dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

marți, 3 februarie 2015

ÎN CARNEA ALTARULUI

Ioana vrea să mănânc o bomboană verde
e de mentă nu îmi place
ba e de măr spune ioana
verdele mă face să fiu lipsită de inhibiții
pot evada printre picioarele tale și chiar ieși goală
știi tu cum
gata să primesc arsura valurilor
de parcă un mecanism mi-a deschis carnea
iar eu m-am ospătat din neliniștea ta ca din umbra pâinii harice
ioana sparge fiole de acid hialuronic
îi ung spatele cu făină neagră umedă
cum se numește ceea ce faci tu eduard întreaba ioana
e un preludiu blue Monday’s
aștepți ca pielea să mi se rumenească sub buzele tale
sau îți infigi dinții și bărbăția în nisipurile mele
aleg altă bomboană
să știi ioana că îți voi apăra burta sfârcurile și rana umedă
de ochiul gorgonei
ascuns în apele oglinzilor întunecate
urc biciuit de țipetele ei
prin verdele lumii noi
ioana își înfige unghiile în părul meu
simt cum trece seva sfințită de neliniște
din carnea și sângele meu în altarul umed al ioanei
de măr iubitule țipă ea
de măr
Eduard Dorneanu
Mălini 2 februarie 2015
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu