dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

luni, 12 august 2013

ULTIMUL TIGRU

miercuri după Înviere vănez tigri în ţinutul Ussuri.
Sasha râde şi spune că moartea a ajuns înaintea noastră
dovadă sunt şerpii cu ochi verzi care ne pândesc poezia.
ceilalţi prieteni nu au nevoie de semne doveditoare
înalţă corturi de mătase pe podurile de gheaţă ale nordului.
plecăm pe rând în căutarea vânatului
unii se întorc îmbătrâniţi de suflarea austrului.
pentru a nu le pierde numele în oceanul de amintiri
îi înmormîntăm de vii în pereţii de hârtie
ai veşniciei.

tigrii sunt de negăsit
Jane Eli crede că ultimul tigru a murit apărând poemele de dragoste
asta crede ea
s-a întâmplat în Vinerea Mare 
când
oameni cu sufletele mutilate i-au acoperit cerul.

poate că armele noastre nu sunt făcute să guste sângele fiarelor.
de aceea în fiecare zi
un poet moare pentru a se construi un perete de sticlă.

Eduard Dorneanu
Mălini-18 aprilie 2012

NOAPTEA CRATIMELOR LUNGI

Barul era plin. Nu mai era nici un loc gol unde sa te poţi aşeza. Câteva perechi dansau pe o muzică anemică . Făcusem rezervare deşi credeam că e un moft. Nu îmi închipuiam că barul se poate umple în halul ăsta pentru că ziua nu intră mai nimeni în local. Am nimerit la masă cu doi egipteni cam beţi care se lăudau cu proprietăţile şi conturile lor din bănci.
-Dacă sunteţi aşa bogaţi ce naiba căutaţi într-un bar de mâna a doua? E plin de cluburi, de casinouri, de localuri de lux.
Erau beţi şi mă enervau. Mimau o superioritate falsă care supăra chiar şi pe cel mai liniştit om din lume.
-La noi place aici printre oameni că putem să distrăm pe noi. Creşte inima la noi când vedem cum e lumea şi multa veselie aduceti.
Vorbise cel mai tânăr dintre ei. Celălalt adusese două fete tinere cărora le împărţea cu dărnicie dolari. Fetele se prefaceau că nu vor banii dar nu refuzau. dimpotrivă. Îmi era clar că am nimerit unde nu trebuie în seara aia. Egipteni, târfe, oameni beţi, muzică idioată. . . 
Aflu că pe egipteanul mai tânăr îl cheama Harun iar pe cel mai bătrân Ali. Fetele aveau acelaşi nume:Aspazia.
-Ăsta nu e nume. E o aiureală ca să nu ştie ăştia de unde să vă ia după ce plecaţi de aici. Cum să vă cheme Aspazia ? Nici de glumă nu e bun numele ăsta!
-Dacă vor să le cheme aşa e foarte bine propune Ali. Uite fetelor aveţi o mie de dolari daca îmi spuneţi imnul vostru. Da' fără telefon, nu am chef să mi-l citiţi de pe internet.
-Ia uite că nu e prost Ali, îmi schimb eu părerea dintr-o dată!
Fetele au încercat ele ceva dar nu au trecut dincolo de strofa a doua.Ali vorbea bine de tot rămâneşte. 
-Ali mai pune patru mii dacă spui numele celor 12 apostoli.
Cinci mii de dolari e o sumă uriaşă. Doar că apostolii nu ieşeau la număr fetelor. Ştiau de Iuda, Petru şi Matei. Le mai trebuiau nouă apostoli.
A urmat o scenă pe care nu o voi uita toată viaţa. Ali s-a dus şi a luat microfonul de la DJ.  A întrebat cine vrea să căştige cinci mii de dolari. Erau cam treizeci de oameni, majoritatea foarte tineri. Toţi au spus da. Egipteanul i-a rugat frumos să lase celularele pe masa iar ei să se ridice.
-Dau cinci mii de dolari cui ştie numele celor 12 apostoli. 
Proprietarul barului a adus pixuri şi hârtie. Cei doi egipteni supravegheau ca oamenii să nu vorbească între ei.Nimeni nu a ştiut să răspundă.
Spre dimineaţă am plecat odată cu ei. Eram enervat şi mă gândeam la cei 12 apostoli care pot valora în anumite situaţii ciudate chiar şi cinci mii de dolari.
-Ali ia spune tu drept. Tu ştii numele apostolilor lui Iisus?
-Nu Eduard ,nu îi ştiu.
-Aha.Aveam eu o bănuială. La revedere.
-La revedere Eduard.
Noaptea trecuse. Ore noi pentru o nouă zi.

Eduard Dorneanu
Mălini-21 aprilie-2012

DEPARTE DE TROIA (ziua 50)

Oamenii mor. Zidurile cetăţii sfinte rămân în picioare. Tinereţea trece. Poezia rămâne să lupte cu întunericul uitării.   Porţile Troiei se deschid larg. Primul intră stegarul Patterson care înalţă flamura frăţiei deasupra tuturor  pe zidul dinspre nord alături de însemnele celorlalţi luptători care au căutat pământul făgăduinţei. Căpitanul ne ordonă să ne aşezăm câte patru în rând. 
-Troiaaa !
Patterson strigă de pe zid. Intrăm pe poarta cea mare. Nici un zid nu a fost dărâmat. Povestea calului troian este doar o minciună spusă de cei care nu au reuşit să cucerească minunata cetate. Priam ne primeşte cu braţele deschise. În spatele lui cei patruzeci de fii ne salută cu o veselie nedisimulată. Sunt în viaţă şi Hector şi Enea şi Paris. Elena nu a existat, e doar o poveste inventată pentru a distruge marele mit al frăţiei. 
Urcăm pe ziduri. De acolo cerul se vede ca o imensă apă albastră. Pe liniştea lui trec uneori camarazii noştri morţi în locuri depărtate şi ostile. Norii ca nişte corăbii pufoase ascund privirii bucuria Camaradului din Cer. 
Suntem din nou împreună. Pe ziduri camarazii stau gata de luptă în faţa oamenilor cu suflete mutilate care vor veni în curând cu gândul de a ne fura poezia şi a o ascunde în locuri întunecate, departe de lume. Cerul a atât de aproape ! Din el camarazii căzuţi la datorie ne trimit lumină vie. Suntem din nou împreună. În cartea vieţii şi a morţii scrie că acei care mor apărând cetatea sfântă se vor preface în floare de mai, apoi în pasăre albastră şi iarăşi în oamenii care au fost cândva. Rănile de moarte se vor închide şi Dumnezeu ne va duce dincolo de albastru visele, tinereţea, poezia.
Dinspre nord se văd duşmanii cum se apropie stârnind praful drumurilor otrăvite. Din spatele zidurilor lupta va fi una mult mai uşoară chiar dacă ştim  că nimeni dintre noi nu îi va supravieţui. Moartea îmi piaptănă părul cu degete de oţel. Eu îi zâmbesc şi pentru prima dată nu îmi mai pare rea. La sânul ei copiii abandonaţi de lume se hrănesc cu speranţe fără temei. Îi zâmbesc. Îmi zâmbeşte.
- O  să murim împreună, strigă Sasha ridicând sabia de templier deasupra capului! 
Inima învaţă să bată altfel. Primele lovituri ale duşmanilor deschid în trupul meu fluvii purpurii din care curge poezie. . . 
Moarte 
dezleagă-mi tinereţea de braţele durerii
vreau ca sângele meu să scrie pe pragul casei părinteşti
scrisoarea de adio.
împarte-mi carnea vie  haitelor de lupi
să pot alerga cu ei anotimpurile neuitării.

Eduard Dorneanu
Mălini 23 aprilie 2012

duminică, 11 august 2013

MONOLOG SUPRAREALIST

silabe rebele rup cearceafurile
suntem ostatici ai adverbelor
apăsăm pe rând
umbră pe umbră
fierbinte
gol
patul nostru pluteşte sub podul ludendorff
fiecare sărut este un salt cuantic
art of silence
da iubito
plutirea
e monologul suprarealist al unui entuziasm controlat
apăsarea continuă
fără fluctuaţii
ca un foc de acoperire
executat în genunchi
nimic ludic
silabele se dilată
mujahedini indiferenţi îşi spală faţa
în cenuşa delirului
da apăsăm
apăsăm
suntem
martori indirecţi şi culoare convertită
apăsăm pe rând
regret pe regret
incandescent
lasciv
iraţional
Eduard Dorneanu
Mălini-11 august-2013 

sâmbătă, 10 august 2013

MOTANUL NERO


L-am găsit acum doi ani. L-a aruncat cineva dintr-o maşină luxoasă. Era un pui de pisică speriat şi flămând. S-a ataşat de mine imediat. Era atât de flămând încât după ce a halit câteva felii de mezel, a mâncat şi bucăţile de mămăligă rece aruncate la găini. L-am botezat Nero. De atunci a rămas în casa mea. Nero a avut parte de zile bune şi de zile grele : un vecin l-a otrăvit, apoi ,,doi domni'' l-au lovit cu picioarele şi levierul, motanii vecini s-au luptat cu el pentru teritoriu şi pisici. Din toate aceste lupte a ieşit învingător deşi e plin e zgărieturi pe botic şi are o lăbuţă ruptă. Nu se observă când merge că are probleme, dar eu şi el ştim asta. . . Nero apare ca personaj şi în cărţile mele : în ,,7,63'' şi ,,Mălini''. E unul dintre prietenii mei. .


vineri, 9 august 2013

REMIZA PE TEREN PROPRIU ŞI ECHIPELE ROMÂNEŞTI

Tote cele patru echipe de fotbal româneşti s-au calificat pentru play-off. Această veste minunată a adus reacţii pe măsură: calul lui Mihai Viteazul a lăcrimat de emoţie ( este vorba de calul- statuie,să nu vă închipuiţi altceva), fantomele ferengilor au aruncat cu valută asiatică în barajul Vidraru, iar managerii  fabricilor de pamperşi regali au anunţat scăderea preţurilor cu 0,3%. Putem fi mândri. Noi, şi numai noi, am arătat lumii ce eroi trăiesc în spaţiul carpato-moldoveano-pontic. Eschimoşii pot lua notiţe, locuitorii din insulele cunocute şi necunoscute ale oceanelor la fel. La ce vor ajuta victoriile acestor ,, argonauţi moderni''?. Cum la ce? La creşterea unor conturi bancare, la o audienţă mărită a posturilor tv de sport şi la ,, culturalizarea'' ţărişoarei noastre. Nu ar fi corect din partea mea ca să întreb cam câte minute sunt alocate pe zi discuţiilor despre fotbal şi câte discuţiilor legate de cultură. Nu se poate respira fără ca ţara să nu afle cine s-a transferat la nu ştiu ce echipă cu nume imbecil sau ce domn fotbalist nu poate evolua deoarece a primit cartonaş roşu în ultimul meci.
 Bun. Am aflat că echipele noastre s-au calificat. Am mai aflat şi numele viitorilor adversari. Să ne întoarcem la statistica pură. Vă rog să fiţi foarte atenţi la ce veţi citi: Steaua se califică: victorie în deplasare-egal acasă;Pandurii se califică : egal acasă, victorie în deplasare; Petrolul se califică: egal acasă, victorie în deplasare; Astra se califică: egal acasă, victorie în deplasare. Concluzia: echipele româneşti nu au reuşit să învingă pe teren propriu. Toate au remizat.Repet, toate patru. Câte ţări s-au mai calificat în play-off cu patru echipe, iar respectivele echipe au remizat pe teren propriu? Ştiţi cumva un exemplu? Poate pe altă planetă?
 Sper că nu am supărat pe nimeni. Şi remiza este un scor foarte bun, aşa cum şi o doamnă de 280 de kile este femeie. Statistica spune multe.
 Să ne bucurăm, prieteni. Echipele româneşti vor juca în play-off. Unele ,,minţi luminate'' vor avea de câştigat din afacerea asta, dar cu siguranţă, nu noi.

PLAY-OFF CHAMPIONS LEAGUE/EUROPA LEAGUE- 2013

Champions League:
Steaua Bucureşti-Legia Varşovia
Europa League:
Pandurii Târgu-Jiu-Sporting Braga
Maccabi Haifa-Astra Giurgiu
Swansea-Petrolul Ploieşti