dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

luni, 30 martie 2015

POEZIA DE DRAGOSTE

Oricât de lăudați și premiați ar fi poeții contemporani care scriu despre dragoste, poezia suferă. Să fim raționali pentru o clipă: ce e deosebit în poemele unde autorii folosesc cuvinte explicite pentru actul sexual, ce este deosebit în a scrie despre organele sexuale și orgii? Astfel de cărți vor părea interesante pentru cititorul anului 2060, să zicem? Va fi el interesat de cum făcea sex cutărescu și cum arătau organele sexuale cu care erau înzestrați unii și alții? Și încă o întrebare la care nu aștept un răspuns sincer: ați dărui de ziua cuiva astfel de volume de poezie ? Ați dărui părinților, iubitelor, iubiților sau copiilor voștri asemenea opere literare? Dacă da, înseamnă că toți acei poeți răsăriți peste noapte și care își strigă geniul la fiecare târg de carte nu sunt întâmplători. Ei au cele mai bune cronici în multe dintre revistele importante de cultură, ei primesc cele mai importante premii literare și tot ei vor ajunge să fie studiați în manuale. Sunt sigur că am dreptate și bănuiesc că nimeni și nimic nu va putea schimba această tendință.
Tocmai am semnat un contract cu una dintre cele mai importante edituri din România. Voi tipări un nou volum de poezie. Majoritatea textelor sunt poeme de dragoste, erotice. Propun o altfel de poezie erotică, una care să poată fi recitată fără nicio reținere, o poezie care să mângâie și să aline. Deși tendința poeziei erotico-agresive a prins până și pe unii dintre poeții trecuți de a zecea tinerețe, eu nu voi urma o astfel de cale. Nu scriu pentru a primi aplauze, like-uri sau osanale în articole lungi, monotone. Voi da în curând detalii despre noul meu volum de poezie.
Ador poezia de dragoste. Ce poate fi mai frumos ca un vers care îți face inima să vibreze ? Nimic prieteni, nimic.

Eduard Dorneanu
Mălini 30 martie 2015


Un comentariu: