vineri, 23 ianuarie 2015

Și atunci poeții nu vor deveni nume

Nu am încredere în poeții care nu își promovează confrații pe  blogurile și site-urile lor sau în grupurile facebook. Suntem în luna Gerar a anului 2015. Orgoliile poeților sunt aceleași ca acum 5, 10 sau oricâți ani. Internetul, mai ales prin facebook, ne propune o serie de poeți  ,,industriali ’’, unii scriind o poezie la fel de interesantă precum bilețelele de amor agramat pe care și le trimit elevii de clasa a doua după ce au băut un energizant la crâșma din sat. Astfel de ,,genii’’ nu sunt deloc puține. Mulți cititori își propun ca lectură statusurile penibile postate pe facebook și poezelele fie romantice, fie încărcate cu expresii semipornografice ale poeților din noul val. De la tona de like-uri primite din partea userilor de facebook până la ușa unei edituri oarecare nu e o distanță prea mare. Acum, oricine are bani poate tipări. Totuși, există edituri care se respectă și nu bagă în seamă ,,noul val literar’’. Vă voi da un exemplu concludent despre cât și cum este apreciată cultura în virtual. Am postat pe contul de facebook o găleată roșie, veche, murdară și crăpată, apoi am postat ,,Luceafărul’’ de Mihai Eminescu. Era 15 ianuarie, așa că această postare avea însemnătatea ei. Găleata crăpată a primit de trei ori mai multe like-uri ca ,,Luceafărul’’. M-am gândit că poate cei care au apreciat ,,tenta futuristă’’ a găleții nu citesc poezie, așa că îi doare în cot de luceferi, cărtărești sau alte iluzii contemporane. Ei nu, nu e așa. Majoritatea dintre ei citesc retardopoezie, un amalgam de versuri create de indivizi care stau nonstop pe facebook și scriu un fel de versuri pline de cacofonii și pleonasme despre iubire, organe genitale, anotimpuri și împerecheri succesive. Știu, o să spuneți că adevărații cititori sunt în altă parte: în librării, târguri de carte sau biblioteci. Sigur? Ei bine, cetățenii aceștia care scriu de zor pe net sunt acum prezentați de unele edituri la târgurile de carte, iar cărțile lor putrezesc în librării și  biblioteci . Să fie de vină facebook-ul care permite unor astfel de surogate să se promoveze asemeni unor poeți adevărați? Nu, categoric nu. Singurii vinovați sunt POEȚII. Fiecare poet ar trebui să își promoveze confrații. Altfel, lumea literară se va scinda: o parte, elita, va rămâne undeva în lumea  simpozioanelor fițoase și a lansărilor de carte pompoase, iar o parte agresivă va ocupa rețelele de socializare și târgurile de carte unde se vor promova la modul cel mai sălbatic posibil.
Vă propun un exercițiu de sinceritate. Am discutat adesea cu oameni foarte , foarte inteligenți. Totuși, adeseori am avut impresia că habar nu au ce înseamnă poezia și că tot ceea ce ei spun despre poeți sunt generalități amabile. Îi aud spunând : Nichita este genial, Sorescu scrie pfuai, ce bine scrie, Cărtărescu e bun, dom’ le, Mureșan face toți banii. Dacă totuși însist și întreb ce anume v-a plăcut, din ce volum , din ce poezie primesc răspunsuri de genul : ,,Nu mai știu exact, acum. Lasă că o să îmi amintesc și îți spun.’’ Mă tem prieteni că de fapt multă lume cunoaște mai mult numele și fotografiile poeților. Mă tem că se citește puțină poezie și că de fapt poeții talentați ai patriei nu știu cum să pătrundă în inimile și mintea cititorilor. Astfel, în loc să fie citiți poeții de geniu ( și Slavă Domnului, România are destui), sunt promovați fie în virtual, fie în spațiul literaro-hedonist creații penibile, multe dintre ele având în spate cronici elogiative și culmea, chiar premii. Mi-am propus ca în grupul meu facebook ( ,,Literatură’’) și pe site-urile mele să promovez poezia românească. Atât cât pot, când am timp liber. Repet, nu am încredere în poeții care nu își promovează confrații. Dacă vom continua să ne ignorăm între noi la modul acesta, vom deveni  pentru cititori doar un nume, doar o imagine. Iar asta, prieteni poeți, e mai rău ca uitarea. . .



Eduard Dorneanu
Mălini 23 ianuarie 2015
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

GOTHIC 50

Îngrop în zăpada albastră
Ofrande spălate cu sânge de orfan

Pământul țipă chinuit de culori înghețate
Lipsesc gesturile ritualice și postulatele fundamentale
Tristețea este vector cuantic pentru o lume unde
Pașii sfântului ciprian cartaginezul
Nu se aud

Diavolul acoperă cu monede găurite rănile rugăciunii

Sol invictus spun eu așteptând să fiu răsplătit
Cu pâine proaspătă și îmbrățișări de femeie
Domnul zâmbește
Mă gândesc cum ar putea arăta transpunerea mistică a nașterii
și mă rușinez
împreună cu El


Eduard Dorneanu
Mălini 17 ianuarie 2015
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

Mălini- seară friguroasă...

miercuri, 14 ianuarie 2015

Mălini-culorile lui ianuarie

IUBITA FRATELUI OM


Ioana geme

respirația ei îmbracă în mov
Îngerul de veghe eșafodul lui feodor dostoievschi
Copacii uscați din pădurea prisos

Mângâierea mea generează un nou câmp morfic
Egregorii născuți din supraexcitarea noastră mentală
Ne ascund țipetele de satisfacție
În yantra erotismului pur

Iubirea a ajuns la nivelul patru de vibrație torsionică
Nu mai pot să mă ridic din apele tale fată frumoasă
Nu mai pot




Eduard Dorneanu
Mălini 14 ianuarie 2015
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului