luni, 30 iunie 2014

MĂLINI-VOLUMUL 1-CAPITOLUL 30

E răcoare. Minotauri orbi se împreunează cu umbrele pomilor uscați. Soarele se pregătește să se ridice deasupra Pădurii Prisos. Arunc maieul pe fotoliu și ies afară pe jumătate dezbrăcat. Îmi place să simt răcoarea. Mult.
Deschid cele două uși de la poiata găinilor. Zepto iese primul și sare gardul dinspre livadă. Nu mă duc după el. Sunt sigur că sta un timp în livadă și apoi se va întoarce singur ca de obicei. Intru în bucătăria de vară și încerc să aprind unul dintre ochiurile aragazului. Chibriturile nu se aprind. Stric vreo douăzeci de bețe. Degeaba. Caut în sertarul mesei și găsesc o brichetă cu însemne electorale.
-Nici în bucătărie nu scap de voi, spun eu supărat.
Încălzesc apă într-o cratiță mică, albastră. Torn apa într-o cană, apoi praful de ciocolată. Nu apuc să amestec în cană . Din livadă se aud țipete ascuțite și un lătrat gros. Alerg cât pot de tare. Poarta dinspre livadă s-a înțepenit și sunt nevoit să o lovesc de mai multe ori cu piciorul. Doi câini ciobănești l-au încolțit pe Zepto. Unul dintre ei l-a mușcat de piept. Zepto se tăvălește pe straturile de ceapă și usturoi. Arunc cu toporul după unul dintre câini. Celălalt câine se întoarce înspre mine și mârâie. Are ochii roșii. Ridic cioata de brad și o arunc înspre el. Câinii renunță la Zepto și pleacă speriați. În jurul meu e sânge și iarbă tăvălită. Zepto nu se mai zbate.  Nu a murit. Stă pe spate sub Oblio, mărul pădureț și privește cerul dimineții. Aduc o bucată de țol din cordele și așez cocoșul pe el. Nu am pansamente în casă, iar la farmacie nu e încă deschis. Aduc maieul meu și îl rup în fâșii. Încerc să îi pansez cumva rana.
-Degeaba, frate om, spune îngerul de pază. Cocoșul acesta va pleca dincolo de albastru. Chiar credeai că îl vei putea bandaja ca pe un rănit căzut pe câmpul de luptă?
-Așa am crezut frate înger.
Zepto suflă greu. Nu îi mai curge sânge. Ceilalți cocoși cântă prelung. E ora șase a dimineții. Îmi amintesc de Flint, cocoșul pitic adus tocmai din Ibănești, satul mamei. Bunica Leonora mi-a făcut cadou pe Flint și pe o găinușă pitică, pe Negruța. Asta se întâmpla acum aproape patruzeci de ani, pe vremea când eu eram un copil vesel căruia nu îi păsa că dincolo de podul Moldovei există o altă lume, alte răni, alt labirint. Flint a murit chiar de ziua mea, pe 1 ctombrie. Un uliu l-a ciocnit în cap și i-a smuls carnea de pe piept. Mama l-a așezat pe o scândură în fața bucătăriei de vară. S-a chinuit cam o oră, apoi a murit. Negruța a avut o moarte mult mai grea. Cineva ne-a făcut cadou un cocoș pitic și o găinușă pitică. Am crezut că a făcut asta deoarece eu mă plângeam mereu de moartea lui Flint. Din păcate, cocoșul și găinușa erau bolnavi. Toate găinile s-au îmbolnăvit și au murit într-o singură zi. Doar Negruța a rezistat încă o zi. Avea temperatură foarte mare. Am așezat-o pe o cioată în livadă. Toată ziua a mișcat din cap ca și cum ar fi făcut mătănii. A murit imediat după asfințitul soarelui.
Aduc hârlețul și sap o groapă lângă Oblio, mărul pădureț. Bate vântul și aduce în groapă vișine putrede  și frunze de măr. Zepto a murit. Îl așez cu grijă în groapă, pe bucata de țol. Domnul se apropie de mine și îmi pune o mână pe umărul drept. Îngerul de pază se apropie și îmi pune și el o mână pe umărul stâng. Bulgării de pământ îl ascund pe Zepto. Privesc trist pământul răscolit de lama hârlețului.
E răcoare. În fața Domnului îngenunchează șaisprezece minotauri orbi. Îngerul de pază îi leagă la ochi cu fâșiile însângerate ale maieului meu. Minotaurii sărută pământul.
-Acum mergeți în lume, spune Domnul. Să nu vă scoateți niciodată bandajele de la ochi.
Minotaurii pleacă. Aduc cana cu ciocolată fierbinte. Beau o înghițitură, apoi o dau Domnului. Bea și El fără să spună nimic. Ultima înghițitură o bea îngerul de pază. Acesta aruncă înspre albastru cana goală. Din ceruri nu cade nimic înapoi. Domnul îmi pune din nou palma pe umărul drept. Zâmbesc. Trist și fericit.

Eduard Dorneanu
Mălini 30 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.  

duminică, 29 iunie 2014

CU MÂNIE ȘI DISPREȚ



Zilele astea mi s-a părut că văd cavaleria moldoveană condusă de pârcălabul Ieremia. Nu am putut să identific toți călăreții, dar sunt sigur că numărul lor nu era mai mic de 588. ,,Eroii’’ de la Iezerul Cahul rătăcesc prin timp la fel ca toate spiritele care nu își găsesc odihna. Ultima dată au fost văzuți în luna mai a anului 1997. Cireșele erau coapte, fetele așteptau să fie iubite, iar România semna un Tratat bilateral cu Ucraina.
Care este legătura dintre lupta de la Iezerul Cahul și Tratatul cu Ucraina? Aș putea răspunde, dar prefer să privesc siluetele de fum ale ostașilor, sulițele având în vârf cușmele ca semn de pace și mâinile ridicate ale celor care ar fi în stare să distrugă România pentru bani și putere.
După lupta de la Iezerul Cahul, un domnitor s-a predat și a fost ucis în chinuri cum nu s-au mai văzut până atunci. România este torturată zilnic. Fiii ei se bucură de imaginile de la campionatul mondial, de victoriile inutile ale unei jucătoare de tenis și de scandalurile zilnice difuzate de televiziunile de știri. Țara este mutilată și batjocorită. Satele se pustiesc. Tinerii pleacă oriunde în lume pentru a câștiga o bucată de pâine. Doar cavaleria condusă de pârcălabul Ieremia trece dintr-o localitate în alta, dintr-un timp aproape uitat în veșnicie. În urma lor se ridică praf, iar fântânile cu apă vie seacă .Icoanele se tulbură ca și când Dumnezeu ne-ar arăta obrazul. Cu mânie și dispreț.

Eduard Dorneanu
Mălini 29 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

  

joi, 26 iunie 2014

SACRA EROTICA

Gemetele ioanei hrănesc cu aluzii livrești serafimi și soprane de coloratură
Din noi țâșnesc izvoare de sânge alb
Respir sacadat diavolul toarnă lapte fierbinte pe spinarea mea 
Nu mă poți opri hierofantule
Nu
Ploaia lipește buburuze pe sticla ferestrelor
Ioana nu poate ghici ce se întâmplă dincolo de inima mea
Spune-mi ce vezi strigă ea
Poate fi o imagine abstractă un gunoi sentimental
Sau uterul unei alte femei
În care jachet de mantua își lasă rugăciunile mucegăite
Da
Pe sânii ioanei se deschid pleoape încadrate de triunghiuri vii
Din noi țâșnesc nesfârșite izvoare de sânge alb
Respirăm tot mai greu
Împreunați în sublimare și eres
Fără țipăt

Eduard Dorneanu
Mălini 26 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

Morgenstern - Luc Arbogast

marți, 24 iunie 2014

LUNA OCHILOR HOLBAȚI

La ora când scriu aceste rânduri, naționalele de fotbal ale Spaniei, Angliei și Italiei au părăsit competiția încă din faza grupelor. Să fi crescut valoarea celorlalte echipe? Oare țările care au cele mai puternice campionate de fotbal din lume sunt incapabile să facă față valorii unor echipe precum Costa Rica, Columbia sau Chile ? Nu crede nimeni o asemenea poveste . Jucătorii marilor echipe nu sunt interesați de această competiție  . Motivele sunt două: fie se tem că s-ar putea accidenta și în felul acesta ar putea pierde un transfer profitabil sau locul de titular în echipele unde evoluează, fie li se pare că nu sunt suficient de bine plătiți pentru a alerga după minge. Zecile de mii de oameni care răgușesc prin tribune nu contează. Pe jucători îi doare în cot de faptul că unii dintre suporteri și-au cheltuit toți banii pentru a fi prezenți la mascarada aceasta de campionat mondial. Despre telespectatori ce să spun? Am întâlnit oameni care spuneau că au stat până la ora trei dimineața pentru a urmări ecuadorieni, hondurieni sau niponi. De ce? Pentru că încă există visători care își închipuie că fotbaliștii sunt niște patrioți care luptă pentru gloria unui neam și a sportului rege. Evident, nu există așa ceva. Totul se învârte în jurul banilor, a contractelor cu televiziunile, a pariurilor, a intereselor de orice fel.
Luna ochilor holbați se va sfârși apoteotic cu victoria unei naționale de infatuați . Ca de obicei.

Eduard Dorneanu
Mălini 24 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.


luni, 23 iunie 2014

MĂLINI-VOLUMUL 1-CAPITOLUL 29

Vântul îngroapă capete de profeți la marginea ogoarelor. Soarele rătăcește în spatele norilor. Departe de tristețea mea. Departe.
Acum câțiva ani, în jurul Ioanei, cireșul de pe hat, au răsărit câțiva pui firavi, mlădițe legate de rădăcinile cireșului. Mlădițele cele mai înalte au fost cerute de câțiva consăteni care doreau să aibă în livezile lor un cireș precum Ioana. Nu le-a mers bine. S-au uscat la câteva zile după ce au fost mutați în țărână străină. Pe cel mai mic dintre puii Ioanei l-am luat eu și l-am mutat mai aproape de casă. Anul acesta a rodit câteva zeci de cireșe. Ieri am mâncat două dintre ele: sunt mai bune ca roadele Ioanei, mai dulci, mai roșii. Din păcate, restul cireșelor au dispărut peste noapte. Nu am idee cine le-a luat, dar bănuiesc că este vorba de una dintre vecinele în vârstă care la prima oră a dimineții e în livadă și strînge cireșele coapte ale Ioanei. Probabil că le-a luat și pe cele ale cireșului mic. Privesc scârbit iarba culcată din jurul micului cireș. –Da’ di ci ești așa meclancolic?, mă întreabă Văloi Ghizdea, un consătean care locuiește nu departe de casa mea.
-Cum?
-Meclancolic. Mai poiet, așă. Cî doarî scrii poezii.
-Asta e vreo boală sau cum?
-Nu, uăi. Ci ti supiri digiaba. Am spus numa’ cî ești așă măi sensibil. Eu am vinit sî mă lași sî cosesc bucata asta de livadă. Mama ta o zâs cî pot sî cosăsc și sî ieu iarba pentru cal.
-Bine, nea Ghizdea. Poți să cosești și iarba din curte.
-Aceia nu cî nu vre calu’ s-o mânânci. Are alt gust.
-Serios?
-Dapi’ cum. Aiasta i iarbî di umbrî șî acialaltî e iarbî amesticatî.
-I-auzi bre, ce șmecher cal ai matale. Nu-i meclancolic ca mine.
-Hăhăhă, nu ti supara cî doarî nu-i di rău sâ cii poiet.
-Da’ nici de bine nu prea pare. Bun, nea Ghizdea, ia și cosește. Numai că vezi acolo lângă vișinul mic că am un pui de stejar. Să nu cumva să îl cosești și pe ăsta.
Îi arăt pe Roger, micul stejar. Mama rupe în jurul lui iarba.
-Nea Ghizdea, să nu îl cosești. Ai înțeles?
-Nu-l cosăsc, vezi di triabî. Am eu grijă. Stai pi paci. Șî nu ti mai supara că o luat cireșâli celia. Așă să întâmplă pi la noi. Fii atent ci am pățât eu într-un an. Am fost șî l-am agiutat pi unu’ di-a lu’ Pluguț sî adune pologu’. Nu i-am luat bani, da’ i-am spus sî mă agiute șî pi mine când am polog în livadă. Omu’ o vinit cu fimeia da’ șî cu doi copchii cam di clasa a doua sau a triia. Nu am zis ninica. Pi la amiazî m-o strâgat vecinu’ di pisti drum sî îl agiut sî discarci un faiton di harțapeli. O mers șî Pluguț cu mine. Ci crezi cî o făcut copchii lu’ Pluguț cît am fost noi plecați?
-Nu știu, nea Ghizdea.
-O furat ouăle din cuibar. Numa’ cî noi aveam două cuibare. În unu dintri eli erau ouă clociti. Șî pi acelia li-o furat.
-Nea Ghizdea, povestești de parcă am fi în plină foamete. Cum dracu să îți fure cineva ouă clocite? Că doar ouăle limpezi se cunosc.
-Uite, nie ni-o furat.
-Las-o încolo de poveste . Eu plec să adun gândacii de pe barabule. Hai!, spor la treabă.
Frunzele barabulelor sunt pline de gândaci de Colorado. Îi strâng într-o găleată de plastic. Nu stropesc plantele. Am doar șase rânduri de barabule, nu are sens să otrăvesc plantele. Îmi amintesc că nea Ghizdea mi-a spus că aș fi meclancolic. Am mai auzit acest cuvânt acum foarte mulți ani, pe vremea când eram elev în clasa a noua. Era luna septembrie. Elevii liceelor erau obligați să participe la un fel de muncă voluntară. În acel an am fost trimis împreună cu unii dintre colegii mei la sortat barabule în localitatea Verești. Majoritatea colegilor de clasă au scos tot felul de scutiri medicale și au rămas acasă. Cei mai fraieri au ajuns în curtea C.A.P. –lui . Ne-a luat în primire un maistru. Ne-a numărat și a rămas uimit:
-Băi, sunt mai multe dormitoare decât vă trebuie vouă. Aveți lux măi. Ia, alinierea, țipă maistrul scurt.
Ne-am uitat unii la alții. Eram numai elevi de clasa a noua, majoritatea fete.
-Băi fetele la stânga și băieții la dreapta. Ce dracu’ măi ! Vreți să dormiți fete și băieți în acelați dormitor ?
-Da, am răspuns eu sincer.
-Cum te cheamă măi meclancolicule,? mă întreabă maistrul.
-Dorneanu.
-Băi meclancolicule, aici nu e bordel. Am venit la muncă agricolă să ajutăm țăranii. Sortăm cartofi. Suntem de folos țării, băi. Ați înțeles? Bun. Acum cei de la țară în dreapta și cei de la oraș la stânga. Băi, Dorneanu da’ tu ești meclancolic tare de tot. Am spus cei de la oraș la stânga.
-Eu sunt din aia de la țară. Dar de ce trebuie să ne despărțiți?
-Cum ești de la țară?, băi. Te văd îmbrăcat în blugi. De unde ești băi?
-Din Mălini.
-Fetele de la oraș merg la dormitorul unu’. Fetele de la țară merg la dormitorul doi. Băieții de la țară merg la dormitorul trei. Băieții de la oraș merg la dormitorul patru.
-Da’ de ce?, întreb eu supărat.
-Pentru că țaranul e meclancolic și pute, băi. De aia. Hai dispăreți.
Munca noastră consta în sortarea conținutului unei lăzi de remorcă de tractor. Eram repartizați câte patru elevi de ladă. Am observat că unele dintre lăzi aveau conținutul dublu față de celelalte. Acolo erau repartizați întotdeauna cei de la țară.
-Mie nu îmi convine. Norma mea este mai mare ca a celor de la oraș, am spus maistrului.
-Băi, poate te trimit acasă și te exmatriculăm
-Mulțumesc frumos, chiar vă rog. Nu mă interesează școala.
-Băi treci la treabă că îți dau peste cap. Ai grijă !
Ziua trecea agonizant de greu. Seara nu era nimic de făcut. Nu exista televizor. Nici măcar un chioșc de unde să cumperi ceva. Singura distracție erau meciurile de fotbal. Băteam mingea pe un câmp plin de buruiene țepoase împreună cu băieții dar și cu fetele. Culmea, jucam cei de la țară contra celor de la oraș. Maistrul reușise să ne facă să ne privim altfel. Nu mai eram doar colegi ci și altceva. Până la urmă, un coleg a aflat că exista un chioșc în apropierea gării de unde puteam cumpăra lichior, biscuiți și țigări. Seara, împreună cu patru fete și încă un băiat am evadat din zona C.A.P.-ului. Am cumpărat lichior de cireșe, biscuiți Carei la pachete de 1,25 lei și țigări Snagov la 10,50 lei. Lichiorul avea gust scârbos, așa că nu a băut mai nimeni din el. Fetele erau urâte și fumau nonstop. Una dintre ele mi-a arătat un semn ciudat pe sân și mi-a spus că i-a apărut după ce a mușcat-o fostul ei iubit, student la teologie.
-Să mori tu?, am întrebat eu. A vrut ăla să îți mănînce țâțele?
-Ei, nu. Da’ mă iubea tare de tot. Mie nu îmi plăcea că era slab și avea cioc.
-Ca rața?
-Nu măi, Eddy. Cioc de păr, cum poartă popii ca să pară interesanți. Un mutălău, oricum. Nici nu s-a dat la mine.
-Ce prost. Numai te-a mușcat de țâțe.
-Da, ca să vezi.
-Era de la oraș sau de la țară ?
-Hihihi, de la oraș.
-Atunci, nu era meclancolic. Păcat.
-Hihihi.
Ne-am întors destul de repede, dar maistrul ne aștepta în fața dormitoarelor.
-Treceți în camera de gardă.
Camera de gardă era un fel de loc unde maistrul ținea registre și era dotată cu telefon fix.
-Unde ați fost băi boilor? Dacă pățeați ceva? Dacă le viola careva pe vacile astea? O să cer exmatricularea voastră.
-De acord, am răspuns eu. Mie nu îmi place școala.
Fetele și colegul meu au început să plângă. Maistrul s-a prefăcut că vrea să sune pe directorul liceului.
-Băiii !, dacă află directorul vă dă afară din liceu, băi.
-Mă doare fix în cot, am răspuns eu.
Fetele au început să plângă și mai tare.
-Uite cum facem, a spus maistrul. Ca să vă iert și să nu afle tovarășul director începând de mâine faceți normă dublă. Clar, băi?
Toată lumea a fost de acord. Nu am mai spus nimic. A doua zi am muncit până seara târziu. Am observat că maistrul a încărcat portbagajul ,,Daciei’’ cu saci de barabule. Până spre dimineață făcea vreo trei curse, Suceava nu era prea departe. Am făcut normă dublă patru zile. Fetele erau atât de obosite încât părea bolnave. În a cincea zi am nimerit lângă un soldat (tr-ist) care sorta singur o remorcă de cartofi. Camarazii lui erau repartizați câte patru, la fel ca noi.
-De ce ești singur la muncă,? am întrebat pe soldat.
-M-a enervat un subofițer și l-am pocnit. Acum m-a pedepsit, dar diseară îl pocnesc din nou. Până la urmă mă va lăsa în pace.
-Și pe noi ne pune maistrul ăla să muncim dublu pentru că am fugit de aici în sat și am băut lichior.
-Care maistru? Piticul ăla cu nas mare?
-Da, ăla. În fiecare seară duce undeva barabule cu ,,Dacia’’. Nu știu unde . Nu cred că le vinde. Barabulele sunt ieftine.
-Precis are porci undeva. Carnea e greu de găsit. Ăsta a cumpărat porci mici și îi îngrașă cu barabule luate pe gratis de la C.A.P. Te învăț eu ce să faci. Te duci diseară la el și îi spui că e hoț și că nu vrei să faci normă dublă. Îi spui că îl reclami.
-Cui să îl reclam? Nu fac asta.
-El nu o să știe. Are un metru jumătate, ce naiba. Dă-i și una în bot că te văd cât bradul. Te temi de el?
-Nu mă tem.
-Atunci dă-i peste bot nu fi bleg.
Am așteptat seara fără emoții, fără să mă gândesc la eventualele consecințe ale viitorului meu gest. Am bătut la ușa și am intrat fără să aștept invitație. Maistrul servea masa: parizer, pâine împletită, salată de roșii. În acea vreme, o astfel de masă era un adevărat festin.
-Băi, am spus eu să intri?, m-a întrebat maistrul. Ieși afară.
-Nu mai fac normă dublă. Nu contează dacă mă reclami directorului. Știu că furi barabule ca să ai pentru porcii tăi.
-Dorneanu, futuți morții măti vrei să te bat? Ieși afară boule.
-Ești un hoț. Profiți de noi și îți bați joc de munca noastră.
-Băi boule, Hristosu’ și arhanghelii care te-o făcut.
Maistrul s-a apropiat de mine cu furculița în mână. Nu cred că m-ar fi agresat fizic, dar l-am lovit cu capul în gură. Cred că i-am spart nasul pentru că a început să îi curgă sânge imediat. Maistrul a început să țipe:
-Mă omoarăă! Mă omoarăă!
În timpul nopții, C.A.P.-ul avea mai mulți paznici. Doi dintre ei au intrat imediat în camera de gardă.
-Ce se întâmplă? A întrebat unul dintre ei.
-Elevul ăsta m-a lovit, a răspuns maistrul. Vrea să mă omoare.
Paznicii m-au privit cu uimire. Apoi cu admirație.
-Noi nu am văzut nimic, a spus al doilea paznic. Poate ți s-a părut, tovarășe maistru.
Am plecat împreună cu paznicii. Nu mi-au spus nimic. Unul dintre ei mi-a întins o țigară ,,Carpați’’ și m-a bătut pe spate. Am dat noroc cu amândoi și am șimțit că oamenii aceia mă respectau. A doua zi, maistrul nu a spus nimănui nimic despre ce s-a întâmplat. Nu am mai muncit normă dublă, dar maistrul a cărat în continuare barabule pentru porcii săi în fiecare noapte. Pentru cele paisprezece zile de ,,muncă voluntară’’ am primit două sute șaizeci și doi de lei. Maistrul nu a spus nimănui cum a luat bătaie de la elevul ,,meclancolic’’ din Mălini.
Am terminat de strâns gândacii de pe barabule. Nea Ghizdea a plecat de ceva timp. Trec pe lângă stratul de morcov și mă opresc în fața unui vișin pitic. Alături de el văd frunzele lui Roger, micul stejar. Ghizdea l-a cosit laolaltă cu iarba de umbră.
Mama îmi aduce o cană de ciocolată caldă. Mă așez pe cioata de brad din livadă și ascult cum plâng capetele profeților îngropați sub pământ răscolit de plug. Închid ochii și sorb. Vântul împrăștie iarba proaspăt cosită. Curând va răsări luna. Curând.
Eduard Dorneanu
Mălini 23 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

A LU’ STROMSGODSET IF

Steaua București și-a aflat adversara din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, ediția 2014-2015. Numele adversarilor se rostește și se scrie la fel de greu: Stromsgodset IF. Evident, primul ,,o’’ ar trebui tăiat cu o linie dar nu am o astfel de tastatură, așa că îmi cer scuze norvegienilor pentru această greșeală. Ce pot spune despre ei? Mai nimic. Bănuiesc că domnii care la această oră explică în diferite emisiuni cât de bravă este această trupă nu își dau seama de ridicolul situației. Nu există nimeni în România care să urmărească echipele din campionatele nordice. Pe cine interesează campionatul norvegian? Statistica campionatului norvegian nu contează. Meciul cu Steaua va fi unul de calificare și atât. Stromsgodset este o echipă mediocră din nordul înghețat. Așa că Steaua nu se poate poticni în fața unui asemenea adversar. Punct.

Eduard Dorneanu
Mălini 23 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.



duminică, 22 iunie 2014

CANONIZAREA ÎNTREGULUI

privirea albastră a ioanei  întoarce pagini
Peste linia vieții
Preludiul durează șapte minute și opt secunde
Exact cât cea mai lungă eclipsă
Nicio atingere în plus

Gemetele  cer canonizarea întregului nostru zbuciumat
Îmi închipui
Patul răvășit de coapsele ioanei
Gata să primească otrava inelului episcopal și arsura crucii pectorale

Solstițiul de vară schimbă rezonanța fonetică a chemării
Da eduard spune ioana
Da repeta ea da
Nu te aud spun eu
Sunt învelit în halena unui ligament licențios
hainele devin escorte ale creștinismului ezoteric
și da
gemetele cer canonizarea întregului nostru zbuciumat


lasă asta eduard spune ioana te voi învăța cum să te rogi
repetă încet după mine
doamne dă-mi puterea de a sta în celălalt până când
unul dintre noi se topește și curge ca un sân de mamă tânără
repetă eduard
ca un sân de mamă tânără repet eu fericit

privirea ioanei întoarce pagini
peste linia vieții
tristețea mea întră adânc în albul ioanei
da eduard spune ioana
da


Eduard Dorneanu
Mălini 22 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.  

miercuri, 18 iunie 2014

FRATE ÎNGER

ape fierbinți se ridică odată cu umbra firelor de iarbă
simt cum șerpii se încolăcesc de trunchiul vieții
și își împreunează limbile cu degetele mele
dar tu frate înger
acoperă-mi privirea cu scoarță de copac tânăr
și lasă-mă să curg împreună cu rugăciunea
printre rădăcini trandafiri înghețați și cruci răsturnate

două brațe rănite îmbrățișează picioarele domnului
nu pot ridica privirea înainte de binecuvântare
aștept
apele trec peste mine de șaisprezece ori
oasele mele râd ochii mei rostogolesc lacrimi
durerea e aproape lichidă
iar râul meu caută maluri de carne maluri de sânge
maluri de carne

plutesc pe ape fierbinți asemenea unui vas aflat în derivă
în pieptul meu luna înfige clești galbeni și catarge de fier ruginit
frate înger lasă-mă să curg împreună cu rugăciunea
printre rădăcini trandafiri înghețați și cruci răsturnate
între maluri de carne între maluri de sânge
sub privirea domnului
în afara legii iertării și uitării




Eduard Dorneanu
Mălini 18 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.  

joi, 12 iunie 2014

JOCURI DE NARCISISM

Dia dos namorados este ziua în care inimile neprihănite sunt executate
Prima lovitură rupe în opt fragmente purpurii echerul diavolului
Ioana țipă
Vreau să-mi amanetez glanda pineală spune ea
Am nevoie de bani ca să ajung la jargenau
nu mai suport pietrișul care îmi macină
uterul
Sunt gata să te ajut zeiță capricioasă îi răspund
Sper că pentru tine dragostea nu este un experiment social
Așa că
Îmbracă una din rochiile tale mov și urcă pe draisină
Te voi împinge de la spate până vei trece dincolo de imaginea din oglindă
ține mâinile deasupra buzelor și strânge coapsele până când
un izvor de lapte îți va ascunde păcatul
gemetele răsuflarea sacadată

ultima lovitură desface picioarele ioanei
diavolul țipă
puteți să vă uniți trupurile în necurățenia mea spune el
nu ezita eduard nici tu ioana
lipiți-vă de inimă oglinda icoană
și lăsați să curgă peste mine laptele cald șuvițele de păr
noaptea

Eduard Dorneanu
Mălini 12 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.  

MIREASA LUI PINOCHIO

Nu îmi plac nunțile. Mi se pare tare ciudat să particip la un eveniment unde oamenii se bucură la comandă. Nuntașii coboară din mașini, îmbrăcați în haine faine care costă o groază de bani. Majoritatea sunt blazați, nicidecum happy. După ce începe distracția, nuntașii ies la dans, chiuie, își mișcă șoldurile, slănina și tristețea prin local. Nimănui nu îi pasă de ridicolul situației, nici de faptul că toată această ,,bucurie ‚’’ este și filmată pentru a fi savurată la un pahar de bere și un râgâit în fotoliul din fața teve-ului . De ceva timp, la orice nuntă este prezentat un număr comic: dansul mirilor. Oameni care nu au dansat pe un ring în viața vieții lor, grăsuni cu burticile aruncate peste curea sau doamne Piggy-șoare se chinuie să pară fericiți pentru că se mișcă ridicol în fața privirilor lacome ale mesenilor. Evident, mirii au mers la cursuri de dans. Acest nou moft e nimic pe lângă mofturile care vor apărea în anii care vin. Iată câteva sugestii: nașa mică să dea darul în poziția sfoară și cu o lingură de lemn în gură, soacra mare să interpreteze o arie wagneriană acompaniată de un acordionist chel sau imediat după ce se halește tortul miresei întreaga asistență să ,,se apuce’’ de Harlem Shake preț de câteva minute.
Pinochio a avut și are parte de cel mai interesant dans al mirilor. Din surse absolut nesigure am aflat că Pinochio a primit dezlegare la căsătorie cu o singură condiție: la fiecare patru ani va trebui să ,,presteze’’ dansul mirilor pe stadioane, în fața a zeci de mii de spectatori și a milioane de telespectatori. În urma acestui dans, unii, foarte puțini la număr, vor câștiga o groază de bani, iar ceilalți vor pierde timpul, aproape o lună de zile.  Astăzi, 12 iunie 2014, Pinochio începe acest dans, tocmai în Brazilia. Campionatul mondial de pierdere a timpului are nevoie de o audiență cât mai mare. Nu vor lipsi berea, semințele , înjurăturile și banii aruncați pe tot felul de mofturi. Nunțile au fost întotdeauna un loc de unde te întorci mai sărac. Mireasa lui Pinochio are nevoie de timpul și banii tuturor. Mereu.

Eduard Dorneanu
Mălini 12 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

marți, 10 iunie 2014

MĂLINI-VOLUMUL 1 –CAPITOLUL 28



A început cea de-a doua prașilă a popușoilor din anul 2014. E cald. Vântul înfierbântă fierul sapelor, buzele arse de soare și țărâna sfântă a ogorului. Prășesc în reprize. E prea cald și oricum nu particip la un concurs. Pot termina mâine sau peste trei zile. Nu contează. Ioana, cireșul de pe hat, mă alintă cu umbră și foșnet de frunze.
-Ehei!, Ioana, spun eu. Cât de frumoasă ești!
Câțiva nori s-au adunat deasupra pârăului Plai Bătrân. Unul dintre ei seamănă cu o corabie, altul cu un pește. Mă așez pe hat lângă Helga, mărul care rodește fructe mari și parfumate.
-E tare cald, Helga. Ție nu îți e cald?
-Ha, ha, ha, râde Helga, iar eu simt în dreptul inimii răcoare și alint.
Îmi amintesc cum povestea tata despre zilele în care ieșea la câmp:
-Mă trezea tata pe la ora 3 dminieața, spunea tatăl meu. Cucoșii cântau laolaltă cu greierii și stelele cele’ mari. Tata înhăma calul. Eu puneam în căruță chirosteile, ceaunul, sapele, mâncarea , apa, două boande ca să avem pe ce ne odihni și altele de care aveam nevoie. Mama rămânea acasă cu treburile ei. Și să vezi tu, măi Eduard, că la ora aceea din dimineață nu se vedea nimic pe șușă. Se auzea numai zgomotul făcut de roțile căruțelor. De la poarta noastră, până la cotitura Suhăi nu era suflet de om, dar se auzeau roțile căruțelor. Erau tare multe roți, fecior. Tare multe căruțe. După ce plecam de acasă, tata urca în față și mâna calul. Eu mă întindeam în căruță și priveam stelele.
-Niculai!, să nu numeri stelele. Ai să adormi și nu ai să mai fii bun de muncă. Uită-te mai bine pe marginea șanțului. Dacă îl vezi pe Dumnezeu să îmi spui ca să opresc.
-De ce vorbești așa? Nici să număr stele nu am voie?
-Copile, țăranul nu are voie să doarmă, să se îmbolnăvească ori să se rătăcească. Pe el nu îl ajută nimeni.
-Nici Dumnezeu?
-Ficioraș, ai să afli tu asta mai târziu.
-Când am să-l văd pe Dumnezeu pe marginea șanțului?
-Atunci, fecior. Numa’ atunci.
Ne-am oprit la ,,Troacă’’ la marginea Măliniului, în Mielușoaia. Era tot întuneric. La ,,Troacă’’ e un izvor care vine din adâncuri și se prelinge de-a lungul unor jgheaburi de lemn. Apa izvorului era atât de rece încât după ce m-am spălat pe ochi mi s-a părut că a dispărut  întunericul, iar stelele s-au ascuns undeva dincolo de Munții Stânișoarei.
-Da' umple damigeana cu apă, a spus tata. Și bidonul. Hai fecior, că eu trebuie să adap calul. Nu sta ca un bleg. Hai, fecior.
Bidonul verde era un bidon de armată. Nu îmi plăcea să beau din el pentru că întotdeauna apa avea  gust amar. Damigeana era una în care încăpeau maxim trei litri de apă. În loc de dop, înfundam damigeana cu un ciucalău roșu de popușoi.
-Gata, fecior? Urcă în căruță că plecăm.
Ehei, Eduard. Să vezi ce frumoase erau livezile și grădinile Măliniului la ceas de dimineață ! Mielușoaia era plină de căpiți, aliniate parcă pentru poze. Ogoarele de barabule și cele de popușoi așteptau prașila. Oamenii satului nostru, așa aspri cum îi știi sunt cei mai buni gospodari din țara asta. Undeva la cântatul de dimineață al cocoșilor ajungeam pe podul Moldovei. Acolo tata oprea întodeauna și îmi spunea:
-Dă-te jos, fecior.
Tata se așeza pe marginea podului și privea cursul apei Moldovei, pădurea de pini, luminițele satelor și asculta țipătul păsărilor. Mă așezam lângă el, iar tata mă lua de după umeri. Nu spuneam nimic. Priveam cum apa curgea liniștită printre prunduri. Nu aveam curajul să îl privesc pe furiș. Tata era un om aspru și nu ar fi dorit să îl văd altfel decât încruntat și gata de harță.  
-Destul, spunea tata după un timp. Ne-om întoarce aici altădată.
Pe la cinci dimineața, ajungeam în satul Cornu Lunci, unde aveam patruzeci de prăjini de pământ negru, fertil. Tata deshăma calul și îl lăsa să pască de-a lungul șanțului care înconjura Sasca.
-Pune chirosteile, scoate surcelele din căruță și pune de mămăligă. Eu am o vorbă cu vecinii noștri.
Să nu crezi, Eduard ,că nu știam de ce se duce tata să vorbească cu vecinii. Priveam aproape fericit cum tata se apropie de ei. Vecinii din acea vreme ai locului nostru erau din satul Baia.
-Hai ziua bună. Văd că ați pus popușoi și s-o făcut frumos.
-Zâua bunî, Vasâli, i-a răspuns cel mai bătrân dintre vecini. Cu el mai erau doi flăcăi,  numai buni de dus la cătănie.
-Văd că la arat te-ai băgat în pâmântul meu. Nu am zis nimic. Nici acum nu îți zic. Pământul aista îl am de la rege pentru că am luptat la Mărășești. Te las să îți strângi roadele, da după aceea la toamnă am să-ți crăp capul cu o muchie de topor. Nu te omor, dar am să te învăț minte ca să nu mai furi din pământul altuia. Anafura și împărtășania mamii voastre de gușăți. Și dacă la primăvară mai intri cu japca în pământu’ meu te prind și îți rup picioarele . Ai înțeles?
Cei doi flăcăi au pus mâna pe topoare și s-au apropiat de tata. Imediat, tata a scos un cuțit curbat și l-a ridicat deasupra capului.
-Stați!, a strigat vecinul bătrân celor doi flăcăi. Aista îi Vasâli Dorneanu, nu vă puneți cu el. Aista i ciala dispri cari să spuni cî s-o bătut cu dracu pi podu’ Moldovii și l-o aruncat pi nicurat în apî. A sî mă înțăleg eu cu el cumva. Trecețî înapoia me, ficiori.
S-au temut de tata. Au urmat înjurături, îndemnuri la pace și cuvinte aspre. Tata s-a întors roșu la față ținând în palma dreaptă cuțitul curbat.
-E gata mămăliga?, fecior. Scoate brânza, ceapa și sarea și hai să mâncăm. Hai Niculai că se face amiază.
Până la prânz am prășit jumătate de tarla. Știi cum era la prășit pe vremea aceea?, Eduard. Timpul trecea atât de greu încât puteai spune de un milion de ori ,,Tatăl nostru’’ până terminai de prășit un rând. La prânz am dormit vreo două ore, la umbra alunilor de pe ,,Movilă’’. Locului i se spune ,,La movilă’’ pentru că acolo, la capătul ogorului nostru se spune că Ștefan Cel Mare ar fi îngropat pe cei care au murit în bătălia dată împotriva lui Mateiaș Corvin. Am plecat seara târziu, pe întuneric. Ne-am oprit iar pe podul Moldovei. Tata m-a cuprins de după umeri și am stat așa un timp.
Pe la ora nouă noaptea am ajuns în centrul Măliniului. La răscrucea cea mare mi s-a părut că văd un om îmbrăcat în alb. Omul cobora dinspre Pâraie și s-a așezat pe marginea șanțului, pe iarba verde a verii.
-Am văzut pe cineva pe marginea șanțului, am zis eu tatălui meu.
-Niculai, poate vrei o ghiciușcă la cur a răspuns tata.
-Nu mă lași să număr stelele. Nu mă crezi nici când văd pe cineva pe marginea drumului.
-Ba te cred, Niculai, a răspuns tata. Dar altădată când ai să îl vezi pe Domnul primește-l în inima ta și abia apoi să spui și altora ce ai văzut. M-ai înțeles, fecior?
-Am înțeles, tată.
Așa era o zi la prășit, Eduard, îmi spunea tata pe vremea când eu eram un copil , iar pe hat nu erau nici cireși roditori nici meri cu fructe parfumate și zemoase.
Încep să prășesc. Ogorul este buruienos, plin de lăptucă și pir. Prășesc și continui să mă gândesc la tata, la bunicul și la viața lor cumplit de grea. Îi simt vii deși carnea lor a putrezit în mormintele din spatele bisericii. Mă sprijin de coada sapei și privesc cerul. Norii se îndreaptă acum către Pădurea Prisos.
-Doamne ajută, spun încet și încep să prășesc.
-Să fii sănătos, Eduard, spune Domnul.
-Să fii sănătos, frate om, spune și îngerul de pază.
Fierul sapei întră adânc în țărâna fierbinte. Nu obosesc. Nu.




Eduard Dorneanu
Mălini 7 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.


sâmbătă, 7 iunie 2014

IMPARITATE



Ioana a luat o supradoză de egoism
O privesc atât de uimit încât scapă din mână borcanul cu miere de castan
Uite ce ai făcut eduard spune ea supărată
Te uiți la mine de parcă ți-am adus un firman yeni derbent
Suntem în anul dietei atonite
vreau să plec din patul tău și să îmbrac haina de cenușă a  lui marcus didius

zâmbesc
ioana va trece trece de la starea contemplativă la orgia mistică
știu că își dorește să citească din vedele hinduse
înainte și după ce palmele mele îi desfac picioarele
pleoapele

ioana se dezbracă și se întinde pe asfalt
întotdeauna și-a dorit o iubire eterodoxă
acum caută duritatea culorii și preludiul violent
vreau să plec din patul tău și să îmbrac haina de cenușă a lui marcus didius
repetă ioana
mă așteptam la asta răspund eu înainte de a pleca către nord
învelește-te în asfalt ioana
tălpile copitele și roțile lumii vor apăsa pe sânii tăi
nu vei sângera sub învelișul hedonist nici nu vei mai visa
asfaltul se va uni cu sângele și carnea ta
iar tu vei pângări rugăciune după rugăciune
până când nimfa din tine se va revolta
și va ceda tuturor



Eduard Dorneanu
Mălini 7 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

vineri, 6 iunie 2014

BACKHAND CU BUZELE CUSUTE

I-ați auzit pe cei care joacă tenis cum oftează când lovesc mingea ? Bine, nu toți fac asta. Ni s-a explicat că e o formă de autoîncurajare, o șmecherie mentală de multe ori folositoare. Din păcate, acest procedeu minunat nu se poate folosi și în societatea românească. Dacă până acum câteva zile puteai să spui liniștit că îți place Maria Sharapova, gata, acum s-a terminat. Cei mai agresivi par a fi cei care nici nu se uită la tenis, dar au auzit  la știri că Simona Halep este finalistă la Roland Garros, iar în finală va avea ca adversară pe Sharapova. Dintr-o dată facebook-ul a fost invadat cu poze în care Simona se bucură, se roagă sau scoate limba către un adversar invizibil. Milioane de like-uri au au ocupat spațiul virtual. Dacă ai proasta inspirație să afirmi că îți place Maria pentru că este o jucătoare fabuloasă, o femeie splendidă și eventual și o tipă deșteaptă ai dat de dracu’. Ești etichetat ca rusofon, trădător, nesimțit, etc. Sincer să fiu, nu văd ce are una cu alta. Iubitorul de sport are cumva o obligație în a admira și susține numai sportivii născuți în țara lui? Este cumva anormal să respecți și să susții o sportivă dintr-o altă țară? Adică, dacă ai urmărit și ai ținut cu Maria încă din 2004 când o bătea pe Serena Wiliams la Wimbledon, acum trebuie să renunți și să fii alături de Halep doar pentru că țipă netul, ziarele sau ,,microbiștii de ocazie’’ care nu au văzut în viața lor un meci live? Nu, nu e așa. În sport, nu mai contează originea, rasa și limba vorbită de sportivi. Fiecare cetățean al planetei are dreptul să aibă simpatii și antipatii. Cât despre suporterii de ocazie, ce să spun? Sunt aceiași care îi slăveau pe Bute și Doroftei. Imediat după ce acești boxeri nu au mai avut rezultate de prestigiu, ,,fanii’’ i-au uitat. Așa se va întâmpla și cu Simona, dacă această performanță nu va  fi dublată de o alta, la fel de mare. Eu rămân consecvent: îmi place Maria Sharapova . Este o jucătoare fantastică și o femeie încântătoare. Îi doresc mult succes. Baftă, Maria !


Eduard Dorneanu
Mălini 6 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

joi, 5 iunie 2014

MĂLINI-VOLUMUL 1 –CAPITOLUL 27


Pământul este moale și ud. Ridic ranga și o infig cu putere în moliciunea neagră a livezii. Înfig aracii pentru fasole. Pentru fasolele boambe. Pentru cele pestrițe. Fasolea de lună nu are nevoie de araci. Ridic din nou ranga și lovesc pământul răbdător al livezii. Ranga trece prin mijlocul unui mușuroi de furnici negre și se oprește într-o rădăcină de vișin.
-Of!, rădăcinile astea.
Pământul din apropierea gardului de sârmă este mai moale, dar cel din mijlocul livezii este pietros, greu de lucrat. În fiecare an, lama plugului scoate la suprafață mii de pietre de dimensiuni mici.
-E grea ranga?, frate om, mă întreabă Oblio, mărul pădureț.
-Nu e grea, frate pom. Mă încurcă rădăcinile pomilor tăiați. Deși pomii nu mai sunt în viață, rădăcinile lor luptă cu hârlețele, cu sapele cu ranga.
-Așa sunt pomii, frate om. Lasă semne. Unele putrede, altele mai vii.
-Știu, frate pom. Am găsit astfel de semne în pământul livezii mele.
Înfig și ultimul arac. Las ranga lângă gard și plec să cumpăr pâine. În fața magazinului, doi săteni vorbesc cu voce tare despre un meci de fotbal. Ambii stau rezemați de biciclete și par foarte supărați.
-Api cum naiba sî nu îșî dăi șăpica di pi cap dacî sî cânta imnu’ țării, spune unul dintre ei. Adica tăți ceilalți o putut sî îșî dăi ci aveau pi cap numa’ el nu, cî el ari ochi bulbucațî și fimee cari vindi giucători.
Am înțeles imediat că vorbeau despre finala Cupei României la fotbal. Ceea ce spune consăteanul meu este cât se poate de adevărat.
-Îs plini di bani, spune și celălalt. Nu îi măi intereseazî di țarî șî di oamini. Numa’ bani li trebe. Api dacî ari miliardi di lei pi lunî salariu’ ! Măi ari el respect pentru ceva?
-N-ari, bre omuli. Șî sî ti măi întreb eu ceva. Da di ci stăm noi cu gura cascatî cân’ i un meci? Da’ ci ni dă nouî dacî bati o echipă or’ alta? O vinit i sî ni întrebi dacî avem ci mânca or dacî avem lemni pentru la iarnî?
-Ni cred proști, uăi. Crecî nici la bisericî nu merg aiștia.
-Nu merg, vezi di triabî. Nici sî să roagi nu știu. Numa’ sî numiri bani.
-Păgâni, dă-i dracului.
-Așăi, uă.
Unul dintre ei scoate un pachet de țigări și își aprinde o țigară. Îl servește și pe celălalt. Fumează și vorbesc apăsat, cu multă tristețe.
-Eu când aud imnu’ mă ridic în chicioari șî îi pun și pi copchii sî facî asta. Doarî i imnu’ nost.
-Ti ridici tu în chicioari acasî când cântî imnu’ la televizor?
-Da, ci nu mă crezi?
-Nu ti cred, uăi. Aiasta i o minciunî. Eu nu mă ridic.
-Uăi dacî mă faci mincinos îțî dau o bastârcî în bot di ti ie dracu!, prostu’ naibii. Nu mă fă cî ti bat di ti chiși pi tine.
-Uăi ai grijî cum vorghești cî ti caftesc di ti adunî cu măturoiu’.
Cei doi continuă cearta. Aprind alte țigări. Pe șosea trece o mașină albastră. La vreo douăzeci de metri de noi, mașina intră în șanț. Aștept câteva minute. Nu iese nimeni din mașină.
-Ăi fo’ tu la mini în casă când să cânta imnu’ ? Ăi văzut tu cî eu nu m-am ridicat în chicioari?
-Uăi, tu ești normal la cap? Cini dracu’ să ridicî în chicioari când cântî imnu’, uăi? Aiasta i așă, pi stadion , nu acasî.
-Uăi tu vrei batai, nu ti lășî. Amu ti pocnesc.
-Ia fă-ti încoaci sî ti învăț minti, prostalăuli.
Oamenii continuă cearta deși la câțiva metri de noi, mașina albastră stă cu botul înfipt în șanț.
-Nu mergem să vedem ce e cu ăia din mașină?, întreb eu pe cei doi.
-Da’ ci i-am pus eu sî intri în șanț? răspunde unul dintre consăteni.
-Ci i ar sări sî mă agiuti pi mini?, mă întreabă al doilea.
Îi las să se certe și mă duc la mașină. La volan e un puști care nu cred să aibă optsprezece ani. În dreapta lui e un alt puști. Ambii par foarte speriați. Pe bancheta din spate sunt două puștoaice îmbrăcate ca de club: fuste mini, tricouri mulate. Cei patru se dau jos din mașină. Par speriați și vorbesc foarte urât.
-Bă, mufă, spune șoferul prietenului său. Ce dracu fac eu acum? Cum scot mașina de aici ?
-Am zis eu să nu venim cu ei, spune una dintre fete. Nu sunt buni nici la pat, nici la șofat. Băi cocalarilor, mai bine ma duc cu vibratorul la petreceri decât cu voi.
-Băi, coardo, nu o termini? Poate vrei să îți umflu botul, parașuta dracului.
Puștanii continuă cearta. Consătenii mei la fel.
-Tu nici sî citești nu știi. Amu te-i făcut mare patriot șî stai în chicioari la imn. Dute-n paieli meli de prost.
-Uăi dacî ti belesc aicia în drum îi ghini? Uăi nu mă fă câ ti bat di crăchi.
Încerc să intru în vorbă cu puștii.
-Hai să scoatem mașina din șanț. E mai bine să nu vină poliția. Văd că nu sunt pagube.
-Nu pot cocalarii ăștia să ridice mașina, spune una dintre fete. Au tras pe nas marfă proastă. Nici la pantaloni nu s-au putut descheia. Vai de ei că nu au nici cap nici maț.
-Morții mătii de parașută, vrei să îți rup dinții aici?, se supără șoferul.
-Hai să încercăm, totuși.
Îi strig pe consăteni și le cer ajutorul. Aceștia refuză și continuă se se certe. Fetele au ciorapii rupți și se vede că au făcut pe ele de frică.
-La trei, toată lumea împinge mașina, spun eu. Hai!, unu’, doi, trei.
Scoatem mașina din șanț. Șoferul verifică daca poate pleca. Totul pare în ordine.
-Băi mufelor!, nu îmi găsesc mobilul, strigă unul dintre puștani, nu șoferul. Ăia doi țărani care se ceartă l-au furat.
-Ăia nici nu au fost pe aici, spun eu. Nu aveai niciun mobil, drogatule.
Cei doi consăteni se apropie de noi.
-Băi țăranilor să îmi dați mobilul că mă duc la poliție, băi.
-Tu-ți mortî măti di cocalar!, înjură unul dintre consăteni. Cini ț-o luat rabla ta di mobil prostani’ ?
Puștanul primește un pumn și cade în șanț. Se ridică imediat și intră speriat în mașină. Mașina cu puști drogați pleacă înspre oraș.
-Uăi animaluli, dacî îți zîc ominești cî eu mă ridic în chicioari api așă i.
-Ti bat di ti ie dracu’, uăi. O pățăști tu cu mini.
Îi las pe cei doi să se certe. Intru în curte și îmi aduc aminte de cele două pâini cumpărate de mine de la magazin. Nu le mai găsesc. Îmi amintesc că le-am dat uneia dintre cele două fete să le țină în timpul cât i-am ajutat pe puști să scoată mașina din șanț. Fata a plecat la oraș  cu pâinea mea cu tot.
-Fie primit!, spun eu și mă așez pe banca de lemn din cerdac.
Privesc cum se adună norii deasupra Pădurii Prisos. Poate că va ploua. Poate.

Eduard Dorneanu
Mălini 6 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

TARAGOTĂN APOCALIPSE

Se spune că popoarele din vechime știau cu exactitate când va veni sfârșitul lumii. Nu, nu este o glumă.  Fiecare popor  creta-cico-oxfufordian avea propria viziune asupra semnelor care prevestesc apocalipsa. M-am oprit la moștifufilieni.Acest popor a lăsat moștenire umanității o groază de chestii super-interesante cum ar fi :taragoturile, moaștele de tip heteroangelic și reporturile la 6/49. Două evenimente petrecute zilele trecute mi-au atras atenția:
-mafia din România a furat pentru a doua oară un taragot.Hoțul a lăsat obiectul furat pe o bancă și a plecat fericit în lumea lui. A doua zi s-a predat. Acesta este un semn apocaliptic cât se poate de clar. Taragotul este centrul Universului. Fără taragot lumea nu poate progresa, pisicile nu se mai pot împerechea, iar Insula Mare a Brăilei poate obține autonomie pe bază etnică.
-Italia a remizat la fotbal cu ,,ditamai’’ naționala statului Luxemburg. Scorul a fost 1-1. Cum au reușit semiprofesioniștii luxemburghezi o asemenea performanță? Foarte simplu. Au ascultat pe youtube melodii cântate la taragot de șamanii din estul Europei. Astfel,încărcați cu energie pozitivă au spart barajul italian și au intrat în istorie. Nu vreau să vă spun care au fost cotele pentru egal la casele de pariuri deoarece v-ar lua durerea de cap. Dacă Italia ar fi învins cota ar fi fost doar de 1,03, așa că restul cotelor le puteți deduce dumneavoastră.
Cele două evenimente sunt dovada vie că moștifufilienii au avut dreptate. Ar mai trebui ca  Vlad Țepeș să fie declarat urmașul la tron al unuia dintre regii care apar zilnic la televizor. Aștept cu interes. Lua-i-ar naiba de luxemburghezi . . .

Eduard Dorneanu
Mălini 5 iunie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

luni, 2 iunie 2014

COUP DE FOUDRE

trupul fierbinte al ioanei are gust de sare amestecată cu dulceață de gutui
doar sânii ei sunt reci asemeni ruinelor orașului heraklion
încă puțin
lipsesc atingerile oarbe și efectul dramatic al gemetelor false

înainte de a începe preludiul vreau să mă rog pentru millvina dean spune ioana
senzualitatea modernă are nevoie de suflete abandonate
și să știi
nu există eliberare emoțională într-un loc în care nimeni nu moare
iar umbrele își taie silabele într-un oftat putred

sărutul vine târziu ca un plasture îmbălsămat cu venin căprui
și eu te iubesc spune ioana lipindu-se de mine
nu pot spune de unde și până când
ai sânii reci ioana poate că ar trebui să te rogi mai puțin
și nu inaintea preludiului ioana te rog
dar când întreabă femeia gata să primească în ea cuvintele mele
imediat după ce îți răscolesc malurile
iar tu te apleci în căutarea copilăriei
sub zidul uscat
al închipuirii

Eduard Dorneanu
Mălini 3 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

duminică, 1 iunie 2014

Regretul lui Johnny Al Pussein

Îl știți pe Johnny Al Pussein ? Bănuiesc că nu. Despre nenea ăsta se spune că a fost un nomad vesel. Nu se știe exact unde și cum a murit. Unii spun că a făcut un accident vascular după ce a participat la un recital de poezie postmodernistă românească, alții jură că l-au văzut cum a fost înjunghiat pentru că a scris cu creta ,, Salut-o pe Madonna din partea mea’’ pe sicriul cu moaște al sfântului nu știu care, iar alții sunt siguri că Al Pussein a fost ars pe rug de mafia celor care închiriază locuri de veci pe facebook.
Oricum, Johnny a murit supărat. De ce? Nomadul a avut un vis la care a ținut în mod deosebit. El a vrut să găsească țara în care urmează să se contruiască o catedrală atât de uriașă încât la umbra ei credința pare o buruiană țepoasă. Nu a avut baftă. A mai vrut să aparțină acelui creștinism căruia Dumnezeu trimite de Paște, lumină direct din cer. Nu s-a putut. Lumânarea lui a rămas stinsă, așa că a rămas ateu.
Cam asta am auzit despre Johnny, nomadul. Despre morți, numai de bine. Despre catedrale, moaște și lumini care vin din cer la comanda unor domni bărboși nu îmi pot permite să scriu. Nu de alta, dar după moartea lui Johnny, orice frază poate fi interpretată ca un îndemn la furtul de taragoturi ( ăsta e pluralul de la taragot, nu vă uitați urât) sau la fracționarea huniunilor cu scop laudativ.
Eduard Dorneanu
Mălini 1 iunie
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.