MOTANUL NERO ȘI CRIMEEA

Crimeea este un nume frumos. Nici Simferopol nu sună rău. E numai bun pentru o echipă care se bate la retrogradare într-un campionat de fotbal suspectat de blaturi. Poate că voi ,,boteza’’ cu numele Crimeea vreo pisică abandonată. Pisicilor din satul meu li s-ar potrivi nume precum Desdemona , Julieta sau Mădălina pentru că mai toate mor otrăvite . Totuși, Crimeea este un nume frumos. Când auzi pe cineva strigând acest nume poți visa cu ochii deschiși avioane de luptă, cazaci decapitați și baricade din tramvaie ruginite. Mda, Crimeea este un nume frumos. Nero este cel mai cunoscut motan al Măliniului. În două dintre cărțile mele ( ,,7,63’’ și ,,Mălini’ ), apare ca personaj și motanul mustăcios. A trecut mult timp de când Nero a dispărut. Unde ar putea fi? Posibilitățile sunt limitate: a fost răpit de extratereștri, a câștigat marele premiu la 6/49 și a plecat în Miaubermude sau l-au omorât niște consăteni care nu suportă personajele literare. Bănuiesc că motanul putrezește undeva, în vreun șanț sau în prundul Suhăi. Vorba unui consătean : ,,Da ci uă ? Cini ari nevoii di mâțî șî di scriitori? Ci lasî aiștea în urma lor? Ninica !’’ Alăturarea aceasta, amuzantă la prima auzire, spune multe despre asprimea satului românesc. Oricum, Nero nu a mai apărut. Am pierdut un personaj, un prieten, un suflet. Ce lasă totuși Nero în urma lui? Ei bine , lasă o amintire caldă care aduce zâmbete și bucurie. Iar asta , prieteni, nu e puțin. . . Crimeea este un nume frumos. Nu știu dacă este potrivit pentru un nume de pisică. Chiar, nu știu. Nu îmi plac numele inscripționate pe cizmele rusești. Nici crematoriile în care sunt arse visele. Nici ele. . .