheiau cu un scuipat
în dreptul speranţei era o cruce
precis
mă îmbrac grăbit sub privirea unei femei bănuitoare
nefericirea îmi încarcă armele de carne şi sânge
orele exacte îmi servesc ca ţinte de antrenament
silvia adoarme la loc
sub patul ei curge râul de întuneric
al uitării
Eduard Dorneanu
Mălini,14 ianuarie,2013

GOTHIC 35


diavolul
foloseşte infinitivul înaintea respiraţiei
declinarea singurătăţii duce la indiferenţa atingerii
dumnezeu
îmbălsămează partea nevăzută a cerului
nordul se descompune în linii frânte şi substanţe cuantice
sub cizmele infinitului
iubirea e o  negare indusă
Eduard Dorneanu
Mălini,17 ianuarie,2013

luni, 7 ianuarie 2013

RĂNI SUB ZĂPEZI


i-am promis ioanei o fotografie cu brazi vii
şi peşti zdrenţăroşi

iarna ne calcă rănile
ascunse
sub zăpezile demiurgului anxios

sap  în carnea aşteptării
patruzecişipatru de sfinţi astupă amintirile cu sânge miop
pasiunea e incinerată  în uterul de gheaţă
al fecioarei subnutrite

ocolesc personajele speculative care răspund la propriile întrebări
cărarea râde bocancilor descusuţi
ioana mângâie cetina
verdele împiedică naşterea blasfemiilor

brazi vii şi peşti zdrenţuroşi
deschid
cărare prin zăpezile femeilor capricioase
Eduard Dorneanu
Mălini, 7 ianuarie , 2013

vineri, 4 ianuarie 2013

TIMIDITATEA ÎNGERULUI DE PAZĂ

 În ultima vreme toată lumea a dat interviuri: pinguinii arctici, vulpea păcălită de extratereştrii, autogolul lui Bănel Nicoliţă, sosia apocalipsei, etc. Subiectele acestor zile au fost incinerarea şi copiii din flori. Personaje ciudate, sunt gata să explice lumii întregi cât de supărat este Dumnezeu când un om refuză să putrezească în pământ. Conform dogmelor oficiale, este un mare păcat  refuzul de a fi condus la cimitir cu prapuri de care atârnă colaci cât o roată de tractor sau să te lipseşti de rugăciunile care îţi deschid toate uşile veşniciei. Instituţiile religioase au primit exclusivitate pentru a tranzita sufletele decedaţilor, iar dacă aceştia renunţă la tipicul înmormântărilor, eternitatea poate fi compromisă. Charon nu primeşte în luntrea lui decât persoanele spovedite, miruite şi având contribuţiile anuale către biserică achitate. Sinucigaşii şi cei care au fost incineraţi sunt pasaţi diavolului, care îi duce într-o ligă inferioară unde, fiecare meci se desfăşoară în aburi de pucioasă şi urlete de durere.
 Sper ca în viitor, fiecare om care urmează să îşi dea obştescul sfârşit să primească în timp util ( minim 30 de zile) o înştiinţare oficială venită din partea BOR din care să afle data exactă a morţii. Odată cu primirea notificării, omul poate achita taxele de înmormântare, poate lua legătura cu firmele de pompe funebre agreate de cler şi poate dona o parte din avere pentru construirea catedralelor în care eşti mântuit la comandă. 
 Îngerul de pază a renunţat să mai comunice cu oamenii. Rugăciunile se spun cu ochii închişi şi pumnii strânşi. Binenţeles, că Dumnezeu nu poate fi cumpărat nici cu bani, nici cu obiceiuri semibarbare. Este timpul să conştientizăm ce este sacru şi ce este inutil în credinţa noastră. Altfel, urmaşiilor noştri de peste câteva generaţii le va fi ruşine cu noi. . .

GOTHIC 34

lidia spune
mă risipesc în premoniţii capitale
moartea cere fast explicativ
fiecare picătură de sânge este investigată de către prieteni vulgari
ordinea convulsiilor provoacă alianţe egotiste
statuile nasc zâmbete narcoleptice
2013 este corabia sufletelor mutilate
femeile singure sunt posedate de propriile umbre
ţipetele de prefăcută plăcere
decorează ultimele silabe de viaţă ale histrionilor

eu tac

nuditatea durerii închide răspunsurile mincinoase
sub pleoapele incizate cu absenţa
Ta

Eduard Dorneanu
Mălini, 4 ianuarie, 2013

miercuri, 2 ianuarie 2013

7,63 ( Prima zi din 2013 )

Prima zi a noului an îşi spală aripile în apele Suhei, apoi sărută pădurile, copiii şi numele de pe crucile celor căzuţi pentru patrie.  Mii de artificii dau de veste înaltului că oamenii se bucură . Milioane de paşi schimbă întunericul în mistice imagini calde.  Milioane de cântece şi urări ridică în picioare Arhanghelii, iar veşnicia se cutremură la întoarcerea clepsidrei.  Dumnezeu aprinde focuri vii în jurul altarelor părăsite.  Animalele de pradă sfâşie culorile tăcerii.  Se aud cum bat tobele, inimile. . .
Pe la ora unu şi treizeci de minute plec din Mălini.  Ajung la petrecere după ora două, într-un bar din Fălticeni. Lumea a băut şampania, unii sunt deja foarte piliţi, iar femeile sunt fie foarte fericite, fie supărate. Mă aşez la masă cu Dinu, Rună, Petruţ şi doamnele care îi însoţesc. Soţia lui Petruţ mă invită la dans. Nu pot refuza, aşa că merg cu ea pe ringul de dans, iar Lidia mă muşcă de umăr.
-La mulţi ani, Eduard!
-La mulţi ani, Lidia! Ai dinţi buni, am verificat.
Petruţ bea cam mult. Îl văd cum bea direct din sticla de whisky sub privirile amuzate ale celorlalţi. Lidia mă muşcă din nou, de data asta de gât.
-O să ne vadă careva, îi spun la ureche. După aia va trebui să mă iau la bătaie cu soţul tău. Asta vrei?
-Da, ar fi marfă.
-Hai la masă, deja se uită după noi.
-Nu mă interesează. Hai să plecăm de aici. Hai să luăm o cameră la hotel. Vrei?
-Eşti beată, Lidia.
-Dacă vrei să mergem, anunţă-mă. Merg unde vrei.
Ne întoarcem la masă. Petruţ arată ca un personaj din desenele animate:  a pierdut pe undeva papionul, e pătat de sos pe cămaşă şi e foarte beat.
-Măi, uite ce oameni s-au adunat aici, strigă Petruţ. Nevasta mea este o târfă. Recunoşti? Spune, Lidia, recunoşti?
-Eşti un cretin, replică Lidia.
-Recunoşti, aşa da. Nevasta lui Rună e şi ea târfă. Rună nu se supără că e prea prost. Rună, recunoşti? Hai zi, mă! recunoşti?
Rună priveşte în gol.
-Iar Dinu a închiriat o curvă pentru noaptea asta pentru că doamna lui nevastă târfă nu a vrut să vină cu el la petrecere. Recunoşti? Da?
-Damă de companie, corectează Dinu. Târfe sunt nevestele noastre. Nadia e o profi, e damă de companie.
Nadia este o femeie de o frumuseţe rară. Am auzit despre ea tot felul de poveşti dar nu oricine poate să se bucure de trupul ei deoarece practică tarifuri îngrozitor de mari. Dinu este un soţ model, mă miră faptul că astăzi a venit la petrecere cu Nadia. Petruţ aduce două sticle de şampanie dar nu reuşeşte să desfacă niciuna. Se lasă păgubaş şi pleacă pe ringul de dans unde se mişcă haotic printre perechile obosite ale începutului de an.
-Cum de ai venit cu Nadia, întreb pe Dinu?
- S-a certat nevasta mea cu mine din cauza unei individe de pe internet.
-Cum naiba?
-O paraşută m-a întrebat care este contul nevestei mele. I l-am arătat deoarece spunea că au fost colege de liceu. A doua zi i-a trimis nevestei mele vreo douazeci de mesaje. Cică eu le trimisesem ei.
-Şi chiar i-ai trimis?
-Cum naiba să îi trimit? La avatar avea în loc de poză o locomotivă cu aburi. Cum să mă îndrăgostesc de o locomotivă?
Oamenii de la mesele din jur au lăsat orice preocupare şi ascultă povestea lui Dinu care nu vrea să recunoască că a trimis acele mesaje pe internet.
-Recunoaşte şi gata, îi propune Petruţ care s-a întors la masă fără sacou.
-Ce să recunosc? Avea poză cu o locomotivă şi numele Kakarenina Ta. Cum naiba să îi trimit mesaje de dragoste?
-Locomotivă, femeie, tot aia e. Recunoaşte şi gata. Eu în copilărie eram îndrăgostit de planeta Pluto. Târfe toate, recunoaşte şi gata!
-Petruţ, stai dracului la masă sau caută o navetă spaţială şi nu ne strica revelionul.
Nadia fumează plictisită. O invit la dans şi acceptă imediat. Mă priveşte provocator, simt cum mâna ei dreaptă explorează pieptul meu. Îi zâmbesc. Se strânge lângă mine. Nu ne vorbim, nu avem ce să ne spunem: eu sunt un invitat de ultimă oră, ea este o damă de companie care înlocuieşte soţia unui prieten supărat pe viaţă.
Ne întoarcem la masă.
-Am închiriat-o pe Nadia pentru trei zile şi trei nopţi, explică Dinu. Dacă nevasta mea este geloasă pe o locomotivă cu aburi să vedem ce va spune când o să afle ce bunăciune mi-a bucurat sufletul zilele astea.
-Măi, da’ cât costă o Nadia din asta, se interesează Petruţ? Vreau şi eu una.
-Las’ că nu ai bani tu de asemenea marfă. Dacă vrei altă femeie caut-o pe Kakarenina, că tot spui tu că nu contează dacă este femeie, locomotivă sau planetă.
-Zi frate, cât costă o Nadia!
-Eh, lasă!
Lidia plânge încet. Rimelul i se scurge pe faţă, iar tristeţea ei cuprinde parcă întreg barul. Un bărbat foarte solid aruncă într-un chelner cu telefonul mobil. Patronul localului aduce două stripteuze care se unduiesc printre mese.  Necunoscuţi mă felicită şi îmi urează ,,la mulţi ani”. Le răspund bucuros şi beau cu gândul la conturile virtuale care trimit pe bărbaţi în braţele damelor de companie. Petruţ s-a urcat pe o masă şi dansează. În jurul lui s-au adunat zeci de femei care bat din palme.
-Trăiască Kakareninaaaa,  strigă Petruţ continuând să danseze.
Lidia plânge. Dinu îmi şopteşte la ureche că ar fi bine să plec cu Lidia deoarece Petruţ se va îmbăta crunt, apoi va chema un taxi şi va pleca singur acasă.
-De unde naiba taxi la ora asta, întreb eu contrariat?
-El găseşte. Te asigur.
Mă strecor printre oameni care dansează, mese încărcate cu băuturi tulburi şi chemări de un erotism exagerat. Lidia mă ajunge din urmă şi mă sărută pătimaş.
-Kakareninaaaa, se aude vocea de beţiv a lui Petruţ .
Alerg alături de o femeie frumoasă pe aleile unui oraş asediat de mascaţi, beţivi şi târfe. Ne ascundem de lume în paradisul unei camere, iar spre prânz ne vom despărţi cu privirea în pământ, şi cel puţin unul dintre noi va fi cu adevărat nefericit.
Eduard Dorneanu
Mălini, 1 ianuarie, 2013