marți, 30 iulie 2013

REZIDUURI SENTIMENTALE

canicula şi nuditatea ioanei sfidează legea veşnicului Heptaparaparshinock
ieşirea din starea de unde beta
ne-ar putea topi culoarea indiferenţei
preludiul se limitează la un gest minimal
o călătorie exploratorie care lasă în urmă reziduuri sentimentale
sorb din ioana
în anticamera târfelor nu este nimeni care să îmi disece mândria
starea de transă ascunde engrame
gemetele sunt ocultate de o succesiune de stări prohibite
buzele ioanei împletesc sârma ghimpată de pe tâmplele mele
penetrarea subconştientului este dureroasă
porii pereţilor se lărgesc şi lasă să intre prin ei
întunericul
trecem la o nouă frecvenţă cerebrală
imaginile albe deformează sfârcurile femeii-ciclop
imaginile gri adună urme de coca şi picături de martini
carnea ioanei curge alb roşu alb
iar eu înot cu ochii închişi
Eduard Dorneanu
Mălini-30 iulie-2013

PETROLUL-PANDURII 1-1

Mulţi jucători africani.Mult prea mulţi. Mulţi jucători sud-americani. Foarte puţin fotbal. Nu încerc să promovez modelul celor de la Athletic Bilbao, dar unele transferuri de jucători străini sunt inutile. Pare un pic ciudat ca un club cu numele ,,Pandurii'' să aibă în componenţa lotului, jucători precum Bohale, Erico, Eric, Mamele sau Matulevicius. Nu neg că unii dintre ei sunt jucători cu o cotă bună. Totuşi sună aiurea : ,, pandurii Mamele şi Bohale s-au confruntat cu echipa petroliştilor Boudjema şi Hamzaa. ''. Credeţi că aceste nume vor deveni parte din istoria celor două cluburi? Peste douăzeci de ani, puştii Ploieştiului vor aminti la un suc numele lui Boudjema cu aceeaşi admiraţie ca a lui Ilie Oană?  Nu cred asta. Care din marii jucători străini sunt amintiţi de fanii echipelor româneşti? Poate Sulejman Demollari să fie unul dintre cazurile fericite. În rest, jucătorii străini sunt uitaţi. Istoria cluburilor de fotbal româneşti este foarte selectivă şi adeseori nedreaptă. Aceasta este România. Nimeni şi nimic nu va putea schimba această stare de fapt.
 Despre meci nu voi scrie mare lucru. A fost un egal plictisitor. Ambele echipe au dovedit că au mari probleme la finalizare, iar atacurile se soldau inevitabil cu pase previzibile chiar şi pentru un copil de grădiniţă. La scorul de 1-1, Petrolul a primit un penalty. Marele jucător galactic, Grozav ( interesant nume) a hotărât să execute o ,,scăriţă''. Şutul s-a dus anemic către un portar uimit de naivitatea adversarului său. Dacă în poarta Pandurilor ar fi fost un pensionar şchiop, un babuin somnoros sau un raton transpirat, rezultatul ar fi fost acelaşi. Cu astfel de execuţii nu poţi înscrie, chiar dacă te numeşti Grozav, chiar dacă atunci când te uiţi în oglindă ţi se pare că  Maradona se închină la tine.
 Voi viziona cât mai puţine meciuri româneşti. Nu sunt interesat de reuşitele fotbalistice ale lui Mamele, Bohale sau Hamzaa. Prefer să urmăresc jucători ca Buleică, Unguruşan sau Holban. Măcar aceştia sunt români, iar numele echipelor la care joacă li se potriveşte. Mult succes celor două echipe în meciurile de joi, din Europa Leaque. Şi domnule antrenor al echipei Petrolul: nu îl mai lăsaţi pe Grozav să execute lovituri de la 11 metri. Credeţi-mă este un sfat la care merită să reflectaţi.

vineri, 26 iulie 2013

REVISTA ,,LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ''-NR7/2013

În acest număr, semnez şi eu alături de: George Topârceanu (inedit) Dan Cristea, Crina Decuseară-Bocşan, Andrea Hedeş, Adrian G. Romilă, Felix Nicolau, Ioan Holban, Ana Dobre, Radu Voinescu, Şerban Axinte, Traian T. Coşovei, Ovidiu Pecican, Nicolae Coande, Gheorghe Stroe, Ruxandra Anton şi Alexandru Păduraru. Lectură plăcută!

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4533&editie=180

marți, 23 iulie 2013

BEBELUŞUL REGAL ŞI TANDREŢEA SACULUI DE BOX

 L-aţi văzut zâmbind pe prinţul William ? Serios? Chiar aţi fost atenţi cât de tandru şi natural este zâmbetul lui? Mda, văd că a cucerit pe toată lumea, mai puţin pe mine. Privit cu atenţie, William pare un sac de box însufleţit, un pachet de muşchi cu început de calviţie. Gesturile sale sunt rezultatul unui studiu îndelungat: priveşte doar într-un anumit fel, are un zâmbet forţat, rosteşte cuvintele în aşa fel încât să pară că este foarte afectat de tot şi de toate. Nici pentru Kate, soţia lui, nu am o simpatie prea mare. Probabil că sunt singurul om care crede că această prinţesă ( !?!) este modelul falsităţii. Căsătoria cu William i-a adus privilegii nesperate. Acum este mama celui mai mediatizat bebeluş din toate timpurile. Să-i trăiască, dar mie tot antipatică îmi e.
 Naşterea bebeluşului regal a adus o mare bucurie caselor de pariuri care au afişat cote rezonabile pentru cei care vor ,,să investească'' banii în tot felul de pariuri imbecile. Clienţii ( mai ales cei din zona britanică) pariază pe numele viitorului prinţ, rege, şef al ţestoaselor ninja etc ( nu mai ştiu peste ce o să mai domnească proaspătul purtător de pamperşi). Majoritatea mizează pe nume ca George, Charles, Eduard ( asta ar mai lipsi !), Henric sau Richard. Iată care sunt după părerea mea numele care au cele mai mari şanse să fie purtate de bebeluş:
-Saprosan-un nume original, nu am auzit ca alt prinţ să îl fi purtat. Accentul poate fi pus atât pe prima cât şi pe ultima vocală. Colegii odorului regal îl vor putea striga cu diminutivul ,,Sapry'', iar posturile care transmit desene animate ( era să scriu ,,canalele'' ) îi vor putea ,,împrumuta'' imaginea pentru reclamele oliţelor de noapte.
-Jisăs-a nu se confunda cu Iisus.Jisăs este un nume de provenienţă vulcaniană. Chiar dacă alfabetul britanic nu are în componenţă litera ,,ă'', şansele ca acest nume să aparţină în viitor bebeşului regal sunt uriaşe. Gândiţi-vă ce efect ar avea asupra celor care oftează pe străzi de emoţie, un anunţ de genul : ,,Jisăs, fiul lui Wiliam, nepotul lui . . .( nu contează al cui, nu am timp să studiez arborele cotit al familiei regale britanice)
-Hatatitla-ştiu, o să îmi spuneţi că e nume de cal. Ei şi? Eu am un motan cu numele Nero şi credeţi-mă că motanul nu este deloc supărat pentru că se numeşte aşa. Oricum, calul acela ( sau iapă, nu mai ştiu exact ce era) nu mai tropăie prin preerie, aşa că prinţişorul nu ar avea concurenţă.
 Cam asta e. Mă pregătesc să pariez că bebeluşul regal va primi unul dintre aceste trei nume. Nu contează că nu voi câştiga. E felul meu de a da una peste bot celor care se cred mai presus de semenii lor. E timpul să le arăt ce cred despre ei. Să facem pariurile.

luni, 22 iulie 2013

RĂZBUNAREA DE LA ORA 22

Aseară m-am hotărât să vizionez un film. Am ales să urmăresc unul dintre filmele americane care încep ( cum altfel) la ora 22. Distribuţia era ok, aşa că aveam oarece aşteptări. În prima imagine a filmului au apărut pasagerii unui avion. Călătorii îşi căutau locurile, dădeau bineţe vecinilor şi se holbau la picioarele stewardeselor. Ce credeţi că s-a întâmplat după vreo 10 minute? Ei bine, aţi ghicit. Avionul a fost deturnat. Aţi văzut în ultima vreme filme cu avioane care să nu fie deturnate de terorişti? Ar fi câteva, acelea în care avioanele trebuie să aterizeze forţat din cauza unor furtuni. Piloţii fac atac de cord, şi la manşă ajung babe vegetariene, virgine bilingve sau negustori de cactuşi. Ok, ne-am lămurit cum stă situaţia în filmele cu avioane. Să revin la filmul vizionat de mine. Teroriştii au început să ameninţe. Aveau şi o bombă, montată undeva în burta mâgăoaiei zburătoare. Binenţeles, teroriştii erau imbecili, vorbeau precipitat, nu prea ştiau engleza şi miroseau a usturoi ( asta cu usturoiul e de la mine, recunosc). Nu ştiu cum au ajuns la bord câţiva soldaţi americani din trupele de elită. Cred că m-au pândit, şi în momentul când am fost să beau un pahar cu suc, bum, au apărut şi ei în film. Soldaţii au ajuns în burta avionului. Au găsit bomba şi au încercat să o dezamorsese. Am observat că militarii erau: unul alb-caucazian, unul de culoare ( ăsta era deja pe targă când am revenit de la bucătărie), un asiatic şi încă unul cu trăsături metise. Ar fi trebuit să apară şi un ţigan cu pălărie neagră, dar cred că bugetul nu le-a permis angajarea unui gabor talentat, supus al ,,rejelui'' sau ,,împăratului'' carpato-danubiano-pontic. Dezamorsarea s-a făcut în reprize: au dezamorsat bomba, apoi au aflat că nu e dezamorsată, au dezamorsat-o again, apoi au aflat că exista nu ştiu ce buton care poate declanşa explozia iar dispozitivul cu pricina era la un călător. Militarii îi caftesc pe terorişti. Ultimul dintre terorişti crapă cu mâna întinsă către butonul care poate declanşa explozia, dar tot un militar ajutat de o stewardesă expertă în lupta contra deturnătorilor de avioane ( cred că avea un master luat prin corespondenţă, sau ceva asemănător) reuşeşte să pună mâna pe dispozitiv. Finalul filmului este clasic: piloţii nu mai pot conduce avionul, dar unul dintre militari trece la manşă şi se descurcă fără probleme. Imaginea militarului american care conduce avionul precum Winnetou pe calul său, Ilitschi, mă enervează şi jur, a nu ştiu câta oară că nici plătit nu voi mai urmări filmele astea idioate.
 Concluzia: am urmărit un film din ciclul: americanii se răzbună prin filme. După atentatele din 2001 au fost turnate sute de filme în care teroriştii nu au nicio şansă. În ciuda unor distribuţii onorabile, aceste filme sunt tot atât de credibile cât promisiunile politicienilor aflaţi în campanie electorală. Voi evita să urmăresc filmele despre super eroii americani. Îmi promit asta de ceva timp şi sper să mă ţin de cuvânt.

GOTHIC 40

sunt trist
dumnezeu îmi explică tiparul genetic al femeilor
care au născut
în lagărul de refugiaţi de la padinska skela
există coincidenţe karmice
spune El
orice exploatare mediatică sapă tuneluri pe sub zidurile
cetăţilor asediate
nu simţi
iisus pantocratorul scrie pe pântecele mamelor
casus belli
da da
notiunile de polemologie se studiază după tăierea cordonului ombilical
planetele transpersonale sunt folosite drept mecanisme de apărare
carnagiul medievalo-kafkian ridică şi coboară bariere
privesc spre stânga
indiferenţa încarcă arme semiautomate
relaţiile intime din zilele impare
îmi trimit viaţa pe contrasens
da da
bocancii mei aleargă pe lava uscată a chemării
ioana îmi dezleagă şireturile
apoi îmi muşcă pulpele
ca o căţea peste care durerea a turnat
apă fiartă şi lacrimi putrede
sunt trist
gloanţele trec prin palmele mele
şi se opresc pe sânii ioanei
pentru încă un sărut
Eduard Dorneanu
Mălini
22 iulie-2013

sâmbătă, 20 iulie 2013

ACS POLI TIMIŞOARA-DINAMO BUCUREŞTI 2-0

A început campionatul naţional de fotbal.Primul meci s-a desfăşurat la Timişoara între ACS Poli Timişoara şi Dinamo. Meciul ( în ciuda tradiţiei) nu a fost un derby. Poli Timişoara nu este chiar echipa legendară a Banatului deşi poartă numele de Poli.Dinamo s-a prezentat cu un lot format din jucători mai puţin cunoscuţi, unii dintre ei nu ar fi prins altădată nici măcar lotul echipei secunde La Dinamo.am remarcat freza interesantă a lui Asanovici, sprinturile lui Curtean, apatia lui Dănciulescu, felul în care face cruci Naumovschi şi aerul de mare vedetă a lui Thomas. Poli Timişoara are un lot destul de subţire dar jucătorii sunt puşi la punct cu pregătirea fizică şi respectă indicaţiile antrenorului.După îndelungi căutări, timişorenii au adus ca portar pe Nuno Claro ( un portar care gafează când ţi-e lumea mai dragă) ale cărui ieşiri la centrări pot duce pe cardiaci în situaţii limită. Am mai remarcat pe Şeroni, un bun lovitor cu cotul şi pe Bărbuţ, sprinten şi mereu pe fază.
 În minutul 29 se acordă un penalty la un plonjon al lui Szekely. Într-un alt campionat s-ar fi acordat cartonaş galben jucătorului de câmp. S-a prezentat la punctul cu var domnul Răzvan Trandu. A şutat sănătos la 1oo de metri peste poartă ( exagerez puţin, dar ce ar fi viaţa fără exagerări).  Au urmat faze confuze, cu pase trimise în aut şi înjurături. Spre sfârşitul primei reprize, Poli înscrie prin Skekely- lovitură de cap, fundaşii dinamovişti nu au făcut marcaj, iar portarul nu putea fi decât ,,prins pe picior greşit''. În repriza a doua, după alte clipe de maximă plictiseală, Poli înscrie din nou. Peste tot am citit că Bărbuţ a înscris. Poate că televizorul meu are un defect din fabricaţie deoarece pe ecranul lui ( are diagonală mare ) s-a văzut autogol la faza incriminată. Interesant, oricum.
 După 2-0, jucătorii ambelor echipe au acuzat arbitrajul, ziua de vineri, copilăria nefericită şi tacâmurile bunicii. Meciul s-a încheiat în aplauzele unui public nu foarte bucuros.
 Nu există concluzii pentru un asemenea meci. Dacă nu aş fi ştiut cine sunt echipele din teren aş fi putut crede că pe gazon evoluau două echipe din liga secundă letonă. Şi totuşi risc o concluzie de ultim moment: tricouri frumoase, umbre şi plictiseală. Cam atât.

TREI CAMIOANE CU FLORI

 Nu ştiam că respiră undeva în lumea asta un om pe nume Nae Nicolae. Am aflat acum câteva zile. Domnul Nae a murit în urma unui accident rutier, mai pe româneşte : ,,i-a pălit trenul maşina luxoasă la o trecere de cale ferată, semnalizată cu barieră''. Condoleanţe, asta e! În fiecare zi mor oameni în accidente rutiere.Domnul Nae a terminat exerciţiul de respiraţie. Ei bine, în acest moment la televizor se poate ,,admira'' convoiul funerar. Mii de oameni: prieteni, manelişti, clerici, manelişti, gură-cască, manelişti conduc pe acest domn pe ultimul drum. Boxele urlă, muzica muşcă stâlpii de înaltă tensiune. O groază de preoţi rostesc rugăciuni ( am numărat deja opt, e posibil ca pe unul gras să îl fi numărat de două ori). Aflu lucruri importante: 6oo de oameni au fost invitaţi la haleala de pomenire, 30 de chelneri vor avea grijă de servirea clienţilor, pardon, credincioşilor. Convoiul este format din limuzine de lux. Bănuiesc că ştergătoarele de parbriz ale unui jeep costă cât întreţinerea pe şase luni a unei familii. Pentru a înţelege şi mai bine ,,momentul creştino-spiritual'' ne sunt prezentate platourile cu bunătăţi. Îmi imaginez că îngerii au tăiat role de salam, iar fecioarele au rulat sarmale pentru a arăta tuturor că un dreptcredincios este răsplătit şi în viaţă dar şi după moarte. Florile au fost încărcate în trei camioane. Coroanele mortuare au ,,ornat'' părţile laterale ale maşinăriilor funerare. Nu ştiu cum de s-a ajuns ca în anul de raţie, pardon graţie, nu ştiu ce am azi, să se încarce flori în camioane şi să se defileze cu ele pe şosea în faţa mortului. Imaginea asta, coroborată cu muzici manelistico-fanfaroane începe să se repete la moartea fiecărui bogat care are rădăcini adânci în ,,tradiţiile'' neamului şi clanului său. Neamul românesc este pălmuit de fiecare dată când asemenea manifestări sunt transmise live la posturile care dezbat ,,evenimentele importante'' ale zilei.
 Sunt sigur că unii dintre bogaţii României s-au gândit deja cum ar trebui să arate înmormântarile lor. Mă aştept ca la viitoarele ,,transmisii funerare'' numărul participanţilor să crească, numărul camioanelor încărcate cu flori să fie nesfârşit, iar văduvele să leşine în aşa fel încât un expert să poată evalua live cât costă bijuteriile, hainele şi păcatele fără de voie ale acestor personaje.
 Camioanele se apropie de cimitir. Boxele urlă. 20 Iulie.România.

vineri, 19 iulie 2013

TURUL 3 PRELIMINAR CHAMPIONS LEAGUE/EUROPA LEAGUE

STEAUA BUCUREŞTI-va întâlni ( dacă depăşeşte pe Vardar) echipa georgiană Dinamo Tbilisi. Steaua este net favorită. Primul meci se va desfăşura la Tbilisi.
PETROLUL PLOIEŞTI-va întâlni echipa olandeză Vitesse. Meci foarte greu.
PANDURII TG JIU-daca se va califica, echipa gorjeană va întâlni pe câştigătoarea dublei manşe dintre Hapoel Tel Aviv şi Beroe ( în tur 4-1).
ASTRA PLOIEŞTI-dacă Astra se va califica va întâlni pe câştigătoarea dublei manşe dintre Gotenborg şi Trencin ( 0-0 în meciul tur). Astra ar putea fi favorită, dar trebuie să treacă mai întâi de Omonia Nicosia ( 1-1 în tur).


joi, 18 iulie 2013

ÎNAINTE DE FILM

A devenit o obişnuinţă ca pe un anumit post de televiziune să se difuzeze un videoclip muzical înaintea celui mai urmărit film serial al zilei. Pe undeva este de înţeles acest demers: este momentul de raiting maxim al zilei. Astăzi la ora 18.30, respectivul post de televiziune a promovat trupa ,,One”. Nu mi-am dat seama imediat cine sunt tinerii din clip. După un timp mi-am amintit de ,,LaLa Band” şi am realizat că fata fardată strident ( chiar de ce au fardat-o în halul ăsta? ) este Criss, iar băiatul trist este Vlad. Trecând peste lipsa de imaginaţie a celor care au botezat trupa cu numele unei piese celebre a formaţiei ,,Metallica” am fost foarte atent la melodia prezentată:,,Un nou început”. Surpriza a fost una total neplăcută. Domnişoara violent fardată a vrut ( sau s-a vrut) să iasă neapărat în evidenţă cu gesturi teatrale şi o mimică a feţii care o ducea mai mult către ridicol decât către expresivitate.Binenţeles că în melodie nu poate să fie vorba de altceva decât despre o plajă, doi îndrăgostiţi care se sărutau şi care acum sunt nefericiţi. Imaginile de un rar ridicol ne înfăţişează doi tineri obosiţi, cu voci fără vlagă, gata să bocească asemeni Julietei înainte de a se sinucide. Am înţeles că filmările pentru clip au durat 3 zile, iar promovarea acestui ,,cântec legendar” se face în mod sălbatic şi la radiourile comerciale.
Muzica românească este sufocată de amatori sau ,,speranţe” . Cele două mari case de discuri ( singurele care contează cu adevărat în România) promovează astfel de ,,vedete” şi au un succes garantat. Se pare că există deja un public ţintă unde melodiile tânguitoare despre dragoste rănită sunt primite cu mare interes. Bănuiesc că după liceeni leşinaţi din dragoste pe plajă vor urma preşcolari care se iubesc prin parcuri şi poate chiar bebeluşi care îşi trimit mesaje telepatice.
De acum voi fi foarte atent când deschid televizorul. Dacă se vor înfiinţa trupe româneşti cu numele ,,Tears in heaven” sau ,,Like a virgin” ? Hm, vom vedea.

marți, 16 iulie 2013

SEMNE SUICIDARE

valurile gem
zei albaştri trasează linii umede
hainele se lipesc de sicriul nisipos al vamei
unghiile femeii scormonesc după conjuncţii
mingi colorate sunt duse de vânt
dincolo de perfectul compus
ea vorbeşte
o aud cum evaluează distanţa dintre
braţele mele şi contul bancar
al părinţilor ei
îi admir tatuajele cu motive erotice
fiecare mişcare a buzelor deschide ecluze către sud
meduze din argint gelatinos urcă pe muntele venusian
gemetele valurilor acoperă bucuria atingerii
închid ochiul stâng
privirea secţionează trupul femeii în aşa fel încât
mie îmi rămâne partea tăcută şi neacoperită
a iubirii
stăm îmbrăţişaţi
vaporul de hârtie poate aştepta
Eduard Dorneanu
Mălini-16 iulie-2013

miercuri, 10 iulie 2013

ÎMPREUNAREA UMBRELOR

întunericul şi-a lepădat pielea sub fereastra mea
medeea mă ceartă
ea crede că ambidextrii ar trebui pedepsiţi
îi înţeleg reacţia emoţională incorectă
urăşte pe cei care îşi pot injecta chimicale
cu ambele mâini
sosirea nopţii este un eveniment declanşator
medeea spune că lipsa luminii cere un spor de contopire
fiecare episod psihotic are efect postcondamnatoriu
vocaţia de victimă anihilează prezentul exploziv
privirile ruşinate caută nucleul dur
al sarcasmului
medeea rupe o fotografie având autograful
lui unity mitford
împreunarea umbrelor devine o problemă teologică
din care se vor naşte borne ciclice
şi castele din schije de os
tăcerea s-a îmbrăcat în piele de întuneric
noi am ascuns cuvintele în pahare colorate
şi ne-am adorat nuditatea
în aşteptarea morţii
Eduard Dorneanu
Mălini,10 iulie, 2013

SECOLUL XXI ŞI CREŞTINISMUL CONFUZ

Sâmbătă a avut loc un eveniment deosebit de grav: un preot care slujea în incinta bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Focşani a fost înjunghiat mortal. Ucigaşul a fost prins între timp şi a primit mandat de reţinere pentru omor cu premeditare. Actul în sine a fost unul barbar şi dramatic.  Au urmat ore în care dezbaterile cu temă religioasă s-au succedat la diferite posturi de televiziune până când anumite concluzii s-au conturat iar opinia publică a putut fi informată despre ceea ce s-a întâmplat acolo.  Astăzi la un post de televiziune un înalt prelat împreună cu o doamnă psiholog au ajuns la un consens în ceea ce priveşte motivaţia actului reprobabil. Poliţia a făcut o descindere la casa suspectului de crimă şi în timpul percheziţiei au găsit (citez din memorie) ,,mai multe foi cu înscrisuri biblice şi o Biblie”. Prezentatoarea emisiunii a fost foarte mirată şi a  întrebat ce pot reprezenta toate aceste dovezi pentru anchetatori şi publicul larg . Înaltul prelat a răspuns că nu a auzit de existenţa unor culte creştine care să fie de acord cu moartea unui semen al lor iar ucigaşul a fost cu siguranţă posedat de diavol. Doamna psiholog a răspuns prin a da dreptate distinsei feţe bisericeşti şi astfel am aflat că în România ar exista persoane posedate de spirite malefice şi chiar oameni care au aderat la culte care se închină lui Satan. În ciuda subiectului (cât se poate de serios) aceste concluzii m-au dus cu gândul la Evul Mediu şi la teoriile aiuritoare despre posedarea omului de către diavol.  Trăim în anul 2012 dar suntem tributari unor superstiţii care nu au nimic de a face cu realitatea. Oamenii sunt fie buni, fie răi, fie bolnavi, fie sănătoşi. Nu pot să cred că un diavol a intrat în asasin şi l-a manevrat în aşa fel încât  să devină un ucigaş. Toate aceste teorii simpliste vor ajuta până la urmă doar pe asasin care în faţa completului de judecată se va desfăşura într-o tiradă mistică repetând ceea ce astăzi posturile de televiziune iau drept adevăr incontestabil. Cu siguranţă un avocat bun va şti să îl ajute pe asasin şi folosind această motivaţie mistico-scandaloasă care într-o ţară normală nici nu ar fi luată în seamă. Eu sper ca judecatorul nu să nu fie influenţat de o asemenea poveste science fiction care până la urmă nu poate fi dovedită de nimeni. Concluzia acestor dezbateri ar fi că în România unii oameni sunt coordonaţi la nivel mental de diavoli sau de alte entităţi malefice . Tot ca exemple negative au fost daţi şi cei care merg la concerte şi ascultă diferite stiluri de muzică, începând de la heavy-metal până la stilurile mai dark tip goth. Dacă oamenii care ascultă astfel de muzică sunt satanişti sau au vreo legatură cu astfel de practici pot răspunde şi eu foarte uşor: nu au nici o legătură. Rockerii ascultă muzica lor ( una de mare calitate, de fapt) iar tricourile inscripţionate în fel şi chip fac parte din spectacolul muzicii şi al vieţii unde Satana nu participă niciodată. Bănuiesc că acum subiectele Tanacu şi stareţa născătoare de gemeni vor fi închise iar mesajul va fi unul de tipul:,,atenţie oameni buni au apărut posedaţii de diavol”!!. Între timp vor apare veşti noi despre apariţii misterioase de sfinţi, fecioare trecute de prima tinereţe vor naşte Mesii iar bisericile se vor umple de credincioşi care se vor ruga ca posedaţii să le ocolească locaşurile lor.
Încep să cred că multă lume cultivă o formă de creştinism confuz. Apariţiile la televizor ale ierarhilor care susţin că diavolul posedă oameni mi se par ridicole şi batjocoritoare la adresa inteligenţei noastre. Preotul din Focşani a fost ucis de un asasin. Diavolul nu are nici o legătură cu asta. E ocupat cu defrişarea pădurilor retracedate clerului în zona Bucovinei şi Moldovei sau stă de strajă la uşa Parlamentului punând piedică cinstei şi onoarei.  Creştinismul confuz ne izolează de restul lumii. Să nu uităm :trăim în ţara în care stareţul de mănăstire crucifică o măicuţă pentru că era posedata iar la o altă mănăstire stareţa năştea gemeni şi încerca să îi abandoneze după ce mai făcuse acest lucru cu ceva timp în urmă. Trebuie sa ne păstram credinţa strămoşilor noştri . Noi singuri trebuie să alegem cum şi în ce fel. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-19 iunie-2012

7,63 (Oraşul)

Cămaşa mea are mânecile lungi. Obicei ţărănesc, nu suport cămăşile cu mâneci scurte. E cald şi îmi suflec mânecile. Flavius râde de obiceiul meu. Mereu fac asta. Ana, soţia lui Flavius îşi dă aere de mare prinţesă. Nu suportă să aibă ceva fără etichetă de firmă iar la terasă face un scandal monstru pentru că i se pare locul nu este igienizat suficient. Începe să îmi pară rău că am venit în Fălticeni astăzi. Mai bine rămâneam acasă în Mălini la răcoare printre copacii care cântă, pisici jucăuşe şi flori vesele.
 Flavius comandă bere. Ana strâmbă din nas când aude că vreau bere la halbă.
-Obicei ţopesc Eduard. Te cunoaşte lumea, ar trebui să fii mai cool. Vrei să apari prin ziare cu hălboiul de bere în mănă?
-Da, aşa vreau. Şi cu cămaşa pătată de ciocolată caldă.
-Bleah, zău că eşti zăpăcit.
 Un puşti blond cumpără înghetaţă de la dozator şi se aşează la o masă unde citeşte ziarul un bărbat îmbrăcat în costum alb. La celelate două mese beau băuturi răcoritoare fete cu picioare kilometrice şi talie de model. 
-În primul rând tatăl lui Flavius e din Baia iar tu, dragă Ana ai locuit pănă în clasa a noua în localitatea Dolhasca. Peste noapte aţi devenit metrosexuali, boemi şi alte drăcii. Mai terminaţi cu astea!
-Ne...Eu sunt născut la oraş, se supără Flavius.
-Mai toţi oamenii din Mălini sunt născuţi la oraş pentru că nu avem maternitate în sat. 
-Hai, măi, că exagerezi deja!
 Portţigaretul Anei este lung şi verde. Gesturile ei par studiate după cele ale divelor de la Hollywood. Fiecare fum este însoţit de grimase. Paharul de bere a rămas plin. Ştiu că Ana urăşte berea dar se preface că participă bucuroasă alături de noi la această ieşire în oraş.
 Flavius plăteşte şi mai cere un rând chiar şi pentru Ana care nu a băut deloc din berea ei. Chelnerul primeşte bacşişul şi mulţumeşte respectos:
-Mulţumesc coane' Flavius.
 Ana mă priveşte curioasă. Ar vrea să afle ce gândesc eu despre soţul ei. Sunt sigur de asta. Felul în care oamenii vorbesc cu Flavius se datorează situaţiei lui financiare ieşite din comun. Eu comunic cu el ca şi acum zece ani când l-am cunoscut şi asta cred că o deranjeză profund pe Ana.
-Ghiţăl sau ghiţâcî? Bun şî ghiţăl.
 Bărbatul în alb vorbea la telefonul mobil. Puştiul blond s-a oprit din mâncat îngheşată. Fetele cu picioare lungi au rămas nemişcate privind albastru una către alta.
-O fatat greu sau o mers ghini? Mulţămesc lu' Dumnezău cî îi sănătoasă şî vaca şî ghiţălu.
 Fetele râd. Ana aprinde o nouă ţigară privind cu dispreţ la omul îmbrăcat în alb care s-a ridicat gata să plece. Chelnerul îi aduce restul: 5 bani. Omul îi ia, salută şi pleacă.
-Ţăran,  scrâşneşte Ana.
-Aşa şi?
-Nu ai auzit cum vorbea? Ghiţăl, ghiţâcî. 
-Mirosea a ghiţăl şi el, râde Flavius.
 Intrăm în cazino. Flavius se aşează la un aparat de pocker mecanic. Rămân la o masă cu Ana care spune chelenrului să ne aducă cockteiluri cu umbreluţă şi gust scârbos de fructe exotice. Aparatul lui Flavius adună milion după milion. Două perechi, dublează şi nimic. Trei şeptari, dublează şi iar nimic. Patru dame.
-Uite Eduardule: 4 ghiţâci.
-Foarte nostim, îi răspund eu supărat.
 Dublează, tot nimic. Scoate alte milioane din buzunar dar pierde. Nu are răbdare. Vine la masă uşor afectat şi aprinde una din ţigările Anei.
-Flavius, ai promis că nu mai fumezi, ţipă Ana cât poate de tare. Ai uitat ce a zis medicul?
-Du-te dreacu de paraşută, răspunde Flavius supărat. Lu' măta să îi ceri să nu fumeze, imbecilo. Dispari dreacu acas' şi nu mă urmări peste tot. Sunt sătul de tine până peste cap. Ana plecă după ce îl înjură în toate felurile. Chelnerii nu spun nimic, se prefac că nu aud.
-Eddy, hai să bem şi să uităm de prostimea asta, vrei?
-Nu mai stau. Mă duc să caut o maşină de ocazie.
 Nu îl salut, nu mă salută. Afară într-o decapotabilă albă Ana plânge. 
-Faină maşină ai.
-Dă-o dracu de maşină. Flavius bea şi fumează şi doctorul i-a spus că se curăţă daca face asta.
-După ce moare să îmi dai telefon. Te ajut să îi cheltui averea.
-Răutăciosule.
-Ghiţâcî de oraş.
 Ana înjură. Nu mă interesează ce spune. Lângă monumentul de pe strada ,,2 Grăniceri'' aşteaptă maşinile de ocazie.
- Merji acas' Eduard, mă întreabă un taximetrist? Hai cî amu plecăm . Am patru oameni.
-No hai ş-om meri, răspund aproape fericit.
 În maşină oamenii discută despre vreme, referendum şi preţul la harbuz. Nimeni nu îşi ascunde regionalismele într-o batistă de mătase. Şoferul aprinde o ţigară . Vrea să mă servească şi pe mine dar eu nu mai fumez de mult timp.

Eduard Dorneanu
Mălini, 27 iulie 2012

marți, 9 iulie 2013

ACREDITARE SENTIMENTALĂ

sâmbăta este singurul prădător care nu foloseşte ca armă de apărare
întrebarea strict decorativă
perfecţiunea albului e prejudiciul adus unei imagini inconfundabile
insurgenţii se amestecă cu matadorii, jucătorii de hochei pe iarbă şi cu misionarii sociopaţi
după panica pasivă a marfarului orei 16 primesc custodia unui apus
în care mâinile plâng
orice creditare sentimentală mă separă de convoiul anonimilor



Eduard Dorneanu
Mălini, 28 iulie, 2012

7,63 (Referendum)

La intrare în Mălini oprim pentru a vorbi cu un consătean care a tras căruţa pe dreapta. Îl întreb dacă poate să îmi  vândă lemne de foc. Omul spune că îmi va aduce dar în august pentru că acum e prins cu treburi. Calul mă prinde in joacă cu gura de tricou. Îl mângăi, el fornăie şi scutură din cap.
 Temperaturile ridicate au atins şi zona asta a ţării. Culturile de cartofi nu sunt compromise dar arată destul de rău la vedere: opărite, veştejite înainte de vreme. Terenurile cu iarbă unde altădată se cosea chiar şi de trei ori pe an sunt parcă arse de rugină iar oamenii s-au mulţumit doar cu un singur cosit. Anul acesta este unul  greu din toate punctele de vedere. Mai opreşte o căruţă din care coboară doi bărbaţi cu soţiile lor şi un copil. 
 Două maşini parchează în spatele căruţelor şi din ele coboară Corina( o tipă din Fălticeni căreia toată lumea îi spune Zambilica, jurnalistă amatoare la un ziar local) şi patru bărbaţi, doi de culoare. Unul dintre noii sosiţi filmează iar Corina încearcă să intre într-un dialog cu noi.
-Care este pentru dumneavoastră semnificaţia zilei de astăzi şi ce aşteptări aveţi?
 Omul care mi-a promis că îmi va aduce lemne o priveşte pe Corina lung, apoi pe mine.
-Apoi eu am fo' la Băişăşti si videm di nişti tuburi pentru fântânî că am auzît cî i măi ieftin ca în Mălini. Da' i păcălealî, tot scump i.
-Ce e scump?
-Tuburili.
  Bărbaţii sunt din Anglia. Ghicesc asta după numerele de înmatriculare ale maşinilor şi după felul în care unul dintre ei se adresează Corinei. 
-Domnule eu nu am întrebat de tuburi ci de semnificaţia zilei.
 Corina insistă sub privirile amuzate ale celorlalţi consăteni fascinaţi atât de camerele de luat vederi cât şi de culoarea pielii englezilor.
-Da' matali şini ieşti, întreabă domol omul scărpinându-se pe piept?
-Domnii sunt din UK şi vor să afle cum aţi votat la referendum şi ce aşteptări aveţi.
-U chei?
-Anglia, nene. Oamenii sunt de la televiziune.
-Apoi aşe spuni. Eu am măi fo la teve cân' am cântat la bucium cu ansamblu nost. Da undi mă dă, pi ci canal?
-Te anunţăm dar te rog răspunde clar la întrebări.
-D'apoi cum nu. Întreabă.
 Englezii vorbesc încet între ei dar aud cum înjură şi o roagă pe Corina să contiunuie.
-Cum aţi votat astăzi şi ce aşteptări aveţi.
-Da' ci tre sî spun cum am votat. Asta i treaba me. Ci i cîn merg la vot în uchei,  spun la tăţî cum o votat?
-Este sondaj de opinie, domnule.
-Api fătucî sondaju să faşi acolo uni să voteazî nu la intrari în Mălini. Şi sondaju nu să dă la teve.
 Omul cu lemnele nu e un fraier. Ştie ce înseamnă sondaj de opinie şi îşi cunoaşte drepturile. Corina rămâne fără replică. Omul care filmează focusează pe una dintre femei. Corina se îndreaptă spre grupul lor:
-Doamnă cum aţi votat astăzi şi ce aşteptări aveţi?
-Apoi noi nu ştim di aiestea. Io am fost dimineaţî şî gata.
-Bun. Şi cum aţi votat?
-Nu am votat cî la Mălini era referend cu da sau nu. La toamnî i votarea.
 Corina mă priveşte urât. Ne ştim de la câteva petreceri unde nu o prea băga nimeni în seamă. De abia rezistă să nu înjure. Britanicii mă arată cu degetul şi o trimit să îşi încerce norocul şi cu mine.
-Vă rog să îmi spuneţi ce aşteptări aveţi de la referendumul de astăzi.
Omul cu camera de vederi îmi face semn că pot vorbi. Consătenii au aprins ţigări şi sunt sigur că abia aşteaptă să mă audă vorbind.
-Acum 2 luni la ziua Patriciei am aflat că reporterul dumneavoastră are un semn de naştere pe burtă. S-a îmbătat şi s-a dezbracat de haine apoi a făcut baie în cadă împreună cu câinii invitaţilor. Dacă sunteţi atenţi puteţi observa că şi acum miroase după ea a câine ud.
-Ci fimee scârboasă, se miră una dintre consătence. Di asta vine cu bulanili goali în faţa barbaţîlor. Nesîmţîtă. . .
-La miezul nopţii am chemat salvarea pentru că doamna reporter amator a intrat în coma alcoolică, continui eu.
-Alcoolistî, se supără omul cu lemnele. Vai şî amar pi capu' barbatului i !
-N-are bărbat.
-Nu-i di mirari.
 Corina s-a aşezat jos pe şosea şi a început să plângă. Cameramanul a închis aparatul de filmat dar nu înţelege ce se întâmplă.
- Da di ci faci fimeea asta baii cu cânii, întreabă consăteanul?
-Astea sunt aşteptările ei. 
-Aşe. Api sî să ducă în uchei.
 Corina plânge. Am inventat povestea despre baia cu câini dar Corina merita o lecţie pentru că dispreţuieşte satul şi oamenii lui.
-No, api noi merjem acas, spune consăteanul meu. Zîua bună şi altădatî nu mai aduciţî pi fătuca asta cî puti a câni mort.
 Oamenii pleacă. Râd şi mă îndepărtez de locul în care un sondaj de opinie este echivalent cu o lapidare. Oamenii din a doua căruţă trec veseli pe lângă mine şi mă salută de rămas bun cu  căldură şi veselie.
-Sî ni trăieşti Eduard, ghini iei făcut la putoari.
-Doamne ajută, oameni buni.
-Doamni ajutî, Eduard.
 Copilul din căruţă a scos un fluier şi încearcă să cânte. Potcoavele cailor scot scântei pe asfaltul fierbinte. Opresc şi pe podul Suhei.  Priveliştea este minunată. E bine să fii acasă. . .

Eduard Dorneanu
Mălini, 29 iulie, 2012

NUMĂRĂTOARE PARALELĂ

omul cu cravată lila a furat mireasa de la nunta organizată în sala de aşteptate a bursei de mărfuri pentru fenomenele PSI
obiceiul acesta trădează starea de empatie a unor oameni care se bazează
pe numărătoare paralelă a membrelor amputate de stres
prima oprire a fost la cazino
femeia în alb este un capital de imagine ideatic
mângâierea ei poate fi miză şi necesitate economică
devaluare a sintaxei target obscur.

recompensa cerută a fost transmisă prin intermediul caselor de amanet
mireasa năştea după fiecare întrebare
chinte de culoare şi valeţi împovăraţi cu semne meditative

cărţile de identitate expirate au luat locul diplomelor de excelenţă
licitaţia nu a mai avut loc.


Eduard Dorneanu
Mălini, 31 iulie, 2012

BREAKING NEWS

morţii rămaşi fideli gonadelor,glande ale istoriei
s-au întors în hârtiile oficiale.
nu există timpuri cu adevărat îndepărtate 
vulgaritatea extremă a cutiilor transparente amplasate în spaţiile publice
o poate confirma

statistica a legat de falsa democraţie numele finaliştilor pentru proba de somn
presiunile exterioare influenţează robele perfuzate cu articole de lege contestată
septicemia galopantă a societăţii repetă singurul gest de onoare al zilei:
invalidarea invalidării

breaking news: 
ceea ce nu există
nu poate fi compromis.


Eduard Dorneanu

Mălini, 1 august, 2012

AMOC REPULSIV

starea civilă a vânzătoarei de cartofi timpurii aduce autorităţile
în stare de amoc repulsiv
agenţi şcoliţi în budoarele moscovite îi urmăresc inacţiunea
sistemul de raportare este capabil să micşoreze intensitatea respiraţiei
în funcţie de pantofii abandonaţi pe masa de operaţie a istoriei

informaţiile devin lestul ipotezelor imparţiale
complicitatea cerului cu vapoarele dispărute
coboară în bernă drapelul găurit

ştirile penetrează tăcerea mormintelor
diferenţele de statut respirator
amână călătoriile către nicăieri


Eduard Dorneanu
Mălini.2 august.2012

COMPROMIS PE TABLA DE ŞAH

modus operandi pentru zilele lui august :
obişnuinţa demosului se reconfigurează
haosul plângerilor include compromisul definitiv
escoriaţiile sunt necesare rafturilor pentru premii inutile
verbul ,,a preconiza'' poate fi înlocuit de o conjuncţie-recurs
mâinile murdare împing uşa turnantă
discordie, dezinteres

strategii volatile modifică fluxul de actualizare
dizidenţele pot aduce ţigări profilelor spălăcite
contrastul comunicaţional îmi inundă tunelele secrete

comentăm pe rând designul palatelor pudibonde
vocea mulţimii mătură pionii uitaţi pe tabla de şah
Eduard Dorneanu
Mălini, 8 august, 2012

7,63 ( Terenul de sport)

Stăm rezemaţi de gardul şcolii:eu şi Peli. Clădirea nouă construită din fonduri europene rânjeşte la noi. Cineva a avut ideea să ridice această megaconstrucţie în curtea şcolii. Noua clădire a înghiţit terenul de sport, atelierele şcolare, iarba din spatele porţilor de handbal. . .
-Mă' Peli nu mă lasă inima să intru în drăcovenia asta de sală.
-Api dacî nu vrei nu intrăm. Ni urcăm în maşînî şî merjim la Făltişeni or la Suciava or la Wimbledon. Lua-i-ar dracu pi aiştia cu sala lor. Nu puteu sî o ridici în altă parti!
Peli e şi el supărat. Terenul de sport e locul unde generaţii de puştani ai Măliniului şi-au rupt în genunchi panatalonii de duminică .Aici am învăţat ce înseamnă tenis de câmp, handbal, baschet şi am jucat cele mai eroice meciuri de fotbal cum nu se vor mai disputa altele niciodată pe planeta asta. La poarta din dreapta înscriam primele goluri cu capul. Am sărbătorit cu biscuiţi vărsaţi şi suc galben cumpărat de la sifonăria din sat.
-Bre Peli să ştii că eu nu o să pot intra niciodată în sala asta. Plus că mi se pare tare aiurea că trebuie să plătim taxă.
-Apă nu di bani i vorba cî nu-i scump.
-Ştiu bre. Ştiu.
La mijlocul terenului de sport era trasat terenul pentru tenis de câmp. În fiecare an îl tuşam iar în spatele tuşei dinspre livezi scrisesem cu litere mari FORESTA FĂLTICENI. Echipa din Fălticeni era mândria noastră. După dizolvarea Forestei ,Mălinii a înscris în divizia judeţeană propria echipă de fotbal care se numeşte . . .Foresta Mălini. Nu ştiu dacă acest nume a fost dat de dorul sau în onoarea Forestei Fălticeni ( mi-ar place să cred că da). dar acum există o Foresta Mălini. Terenul de sport nu mai e. Îmi amintesc cât i-am muncit pe copiii surorii mele ca să înveţe tenis de câmp şi ce mare satisfacţie am avut când aceştia reuşeau să servească aşi sau să returneze mingi grele cu revere ucigătoare. Din păcate peste toate acestea cineva a ridicat o clădire ultramodernă.
-Ziua bună, ne urează oamenii care vin de pe uliţa ce duce la biserica satului.
-Ziua bună, răspund încruntat.
Oamenii vin de la spovedit. Bătrânii sunt primii care se întorc acasă. Liniştea satului este acum una sfântă.
-Mai ţii minte ce meciuri jucam cu cei din Pâraie? Ce bătaie mai luam. . .
Ce e drept e drept: cei din satul Pâraie au câştigat de multe ori meciurile de fotbal jucate pe terenul şcolii. Frumuseţea era că aici pe terenul de ciment al copilăriei nu era nevoie de cineva care să ne supravegheze. Meciurile durau pănă se întuneca sau până auzeam vocea mamei care mă striga din livadă. Plecam spre casă sărind gardul. A treia livada era a mea.
-Merjem, mă întreabă Peli supărat?
Mă mai uit odată la clădirea sofisticată. Undeva în întunericul ei e fostul teren al şcolii. Aici am dat de băut când am împlinit 18 ani. Aici am jucat tenis de câmp cu rachete de lemn şi mingi uzate, fără păr. Aici am auzit cele mai haioase bancuri şi am învăţat cele mai teribile înjurături. Din păcate locul acela la care am ţinut atât nu mai există. Nu pot călca în sala moderna de sport. Am mai încercat dar nu pot.
-Mergem. Aici nu pot intra.
-Api nici io nu pot, spune Peli. Parcî mă strănji la inimî.
-Şi pe mine tot aşa.
-No haida sî bem un suc ş-om vide ci-om faci.
Plecăm. Sunt trist şi cred că nu voi mai juca niciodată, nicăieri tenis de câmp. Arunc rachetele de tenis într-un colţ de cerdac şi dau drumul la radio. Din livada mea, monstruoasa construcţie din curtea şcolii se vede în toată splendoarea ei. Mă aşez pe o cioată de copac şi beau cu sete un suc ieftin acidulat. E cald şi sunt trist. Viaţa . .
Eduard Dorneanu
Mălini, 10 august, 2012

BLOCK-OUT

serviciu pentru linia a doua
ridicătorul este închiriat unei firme care organizează
procesiuni religioase
ghinion
antrenorul echipei gazdă a trecut de curând
la wahhabism
această alegere incredibilă i-a adus bucurii periferice
unii l-au numit delator
alţii jură că e dependent de lecitină
lume pestriţă
zid de raţionament
schimb de serviciu
jucătoarele de rezervă sunt mai toate debutante
scorul este defavorabil celor care au pariat 2 solist
alchimia mişcării centrului de greutate
face ca bilanţul ultimului set sa fie unul dramatic
se anunţă echipa câştigătoare
spectatorii agonizează organic la modul sec
asemeni omului roşu care se trezeşte în wigwam
cu prostituata oraşului asediat.
pivoţii rămân să măture cotoarele de bilete
block-out pentru ultima oară
nu râde
e punct pentru noi

Eduard Dorneanu
Mălini, 11 august 2012

O ALTFEL DE OLIMPIADĂ

Olimpiada 2012 a luat sfârşit.  Delegaţiile ţărilor participante s-au întors acasă.  Dintre sporturile ,,olimpice” mi-au atras atenţia câteva care după modesta mea părere i-ar face pe participanţii la primele olimpiade să privească încruntat: hochei pe iarbă (foarte, foarte olimpic !?!), tir ( nu cel cu arcul), înot sincron, badminton. . . şi lista ar putea continua.  Ce or avea în comun aceste discipline cu sporturile tradiţional olimpice nu îmi dau încă seama. Îmi şi imaginez  participanţii la primele olimpiade trăgând la ţintă cu pistolul ( nu se inventase încă dar..mai ştii) sau înotând sincron în faţa unui juriu intransigent.  Da…lumea s-a modernizat şi noile discipline au devenit olimpice în funcţie (şi) de interesele unor federaţii. Amatorii au început să fie concuraţi de către profesionşti iar competiţia  a devenit o mixtură ciudată. La fotbal nu sunt admişi decât trei jucători peste 23 de ani ( pentru a da o tentă de amatorism), la box profesioniştii nu sunt primiţi deloc, la tenis şi gimnastică se înscriu şi profesioniştii şi amatorii. La atletism la fel. Au existat situaţii absolut hilare când în calificări au luat startul în anumite probe campioni mondiali şi oameni obişnuiţi care concurau pentru nişte ţări care nu aveau performeri la disciplinele respective.  Spiritul olimpic este altul dar nu cred că e cazul să dezvolt această temă: în 2012 orice competiţie sportivă are ca scop şi un anumit câştig economic. România s-a întors cu câteva rezultate notabile chiar dacă puţine în comparaţie cu alţi ani. Sportivii au fost premiaţi cu 100.000 euro plus un autoturism. Proba de tir şi săritura la trambulină au dus bani buni sportivilor români. Se spune ca aceşti sportivi au făcut cinste ţării iar numele lor este cunoscut peste tot în lume. Acest raţionament face din sportivi adevăraţi eroi, titulatură pe care poate o merită, poate că nu. Olimpiada este o competiţie sportivă care de ceva timp s-a transformat într-un show. Marile performanţe ale sportivilor nu schimbă mersul lumii ci mai degrabă îi ridică pe participanţi din anonimat. Viitorul unei naţiuni nu se construieşte în bazinele de înot şi nici în sălile de gimnastică. Am auzit personalităţi politice care lăudau de mama focului pe sportivii români medaliaţi dar am certitudinea că dacă astăzi cineva i-ar întreba numele lor ar ridica din umeri.
În paralel cu rezultatele sportivilor olimpici au venit şi rezultatele foarte bune ale elevilor care au participat la olimpiada de matematică. La ora când  scriu aceste rânduri elevii olimpici nu au primit nici un ban. Tot felul de scuze şi acuze s-au lovit de indiferenţa celor care trebuiau să recompenseze cumva şi munca intelectuală. În România performanţa în sport este considerată superioară celei intelectuale poate şi pentru că alăturarea imaginii oamenilor politici ai zilei cu cea a sportivilor aduce un oarecare capital de simpatie. Copiii care au muncit enorm pentru remarcabilele lor rezultate la olimpiada de matematică nu reprezintă un ajutor pentru viitorul politic al nici unui partid şi ca atare sunt ignoraţi.
Lumea de mâine va fi o lume în care actualii olimpici vor avea ceva de spus. Şi când spun asta nu mă refer la cei care au câştigat proba de aruncare a ciocanului sau cea de cal cu mânere.  Igoranţa se va plăti cu ignoranţă. Timpul va judeca.

Eduard Dorneanu
Mălini, 15 august 2012

STUDIU DE IMPACT

chipul femeii urâte apare pe un perete de smoală
studii de impact analizează tuşele intervenţioniste
verba volant
goliciunea eratică produce convulsii printre semnele-flori
experimentul eşecului este reprezentat de un feder
focul arde însemnele alianţelor
secte fanerofite preiau animalele de povară

vineri dulce este întins pe verb prozaic
binaritate
mirosul de carne friptă scoate din cursă
ultimii maratonişti
Eduard Dorneanu
Mălini, 16 august, 2012

7,63 ( Duminica adevărurilor contestabile)

Dimineaţă de duminică. Motanul Nero coboară din nuc şi urcă până în vărful mărului pădureţ. Este vesel şi înfometat. Îl las să se joace cu fluturii şi frunzele. Ştiu că imediat ce voi deschide uşa bucătăriei de vară va fi şi el în pragul ei. Mă opresc o clipă în dreptul unui perj şi culeg câteva fructe. Anul acesta gustul lor este deosebit. Mă aşez pe hat lângă un muşuroi de furnici. Desfac perjele şi savurez dulceaţa fructelor. Deasupra mea norii fug unii de alţii. Îngerii se joacă împreună cu ei şi râd de temerile noastre. Câteva furnici roşii mă înţeapă pe picioare. Nu le omor. Le iau cu grijă şi le asez deasupra muşuroiului. Furnici, nori şi îngeri. Bucuria dimineţii pure. . .
Aleea îngustă care duce către poartă a crăpat în multe locuri. În timpul cât a fost turnată această cărare de ciment a plouat torenţial. Am acoperit cu nailoane cimentul dar după numai un an e plin de riduri iar în unele locuri bucăţi mari s-au desprins. În dreptul viei văd familia de arici care locuieşte sub cerdacul casei părinteşti. Au ieşit toţi prin iarba lui august în căutarea hranei. Aricii nu se sperie de mine. Suntem prieteni iar eu îi ocrotesc atât cât pot.
Ies în drum. În faţa magazinului din vecini Costel bea bere într-o căruţă alături de alţi doi săteni mai în vârstă. Toţi poartă pălării de paie iar imaginea lor mă face să râd din toată inima.
-Trăiască rockul , strigă Costel bucuros că mă întâlneşte.
-Vezi să nu îl îneci cu bere, îi răspund eu vesel. Ziua bună, dau bineţe cu drag.
-Să trăieşti, răspund oamenii. Ziua bună.
Costel are accent de Bucureşti. A stat mult timp în capitală. Felul lui de e vorbi contrastează mult cu cel al consătenilor mei chiar şi cu al meu deşi eu nu folosesc foarte multe regionalisme.
-Unde mergi omule?, întreb voios.
-La Păiseni, răspunde Costel punându-mi în faţă o bere rece. Mergem să aducem ceva de acolo cu căruţa.
-Da ' de cînd ai căruţă? Au murit toate maşinile din sat?
Oamenii râd. Beau liniştiţi bere şi glumesc pe seama ultimelor ştiri politice.
-E căruţa lui Nae. Las' că mergem încet, aşa. Ce ne trebuie maşină?
-Bere să fie, râd eu.
-D'apoi!
Costel devine serios şi întreabă:
-Jupâne poţi să scrii pe un blog al tău ceva despre mine?
-Ce să scriu , măi rătăcitule, râd eu împreună cu ceilalţi doi oameni.
-Nu e de glumă, continuă Costel. Am fost la vot şi dacă vin procurorii ăia o păţesc.
-Nu păţeşti nimic pălăriosule. Cine te-a prostit cu asemenea zvon? Te uiţi la canalele de desene animate şi nu ai aflat că nu are ce să îţi facă procurorul. Vine, constată că ai votat şi gata.
-Da' ni puni sî giurăm pi Biblie, spune unul din oamenii care îl însoţesc pe Costel.
-Api asta nu-i drept, observă şi cel de-al doilea om.
Pălăriile se mişcă ca un semn de mare dezaprobare. Pentru o clipă am citit în ochii lor furie. Costel continuă:
-Jupâne eu am votat da' cartea mea de identitate e expirată.
-Cum' dracu' măi Costel.
-Uite aşa. Nu s-a uitat nimeni la data expirării. Dacă vine procurorul acum ce naiba fac?
-Nu e vina ta ci a celor din comisie.
-Eu zîc sî ti ascunzî undiva pînî trece treaba asta, îi spune foarte serios unul din însoţitorii lui. Di ci sî iei amendî sau sî îţî facî dosar?
-Ce dosar jupâne? Dosar că am mers la vot??
-Ti duci matali în păduri şî ti ascunzi pînî treci treaba asta şî scăpî.
-Tataie ai luat-o pe ulei. Da ' ce eu sunt partizan sau luptător de guerillă?
-Fă cum îţî zîc io. Aşă o făcut şî Horea şî Nicolae Iorga.
-Nicola Iorga nu.
-Ba da, aşe o făcut.
-Uite la el ce prostii spune după ce bea o bere.
Oamenii râd. Reperele istorice sunt relative asemeni unor amintiri definite larg. Imaginea bizară a unor procurori bătând la pas satele din Bucovina şi mai ales juratul pe Biblie la domiciliu i-a făcut pe oameni să fie foarte nemulţumiţi.
-În partea Rădăuţului pi lângî Biblie au şî o bucatî di os di la moaştili unui sfânt, menţionează mucalit unul dintre oameni.
-De la Ştefan cel Mare, râde Costel gata să cadă din căruţă.
-Nu bre, cî aciala i păzît la Putna. Di la o rudî di-a lui. Un văr sau nepot.Un sfînt di aiştia noi di cari o băgat în călindar după rivoluţie.
Dăm noroc şi le urez drum bun. Păiseni e peste deal dar ei vor să mergă pe drumul asfaltat. Vor înconjura prin Mieluşoaia.
-O zi bună! Costel,  nu uita să te ascunzi !
- Pa, Eduard. Mă fac partizan până trece nebunia..Haida,strigă Costel la cal.
Căruţa cu cei trei pleacă. Mă întorc în curte unde Nero face tumbe pe aleea de asfalt. Merg în bucătărie şi îi dau să mănânce. Mă gândesc cum ar fi să jur pe Biblie undeva în livadă printre straturile de pătrunjel şi cele de morcov. Nero mianună, mai vrea mâncare.
-Nesătul mai eşti, măi motane.
Gust şi eu din ciocolata caldă. Duminică pentru adevăruri contestabile şi oameni aşteptând să jure pe Biblie. Un an bun pentru vinul pietros. Nero a terminat de mâncat. Se duce să doarmă la umbra puiului de mălin.
Eduard Dorneanu
Mălini,19 August, 2012