Patriotismul de paradă seamănă foarte mult cu o prezentare de modă a patrupedelor. Asta mă duce cu gândul la o întâmplare din perioada liceului.
La indicaţiile ,,preţioase” ale celor din conducerea suceveană a partidului unic, liceele au organizat o manifestaţie pompoasă închinată marelui conducător şi soţiei sale. Fetele au fost îmbrăcate în nişte combinezoane foarte strâmte, asemănătoare cu ţinuta gimnastelor. Problema nu era faptul că au fost îmbrăcate aşa, ci situaţia aiurea în care erau puse. Unele fete erau chiar simpatice, deşi jena era evidentă pentru că li se vedeau toate formele. În acea perioadă, pudicitatea era la mare preţ. Însă fetele grase şi cele care purtau ochelari au fost puse într-o situaţie penibilă. Noi, băieţii, fiind în număr foarte mic, nu am primit roluri pentru marele eveniment. Au fost aduşi în schimb băieţii care învăţau la liceele industriale. Aceştia au primit uniforme albastre (de tipul celor de la gărzile patriotice) şi decupaje caraghioase din lemn care simbolizau pistoalele mitralieră.
Marele eveniment a avut loc înaintea meciului de fotbal CSM Suceava – FC Botoşani. Elevii liceelor sucevene au fost obligaţi să participe ca spectatori, aşa că în tribune nu mai erau locuri libere nici măcar în picioare. La staţia Stadionului Areni s-au rostit discursuri pe care spectatorii le-au uitat în câteva secunde. Spectacolul tematic s-a desfăşurat pe verdele unui gazon care mustea de apă. Unele fete au căzut şi şi-au murdărit costumele. Spectatorii râdeau şi făceau tot felul de glume nesărate pe seama lor. Elevii îmbrăcaţi în uniforma gărzilor patriotice simulau că luptă cu avioane inamice. La un moment dat s-au întins toţi pe spate şi au început să tragă în nişte avioane invizibile. După ce au distrus obiectivele inamice s-au ridicat stârnind ilaritatea generală; uniformele lor albastre erau negre de la noroi.
Aseară, reprezentativa de fotbal a României a întâlnit selecţionata similară a Olandei. Inteligentul antrenor român a adoptat o tactică pe care aş numi-o Anna Karenina, ţinând cont de tristeţea jucătorilor. Păreau că toţi erau cu gândul la poluarea globală sau la expoziţiile pictorilor sociopaţi. Astfel, în locul unui fundaş de dreapta, de meserie, ne-am trezit cu un fundaş central, apatic. Celălalt fundaş de bandă, domnul Raţ, a jucat ca un junior aflat la primul meci în tricoul ,,echipei mari”. În atac a fost folosit Bogdan Stancu, întruchiparea inocenţei mielului înainte de tăiere. Domnul Stancu a jucat de parcă ar fi avut de ales între decapitare şi alergarea în zig-zag pe verdele olandez. Linia de mijloc românească nu a reuşit să oprească la timp atacurile olandezilor, iar rezultatul final a fost unul previzibil: 4-0. Norocul a fost de partea noastră, scorul final este mult prea mic faţă de ceea ce s-a petrecut pe teren. Să nu uităm că România este singura echipă de fotbal din lume care îşi permite să titularizeze un portar cu zero meciuri jucate pentru echipa de club în campionat. Mai lipseau Florescu, Codrea, Chiriţă, Lăcustă şi alţi domni la fel de enigmatici ca portarul Pantelimon care apără poarta doar în meciurile de cupă ale lui Manchester City.
După această înfrângere, România păstrează şanse mari la locul secund care i-ar permite un meci de baraj pentru calificarea în campionatul mondial din Brazilia. Jocul de aseară al naţionalei mi-a reamintit de trasul la ţintă cu arme de lemn al elevilor care participau la manifestările comuniste din anii ’80.
Patriotismul de paradă adună la un loc frustrare, minciună şi deşertăciune. Uralele se sting odată cu luminile arenelor. Ţintele imaginare se înmulţesc. Şi iluziile, la fel.
Eduard Dorneanu
Mălini, 27 martie, 2013
