Are picioare groase. Acum este tânără şi asta face parte din şarmul ei dar peste ani bărbaţii nu vor mai aprecia aspectul acesta.
-Dă-mi un pic de spirt. Mi-a întrat un cui ruginit într-un deget, o rog.
Numele ei este Renate. Acum stă în picioare cu mâna dreaptă în dreptul inimii. Undeva prin sudul Europei naţionala Germaniei joacă un meci de polo iar la începutul partidei se intonează imnul de stat.
-Dar de când eşti tu nemţoaică?
-Puteai să te ridici şi tu, îmi şopteşte Renate. Sunt de origine germană şi îmi iubesc patria mamă.
-Cum să nu, doar îl ştiu pe tatăl tău. Îl cheamă Ion.
-Eşti un nesimţit, mă etichetează Renate. O să îţi fac un vaccin.
-Oki nemţoaico. Vezi să nu fie expirat şi să intru cumva în comă într-o casă de arian fanatic.
Renate scoate limba la mine şi dispare în camera vecină. În casa ei e plin de animale ciudate: creşte vipere, şerpi şi la mansardă, viermi de mătase. Vecinii o bârfesc că ar creşte şerpii pentru consum propriu. De pe urma viperelor câştigă o groază de bani de la o firmă austriacă.
-Scoate-ţi cămaşa căpcăunule! Hai repede că am mâncarea pe foc!
Simt o înţepătură uşoară. Renate se aşează lângă mine şi îmi mângâie părul. O simt tristă dar calmă.
-Ce pregăteşti de mâncare? Am înţeles că prepari foarte bine ciori, câini comunitari, şerpi boa, cocostârci, ancore. . .
-Ancore? Ancore de corabie?
-Ancore, da.
-Îmi pare rău, căpcăunule. Limitează-te la ciori şi câini comunitari.
Mă mângâie iarăşi.
-O să se ardă mâncarea.
Renate pleacă dar nu înainte de a mă săruta pe frunte. Privesc în urma ei: are picioarele groase, e blondă şi îngrozitor de inteligentă. Caut vin într-un frigider uriaş. Aleg vin alb deşi habar nu am ce găteşte. În frigider miroase greu.
Renate aşează masa. S-a îmbrăcat cu o rochie neagră foarte scurtă care accentuează formele coapselor şi contrastează plăcut cu albul pielii . Torn vinul în pahare cu o oarecare stângăcie. Renate râde.
-Noroc, toastează Renate ridicând paharul sus de tot.
-Noroc, nemţoaico!
Carnea din farfurie are gust dulce, exagerat de dulce. Sosul de un roşu strident nu prea îmi place. Mă gândesc pentru o clipă la faptul că în farfurie ar putea fi carne de şarpe dar alung gândul şi beau din vin. Vinul este groaznic la gust. E vineri, am ghinion.
-Papă, căpcăunule, este foarte bun.
-E super, răspund eu înjurând în gând cuiele ruginite şi vinurile mediteraneene.
O ajut să strângă farfuriile şi tacâmurile. Simt că îi place faptul că nu o consider o gospodină oarecare sau un trofeu de o noapte.
-Ai ceva deosebit de făcut noaptea asta, mă întreabă cu o voce înceată?
-Nu, nu am.
-Bine, căpcăunule. Mă temeam că o să spui altceva.
Renate pleacă să vadă ce fac animalele ţinute în captivitate. Deschid o bere fără alcool. Băutura are gust amar. Strâmb din buze şi mă fac una cu patul din camera de oaspeţi. O aud pe Renate râzând. . .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu