Iulia a îmbrăcat pe trupul gol scurta de blană şi a plecat să se plimbe prin oraş
soarele desena lacrimi de praf pe asfaltul durerii.
la intrarea în parc brancardierii urcă într-o ambulanţă cu geamurile sparte
pe cerşetorul cu mustaţă de husar.
-unde îl duceţi? nu vedeţi că e mort? morţii trebuie lăsaţi printre porumbei otrăviţi de căldură
şi femei cu feţe congestionate
-lăsaţi-mă aici, spune mortul! or să vină academicienii în pauza de fumat şi nu vor avea
unde să îţi ascundă ciornele.
Iulia acoperă pe mort cu scurta ei de blană
medicul întreabă prin staţie dacă poate lua declaraţie pe proprie raspundere celui decedat
e cald şi parantezele rotunde nu se dechid oricât ai bate din picior
sau ai mişca din taste.
femeia goală şi cerşetorul mort sunt singurele repere ale unui oraş unde îngerii sunt amintiri
fiecare om vede în cei doi superlativul şi decăderea absolută
un cerc al ielelor în care identităţile se întrepătrund până la anulare.
-îmi pare rău se scuză omul cu halat alb, nu putem avea încredere în oamenii morţi
toţi morţii spun minciuni, va trebui să îl ducem la noi pentru o expertiză sumară
apoi îl vom incinera împreună cu membrele amputate ale pacienţilor de la chirurgie
şi câinii comunitari otrăviţi de bucătăreasa spitalului de urgenţă.
salvarea cu geamurile sparte a plecat ducând cu ea pe singurul cerşetor care colecţiona cratime.
Iulia s-a întors acasă cu gândul la Hamburger S.V.
omul din televizor cu faţă de viezure îi şterge nerăbdarea cu întrebări banale:
-azi cine a mai murit?
-lasă, nu e treaba ta.
rămâne goală în aşteptarea întunericului
e cald.
parantezele rotunde nu se deschid niciodată. . .
Eduard Dorneanu
Mălini 22 iunie 2012
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu