Pe vremea când eram elev de gimnaziu nu existau prea multe locuri unde mă puteam distra. Măliniul avea un teren de handbal asfaltat şi un cămin cultural. Duminica, la căminul cultural rulau filme, marea majoritate total neinteresante. Într-o duminică ploioasă am mers şi eu la film deoarece terenul de sport era impracticabil. Din filmul rusesc nu îmi mai amintesc decât faptul că evoca evenimente din cel de-al doilea război mondial: după lupte grele sovieticii înving şi iau ca prizonieri o mulţime de soldaţi germani. Germanii sunt torturaţi, însemnele naziste sunt batjocorite, iar finalul îi prezintă pe ruşi defilând în Piaţa Roşie. Colegii mei de clasă au înţeles că personajele pozitive au fost nemţii, iar svastica le-a plăcut în mod deosebit.
A doua zi, colegii mei discutau aprins despre eroismul tanchiştilor germani. Pe fiecare bancă a clasei au cioplit svastici pe care le-au colorat cu pixul sau cariocile. Fiecare copil din Mălini purta la el, în acele vremuri, cuţit. Ne mândream cu asta, deşi nu îl foloseam decât pentru ,,opere” de genul acelora amintite mai sus. Nici un profesor nu a remarcat faptul că pupitrele fuseseră scrijelite cu însemnele naziste. Ultima oră din acea zi era cea de ansamblu coral. Elevii din clasa paralelă participau împreună cu noi la această oră în care eram obligaţi să cântăm tot felul de melodii patriotice pe care le uitam imediat ce părăseam şcoala. Ghinionul nostru a fost acela că elevii din clasa paralelă ne-au pârât profesorului (Dumnezeu să îl ierte, a murit de tânăr!), iar acesta a trebuit să ne pedepsească într-un fel. Ca să iasă cumva din acel impas ne-a explicat ceva despre holocaust. Puştanii au răspuns impertinent, amintindu-i că ruşii au prădat Măliniul în timpul războiului iar populaţia locală a trebuit să se ascundă dincolo de Stânişoara. Memoria colectivă a satului funcţiona, fiecare copil auzise acasă pe bătrâni povestind despre război. Profesorul de muzică era unul dintre tinerii satului care terminase liceul ,,Nicu Gane” din Fălticeni şi fusese încadrat ca profesor necalificat. Noi ştiam acest aspect, şi nu prea ne temeam de el. Enervat de vociferările puştilor care susţineau în continuare că germanii au fost eroi iar ruşii nişte sălbatici, a chemat în ajutor pe profesorul de sport. Situaţia scăpase oarecum de sub control, aşa că proful de sport ne-a scos afară şi ne-a pedepsit punându-ne să facem ture de teren. După un sfert de oră a leşinat primul copil. Apoi au căzut şi alţii. Profesorul de sport ţipa. La etajul unu al şcolii apăruseră la ferestre şi alţi profesori care râdeau. Nu le-am uitat nici astăzi feţele şi râsul batjocoritor. Oamenii mari pedepseau copiii. Oamenii mari priveau de la etaj şi râdeau. La un moment dat ne-am oprit din alergat. Profesorul de sport continua să ţipe. Nimeni nu ne-a explicat unde am greşit.
Sâmbătă, în Cupa FA s-au întâlnit Arsenal Londra şi Blackburn Rovers. Pe ,,Emirates” nu mai existau locuri libere. La meci au participat fani ai celor două echipe dar şi spectatori neutri veniţi să vadă ,,galopul de sănătate” al ,,tunarilor”. Blackburn Rovers a fost etichetată cu şanse infime deoarece Arsenal este una dintre echipele galonate ale Albionului. Blackburn face parte din Anglia Championship, liga a doua engleză. Ei bine, meciul a fost unul memorabil. Blackburn a trimis în teren jucători trecuţi de treizeci de ani care au dorit să demonstreze că pot lupta de la egal la egal cu Arsenal. Victoria a fost consemnată în urma unui gol supernorocos înscris de veteranul Colin Kazim Richards în repriza a doua. Acesta a preluat defectuos un balon, a şutat în pământ. Mingea s-a dus în bara stângă a ,,tunarilor” apoi în plasă. Pentru mine, ca telespectator neutru, meciul a fost o încântare. Un meci curat, fără zorzoane tehnice, cu jucători dispuşi să lupte până la epuizare. Veteranii celor de la Blackburn au scris istorie în faţa unei audienţe care la sfârşitul meciului a aplaudat atât pe învingători cât şi pe cei învinşi.
Bănuiesc că în Marea Britanie, copiii nu au cunoscut noţiunea de ,,pedeapsă colectivă”. Poate aşa se explică bucuria sinceră manifestată pe arenele de sport din Anglia. Am fost întotdeauna inamicul celor care îşi închipuie că deţin adevărul absolut. Statul socialisto-comunist a căzut şi datorită faptului că unii oameni au avut puteri pe care le-au folosit într-un mod abuziv. Cât despre turele de teren cu care suntem pedepsiţi de toţi cei care pentru o perioadă de timp conduc destine vă voi vorbi altădată. Bara porţii celor de la Arsenal Londra tremură încă. Mă bucur împreună cu fanii Blackburn. Nici nu mai contează de ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu