Va invit în România pentru 160 de minute.Am ales pentru dvs ziua de ieri,23 noiembrie 2011,o zi ca oricare alta,o zi de toamnă târzie friguroasă și cețoasă.V-aș putea invita undeva de unde se pot admira frumuseți naturale sau v-aș putea invita să fiți martori ai unei activități culturale.Cu voia dvs vom lăsa pe altădată drumețiile sau lansările de carte deși mi-aș fi dorit să fim acolo împreună.Va invit in București pe malul Lacului Floreasca spre a viziona (pentru a câtă oară?)o scenă kafkiană.
O mașină roșie cu numere de București ajunge în lac.Oamenii nu pot ajuta deși sunt în număr mare și lacul nu e foarte adânc.Se sună la 112.Unii afirmă că în mașină erau trei persoane,alții au văzut patru.Televiziunile sosesc odată cu cei de la ISU și SMURD.Apa are trei metri,șansa de supraviețuire a celor din mașină ține de noroc:ar trebui să aibă suficient aer iar apa să nu pătrundă înăuntru.Chiar și așa fiecare minut e prețios,fiecare secundă.
La una din televiziuni este chemat urgent un psiholog:un domn veșnic trist ce comentează mereu când se întâmplă nenorociri de felul asta.Deși știe că în fața ecranelor de televiziune se pot afla și rudele celor implicați în accident cuvintele lui sună ca o concluzie finală.Șoferul este criticat,sunt folosiți termeni de specialitate din care înțeleg nu numai că avem de a face cu un om inconștient care a dus la moarte și pe alții dar și că noi toți ce privim fie în direct la televiziune,fie chiar pe marginea lacului nu suntem chiar sănătoși mintal.Mai lipsea puțin și și ne făcea răspunzători pe noi sau pe cei căzuți în lac de creșterea de TVA în Ungaria sau de topirea ghețarilor polari.Ciudat om...
Între timp scafandrii reușesc să prindă cârligul unei macarale de mașina aflată în lac.Numărul celor ce privesc de pe margine e tot mai mare.Privesc în continuare imaginile transmise de respectivul post de televiziune deși cuvintele psihologului trist mă enervează tot mai mult.Urmează o o secvența ruptă parcă din scrierele lui Kafka.Macaraua nu are putere să ridice mașina.Oamenii de pe margine vociferează.Timpul se scurge.Deja cred că nu se mai poate vorbi despre găsirea în viață a celor din mașină.Se pleacă după o altă macara deși era normal să se știe ce greutate are un autoturism..Psihologul apăsa mai tare pe tâmplele mele folosind sintagme ce pot însemna orice. .
Urmează două ore în care lumea a privit apa.Sute de oameni privind un lac cu o adâncime de trei metri...M-am uitat cu atenție la imaginile transmise de acolo.Oamenii trăiau clipele intens,voiau să ajute,se frământau dar nu exista posibilitatea de a rezolva problema.Pentru mine,cel din fața ecranului acesta a fost un semn bun:înseamnă că noi ca oameni,ca români, nu ne-am pierdut calitățile umane,încă suferim când vedem durerea celor din jur,încă vrem să ajutăm.Dacă distinsul domn psiholog cu doctorat în domeniu a înțeles că oamenii au venit pe marginea lacului doar pentru a vedea trupurile morților eu îi pot spune că se înșeală amarnic.Eu am văzut pe fețele celor prezenți la locul tragicului accident compasiunea,intelegerea,mila.Nu am fost și nu suntem un popor de barbari chiar dacă unele ``personalități`` triste încearcă să acrediteze mai voalat o astfel de idee. .
Abia după două ore este adusă o altă macara și mașina este scoasă în doar câteva minute din apa lacului.Cadavrul unui bărbat cu capul atârnând prin geamul portierei din partea dreaptă este și el scos odată cu autoturismul.Toată această acțiune a durat 160 de minute.Oamenii de pe margine vociferează strigând că în mașină erau trei sau patru persoane nu doar una.Poliția nu îi bagă în seamă și declară presei că în mașină a fost o singură persoană:bărbatul decedat.Lumea pleacă supărată înjurând autoritățile,frigul și televiziunile veșnic în căutare de raiting.Psihologul nu a mai așteptat sfârșitul acțiunii,probabil se va întoarce la următorul eveniment tragic ce va fi relatat la televiziune.Nu lipsește niciodată când este televizată durerea,niciodată. . .
Sunt curios dacă în Viena,Berlin,Rio de Janeiro sau Minsk un astfel de eveniment ar fi avut așa o durată.Sunt curios dacă în altă parte din lumea asta mare la un astfel de eveniment s-ar fi prezentat cineva cu o macara incapabilă să ridice două tone de metal.Despre oamenii triști care critică pe cei decedați fără să se gândească deloc că sunt auziți de oameni cărora le pasă de cei ce au avut accidente nu mai spun nimic.Îi las să folosească sintagme care pot însemna absolut orice.Din păcate v-am invitat să într-o zi de toamnă să vedeți față kafkiană a României.Poate într-o zi aceste evenimente nu se vor mai produce.Eu cred în sensibilitatea și frumusețea sufletească a oamenilor.Chiar dacă e toamnă târzie viață merge mai departe.Cu bune . . .cu rele . .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu