dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

marți, 11 august 2015

BOCITOARELE NEÎMBLÂNZITE

Tocmeala bocitoarelor este o treabă foarte serioasă. Nu se găsesc pe toate drumurile bocitoare de calitate, e nevoie  de ochi vigilent și creier aerisit pentru a duce la capăt o asemenea muncă sisifică. M-am convins că bocitoarele ,,televizioniste’’ sunt de calitate, impresionează, ba chiar transmit acel patetism mioritic atât de drag alcoolicilor, prostituatelor pensionare și dependenților de bârfe colorate. După cum știți a avut loc tragerea la sorți pentru play-off în cupele europene de fotbal. Steaua a avut noroc, ca de obicei, și a primit ca adversar pe Rosenborg, o echipă norvegiană. După ,,bătaia’’ luată la Belgrad în fața celor de la Partizan ( și aia o echipă ,,vai de steaua’’ ei ) , Steluța noastră a devenit ipohondră și mega-atentă cu imaginea ei tot mai șifonată în ultimul timp. Deși Rosenborg este una dintre cele mai modeste echipe rămase în competiția Europa Leaque, o mulțime de ,,cunoscători ’’ în ale fotbalului au început să explice poporului ce ghinion a avut echipa roș-albastră la tragerea la sorți. Auzind părerile acestor ,,profi’’ îți închipui că gruparea norvegiană are în componența lotului jucători cu o cotă de piață uluitoare, că la poarta stadionului norvegian o mulțime de impresari sportivi cerșesc atenția vedetelor locale. Stați liniștiți! Nici dracu’ nu a auzit de super –eroii nordici și de marile lor bătălii. Bocitoarele știu asta, dar vor să acopere o nouă rușine ,,fecebistă’’. Cum așa ? Păi, la câte gafe a făcut linia de apărare stelistă în meciurile de până acum, nu ar fi imposibil să o ,,comită’’ și cu norvegienii. Antrenorul Stelei, cu ,,vasta ’’ sa experiență în a nu câștiga meciurile din cupele europene a explicat în stil uneperist ce înseamnă calificarea, așa că de acum înainte când îl voi vedea că dă declarații la tv voi schimba canalul. Revenind la dubla de sirop cu Rosenborg pot afirma următoarele: Steaua este mare favorită. Orice alt rezultat în afara victoriei poate fi considerat rușinos. Mulțumesc celor care au tocmit bocitoare pentru fotbalul de club românesc. Era timpul ca  micile ecrane să fie spălate cu lacrimi de crocobaur. Aștept meciul Stelei. Nu le țin pumnii, nu pariez pe victoria lor. Aștept să învingă și atât.

Eduard Dorneanu
Mălini- 11 august- 2015


Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu