Sunt două scoruri diferite. Primul pare a fi un scor de polo, iar al doilea este un scor de victorie la limită obţinută în deplasare. Lumea fotbalului este în fierbere. Au fost alegeri la Ligă, iar mâine e meci de baraj pentru campionatul mondial. Nu ştiu de ce se agită atât lumea. Noul conducător al Ligii îşi va vedea de viaţa şi de afacerile lui, la fel ca şi cel de dinainte. O eventuală calificare a naţionalei va umfla buzunarele şi conturile jucătorilor şi federalilor. Îmi amintesc cum ieşise lumea în stradă după o victorie a României la mondialul italian din '90. Mi-a atras atenţia un domn care ataşase la maşina sa un banner pe care era scris: ,,Hagi e un geniu''. Televiziunea publică a transmis şi un speach al acestuia :, Băăă, am câştigat, băăăă! Hagi e un geniu, băăă! Hai România !''. Timpul a trecut. Am cam ratat calificările la europene şi mondiale. Şi deodată, hop, avem baraj. Brusc calificarea a devenit meciul unei naţiuni, unei porţiuni, unei raţiuni, unei micţiuni. Rima este generoasă, dar nu mai continui. După ce a fost înjurat în fel şi chip, Piţi poate deveni erou. La urma urmei de ce nu ne-am califica? Grecia are o echipă modestă. Iar dacă ne calificăm, pfui, ce va fi. Precis se vor opri cutremurele de pământ, cozile la moaşte vor fi supervizate de NATO, Eurovisionul va fi organizat de dom' Mazăre, iar Oltchimul va fi cumpărat de Ali Baba şi cei patruzeci de otevişti. Lumea va ieşi în stradă şi se va bucura. Fain. Sunt mici şanse ca grecii să ne bată. Sutele de mii de euro vor intra în buzunarele tricolorilor. Cum spunea nenea acela în '90? ,,Hagi e un geniu''. Mda, să le fie de bine. Hai România !
Eduard Dorneanu
Mălini-14 noiembrie-2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu