vineri, 28 iunie 2013

CUPA CONFEDERAŢIILOR 2013-SEMIFINALE

Părerile sunt împărţite atunci când se discută despre Cupa Confederaţiilor. Unii ,,specialişti” afirmă despre această competiţie că ar fi inutilă, alţii dimpotrivă. Cert este că fotbaliştii vin obosiţi, după un sezon istovitor. Nu am idee cât de mult îşi doreşte un fotbalist brazilian sau unul spaniol să câştige locul întâi, dar cred că dacă ar fi pus în situaţia de a alege între o vacanţă de o săptămână şi prezenţa pe podiumul Cupei Confederaţiilor, răspunsul ar fi unul şocant pentru cei care au organizat această mini-cupă mondială.
În prima semifinală a competiţiei s-au întâlnit Brazilia ( ţara gazdă) şi Uruguay. Binenţeles, războiul declaraţiilor a început în media cu mult înainte de startul meciul. Conform estimărilor ,,specialiştilor”, Brazilia era net favorită. Casele de pariuri ofereau o cotă de maxim 1,35 pentru victoria Braziliei, ceea ce trebuie să recunosc, este o insultă la adresa naţionalei Uruguayului. Laudele aduse vedetelor braziliene sunt greu de reprodus. Nu am mai auzit asemenea elogii decât în show-bizul românesc. Practic s-a ajuns ca fotbalişti precum Luiz sau Gustavo să fie caracterizaţi ca genii în viaţă, mândria unei naţiuni, etc. Despre Neymar, Marcelo sau Hulk nici nu are sens să mai aduc vorba, ei sunt consideraţi un fel de zeităţi. Ipocrizia atinge cote alarmante. Cupa Confederaţiilor este o găselniţă, o competiţie de care nimeni nu are nevoie, dar de unde nu se poate lipsi fără a suporta consecinţe grave.Deranjant pentru cunoscătorii de statistică este această cascadă de laude adusă Braziliei. De ce spun asta? Ei bine, Brazlia se află în acest moment în clasamentul general F.I.F.A. pe un ,,onorant” loc 22. Niciodată în istoria fotbalului brazilian nu a mai existat o asemenea clasare. Pele, Romario, Ronaldo, Zico, Socrates sau Bebeto nu ar fi îndrăznit nici măcar să se gândească la o clasare în afara topului cinci mondial.
Meciul a început cu transmiterea a câtorva cadre din tribunele arhipline. Nucleul dur al suporterilor brazilieni a putut fi admirat în toată splendoarea lor : au proferat înjurii în timpul intonării imnului uruguayan, s-au urcat pe gardurile de protecţie, practic s-au comportat necivilizat, şi când scriu asta vă asigur că sunt foarte înţelegător faţă de ei. Nu ştiu cum se vor comporta în timpul campionatului mondial, dar mie mi-au lăsat o impresie foarte urâtă. Consider că este foarte riscant, mai ales pentru un european, să ia parte din tribună la un meci în care joacă naţionala Braziliei. Ostilitatea pare a fi maximă şi este alimentată ( culmea !) chiar de jucătorii brazilieni care prin gesturi clare încurajează pe spectatori să fie vocali.
Meciul a fost dominat de naţionala Uruguayului. În minutul 15, Diego Forlan ratează o lovitură de la 11 metri. Înainte de a executa nu a uitat să ofere camerelor de filmat un zâmbet cald şi expresiv , apoi, relaxat a şutat la poartă ca la antrenamente. Linia de mijloc braziliană nu a construit mai nimic, fotbalul a avut de suferit. În locul unui joc în care să predomine fantezia, jucătorii au ales să folosească pasele lungi, înfiltrarea pe extreme şi şuturile de la semidistanţă. În minutul 41, Muslera respinge greşit o minge şi Fred înscrie. Scorul la pauză este unul mincinos. Uruguayul a jucat mult mai bine. Cavani şi Suarez au fost foarte periculoşi, dar de înscris au înscris gazdele. În repriza a doua, Uruguayul egaleză prin Cavani. Brazilia este în corzi, pare a fi gata să cedeze. Hulk este înlocuit cu Berbard, o schimbare ridicolă. Cu opt minute înainte de fluierul final, în urma unui corner înscrie pentru brazilieni, Paulinho. Scor final 2-1. Cascada de elogii poate reîncepe. Meciul Brazilia-Uruguay a fost unul modest, jucătorii au evoluat fără niciun fel de entuziasm.
A doua semifinala din Cupa Confederaţiilor a fost una plictisitoare. Italia a întâlnit Spania, şi deşi se aştepta o ploaie de goluri, scorul după 90 de minute a fost unul alb.În prelungiri au existat câteva ocazii, mai ales la poarta italiană, dar niciuna dintre ele nu s-a concretizat pe tabela de marcaj. S-a ajuns la executarea loviturilor de la 11 metri. Un sigur jucător a ratat: italianul Bonucci.
Finala Cupei Confederaţiilor va avea loc duminică. Brazilia va întâlni Spania.
Sper că F.I.F.A .a primit din partea observatorilor rapoarte competente asupra calităţii acestei competiţii. Nu văd cui îi este util să vadă meciuri de genul Spania- Tahiti ( 10.-0) sau Uruguay -Tahiti ( 8-0). Poate că la viitoarea ediţie va participa şi o selecţionată a pigmeilor sau a eschimoşilor. În concluzie, nu pot să afirm decât că această ediţie a fost una dezamăgitoare. Aştept finala de duminică şi mă întreb dacă există cineva din România care a reţinut numele vreunui jucător din Tahiti. Să sperăm că finala de duminică va fi interesantă şi datorită jocului din teren.
Eduard Dorneanu
Mălini, 28 iunie, 2013

joi, 27 iunie 2013

ALTRUISMUL ZILELOR DE VINERI

soţul corinei suferă de aplazie medulară
hotelul de trei stele a devenit o variantă de rezervă
simulăm iubirea printr-un registru comportamental
lipsit de compasiune
corina iubeşte haterul din mine
mi-a mărturisit adeseori că agresiunea prin control
pare a fi o pledoarie finală
o cred
ambivalenţa comportamentală ajută falsa empatie
iluzia jainismului fracţionează conturile bancare
şi unge cu mir buzele păstrătoare de cicatrici nemărturisite
avem timp până la ora 12
apoi femeia se va întoarce la soţul ei bolnăvicios şi bogat
îmi spune că dormitorul ei este un imens iml
şi uneori simte cum îi sunt pipăite visele de mâini scheletice
accept altruismul zilelor de vineri
corina îmi muşcă umerii şi plânge încet
sângele otrăvit reclamă dreptatea
dar se opreşte la trei palme de altarul umed
începe ploaia
navigăm cu gemete lungi printre flashuri de lumină
lipiţi unul de celălalt ca două lacrimi
mincinoase
Eduard Dorneanu
Mălini, 27 iunie 2013

marți, 25 iunie 2013

CULTUL CENUŞĂRESEI

Pot fi basmele nocive? Pot avea un efect negativ ? Presupun că nu. Nu pot nega totuşi faptul că fiecare basm emite mesaje subliminale. În perioada copilăriei, lectura era marele meu deliciu. Copiii satului meu aveau o viaţă aspră : trebuiau să îngrijească de animale, să participe la muncile agricole, să meargă la pădure după lemne de foc, etc. Povestirile cu prinţi, animale fabuloase şi fete aflate în primejdie erau primite cu nepăsare de copii. Pe atunci nu existau alternative: desenele animate se rezumau la un episod de un sfert de oră ( înainte de ,,Telejurnal” ), filmele pentru copii erau rare şi adeseori plictisitoare, cinematografele şi teatrele erau departe, la sute de kilometri, în locuri unde nu aveam cum ajunge. Dintre basmele pe care doamna învăţătoare ni le citea zilnic, unul a enervat la culme pe colegii mei. Aţi ghicit, e vorba de ,,Cenuşăreasa”. Mi se părea un basm contrafăcut, o minciună îmbrăcată în haine aurite. Multă lume afirmă că în perioada comunistă copiii iubeau scrierile lui Petre Ispirescu, Ion Creangă sau Fraţii Grimm. Adevărul este altul, copiii nu aveau alternative. Niciun puşti nu va alege ,,Punguţa cu doi bani” în locul unei povestiri science fiction sau a unui desen animat de genul ,,Scooby-Doo”. Aşa era atunci, nu aveam de unde alege.
În timp, am început să înţeleg că există grupuri, comunităţi, popoare de cenuşărese. Aşteptarea poate fi o umilinţă, iar efectele sunt adeseori catastrofale. În ultima perioadă televiziunile abundă în ştiri ,,sportive”: nunta unui fost campion la box, nunta unui fost campion de tenis, nunta fetei unui antrenor de fotbal. Acestor ,,evenimente istorice” li se adaugă nunţile de un fast oribil ale unor minoritari sau nunta de argint a unei doamne ,,om de afaceri”. Consider difuzarea ,,acestor evenimente” un act ruşinos având în vedere că mare parte din populaţia activă este fără un loc de muncă sau în şomaj. A afişa preţurile exorbitante ale hainelor vedetelor şi a lăuda modul în care sunt aruncaţi banii înspre lăutari mi se pare cel puţin penibil. Acum ceva timp a fost difuzat un reportaj din localitatea natală a unuia dintre miri, fost campion de box. Autorităţile asfaltaseră exact până în faţa porţii sale, niciun metru în plus. Oamenii ieşiseră la un fel de muncă patriotică afişând o slugărnicie bolnăvicioasă. O doamnă trecută de a şasea tinereţe explica în faţa camerelor de luat vederi cât de mândră este ea de sportivul care i-a spart capul nu ştiu cărui adeversar în repriza a doua. Doamna respectivă mai afirma că ea crede că boxerul acesta este mândria României şi peste sute de ani românii îşi vor aminti cu drag upercuturile şi loviturile de dreapta. Acest comportament tipic de cenuşăreasă al doamnei nu este nicidecum unul izolat. Multe lume suferă dar iubeşte vedetele sportive sau cele din industria muzicală. Pare kafkian faptul că oameni care trăiesc cu 350 de lei/lunar ajutor social sunt convinşi că este firească lauda necontenită a ,,vedetelor”.
În timp ce mai toate canalele de sport difuzau imagini de la nunta marelui boxer ( fost campion), la campionatul european de box, Bogdan Juratoni boxa în finală cu un irlandez. Prima repriză a fost echilibrată, dar în următoarele două, Bogdan l-a spulberat pe irlandez. Cu toate acestea, arbitrii au acordat victoria finală ( scor 2-1 ) irlandezului. Meciul a fost difuzat de un canal de sport care nu este recepţionat de marile platforme digitale, aşa că nu a avut parte de prea mulţi telespectatori. Delegaţia românească nu a făcut contestaţie, deşi Bogdan merita cu prisosinţă victoria. Naţionala de fotbal a României a avut şi ea un meci de verificare. Conducerea F.R.F. a chibzuit ce a chibzuit şi a adus în România, naţionala Trinidad¤ Tobago. Este adevărat că şi Spania a jucat cu Haiti, diferenţa fiind aceea că federaţia din Haiti a plătit ca să poată juca împotriva Spaniei un meci amical. Rezultatul jocului nu are nicio importanţă, Dacă naţionala Trinidad¤Tobago ar fi înscrisă ca şi echipă de club în divizia a treia din România, probabil că ar termina pe ultimul loc. Naţionala de tineret a avut o luptă crâncenă cu naţionala similară a Insulelor Faroe. Insularii, deşi amatori, le-au predat tinerilor români o lecţie de fotbal.Scorul final a fost egal. Dezastrul a venit din partea naţionalei U16(sub 16 ani) care a ,,reuşit” un 1-10 unic, în faţa naţionalei similare a Germaniei.
Până la urmă, mândria este o opţiune personală. Dacă aşteptarea şi adularea vedetelor care fac reclame la tigăi sau păpuşi gonflabile sunt priorităţile acestui timp, atunci nu este cazul să mire pe cineva migraţia necontenită a tinerilor, a celor care au terminat facultăţi de prestigiu. Oamenii pleacă în căutarea unui loc unde cultul Cenuşăresei este necunoscut. În România prioritatea numărul unu este ( îmi pare rău să spun asta) religia. Dacă unei populaţii în mare asistate social îi dai în loc de cultură, sănătate şi locuri de muncă; catedrale şi evenimente sportive te poţi aştepta ca viitorul să sune ca o rugăciune falsă sau ca un basm despre o fată frumoasă care aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă.
Eduard Dorneanu
Mălini, 25 iunie, 2013

luni, 24 iunie 2013

7,63 ( Harbuz amărui)

 La vecinul meu de peste drum un aparat de radio funcţionează continuu de vreo şase zile. Ziua nu prea deranjează pe nimeni dar seara tăcerea satului este alungată de emisiunile unui post de radio obscur. Volumul aparatului  este dat la maximum. Din camera mea aud perfect ştirile, muzica banală, comercială promovată contra cost şi reclamele la bere, sucuri şi telefoane mobile. Nu îmi fac prea multe griji pentru această situaţie neplăcută: radioul vecinului nu poate rezista mult în stare de funcţiune permanentă. Curând va face un scurtcircuit şi tăcerea va reveni. Aştept. . .
 La poartă a oprit o maşină cu număr de Botoşani încărcată cu pepeni. Pe cei doi ,,negustori'' i-am recunoscut imediat: anul trecut vindeau gogoşari şi ardei capia la un preţ uriaş, nemaivăzut prin părţile astea. Nesimţirea lor a atins cote maxime când au hotărât să accepte în schimbul produselor nu doar bani ci şi cartofi. Au hotărât ca pentru un kilogram de gogoşari oamenii locului să aducă şapte de cartofi. Lumea s-a supărat dar cei care nu au avut bani au acceptat acest troc nesimţit. Anul trecut cartofii se vindeau cu 0,25 lei kilogramul, dacă aveai norocul să ai cui să îi vinzi. Cei doi ,,oameni de afaceri'' s-au întors cu trei camioane uriaşe şi au luat cartofii pe un preţ de nimic. Eu am cumpărat de la ei trei saci: doi de gogoşari şi unul de ardei. Plata am facut-o cu bani cash altfel ar fi trebuit ca pentru o sută de kilograme de gogoşari să dau la schimb şapte sute de kilograme de cartofi. După ce am desfăcut sacii am văzut că la mijlocul fiecărui sac erau mulţi ardei şi gogoşari stricaţi . Şi vecinii mei au păţit la fel. . .
 Oamenii vin se uită la preţ. Mulţi cumpără. Copiii cer părinţilor să le cumpere fructul dulce. Oamenii nu pot refuza. Preţul este de 1,5 lei pe kilogram, unul enorm având în vedere că în Fălticeni sau Suceava harbuzul se vinde la doar 0,5 lei kilogramul. După '90 speculanţii au luat la pas satele din nord unde astfel de produse ajung greu iar preţul este stabilit de ,,negustorii de ocazie''. 
 Am bănuiala că pepenii sunt luaţi de prin pieţele oraşelor la un preţ minim şi urmează să fie vânduţi la preţ triplu prin satele izolate ale Bucovinei. 
-Hai la harbuuuuuz, strigă cel mai gras dintre ,,afacerişti''! Harbuuuuuuz dulce de la Dăbuleniiiiiiiii . . .
 Cuvântul Dăbuleni face să râdă ostreţele gardurilor şi opreşte vântul în pletele copiilor care căscau gura la muntele de pepeni din camion.
-Văd că aveţi numere de Botoşani la maşină, le spun. 
-Maşina e cumpărată din Botoşani, meştere îmi spune cel mai bătrân dintre ei.Da' noi suntem din Dăbuleni. Avem şi certificat de producător.
-Poţi avea şi certificat de extraterestru. Şi ai venit tocmai din judeţul Constanţa aici?
-Da, meştere. Noi mergem peste tot în ţară.
 M-am lămurit: Dăbuleni nu este în judeţul Constanţa. Oamenii vin şi cumpără fără să se gândescă măcar o clipă că marfa ar putea fi alterată sau că preţul plătit este unul triplu. Cel mai tânăr dintre cei doi este îmbrăcat cu o salopetă galbenă şi poartă mănuşi asemănătoare palmarelor folosite la sudură. Cumpăr şi eu un harbuz. Mă aşez la banca de lemn din curte şi tai felii din el. Gustul harbuzului este amărui iar culoare roşie a miezului este tivită pe margini cu un alb bolnăvicios. Nu se poate mânca.
-Harbuuuuuz dulce, strigă în drum cei doi agitându-se să vândă marfa.
 Radioul vecinului s-a oprit. Nu se mai aud reclamele banale,  nici muzica. Mă enervez şi mă duc supărat la camionul celor doi care tocmai se lăudau unei bătrâne cum au strâns miliarde de lei din comerţ.
-Muncim şi strângem. Suntem oameni cu frica lui Dumnezeu.
-I-a dă cel mai mare harbuz, cer eu.
-Acuma, meştere.
 Cel îmbrăcat în salopetă îmi cântăreşte cu grijă un pepene uriaş.
-Şase kilograme. Vrei altul, meştere? Să caut altul mai mare.
 Iau harbuzul şi bag în el cuţitul. Nu mă uit să văd cum e.
-Nu e bun. Vreau altul,spun eu aruncându-le harbuzul.
 ,,Negustorii'' întră în panică. Unul dintre ei scoate un spray paralizant iar cel aflat lângă mine are deja pregătit un cuţit.
-Aţi crezut că v-am uitat?. Voi aţi vândut marfă alterată anul trecut. Nu sunteţi producători. Sunteţi speculanţi.
-Asăi, spune şi bătrâna care dorea să cumpere harbuz. Pi aista cu salopetî ni-l aduc aminte cî m-o înşalat şî la cântar. 
 Oamenii au devenit dintr-o dată ostili celor doi. Fiecare îşi aduce aminte cât de ieftini au fost cartofii anul trecut şi ce scumpe produsele venite din sudul ţării. Cu un minim de efort oricine poate realiza că producătorii din Oltenia sau Dobrogea nu prea au cum să ajungă pe la noi iar cei care ne vând produsele de sezon sunt nişte excroci. Omul cu cuţitul încearcă să se facă nevăzut. Îl prind în braţe şi îl lovesc cu capul de lada camionului. Scapă cuţitul apoi fuge disperat în cabină. Camionul pleacă în viteză. Negriciosul îmbrăcat în salopetă galbenă cade pe spate în ladă printre harbujii răscopţi .
-Bătu-i-ar Dumnezău cî nu li mai agiuingi, mormăie bătrâna. Ghini le-i făcut ficior.
-Or vini i înapoi la toamnî, spune cineva. Ghini cî i ştim. Sî vinî dar. . .
 Mă întorc în curte supărat. Am scăpat de speculanţi şi de muzica idioată redată de radioul vecinului. O victorie mică. E bine şi aşa. 

duminică, 23 iunie 2013

SABATIZARE

numele lui Bohemund a fost strigat de muribunzi în timpul asediului Antiohiei
iarba sângerie şi-a încurcat rugăciunile într-un curcubeu sciafil
purtam oboseala legată de lance 
revelaţiile ieşeau pe Poarta Sfântului Pavel
sâmbăta se întărea cu nerăbdarea mea
juram credinţă şi primeam o zi biciuită în hainele tâlharilor
treizecişidoime
preludiu istoric trisilabic.

cateheza ultimului asalt mi-a mutilat prietenii
sub copitele calului părinţii iubitelor uitate îşi întindeau umbrele
Firouz încă mai strigă în turnul blestemat
sabatizare şi sânge
semipiruetă pe nisip sfâşiat de trădare
Eduard Dorneanu
Mălini, 12 august, 2012

vineri, 21 iunie 2013

VINEREA ALBĂ

iubita mea din Oostende şi-a înşelat soţul cu capelanul roşcovan şi beţiv al comunitaţii irlandeze, 
soarele a râs înhămându-le dorinţele la carul lui, doar atat.
iubita mea din Kaiserslautern şi-a tatuat pe inimă numele unui bărbat atins de boala jocurilor de noroc, 
cazinourile au proclamat-o zeiţa ruletelor încremenite la 13 negru, bizară constatare. 
iubita mea din Seatlle a zburat cu deltaplanul atât de sus încât a născut un copil galben ,
lumea s-a bucurat ca şi când ar fi fost o victorie a timpului, chiar şi eu am râs. 
iubita mea din Sao Paolo şi-a deschis terasă unde se servesc serveţele parfumate pe post de bere neagră, 
barbaţii se înghesuie zi de zi cheltuindu-şi ultimii bani, până şi eu îi inţeleg.
iubita mea din Malmo şi-a schimbat ziua de sabath cu proteza dentară a unui tip agăţat la un party exclusivist, 
e foarte normal asta, nu putem ocoli adevărurile scrise cu litere mici,o inţeleg bine de tot. 
iubita mea din St Polten şi-a pierdut actele de identitate si acum se crede femeie fatală, 
e o boala obisnuită se va trata cu indiferenţa familiei, va reuşi , o ştiu bine.
iubita mea din Minsk s-a înrolat in armata salvării pe post de ştergator de memorie, 
nu ştiu cum vine asta dar dacă ea a reuşit sa fie altceva decât o femeie,e oki.

de iubita mea din vis încă nu ştiu nimic. 
sper doar ca la intervale rare de timp
cineva să intoarca pagina
fară să îi îndoaie colţurile.

duminică, 16 iunie 2013

ARITMIE MONOSILABICĂ

curcubeul mâinilor tale mă trezeşte în moarte
timpul arde în lacrima adverbială a sângelui
rămase credincioase profeţilor acantologi
cicatricele se adună
într-un psihotic baraj contra pudicităţii

îngeri suferinzi de compasiune tahicardică
strangulează lumina

nemişcarea curge în
augmentare şi abisal

aritmia monosilabică
adună fructele pomilor exilaţi


Eduard Dorneanu
Mălini, 16 septembrie, 2012

vineri, 14 iunie 2013

AUTOPSIE

m-am întors de la party înainte de ora patru
dimineaţa
am chef să desenez iacobini şi pe lisa
căţeluşa cu limba albastră
după o noapte ruptă în carnea femeilor îndrăgostite
de postulatele avangardiste
transgregarea declaraţiilor emfatice
este o miză supremă
antisimbolismul matinal defavorizează materia întunecată
desenul dezvoltă subterfugii utilitar-hedoniste
arunc coala de hârtie dincolo de negare
aştept ca schije de verb şi asasini vegetali
să îmi descompună în mii de dorinţe vulgare
sentimentul de culpabilitate
trupul ioanei arată ca un sat mitraliat de grindină
în ciuda predicţiilor cauzaliste
sărut lama cu gust de coniac irlandez
şi încep autopsia
Eduard Dorneanu
14 iunie, 2013

joi, 13 iunie 2013

IRENE

ne-am reîntâlnit întâmplător la funeraliile unui om de care nu auzise nimeni.
purtai mănuşi fără degete. 
Hai nu mai râde aşa de mine,
multă lume are mănuşi ca ale mele. 

îmi placea să o necăjesc întrebând-o tot felul de aiureli,
eram curios cum işi poate încălzi mâinile pe pielea mea
dacă poartă mănuşi fără degete. 

ei lasă., o să afli cumva,
cuvintele tale sunt ca o menghină 
mereu mă prinzi în ele apoi mă abandonezi. 

aşa fac eu, aşa fac eu!
ce sens are să ne amintim cum săream de la un solfegiu la altul?
suntem la înmormântarea unui om necunoscut,
să ne purtăm cum se cuvine. 

păi da, aşa ar trebui.
să plâng la comandă cu gândul la tine.
lumea o să mă mângăie cu complimente provinciale
iar tu vei pleca pe furiş pentru încă zece ani
spunând că ţi-ai uitat îngerii în castele
de nisip.

fir-ar să fie, Irene!
tu poţi ghici viitorul. 
o să mă feresc de privirile tale.

bine, Eduard.
acum hai să ne rugăm la catafalcul omului necunoscut.
asta va aduce de partea noastră norocul, ploile
si cine ştie?
poate că nu ne vom mai feri unul de celălalt, 
vom minţi
şi atât.

recunosc,
nu îmi plac întâlnirile pe furiş.
prefer să văd necunoscuţi gata să plece pe ultimul drum.

duminică, 9 iunie 2013

GOTHIC SOUL

cu un blestem 
Dumnezeu ne-a dezlegat 
de albastru
prin alb.

cuvintele 
semne smulse Cabalei
cer cu împrumut
sângele
viaţa.


sunt
îngropat de viu
în dragostea
ta.

FREEZING RAIN

nu sunt aici
din pamânt creşte umbra lui Dumnezeu..
nu întreba iubito
eu sunt departe de Troia
alerg încărcat cu daruri inutile
de la un trup de femeie la altul.

si totuşi ce poate fi ?
repeţi plângând
în iarna nemiloasă.

nici dacă aş şti
nu aş şti

BLASFEMII

fericiţi  cei care se sinucid înainte de miezul nopţii
numele lor rămâne scris pe pereţii caselor părăsite.
fericiţi cei care îşi ucid aproapele cu întrebări fără răspuns
ochii sfinţilor pelerini au lăcrimat pentru ei.
fericiţi cei care au sângerat în tăcere
la masa lor au băut vinul durerii îngerii căzuţi.

fericiţi cei care au murit cu ochii deschişi
ei norii cerului se vor numi.

DEPARTE DE TROIA (ziua 35)

Camarazii mei. . . singurii trandafiri care înfloresc în zăpada lui februarie.Numele lor se va pierde, tinereţea lor va aprinde soarele altei lumi. 
 Stăm pe burtă în zăpadă, gloanţele ne caută rascolind troienile unei ierni blestemate. Sam Farker cade peste mine. Sângele lui are gust de bere irlandeză. Nu ştiu de ce cred aşa ceva, dar asta am simţit când Sam a căzut fulgerat peste mine.Nu poate mişca mainile şi picioarele.Ăsta e semn ca glonţul i-a atins un nerv important si pe moment e paralizat. Am vazut aceste semne adeseori la răniţi:urmează o agonie şi o moarte în dureri.
-Ce bine Eduard,ce bine !Am scăpat cu viaţă,putea fi mai rău.Mult mai rău.
-Sângele tău are gust de bere irlandeză,Sam. O să mori curând, camarade.
-Ba nu, nu o să mor.Nu o să mor.Aud cum vin  strămoşii să imi lege rana cu dragostea lor.
-Stai liniştit,Sam.Moartea e doar o amânare a viitoarelor dureri.
 Au sosit întăriri.Leandro Prasilla cade şi el împuşcat în gât. Apuc să îi inchid ochii, nu vreau ca Dumnezeu să îi vada tristeţea privirii. Patru tancuri atacă simultan poziţiile duşmanilor. Cadavrele si trupurile răniţilor trosnesc sub şenilele de metal.. . 
-Eduard împuşcă-l pe Sam, urla Patterson . Împuşca-l ,nu îl lăsa să se chinuie.
-Împuşcă-l tu dacă vrei, e încă viaţă în el.
 Cade şi uriaşul Gonzo Philadelphia. O grenadă îl despică în sute de bucăţi. Primesc un pat de armă în cap şi alunec încet in antecamera morţii. Visez ca beau halbe uriaşe de sânge la masă cu toţi camaraziii morţi în ultimii ani.Sunt desculţ iar in dreapta mea primavara tunsă chilug recită poezii gothice.
Mă trezesc infrigurat. Camarazii m-au întins lângă Sam Farker pe o foaie de cort kaki.
-Ai capul tare Eduard, râde preotul nebun. Mă gandeam să îti aprind o lumănare dar văd că voi poeţii aveţi capul tare.
-Şi eu o să scap,Eduard, ţipă cu ultimele puteri Sam. Şi eu.
-Sângele tău are gust de bere irlandeză camarade. Eşti deja mort sau poate nici noi nu mai suntem cu adevărat vii.
 Preotul nebun îl scuteşte de chin şi îi taie gâtul cu baioneta. Camarazii mai tineri se intorc cu spatele. Viaţa poate fi uneori scena celor mai teribile atrocităţi.
 Mă ridic cu greu. Zeci de camarazi au înflorit în zapada lui februarie. Trandafirul Sam,trandafirul Leandro, trandafirul Gonzo, trandafirul Giordano, trandafirul Alain. . . mulţi, foarte mulţi trandafiri. 
 Dumnezeu mă mângâie pe obraji cu încă o ninsoare. Troia e departe. Departe. . 

GOTHIC 25

treci de partea cealaltă a deşertului
e timp să fim niciodată amândoi..
am îmbrăcat costumul cel  bun, 
pregătit să murim împreună.

pe zidurile de fum ale nefericirii
am scris cu litere strâmbe
poezia despre noi.

rătăcit pe buzele tale
e
sărutul meu.

nicăieri fericirea. . .

IUBIRE ?

pot să dorm pe visele tale?
-nu ştiu, nu a mai încercat nimeni.
nici în timpul cât ai fost pierdută între linia frântă
şi cercul deschis?
-nici măcar atunci .
doare  nesomnul
sau  privitul în întuneric?
ai incercat să ocoleşti noaptea printr-o altă viată ?
-în fiecare zi, în fiecare noapte, în fiecare cuvânt.

de celelalte cuvinte mai ştii ceva?
-stau de-a lungul neputinţei noastre.
ecoul lor ajunge in labirintul tau?
-viaţa începe şi se termină fără cuvintele începutului.
tristă rămâne depărtarea de noi,
o Fata Morgana a cerului inourat
-da


pot să dorm pe albastrul cerului tău?
nu ştiu cum e să fii legat prin sângele iubirii
dar pot incerca
-da
poţi încerca. . .

CALEA

duminica e iubire trădată,
în seducţia 
trupului din cuvinte.

e frig în braţele tale.
nu mi-am dorit  să câştig 

februarie este a doua cale,
amurg purpuriu,
neliniştea mea.

BLIND PARTY

după ora patru nu am de făcut nimic special
urc pe yachtul unui bondoc agitat.
Vera îmi spune cu alte cuvinte
ceea ce deja ştiam:
-bonjour, ne cunoaştem de la un party,nu-i aşa?
umerii îmi încremenesc în răspuns nesimţit:
-nu pot spune cu exactitate de unde
nu reţin figurile femeilor ce se agită de pomană.

mâncarea adusă are un gust execrabil
până şi şerveţelele miros exact ca
mâinile întinse ale damelor de companie
-măi ce naiba e aici petrecere sau ospiciu pentru depresivi?
dă drumu' la muzică 
sau taie gâtu' la o sticlă de şampanie
doar nu m-aţi chemat sa fac recensământul femeilor nedorite.

nu se poate respira 
mă enerveaza culoarea mobilierului,
fusta Verei cu nasturi din tabla ruginită.
-mă conduci mai târziu acasă,mă intreabă blonda grasă a zilei
am tapetat camera mea cu animaluţe din pluş.
-cine ,eu?
ma confunzi cu Jimmy The Saint.
-cine e Jimmy?
-unul care colecţiona nu ştiu ce şi căuta mereu pe nu ştiu cine
hai dispari,
nu am chef să aud că ai rămas însărcinată 
pentru ca am folosit consoane.
hai,
dispari.


Brian cade leşinat sub masa plină de sticle 
-hai să aruncăm cu artificii în Dumnezeu 
strigă un asiatic imbrăcat in salopeta aurie
-hai să aruncăm
după aia promit că plec acasă
şi nu mă mai gandesc la nimic.

de pe puntea yachtului Dumnezeu nu se vede deloc
nici oraşul nu se vede foarte bine.
ce păcăleală
azi noi nu suntem noi.
-dar cine suntem Eduard,spune-ne tu
-hmm 
probabil suntem anotimpuri. . .

Dumnezeu nu se vede deloc.
o să mă mai uit,
încerc mai târziu. 

CONTRAST

după ce lidia părăseşte patul
autodispreţul este singura reacţie de corecţie
pe care trupul ei o acceptă
femeia deschide ferestrele
seducţia înlocuieşte gelozia delirantă
număratul banilor are ceva dintr-un ceremonial bizantin
tranzitul către ring nu poate avea loc
atât timp cât liniştea nu este fragmentată de gemete
şi ameninţări
apoi
intuiţia generează mişcări spectaculoase
blindatele se învârt în cerc în jurul stigmatelor
lidia
miroase a lemn putred
frânghia strangulează vocalele sacre
prin tavan coboară cerberi furibunzi
se aude răspunsul la prima blasfemie
ca un rest de plată
cerut înainte de îmbrăţişare
Eduard Dorneanu
8 iunie, 2013

RĂSCOLIREA EULUI

dragostea pentru tine este o misiune sisifică
răscolirea eului dizolvă lestul figurativ al suspiciunilor

deciziile luate par a fi o manipulare onirică
coşmarul duce lipsa infanteriştilor 

un minim isteric amână rezolvarea ecuaţiei
randamentul armamentului greu este afectat
de carantina impusă elipticului

frigiditatea matinală nu produce efecte
statistica economica a sentimentelor aduce libertate
ultimului născut

sâmbătă, 8 iunie 2013

TRAIECTORIE

mâinile care tremură sunt la fel de frumoase ca frunzele prinse de tălpile bocancilor militari
degetele apără nervurile descărnate ale aşteptării
iubitele curăţă raniţele de firimiturile de noroc
inspir adânc ferindu-mă de privirea muribundului
luna mănâncă împreună cu mine din gamela turtită
lapte şi diamante neşlefuite

camaradul din dreapta vorbeşte singur despre traiectoriile neregulate
ale proiectilelor produse în ţările convulsiv-europene
paşii nehotărâţi fac din discursul său o pradă sigură
pentru plantele carnivore risipite de zeii uitaţi
în paginile cărţilor desacralizate

mâinile care sângerează pe albastrul chemării sunt sărutate de martorii primei faceri
răniţii rămân în grija vulturilor
iubirea aruncă  baioneta ştirbă spre zidul maculat al rugăciunii

sângele îmi încheie vestonul în sunet de grenade defensive
speranţa devine respirabilă
firele de iarbă îmi închid pleoapele cu balade incomplete

crepusculul este inutil
în ecoul durerii

Eduard Dorneanu
Mălini,31 August 2012

joi, 6 iunie 2013

ASALT IN PORTUL CELOR 7 ZEIŢE

 dimineaţa am debarcat în portul celor şapte zeiţe, 
 oamenii locului muriseră cu o seară înainte sub focul încrucişat al iertării.
 Polidamas a fost primul care a păşit pe plaja blestemată   
 urletul lui de luptă ne-a adus sângele în obraji,
 ca de fiecare dată când jefuiam casele părăsite ale muritorilor.
 
 din colibele fără uşi, podoabele dispăreau una după alta, 
 lăcomia era atât de mare încât am luat şi brăţările de umbră ale icoanelor fumegânde.
 ascunse în beciuri de piatră am găsit şi tăbliţele legii, 
 oamenii din vechime scriseseră în ele cele mai frumoase minciuni,
 aşa că le-am luat cu noi ca dovadă că există moarte şi după moarte. 
 
 cei mai tineri dintre luptători au băut sângele femeilor răstignite pe podiumul vopsit  
 violet, 
 apoi au dansat pe jumătate goi invocând tristeţea unui ideal inutil.
 am stat deoparte un timp pentru a reuşi să număr  izvoarele secate de urmaşii
 minotaurului
 dar răzbunarea mi-a aprins pletele cu blasfemiile ei
 şi a trebuit să îţi caut mormântul printre epavele corăbiilor aproape putrezite.
 
 şi fiindcă sunt bărbatul unei singure trădări, 
 am jurat să îmi caut moartea
 luptând pentru o cauză de dinainte pierdută,
 undeva, 
 dincolo de albastrul impur al speranţei.

REGULA ABSENŢEI

\infty 
zona semi legală de unde începe
urmărirea ambientală
hesperanopie şi gorgone pensionare
Marea Vie se revarsă peste cadavrele scuipate 
ale urmaşilor lui Tisamenus
rămasă fără hrismatoriu
catedrala tremură vinovăţia semnelor
un mântuitor interimar poate învăţa pe de rost
regula absenţei

marți, 4 iunie 2013

CATERING

buzele mov ale Fridei sprijină tăcerea
coroanele de flori adună numele prietenilor rătăciţi
palmele mele crispate acoperă absenţa cuvintelor
catafalcul are o mişcare hipnotică
Moartea îşi cere scuze fotografiilor de familie
eu ating aerul celeilalte lumi
 
 
preotul mângâie cărţile de vizită ale antreprenorilor
corul repetă troparul mucenicului adormit
rudele aleg o firmă de catering care poate cosmetiza nepăsarea
transpir abundent sub asaltul privirilor
nu mai ştiu

părinţii stau deoparte asemeni unor veterani de război
un puştan filmează picioarele femeilor
încep discuţiile despre înviere şi mântuire
Frida are buze mov şi cearcăne albastre
da. . .
Eduard Dorneanu
Mălini, 25 octombrie, 2012

LADY BLUES

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fara temei, 
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor, 
au rascolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat..
de mână cu tine timpul s-a scurs cu totul altfel, 
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente având  gustul  şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt, 
vocea mea a răsunat puternică,nepământeană  ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne ştearga paşii ca un duşman fară scrupule, fară onoare, 
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericita pentru că îmbratişarea ei nu e de ajuns. 

m-ai învaţat sa  te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva, 
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauză pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău, 
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfarşitul unei zile în care nu eşti, 
ridic un alt castel de nisip, 
departe de tine.