Plouă. Au trecut Sărbătorile de Paște ale anului 2014. Și Sărbătoarea sfântului Gheorghe. Astăzi este sărbătorit apostolul Marcu și Izvorul Tămăduirii. Multe sărbători. Multe patimi. Un singur cer.
Bat clopotele bisericii din Mălini. Se aud și clopotele bisericii din Pâraie. Și clopotele bisericii din Poiana Mărului. Le ascult cu atenție. Inima mea bate mai tare ca toate clopotele acestei lumi. Nori triști îmbracă în armură întunecată cerul. Plouă. Încet. Ca într-un vis din care amintirile nu se pot aduna.
Gutuii nu au murit. I-am curățat de crengile uscate și au înfrunzit. Poate vor mai trăi un an. Zâmbesc. Clopotele bat neîncetat. Oamenii rostesc rugăciuni. Unele curate. Altele, nu. Pomii se roagă și ei împreună cu păsările. Rugăciunile lor sunt curate, smerite și fără de păcat.
-Binecuvântează, Doamne, ziua de azi, spun pomii. Ziua de mâine. Zilele ce vor veni.
-Binecuvântează, Doamne, cerul de azi, spun păsările. Cerul de mâine. Albastrul ce va să vie.
-Binecuvântează, Doamne, satul meu, Mălini, spun eu. Binecuvântează, Bucovina.
Continuă să plouă. Se aud chemările unor vecini care au organizat o mică petrecere.
-Adî sarea ! uăăă. Hai măi răpidi cî vini noaptea.
-Aduc amu! Ai rabdare, ci urli așă?, di zîci cî ti-o mușcat mîța di-o copitî.
Oamenii râd. Se distrează. Ploaia devine un element decorativ. Vocile oamenilor se aud tot mai tare.
-Uăi, eu am făcut ceva cu viața me, se aude o voce bărbătească. Eu când am zâs cî fac, am fâcut. Cî doarî așă trebuie.
-Da uăi, îi răspunde o voce de femeie. Nu-i niminea ca tini. Numa’ tu șî preșîndintili Americii.
-Dapi’ cum.
Oamenii râd. Miroase a mici și a carne de miel pârlită pe grătar. Închid geamul și încerc să mă gândesc la altceva. Expresia ,,am făcut ceva cu viața me’’, mi-a adus aminte de un personaj tragi-comic din Mălini.
Cu vreo două decenii în urmă, consăteanul meu, Finuțu Chirpici, a plecat la muncă în străinătate. Finuțu era și este un bețiv notoriu. Singura muncă pe care ar putea-o face cu plăcere este dusul paharului plin la gură. Cu toate că a găsit de lucru, nu a putut munci alături de ceilalți români. L-au dat afară de peste tot. Chiar când se pregătea să revină în țară, trist și fără bani i s-a întâmplat ceva ieșit din comun. Într-o duminică, după ce a tocat ultimii bani pe băutură, Finuțu a fost lovit de o motocicletă chiar pe trotuar, în fața unui bar ticsit de lume. Motociclistul l-a pus într-un taxi și l-a transportat la spital. Finuțu avea un picior rupt din șold. Nici nu se punea problema asigurării medicale. Și totuși, motociclistul a rezolvat tot. Lumea spune că acel motociclist ar fi fost ba un înalt magistrat, ba un medic foarte cunoscut, ba un politician aflat pe val în acea vreme. Cert este faptul că Finuțu a declarat la spital că s-a lovit singur. Pentru asta, consăteanul meu, ar fi primit o sumă mare de bani de la motociclist. S-au vehiculat tot felul de sume, de la 20.0000 de dolari la 100.000. Finuțu a venit acasă vesel și un pic șchiop. Și-a cumpărat o mașină și a început să se laude peste tot cu isprăvile sale. Îmi amintesc multe întâmplări în care Finuțu a fost în centrul atenției. Odată, am plecat în sat să cumpăr suc de lămâie și am intrat în magazinul lui Harbuzaru.
-Nu am suc de lămâie, a spun Harbuzaru vesel. Nici nu o să aduc. Nu cumpără nimeni.
-Da’ ce bea lumea asta?, întreb vesel și mirat totodată.
-Cum ce? Tun, vodcă, bere. Băutură, doar nu o să bea suc.
-Păi da!, că s-ar otrăvi.
-Sucul are acid. Mi-a spus mie un medic de la Iași. A spus medicul:,, Nu bea suc Harbuzarule că te faci cât vaca. Sucul are acid. Mai bine bei o bere de casă ori un pahar de băutură naturală.’’
-A zis medicul să beți țuică? Nu cred. Medicii nu recomandă băuturile.
-Dacă îți spun!
În magazin mai erau doi pădurari din Poiana Mărului care beau bere ,,Suceava’’ . După un timp a intrat și Lixandru Dropie, un vasluian care are rude în Mălini și vine des prin zonă.
-Am suc din ăsta verde, spune Harbuzaru. Vrei?
-Din ce o fi?, întreb sincer mirat. Arată ca un detergent.
-Kiwi. Sau mere, naiba știe.
Lixandru se apropie de tejghea și spune ceremonios:
-Bună ziua! Vreau cincizeci de grame de Alexandrion.
-Nu desfac sticla de Alexandrion pentru cincizeci de grame, spune Harbuzaru. Poate vine careva și o cumpără. E singura sticlă de Alexandrion. Alta nu mai am.
-Bine, dați-mi o sută de grame, spune Lixandru.
-Dacă vrei toată sticla, bine. Vând doar cu sticla.
Îmi aduce un pahar de suc verde. Sucul are gust de apă stătută combinată cu ulei ars și pastă de dinți.
-Dom’ Harbuzaru!, ce porcărie e sucul ăsta? Ptui ! Bine că aduceți verzăciunea asta și suc de lămâie, nu.
-E bun, așa se bea în țările civilizate.Suc verde și cafea arăbească. Delicatese.
-Două sute de grame?, e bine, întreabă iar Lixandru.
-Ia omule o sticlă!, se supără Harbuzaru.
-E prea scump. Dați-mi cincizeci de grame de vodcă românească.
-Nu am măsură de cincizeci, răspunde Harbuzaru. Nimeni nu bea cu cinzeaca în Mălini. Poate la voi în Vaslui.
Pădurarii râd. Lixandru Dropie cumpără pînă la urmă o sută de grame din cea mai ieftină vodcă românească. După ce bea jumătate din ea, scoate dintr-o sacoșă de rafie un album cu fotografii.
-Uite!, îmi spune foarte politicos. Aici e fratele meu. A ajuns polițist în Statele Unite. Uite poze cu momentul când a primit insigna. Dincoace e împreună cu soția lui la un restaurant cu specific bulgăresc.
-E bulgăroaică nevasta lui?, se interesează Harbuzaru.
-Nu, e din Pătârlagele. E româncă.
-Și ce caută la un restaurant bulgăresc? Unul românesc nu era bun?
-Ba’ era bun. Nu știu de ce le place mâncarea bulgărească.
Pădurarii s-au apropiat și ei. Pozele cu fratele lui Lixandru trec din mână în mână.
-Brava lui, spune Harbuzaru. Na, că a apărut și Finuțu. Să vedeți circ.
Finuțu a oprit mașina în fața magazinului. Era însoțit de părinții săi, toți îmbrăcați în haine de sărbătoare.Există oameni care atunci când sunt îmbrăcați într-un costum elegant arată mai rău ca niște cerșetori. Cam așa arăta, Finuțu: costumul negru îi flutura pe trupul slăbănog. Parcă era îmbrăcat cu haine de împrumut.
-Ăsta parcă e îmbrăcat cu haine de la mort, șoptește unul dintre pădurari.
Finuțu intră în magazin împreună cu părinții lui. Nu salută. Privește către Harbuzaru și comandă.
-Auzî uăi. Dă o navetă di vodcî româneascî. Tatăi!, ie naveta șî du-o la mașânî. Șî o navetî di jin. Dă șî o navetî di bere. I Paștili șî vreu sî mă distrez. Eu îs Finuțu din Mălini, uăi. Eu am făcut ceva cu viața me. Pi mine mă știe tătî lumea.
Harbuzaru simte că e rost de câștig și aduce rapid navetele cu băutură.
-Uăi!, strigă Finuțu. Dom’ Harbuzaru!, ci îi cu naveta asta?
Finuțu arată la naveta cu bere. Mă uit și eu. Nu văd nimic anormal. Se uită și pădurarii. Unul dintre ei își face cruce.
-Uăii!, eu îs Finuțu din Mălini. Pi mine nimi nu mă poate prosti. Eu am fost în tăti țărili din lumea asta. Am muncit cinstit. Lumea spune:,,aista i Finuțu din Mălini. Cel mai harnic om din lumi.’’. Patronu’ mă plăte cu cinci mii di dolari pi lunî, da eu am vinit acasî cî nu am vrut sî măi stau prin lumi.
-Unde se plătește cu cinci mii de dolari?, se enervează unul dintre pădurari. Da’ ce ai fost ministru?
-Uăi!, eu îs Finuțu. Patronu’ spune:,,Finuțu din Mălini, tu ești ca șî fratili meu. Na cheia di la casî. Na cheia di la magazân. Na cardu, meu. Îțî dau tăt ci am numa’ nu pleca’’.
-Da, fimeia lui nu ț-o dat-o?
-Uăi!, la mini fimeili stătea la coadî, uăi. Nu ni-o trebuit fimeea patronului. Uăi!, dom Harbuzaru, dă-ni altî navetî di bere cî eu nu beu bere ,,Suceava’’. Dă-ni ,,Ursus’’. Eu îs Finuțu din Mălini. Eu am făcut ceva cu viața me.
Părinții lui Finuțu au transportat în liniște navetele la mașină. Păreau umili, fără nici un fel de reacții.
- Dă-li căte o dublî di votcî, a spus Finuțu. Șî la oamenii din magazân, dă-li.
Pădurarii au refuzat. Și eu. Doar Lixandru s-a bucurat de pomana lui Finuțu. De la această întâmplare a trecut ceva timp. Finuțu a cheltuit dolarii, a vândut mașina și s-a certat cu părinții. De săptămâna trecută a rămas și fără curent electric. Finuțu nu a plătit la timp facturile. Omul guraliv de acum câțiva ani a ajuns un bețiv, bătaia de joc a satului.
Ploaia s-a oprit. Miroase încă a carne pârlită pe grătar. Mă așez pe banca de lemn din cerdac și îmi ascult bătăile inimii. Da, inima mea bate mai tare ca toate clopotele acestei lumi.
Bat clopotele bisericii din Mălini. Se aud și clopotele bisericii din Pâraie. Și clopotele bisericii din Poiana Mărului. Le ascult cu atenție. Inima mea bate mai tare ca toate clopotele acestei lumi. Nori triști îmbracă în armură întunecată cerul. Plouă. Încet. Ca într-un vis din care amintirile nu se pot aduna.
Gutuii nu au murit. I-am curățat de crengile uscate și au înfrunzit. Poate vor mai trăi un an. Zâmbesc. Clopotele bat neîncetat. Oamenii rostesc rugăciuni. Unele curate. Altele, nu. Pomii se roagă și ei împreună cu păsările. Rugăciunile lor sunt curate, smerite și fără de păcat.
-Binecuvântează, Doamne, ziua de azi, spun pomii. Ziua de mâine. Zilele ce vor veni.
-Binecuvântează, Doamne, cerul de azi, spun păsările. Cerul de mâine. Albastrul ce va să vie.
-Binecuvântează, Doamne, satul meu, Mălini, spun eu. Binecuvântează, Bucovina.
Continuă să plouă. Se aud chemările unor vecini care au organizat o mică petrecere.
-Adî sarea ! uăăă. Hai măi răpidi cî vini noaptea.
-Aduc amu! Ai rabdare, ci urli așă?, di zîci cî ti-o mușcat mîța di-o copitî.
Oamenii râd. Se distrează. Ploaia devine un element decorativ. Vocile oamenilor se aud tot mai tare.
-Uăi, eu am făcut ceva cu viața me, se aude o voce bărbătească. Eu când am zâs cî fac, am fâcut. Cî doarî așă trebuie.
-Da uăi, îi răspunde o voce de femeie. Nu-i niminea ca tini. Numa’ tu șî preșîndintili Americii.
-Dapi’ cum.
Oamenii râd. Miroase a mici și a carne de miel pârlită pe grătar. Închid geamul și încerc să mă gândesc la altceva. Expresia ,,am făcut ceva cu viața me’’, mi-a adus aminte de un personaj tragi-comic din Mălini.
Cu vreo două decenii în urmă, consăteanul meu, Finuțu Chirpici, a plecat la muncă în străinătate. Finuțu era și este un bețiv notoriu. Singura muncă pe care ar putea-o face cu plăcere este dusul paharului plin la gură. Cu toate că a găsit de lucru, nu a putut munci alături de ceilalți români. L-au dat afară de peste tot. Chiar când se pregătea să revină în țară, trist și fără bani i s-a întâmplat ceva ieșit din comun. Într-o duminică, după ce a tocat ultimii bani pe băutură, Finuțu a fost lovit de o motocicletă chiar pe trotuar, în fața unui bar ticsit de lume. Motociclistul l-a pus într-un taxi și l-a transportat la spital. Finuțu avea un picior rupt din șold. Nici nu se punea problema asigurării medicale. Și totuși, motociclistul a rezolvat tot. Lumea spune că acel motociclist ar fi fost ba un înalt magistrat, ba un medic foarte cunoscut, ba un politician aflat pe val în acea vreme. Cert este faptul că Finuțu a declarat la spital că s-a lovit singur. Pentru asta, consăteanul meu, ar fi primit o sumă mare de bani de la motociclist. S-au vehiculat tot felul de sume, de la 20.0000 de dolari la 100.000. Finuțu a venit acasă vesel și un pic șchiop. Și-a cumpărat o mașină și a început să se laude peste tot cu isprăvile sale. Îmi amintesc multe întâmplări în care Finuțu a fost în centrul atenției. Odată, am plecat în sat să cumpăr suc de lămâie și am intrat în magazinul lui Harbuzaru.
-Nu am suc de lămâie, a spun Harbuzaru vesel. Nici nu o să aduc. Nu cumpără nimeni.
-Da’ ce bea lumea asta?, întreb vesel și mirat totodată.
-Cum ce? Tun, vodcă, bere. Băutură, doar nu o să bea suc.
-Păi da!, că s-ar otrăvi.
-Sucul are acid. Mi-a spus mie un medic de la Iași. A spus medicul:,, Nu bea suc Harbuzarule că te faci cât vaca. Sucul are acid. Mai bine bei o bere de casă ori un pahar de băutură naturală.’’
-A zis medicul să beți țuică? Nu cred. Medicii nu recomandă băuturile.
-Dacă îți spun!
În magazin mai erau doi pădurari din Poiana Mărului care beau bere ,,Suceava’’ . După un timp a intrat și Lixandru Dropie, un vasluian care are rude în Mălini și vine des prin zonă.
-Am suc din ăsta verde, spune Harbuzaru. Vrei?
-Din ce o fi?, întreb sincer mirat. Arată ca un detergent.
-Kiwi. Sau mere, naiba știe.
Lixandru se apropie de tejghea și spune ceremonios:
-Bună ziua! Vreau cincizeci de grame de Alexandrion.
-Nu desfac sticla de Alexandrion pentru cincizeci de grame, spune Harbuzaru. Poate vine careva și o cumpără. E singura sticlă de Alexandrion. Alta nu mai am.
-Bine, dați-mi o sută de grame, spune Lixandru.
-Dacă vrei toată sticla, bine. Vând doar cu sticla.
Îmi aduce un pahar de suc verde. Sucul are gust de apă stătută combinată cu ulei ars și pastă de dinți.
-Dom’ Harbuzaru!, ce porcărie e sucul ăsta? Ptui ! Bine că aduceți verzăciunea asta și suc de lămâie, nu.
-E bun, așa se bea în țările civilizate.Suc verde și cafea arăbească. Delicatese.
-Două sute de grame?, e bine, întreabă iar Lixandru.
-Ia omule o sticlă!, se supără Harbuzaru.
-E prea scump. Dați-mi cincizeci de grame de vodcă românească.
-Nu am măsură de cincizeci, răspunde Harbuzaru. Nimeni nu bea cu cinzeaca în Mălini. Poate la voi în Vaslui.
Pădurarii râd. Lixandru Dropie cumpără pînă la urmă o sută de grame din cea mai ieftină vodcă românească. După ce bea jumătate din ea, scoate dintr-o sacoșă de rafie un album cu fotografii.
-Uite!, îmi spune foarte politicos. Aici e fratele meu. A ajuns polițist în Statele Unite. Uite poze cu momentul când a primit insigna. Dincoace e împreună cu soția lui la un restaurant cu specific bulgăresc.
-E bulgăroaică nevasta lui?, se interesează Harbuzaru.
-Nu, e din Pătârlagele. E româncă.
-Și ce caută la un restaurant bulgăresc? Unul românesc nu era bun?
-Ba’ era bun. Nu știu de ce le place mâncarea bulgărească.
Pădurarii s-au apropiat și ei. Pozele cu fratele lui Lixandru trec din mână în mână.
-Brava lui, spune Harbuzaru. Na, că a apărut și Finuțu. Să vedeți circ.
Finuțu a oprit mașina în fața magazinului. Era însoțit de părinții săi, toți îmbrăcați în haine de sărbătoare.Există oameni care atunci când sunt îmbrăcați într-un costum elegant arată mai rău ca niște cerșetori. Cam așa arăta, Finuțu: costumul negru îi flutura pe trupul slăbănog. Parcă era îmbrăcat cu haine de împrumut.
-Ăsta parcă e îmbrăcat cu haine de la mort, șoptește unul dintre pădurari.
Finuțu intră în magazin împreună cu părinții lui. Nu salută. Privește către Harbuzaru și comandă.
-Auzî uăi. Dă o navetă di vodcî româneascî. Tatăi!, ie naveta șî du-o la mașânî. Șî o navetî di jin. Dă șî o navetî di bere. I Paștili șî vreu sî mă distrez. Eu îs Finuțu din Mălini, uăi. Eu am făcut ceva cu viața me. Pi mine mă știe tătî lumea.
Harbuzaru simte că e rost de câștig și aduce rapid navetele cu băutură.
-Uăi!, strigă Finuțu. Dom’ Harbuzaru!, ci îi cu naveta asta?
Finuțu arată la naveta cu bere. Mă uit și eu. Nu văd nimic anormal. Se uită și pădurarii. Unul dintre ei își face cruce.
-Uăii!, eu îs Finuțu din Mălini. Pi mine nimi nu mă poate prosti. Eu am fost în tăti țărili din lumea asta. Am muncit cinstit. Lumea spune:,,aista i Finuțu din Mălini. Cel mai harnic om din lumi.’’. Patronu’ mă plăte cu cinci mii di dolari pi lunî, da eu am vinit acasî cî nu am vrut sî măi stau prin lumi.
-Unde se plătește cu cinci mii de dolari?, se enervează unul dintre pădurari. Da’ ce ai fost ministru?
-Uăi!, eu îs Finuțu. Patronu’ spune:,,Finuțu din Mălini, tu ești ca șî fratili meu. Na cheia di la casî. Na cheia di la magazân. Na cardu, meu. Îțî dau tăt ci am numa’ nu pleca’’.
-Da, fimeia lui nu ț-o dat-o?
-Uăi!, la mini fimeili stătea la coadî, uăi. Nu ni-o trebuit fimeea patronului. Uăi!, dom Harbuzaru, dă-ni altî navetî di bere cî eu nu beu bere ,,Suceava’’. Dă-ni ,,Ursus’’. Eu îs Finuțu din Mălini. Eu am făcut ceva cu viața me.
Părinții lui Finuțu au transportat în liniște navetele la mașină. Păreau umili, fără nici un fel de reacții.
- Dă-li căte o dublî di votcî, a spus Finuțu. Șî la oamenii din magazân, dă-li.
Pădurarii au refuzat. Și eu. Doar Lixandru s-a bucurat de pomana lui Finuțu. De la această întâmplare a trecut ceva timp. Finuțu a cheltuit dolarii, a vândut mașina și s-a certat cu părinții. De săptămâna trecută a rămas și fără curent electric. Finuțu nu a plătit la timp facturile. Omul guraliv de acum câțiva ani a ajuns un bețiv, bătaia de joc a satului.
Ploaia s-a oprit. Miroase încă a carne pârlită pe grătar. Mă așez pe banca de lemn din cerdac și îmi ascult bătăile inimii. Da, inima mea bate mai tare ca toate clopotele acestei lumi.
Eduard Dorneanu
Mălini, 25 aprilie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu