PETALE DE NEIUBIRE

ne iubeam cu muzica dată la volum maxim

la fiecare schimbare de ritm, unul dintre noi se prefăcea a fi mort

iar celălalt trebuia să îl salveze cu o minciună,

cu un sărut.

nu ne strigam pe nume.

de fapt, aveai un nume de femeie emancipată şi rea.

nu mi-ar fi plăcut să trimit în aerul nebun de unduirile tale,

mesaj de chemare.

către miezul nopţii am început să îţi explorez încheieturile mâinilor.

cicatricele tale îmi vorbeau despre sărutul tristeţii,

despre dispreţul monoton al unei vieţi trăite în colivie metal aurit.

-nu ne priveşte nimeni, ţi-am spus.

-te poţi căţăra goala pe pereţi,

îţi poţi arunca mândria în pubela de gunoi a hotelului.

poţi valsa alături de mine ca şi cum ai muri în braţele diavolului,

scrîşnind din dinţi şi arcuindu-ţi coapsele

ameţind toamna cu neruşinarea şi neiubirea ta.

râdeam amândoi sprijinind Universul cu trădările noastre mici,

aproape nevinovate.

orele petrecute împreună plecau umilite, îmbrăcate în fâşii din rochia ta de mireasă:

astfel timpul a devenit o femeie albă, aşteptând în faţa unui altar fără preot.

binecuvântaţi de o astfel de durere, am adormit în braţele iubirii.

dimineaţa s-a urcat cu picioarele pe trupurile noastre golite de putere.

ai oftat uşurată şi ai zămislit prunci de foc.

Eduard Dorneanu
Mălini 4 noiembrie 2011

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.