dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

miercuri, 25 iulie 2012

URMAŞII DINASTIEI ,,SAU''

lipsa diacriticelor care simbolizează accentul este constanta indiferenţei mele
confruntarea cu corul ( hmm trei cuvinte care încep cu litera ,,c'' o fi nociv?)
poate fi un elogiu adus demosului sau doar o secvenţă din portofoliul profesional
până aici e bine nici o cratimă să continuăm
anul 2000 poate fi caracterizat prin revenirea la cădere a odraslelor de semizei
îi vei recunoaşte după forma specifică a nimicului etalat
până în 2012 perimetrul convalescenţei s-a modificat în funcţie de micile vise
ale clownilor şi zânelor deflorate în şedinţe festive

concluzia unei teorii despre neplata promisiunilor ţine de o contextualizare augmentată
printre renegaţi circulă poveşti despre noua ordine regională
bănuiam că lipsa accentului duce la anarhie
urmaşii dinastiei ,,sau'' lipesc bucăţi de istorie peste fragmente de viaţă
strada este tot mai caldă
iulie azi.


Eduard Dorneanu
Mălini, 25  iulie 2012



Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu