dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

vineri, 4 ianuarie 2013

TIMIDITATEA ÎNGERULUI DE PAZĂ

 În ultima vreme toată lumea a dat interviuri: pinguinii arctici, vulpea păcălită de extratereştrii, autogolul lui Bănel Nicoliţă, sosia apocalipsei, etc. Subiectele acestor zile au fost incinerarea şi copiii din flori. Personaje ciudate, sunt gata să explice lumii întregi cât de supărat este Dumnezeu când un om refuză să putrezească în pământ. Conform dogmelor oficiale, este un mare păcat  refuzul de a fi condus la cimitir cu prapuri de care atârnă colaci cât o roată de tractor sau să te lipseşti de rugăciunile care îţi deschid toate uşile veşniciei. Instituţiile religioase au primit exclusivitate pentru a tranzita sufletele decedaţilor, iar dacă aceştia renunţă la tipicul înmormântărilor, eternitatea poate fi compromisă. Charon nu primeşte în luntrea lui decât persoanele spovedite, miruite şi având contribuţiile anuale către biserică achitate. Sinucigaşii şi cei care au fost incineraţi sunt pasaţi diavolului, care îi duce într-o ligă inferioară unde, fiecare meci se desfăşoară în aburi de pucioasă şi urlete de durere.
 Sper ca în viitor, fiecare om care urmează să îşi dea obştescul sfârşit să primească în timp util ( minim 30 de zile) o înştiinţare oficială venită din partea BOR din care să afle data exactă a morţii. Odată cu primirea notificării, omul poate achita taxele de înmormântare, poate lua legătura cu firmele de pompe funebre agreate de cler şi poate dona o parte din avere pentru construirea catedralelor în care eşti mântuit la comandă. 
 Îngerul de pază a renunţat să mai comunice cu oamenii. Rugăciunile se spun cu ochii închişi şi pumnii strânşi. Binenţeles, că Dumnezeu nu poate fi cumpărat nici cu bani, nici cu obiceiuri semibarbare. Este timpul să conştientizăm ce este sacru şi ce este inutil în credinţa noastră. Altfel, urmaşiilor noştri de peste câteva generaţii le va fi ruşine cu noi. . .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu