PAUZĂ DE INOCENŢĂ

versurile
sunt poteci arse care duc la patul ioanei
respiraţia noastră pare a fi un gest infracţional
o sărbătoare lipsită de inhibiţii şi instrumente convenţionale

seducţia
este o branulă prin care fenomene extreme
pătrund în sângele obosit al dependenţilor
sărutul devine abuz emoţional
preludiul
prelungeşte incompatibilitatea
iar vocile gemute se rostogolesc prin infernul umed

patul
se mişcă în căutarea şinelor de tren
picioarele ioanei mă atrag în capcana suicidară a dorinţei
întunericul geme şi el ca un muribund căruia i se amputează speranţa
dumnezeu complotează împreună cu mine

Eduard Dorneanu
Mălini, 30 mai, 2013

,,Eurovision 2013'' publicat în revista ,,Cultura''

 Vă invit să citiţi în numărul 18, al revistei ,,Cultura'', apărută joi, 30 mai  2013 - editor: Fundaţia Culturală Română * Președinte fondator: Augustin Buzura - cronica mea ''Eurovision 2013''. Vă doresc lectură plăcută!

http://revistacultura.ro/nou/2013/05/eurovision-2013/

PLURALITATEA ILUZIEI

borusia dortmund a pierdut champions league

ioana aruncă pe geam biletul de pariuri

sărim peste masa de seară

eleniţii ar spune că ignorăm pluralitatea iluziei

ioana desenează o femeie cu aspect aspru

medieval

e iudith de bavaria îmi spune ioana

cred că datorită ei a învins bayern munchen

detest femeile care îşi amestecă veşnicia cu loviturile de pedeapsă

dacă ar fi fost bărbat s-ar fi numit ernesto guevara lynch

şi ar fi ajutat pe once caldas în cupa libertadores

îmi camuflez plictisul simulând un interes deosebit

pentru paharul cu bere

întreg oraşul sărbătoreşte destrămarea unei minorităţi afective

boema provincială oficializează  delictul de opinie

de la balconul ioanei pot vedea cum curtezanii prostituatelor

îngroapă în pământul uscat

pui de pisică

subotic şi hummels au ochii în lacrimi

gazonul este autopsiat cu lasere, petarde, înjurături

ioana sparge nuci şi le aruncă miezul în mijlocul dormitorului

liniştea este transparentă

impudică

mă prefac că sunt atent la coloanele de maşini care sufocă parcările

ioana îşi înjectează doza zilnică

apoi geme orgasmic şi îşi aruncă hainele

moartea calcă încet pe miez de nucă

astăzi

dragostea are o cotă de 1,16

Eduard Dorneanu

Mălini, 27 mai, 2013

ACCENT PE MITUL URBAN

după ora şaisprezece
lidia se întâlneşte la motel cu unul dintre preoţii oraşului
camera lor devine scena unui ritual agonizant
gemetele lui eliberează egregorii şi umplu cu venin neurotoxic
craniile de lut care ornează sala de ceremonii

spaţiul dintre nuditatea femeii închiriate şi cer
se umple cu bocanci camere de luat vederi
şoapte anesteziate
diavolul scutură florile luciferiene ale inocenţei
verbele stau în şir indian aşteptând decimarea
iar femeia ţipă de plăcere
clepsydra oculus inferni est

în camerele vecine paturile sunt acoperite cu frunze de acaju
monotonia barbară îi apără de uitarea prietenilor
lidia îşi aprinde o nouă ţigară
preotul râde şi îşi ascunde crucea de aur
în sutienul femeii drogate.

Eduard Dorneanu

Mălini, 22 mai, 2013

„Celelalte cuvinte“ si topurile de fiţe'' publicat în revista ''Cultura''

Vă invit să citiţi în numărul 17, al revistei ,,Cultura'', apărută joi, 23 mai 2013 - editor: Fundaţia Culturală Română * Președinte fondator: Augustin Buzura , cronica mea, „Celelalte cuvinte“ si topurile de fiţe'' . Vă doresc lectură plăcută!

http://revistacultura.ro/nou/2013/05/celelalte-cuvinte-si-topurile-...

AROGANŢĂ ŞI CANDOARE

Unii oameni cred în puterea blestemelor. Niciun argument raţional nu va putea face pe un om care crede în aşa ceva să îşi schimbe părerea.

Despre Benfica Lisabona se vorbeşte la superlativ peste tot în lume. Se spune că ar avea cel mai mare număr de abonaţi, dar şi că a fost blestemată. La ce face referinţă blestemul? Se spune că niciodată, Benfica nu va mai putea câştiga o finală europeană. Pentru mine, Benfica este, în primul rând, echipa care s-a calificat nemeritat în faţa ,,Ştiinţei ” Craiova. Cred că şi acum oltenii îşi amintesc bara lui Negrilă, dar şi ,,cazul” Stromberg despre care s-a vorbit la acea vreme până la saturaţie. Poate că în ’83 am exagerat cu toţii şi am fost vehemenţi faţă de o echipă care şi-a apărat corect şansele. Echipa craioveană juca returul împotriva lusitanilor având în teren pe Lung, Ştefănescu, Tilihoi, Geolgău, Ungureanu, Donose, Balaci, Ţicleanu, Crişan, Irimescu şi Cămătaru. În primele minute, Donose a fost schimbat cu Beldeanu, iar Cârţu a intrat în repriza a doua. De la Benfica mi-i amintesc pe Bento, Sheu, Strmberg, Filipovic, Diamantino. Timpul nu a putut şterge tristeţea. Craiova merita calificarea, dar fotbalul este un joc care se bazează pe unele principii oarecum bizare. De ce spun asta? Benfica s-a calificat în ’83 datorită regulii ,,golului de aur”. Această regulă sportivă (cu care nu sunt absolut deloc de acord) spune că în cazul în care după meciurile tur-retur, cele două echipe se află la egalitate de goluri marcate, se califică echipa care a înscris mai multe goluri în deplasare. După 0-0 pe stadionul Benficăi a urmat 1-1 în ,,Bănie”. Benfica s-a calificat, iar echipa de vis a Craiovei nu a ajuns în finală, deşi nu a fost inferioară la niciun capitol echipei lusitane.

În finala 2013 a Europa League, Benfica a înfruntat pe Chelsea. Chelsea a ajuns în finală după ce s-a chinuit cu Sparta Praga şi Steaua Bucureşti. În sfeturi a eliminat pe Rubin Kazan, iar în semifinale pe Basel. Cu excepţia dublei cu Rubin Kazan, Chelsea a fost dominată. Cu toate acestea s-a calificat graţie unor goluri înscrise la momentul potrivit. Chiar şi Steaua se putea califica dacă ar fi gestionat optim victoria din meciul tur.

Benfica a eliminat echipe de top pentru a ajunge în faza finală a Europa League: Bayer Leverkusen, Bordeaux, Newcastle şi Fenerbahce. Fotbalul deosebit de tehnic jucat de fotbalişti precum Garay, Perez, Matici, Gaitan sau Cardoso a încântat până şi pe spectatorii neutri. Chelsea a adus un fotbal obosit, clişeistic, neinteresant. Cole, Mata, Torres şi Lampard joacă un fotbal distructiv bazat pe o apărare agresivă, o linie de mijloc flexibilă şi jucători de contraatac care înscriu în puţinele ocazii avute la poarta adversă.

Pe ,,Amsterdam Arena” , Benfica a dominat-o aproape întreg meciul. Flancul drept al apărării londoneze nu a funcţionat, dar lusitanii au ratat ocazie după ocazie. În minutul 4, se cere henţ în careul lui Chelsea .Arbitrii nu acordă absolut nimic, deşi faza rămâne destul de controversată. În minutul 11 se şutează din poziţii favorabile la poarta lui Cech, dar mingea se loveşte de apărarea disperată a englezilor. Cred că aici, la astfel de faze a pierdut Benfica, finala. Ca orice echipă latină, Benfica a jucat tehnic, a încântat ochii spectatorilor şi a sperat că victoria va veni în mod firesc, în conformitate cu ce se întâmplă pe teren. Salvio are o nouă ocazie, dar tratează superficial faza. În minutul 15, un jucător al Benficăi luftează deşi se afla în poziţie centrală şi fără marcaj, la mai puţin de 12 metri de poarta lui Cech. Benfica domină copios. Spectatorii de bucură. Atmosfera este de mare finală. Ratează Gaetan. Ratează şi Lampard. Prima repriză se încheie cu un scor alb. Consider că Benfica s-a jucat cu ocaziile, iar Chelsea a gestionat matur o situaţie care părea fără ieşire.

După alte câteva ocazii ale Benficăi, englezii deschid scorul în urma unui contraatac veninos. Torres înscrie în poarta lui Artur şi speranţele lusitanilor par distruse. O imensă dezamăgire a cuprins tribunele. În minutul 68, Benfica primeşte un penalty, în urma unui henţ destul de clar. Benfica egalează şi meciul devine cu adevărat dramatic. Ocaziile de gol aparţin când unei echipe, când alteia. Chelsea marchează golul victoriei în minutul 90 +2. Autorul golului este Ivanovici.

Această finală a dezamăgit multă lume. Chelsea nu a adus nimic spectaculos; aceiaşi jucători trufaşi care privesc adversarii de sus, aceleaşi pase la întâlnire pentru vârfuri, aceeaşi apărare disperată dintotdeauna. Chelsea a câştigat cupa pentru că a înscris cu un gol mai mult decât adversarii, nu şi pentru că ar fi fost o echipă superioară.

Benfica a strălucit, s-a jucat cu ocaziile şi a pierdut. De cincizeci de ani lusitanii aşteaptă să câştige o finală europeană. Momentul de glorie al Benficăi va trece. Jucătorii legendari vor fi transferaţi pe bani buni . Statistica va aminti mereu scorul şi nu splendidul joc al lusitanilor .

Unii oameni cred în puterea blestemelor. Eu cred că blestemele nu au nicio putere, nici în sport, nici în viaţa de zi cu zi. Timpul păstrează doar rezultatele cu adevărat importante. De data aceasta pe cupa Europa Legue scrie Chelsea London.

Eduard Dorneanu

Mălini, 22 mai, 2013

EUROVISION 2013

Concursul Eurovision 2013 a avut din start ciudăţeniile lui. Nu au depăşit semifinalele două melodii destul de valoroase : ,,Shine” în interpretarea Nataliei Kelly, reprezentanta Austriei şi ,,Rak bişvilo”, interpretată de Moran Mazor, reprezentanta Israelului. Cele douăzeci şi şase de melodii care au participat în finală au fost net superioare celor din ediţia precedentă. Apariţiile penibile nu au dispărut, dar au fost mult mai puţine şi mai uşor de acceptat. Iată un scurt istoric al finalei Eurovision 2013, desfăşurată la data de 18 mai, în Malmo-Suedia:
- Amandine Bourgeois, cu melodia ,,L’enfer et moi”, a reprezentat Franţa. Am remarcat musculatura picioarelor cântăreţei, ochii mari, expresivitatea exagerată. Melodia a fost una ternă, fără ecou, un fel de zbatere inutilă şi ridicolă. Franţa ne-a obişnuit cu prezenţe penibile la multe din ediţiile Eurovisionului. Lipsa de interes pentru acest concurs este una evidentă. ,,L’enfer et moi” a primit 14 puncte şi a ocupat locul 23.
- Andrius Pojavis, cu melodia „Something”, a reprezentat Lituania. Nu am reuşit să aflu dacă acest cântăreţ are sau nu voce .Andrius a cântat ca şi cum ar vorbi. Melodia a plictisit audienţa. În final, această melodie a primit 17 puncte şi a ocupat locul 22.
- Aliona Moon, cu melodia ,,O mie”, a reprezentat Republica Moldova. Aliona este o cântăreaţă remarcabilă, iar prestaţia ei din finala Eurovision a fost una de înaltă ţinută. În ciuda faptului că varianta în limba engleză a melodiei a fost foarte bine primită de public, Aliona a cântat în limba română. Showul Alionei a impresionat, punerea în scenă a fost perfectă, iar calităţile vocale ale interpretei au fost evidente. Republica Moldova a primit 71 de puncte şi a ocupat, în final, locul 11. Melodia Alionei a fost una de top 5, dar votul geografic şi doar el a hotărât altceva.
- Krista Siegfrids, cu melodia „Marry Me”, a reprezentat Finlanda. Nu îmi amintesc ca Finlanda să fi participat vreodată cu o melodie atât de penibilă. Krista este o cântăreaţă de top, dar melodia din finală a fost de proastă calitate. Am remarcat dansatorii şi momentul în care Krista şi una dintre dansatoare s-au sărutat erotic, după modelul Madonna. O astfel de regie este demnă de un film animat pentru adulţi. Finlanda a primit 13 puncte şi s-a clasat pe locul 24.
- ESDM, cu melodia ,,Contigo hasta el final’,’ a reprezentat Spania. Solista a falsat, iar trupa nu s-a simţit în largul ei pe scena din Malmo. În fiecare an aştept ca Spania să trimită şi altceva decât amatori, trupe plictisite sau doamne vesele dar fără impact la public. Spania a obţinut 8 puncte şi s-a clasat pe un ,,binemeritat” loc 25.
- Roberto Bellarosa, cu melodia „Love Kills”, a reprezentat Belgia. O voce care impresionează, bine lucrată, calibrată. Un show foarte interesant care rămâne în memoria spectatorilor. Belgia a primit 71 de puncte şi a ocupat locul 12.
- Birgit Õigemeel, cu melodia „Et uus saaks alguse”, a reprezentat Estonia. Birgit a fost una dintre cele mai bune voci ale concursului. Melodia estoniană merita o clasare mult mai bună, dar votul popular a dus „Et uus saaks alguse” pe locul 20, în urma celor 19 puncte acumulate.
- Alyona Lanskaya, cu melodia „Solayoh”, a reprezentat Belarus. Interpreta a încercat să atragă atenţia printr-un show ce s-a dorit interesant. Pe scenă, Aliona a apărut într-o costumaţie care mi-a adus aminte de îmbrăcămintea personajului Wilma din ,,Familia Flinstone”. Coregrafia a fost modestă, dansatorii învârtindu-se în jurul Alionei care se mişca dezordonat, încurcându-i. Belarus a obţinut 48 de puncte şi s-a clasat pe locul 16.
- Gianluca Bezzina, cu melodia „Tomorrow”, a reprezentat Malta. Am remarcat zâmbetele largi ale interpretului şi începutul melodiei. „Tomorrow” este o melodie banală al cărei loc este în colecţia personală a cântăreţului, nicidecum la un concurs de acest nivel. Malta a obţinut 120 de puncte şi s-a clasat pe locul 8.
- Dina Garipova, cu melodia „What If”, a reprezentat Rusia. O voce foarte bună, o melodie interesantă dar cu un mesaj care nu prinde la publicul anului 2013. Dina are calităţi muzicale incontestabile. Rusia a primit 174 de puncte şi s-a clasat pe locul 5.
- Cascada, cu melodia „Glorious”, a reprezentat Germania. „Glorious” este o melodie foarte greu de interpretat. Cred că Germaniei i s-a făcut o mare nedreptate în această finală. Cele 18 puncte primite au dus celebra trupă Cascada, şi implicit Germania, pe un caraghios loc 21.
- Dorians, cu melodia „Lonely Planet”, a reprezentat Armenia. Deşi trupa armeană este foarte populară, melodia propusă în concurs a fost fadă, fără forţă. „Lonely Planet” a plictisit prin lipsa de mesaj şi inedit. Armenia a acumulat 41 puncte şi a terminat concursul pe locul 18.
- Anouk, cu melodia ,,Birds”, a reprezentat Olanda. Într-un top al melodiilor plictisitoare care au participat la Eurovision, ,,Birds” s-ar putea clasa pe un loc fruntaş. Pare de neînţeles cum astfel de melodii pot câştiga preselecţii naţionale. Olanda a primit 114 puncte şi a ocupat locul 9.
- Cezar, cu melodia „It’s My Life”, a reprezentat România. După o campanie în care-n loc să se promoveze a stârnit antipatii, domnul Ouatu a propus Europei o nouă versiune a personajului Rumburak. Îmbrăcat într-o rochie neagră şi înconjurat de balerini care păreau că dansează haotic, Cezar a interpretat modest o melodie banală. Impresia lăsată de domnul Cezar Ouatu a fost asemănătoare cu cea a unei vedete de fotbal care nu poate executa corect loviturile libere din afara careului şi se scuză dând vina pe arbitri, pe zidul care nu a respectat distanţa de nouă metri sau pe spectatorii adormiţi în tribune. Cred că laudele şi extravaganţa l-au costat cel puţin 40 de puncte. Ţările din care altădată aduceam puncte, i-au întors spatele. „It’s My Life” a fost doar o melodie interpretată modest de un cântăreţ lăudat sălbatic de persoane care nu l-au ascultat pe Vitas sau Lima. Dacă Cezar este sau nu un contratenor de valoare nici nu mai contează acum. Îmi amintesc ,,lacrimile de bucurie” ale domnului Cezar Ouatu când a aflat că s-a calificat în finală. Nimeni nu îi poate nega talentul teatral. România a obţinut 65 de puncte şi a terminat pe locul 13.
- Bonnie Tyler, cu melodia „Believe in Me”, a reprezentat Marea Britanie. Nu ştiu dacă trebuie să admir curajul lui Bonnie care a participat la Eurovision cu o melodie atât de modestă sau să constat faptul că interpretarea celebrei cântăreţe a fost dezamăgitoare. Între ,, It’s A Heartache” şi ,, „Believe in Me”” este o diferenţă uriaşă. Dezamăgirea fanilor nu poate fi trecută cu vederea. Marea Britanie a obţinut 23 de puncte şi s-a clasat pe un ruşinos loc 19.
- Robin Stjernberg, cu melodia ,,You”, a reprezentat Suedia. Locul 14 obţinut în urma acumulării a 62 de puncte este unul cât se poate de corect.
- ByeAlex, cu melodia „Kedvesem”, a reprezentat Ungaria. O melodie mai mult vorbită decât cântată, un show anost, lipsit de imaginaţie. Una dintre cele mai slabe prezenţe ale Ungariei din ultima vreme. Ungaria a obţinut 84 de puncte şi a terminat pe un nesperat loc 10.
- Emmelie de Forest, cu melodia „Only Teardrops”, a reprezentat Danemarca. Dacă anul trecut melodia care a câştigat Eurovisionul a avut un ecou, fie măcar prin refrenul melodiei, câştigătoarea de anul acesta nu se poate lăuda cu aşa ceva. „Only Teardrops” este o melodie de calitate, cu sound plăcut. Show-ul a fost agreabil, dar nu are nimic deosebit care să o recomande ca şi câştigătoare a unui concurs de un asemenea nivel. Danemarca a obţinut 281 de puncte şi este câştigătoare a concursului Eurovision 2013.
- Eyþór Ingi, cu melodia „Ég á líf”, a reprezentat Islanda. Islanda a propus Eurovisionului poate cea mai bună voce din concurs. Din păcate „Ég á líf” nu a fost percepută ca o melodie deosebită. Islanda a obţinut doar 47 de puncte şi s-a clasat abia pe locul 17.
- Fərid Məmmədov, cu melodia ,,Hold me”, a reprentat Azerbaijanul. Showul propus de Farid a fost unul fabulos, inedit. Azerbaijanul merita să câştige această ediţie a Eurovisionului. Interpretarea lui Farid a fost impecabilă, iar coregrafia, excepţională. Din păcate, Azerbaijanul a primit doar 234 de puncte şi a ocupat locul secund.
- Koza Mostra şi Agathon Iakovidis, cu melodia „Alcohol Is Free”, au reprezentat Grecia. Deşi nu au avut nimic deosebit ca şi interpretare au primit 152 de puncte, clasându-se în final pe un onorabil loc 6.
- Zlata Ognevici, cu melodia ,,Gravity”, a reprezentat Ucraina. O voce interesantă, completată de o ţinută plină de farmec, au adus 214 puncte şi un onorabil loc 3, Ucrainei. Locul este unul cât se poate de meritat, iar Zlata a demonstrat că este o profesionistă.
- Marco Mengoni, cu melodia „L’essenziale”, a reprezentat Italia. Marco este un artist complet, iar melodia sa se încadrează perfect în cerinţele unui festival Eurovision. Dacă Eurovisionul ar fi fost jurizat doar de critici de specialitate, melodia lui Marco Mengoni ar fi avut şanse mari să câştige. Italia a obţinut 126 de puncte şi s-a clasat pe locul 7.
- Margaret Berger, cu melodia „I Feed You My Love”, a reprezentat Norvegia. Melodia a strâns 191 de puncte şi s-a clasat pe locul 4.
- Nodi şi Sophie, cu melodia „Waterfall”, au reprezentat Georgia. Cu doar 50 de puncte, Georgia s-a clasat pe locul 15, deşi melodia ar fi meritat un loc superior în clasament.
- Ryan Dolan, cu melodia „Only Love Survives”, a reprezentat Irlanda. În ultima vreme, Irlanda obţine din ce în ce mai puţine puncte la concursurile Eurovsion. De data aceasta Ryan a adus doar 5 puncte, iar Irlanda s-a clasat pe ultimul loc.
Acesta este un scurt istoric al concursului Eurovision 2013. Nu sunt supărat pentru faptul că România nu s-a clasat în primele 10 locuri ale clasamentului general. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi fost incorect. Sper ca pe viitor jurizarea naţională să fie făcută în aşa fel încât melodia câştigătoare să fie de valoare. De asemenea, consider că promovarea melodiei care reprezintă România trebuie făcută de profesionişti. Altfel, în loc de muzică vom avea discuţii despre rochii negre, contratenori şi lacrimi mincinoase. Urmează Eurovsion 2014-Danemarca.

Eduard Dorneanu
Mălini, 19 mai, 2013

NEOPLATONISM

credinţa în absolut nu are clauză de reziliere

nu se pot partaja nestatornicia frigiditatea

maleficul

întunericul scuipă sânge iar cerberii se împerechează

frazele neterminate din timpul preludiului

înlocuiesc ritualul de iniţiere

cei rămaşi în tranşee

printre statui înfometate şi evanghelişti drogaţi

au de ales între temniţa din chinon

şi bordelurile din cimitirele lui bafomet

pescarii de umbre se retrag dincolo de jaffa

lumina arde

împreună cu trupul ultimului templier

Eduard Dorneanu

Mălini, 12 mai, 2013 

REPORT LA CATEGORIA UMAN

Este Paştele. Bisericile se umplu de oameni. Haine noi, obiceiuri fel de fel. La un post de televiziune, două doamne îmbrăcate în costum naţional povestesc că în satul lor există un obicei străvechi: dimineaţa, după Înviere, copiii satului se adună în poieniţă unde caută în iarbă ouă roşii. După ce găsesc ouăle, puştanii merg din poartă în poartă pentru a vesti că Iisus a înviat. Doamnele povestitoare au părul alb, coafat permanent scurt, cam cum se purta pe vremea lui Deceneu. Aflu că satul lor este în Bucovina şi iau foc. În satul meu, în Mălini, nu există un asemenea obicei. Ce povestesc distinsele doamne îmbrăcate în port naţional aduce mai degrabă cu un obicei american. Reporterul este încântat, doamnele continuă povestirea. În imagine apar şi copiii. Bineînţeles, puştii au coşuleţe pline cu ouă şi sunt îmbrăcaţi în costume naţionale. În curând vom afla că şi sărbătoarea curcanului este sărbătoare românească, iar fiecare sat va avea propriul festival al berii. Închid televizorul şi plec la magazinul din apropiere. La intrarea în magazin trec pe lângă două doamne care beau bere în picioare, direct din sticlă. Le spun ,,bună ziua!”. Doamnele mă privesc ca pe un criminal în serie. Cumpăr rapid câteva pacheţele de ciocolată caldă. Îmi dau seama că femeile sunt contrariate de faptul că le-am salutat cu ,,bună ziua!” şi nu cu ,,Hristos a înviat!”. La ieşire le spun repede ,,Hristos a hibernat!”. Mi se răspunde: ,,Adevărat a înviat!”. Nu ştiu ce o să fac în aceste zile în care fiecare sătean aşteaptă să îl salut cu urarea pascală. Mi-ar trebui o pancartă sau un tricou inscripţionat cu mult aşteptatele cuvinte.
Aleg să vizionez un meci din campionatul belgian, derby-ul Anderlecht-Standard. De câteva zile, echipa din Liege este lăudată şi considerată mare favorită de majoritatea cronicarilor sportivi. Reuşesc să vizionez şi câteva interviuri. Jucătorii lui Standard au privirea lui Cristiano Ronaldo şi afişează un fel de superioritate enervantă. Antrenorul Mircea Rednic laudă performanţele lui Standard pe un ton care mă face să mă gândesc că la anul, pe vremea aceasta, se va pregăti pentru o finală de cupă europeană. Diabate şi Opare au discursuri ce se vor tranşante, dar deviază într-o curgere pleonastică demnă de serialele science-fiction ale anilor ’70.
Începe meciul. Standard îl are în poartă pe Kawashima, portarul naţionalei Japoniei. Japonezul este nesigur, emoţionat, se vede şi din spaţiu că nu prea are ce căuta în acest meci. Flancul drept al apărării celor de la Standard este ca şi inexistent. Prin acea zonă pătrund până şi fundaşii lui Anderlecht, spre disperarea lui Rednic. Diabate, jucător care a evoluat şi la Dinamo Bucureşti, a reuşit să piardă mai toate duelurile cu adversarul direct, dar a trimis pase cu călcâiul, inutile, aşa cum făcea şi în ,,groapă”. Prima repriză a fost de un plictis rar întâlnit. Anderlecht a atacat mai tot timpul dar Suarez, ratangiul şef al echipei, a demonstrat că poate rata din orice poziţie. Spectatorii s-au plictisit în tribune şi sunt sigur că nimeni nu a înţeles cum se poate juca în sistem 4-4-2 pentru un sfert de oră, şi apoi în 5-4-1. Standard aşa a făcut , iar fotbalul a avut serios de suferit. În repriza a doua, Gillet a marcat de două ori pentru Anderlecht. Jucătorii de tip Pinochio al lui Rednic au fost învinşi cu propriile lor arme. O apărare agresivă la douăzeci de metri de poartă nu este demnă de o echipă care îşi dorea câştigarea campionatului. Jucătorii lui Standard s-au comportat exact ca doamnele care beau bere în picioare, în magazinul din apropierea casei mele.
Aflu între timp că nimeni nu a câştigat premiul cel mare la loto.. Banii se reportează pentru tragerea următoare.
Este Paştele. Bisericile se umplu de oameni. Trăiesc cu impresia că această sărbătoare seamănă cu un autogol de colecţie.

Eduard Dorneanu
Mălini, 8 Mai, 2013

GOTHIC 39

tinereţea noastră a rămas blocată într-o dacie vişinie
(acolo ioana a avut prima tentativă de suicid)
îngerii cu cagule şi buze crăpate s-au autoexilat în regiunea a’dhakliyah

ioana visează să conducă un sultanat
unde supuşii să fredoneze balade gothice
iar execuţiile publice să fie ţinute în ashramurile suprapopulate
din cartierele studenţeşti

sângele curăţă virginitatea icoanelor
ştiu
e suficient să priveşti luna convexă
prin parbrizul găurit

lumina putrezeşte în cripta ochilor mei
orice mângâiere
amplifică agresivitatea atingerii

Eduard Dorneanu
Mălini, 1 mai, 2013

BABET'N BLUES ( capitol din romanul ,,Verginia şi prietenii săi'' )

Iată-ne ajunşi şi la cel de al treilea capitol al romanului ,,Verginia şi prietenii săi”. Pot spune că sunt foarte mulţumit de ecourile primelor două capitole. Până acum am fost deja contactat de opt doamne care mă ameninţă în fel şi chip deoarece se regăsesc fie în personajul Agripina, fie în Virginia. Cele mai hazlii ameninţări sună astfel: ,,te voi da pe mâna masonilor, iar ei nu te vor ierta!”, ,,voi face în aşa fel încât vei fi exclus din U.S.R.!”, ,,voi modifica mesajele tale trimise Veronicăi Micle şi Sandrei Brown!”, ,,voi plăti un scriitor care să scrie despre tine cum l-ai împuşcat pe Ceaşescu şi cum ai sedus o scriitoare pe care ai obligat-o să pună diacritice la textele tale pentru că tu, de leneş ce eşti, nu foloseşti diacritice!”. Sunt onorat de atenţia primită şi voi încerca să răspund cât se poate de sincer. Mă îndoiesc că masonii mă vor linşa pentru că scriu proză în care apar numele Verginia şi Agripina. Dacă totuşi se va întâmpla aşa ceva voi deveni celebru, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră, distinsă doamnă. Nu cred că voi putea fi exclus din rândul membrilor U.S.R. Acest demers este practic imposibil deoarece eu nu fac parte din rândul membrilor U.S.R. Rog pe distinsa doamnă care doreşte să mă vadă exclus dintr-o organizaţie din care nu fac parte să încerce excluderea mea din rândul pionierilor sau uteciştilor, organizaţii din care am făcut parte înainte de 1990. Nu am scris mesaje Veronicăi Micle sau Sandrei Brown. Din câte ştiu eu, Veronica Micle a decedat acum mulţi ani, eventualele ei profile de pe facebook sunt administrate de persoane care au prea mult timp liber. Despre Sandra Brown nu pot spune decât că habar nu am cum arată, dar dacă ne vom întâlni cumva îi voi transmite că o doamnă din Bucureşti nu poate dormi de grija ei. Nu l-am împuşcat pe Ceauşescu şi se ştie că execuţia lui a avut loc în oraşul Târgovişte, loc în care nu am poposit nici măcar în vis. Despre scriitoarea sedusă şi pusă la muncă nu îmi amintesc. Nu neg faptul că am cunoscut multe femei, unele mai inteligente, altele cum a dat Dumnezeu, dar nu cred că relaţia dintre un bărbat şi o femeie poate avea ca scop folosirea diacriticelor. Mulţumesc tuturor doamnelor care m-au contactat direct sau prin terţe persoane şi le asigur de respectul meu nelimitat.Voi continua acest roman chiar cu riscul de a fi etichetat de ,,prietenele mele ” virtuale ca asasin, exterminator de extraterestri, dealer de plante halucinogene sau contrabandist de diacritice. Conform ultimilor analize, topul celor care vor să mă linşeze arată astfel: masoneria feminină, hingherii, extraterestrii cu antene detaşabile, neonaziştii din ţinuturile polare, asociaţia femeilor divorţate, filiala sud-vest-sud, Ku-klux-Klanul, varianta feminină, apărătorii valorilor macdonald-iste şi galeria echipei ,,Unirea Agramaţii Târgu Puricesc”.

După o pauză de doi ani de zile, Graţiela conduce din nou autoturismul proprietate personală. Verginia a  reuşit să contacteze pe facebook un preot care i-a promis că o poate ajuta contra unei donaţii simbolice pentru biserica virtuală pe care acesta o administrează. Părintele Flegon locuieşte în Ferentari, aşa că Verginia a apelat la Graţiela pentru a putea ajunge la preot. Agripina s-a alăturat doamnelor, bucuroasă că poate să facă o plimbare dincolo de părculeţul din faţa blocului. Frusina s-a aşezat pe locul mortului şi caută un post de muzică .

- Făi, cum a fost la concertul imaginar?, întreabă Verginia în zeflemea. A cântat cineva sau numai ţi-ai imaginat că e cineva care cântă pe scenă?

- A cântat, stai easy. După aceea am chefuit, am făcut 79 şi ne-am întors acasă.

- Ce dracu e aia 79? Poate 69. Vreau neapărat să îmi explici!

- Da’ 69 ce e?

- Făi, ce prostie proastă! Tu ai început. Ce naiba e aia, 79? Spune ce e şi îşi spun şi eu ce e 69.

-79  e o petrecere privată unde bârfim pe proşti. Ia spune acum tu ce înseamnă 69.

- Să te ia dracu’ de imaginară, eşti plecată cu leapşa! Cine naiba l-a pus pe autor să te aducă şi pe tine în roman ?

Frusina continuă să caute muzică. Găseşte un post comercial care transmite melodiile în vogă ale primăverii.

- Asta e melodia Verginiei, strigă Graţiela. E bluesul ei favorit. Hai fetelor să cântăm: la, la, la, laa, te puup pa-paaa.

- La, la ,la, laa, te pup, pa-pa, cântă şi Frusina.

-La, la, laa, bai, bai, cântă răguşit Verginia.

Maşina opreşte la stop. Doi aurolaci îi arată Verginiei fundul şi degetul mijlociu. Verginia deschide portiera:

- Ei, ce prostie proastă! Voi ştiţi cine sunt eu? O să vă dau în judecată. O să plătesc un scriitor să scrie despre voi, golanilor!

Aurolacii fumează şi o privesc tăcuţi. După o oră de condus printr-un Bucureşti aglomerat, eroinele ajung în faţa casei preotului. Părintele Flegon stă la o masă din plastic alături de cei doi dascăli ai săi: Mitică şi Petrică. Toţi sunt îmbrăcaţi în treninguri care au culorile echipei Rapid şi sunt încălţaţi cu şlapi din plastic. Galant, părintele Flegon aduce scaune pentru musafiri.

- Vă rog să vă aşezaţi! Vă aşteptam. Trebuie să vă spun de la bun început că eu nu sunt preot ortodox clasic, ci preot ortodox de noaptea a şaişpea. Credem tot în Dumnezeu, numai că nu în Dumnezeul din ceruri, ci în Dumnezeul internetului. În rest, religia este aceeaşi ca în real. Biserica noastră este un grup facebook secret unde veţi fi invitate şi voi. Am auzit de voi şi cred că sunteţi nişte persoane deosebite.

- Cum aşa?, se interesează Agripina.

- Păi, am auzit. Dumneata eşti singura poetă care are un număr de cărţi superior celor de cititori. Asta impune respect. Sunteţi o mare poetă.

- Vai, ce aventură trăim!, se bucură Graţiela. O să intri în cartea recordurilor.

- Iar de doamna Verginia cine nu a auzit? La cei mulţi ani ai săi are două meserii. Alţii nu au nici una.

- Ce meserii are?, întreabă Frusina.

- Este casnică şi pensionară. Lucru rar şi de preţuit.

- Nu mă lăuda, că mă roşesc. Mai bine explică-ne cum este cu credinţa.

- Vă voi povesti tot, dar trebuie să fiţi atente şi să nu uitaţi niciun amănunt. Ieşisem cu Mitică şi Petrică în parc. Pe vremea aceea cumpăram marfă ieftină din depozitele bucureştene şi le revindeam la ţăranii care aveau magazinaşe prin Moldova şi Ardeal. Combinaţiile mergeau ceas. Cumpărasem prafuri de la doi bulgari. Pfui, să nu cumpăraţi niciodată prafuri de la bulgari! Ne durea capul, iar Mitică se scărpina peste tot şi lumea ne cam luase la ochi. Ne-am aşezat pe o bancă. Petrică ne-a arătat pe un tip bărbos care se pregătea să se spânzure. Era îmbrăcat cu o geacă de blugi uzată şi pantaloni de camuflaj.

- Pe spate la geacă scria, Jisăs, completează Petrică.

- Să mori tu! Până acum de ce nu ai spus asta?

- Da’ ce m-a întrebat cineva? Aşa scria, Juda.

- Ai spus Jisăs, adineauri.

- Pardon, Jisăs, aşa e.

- Bărbosul era încălţat cu cizme lungi, una de culoarea albă, alta de culoare roşie.  Am crezut că este un dinamovist care se sinucide din cauza rezultatelor catastrofale ale ,,câinilor”. Era tare haios cu barba aia gen Z. Z. Top şi cu cizmele lungi à la motanul încălţat. Ne-am apropiat încet şi l-am imobilizat. Atunci s-a produs minunea. Bărbosul ne-a vorbit.

- Ce a zis? întreabă Verginia, mută de uimire.

- Băăăăă!, a zis bărbosul. Voi ştiţi cine sunt eu?, mânca-v-aş cardurile. Băăă, eu sunt Domnul Dumnezeul vostru de pe internet, stăpânul feisbucului, al tuitărului, al mesingerului şi al tuturor site-urilor de frecăciune în masă.

- Nu vorbea corect, se bagă în vorbă Agripina.

- Şi ce dacă nu vorbea corect? Ăia de la editură nu pot corecta? Că doar romanul va fi tipărit la o editură serioasă. Să corecteze editorii, că de aia sunt plătiţi.

- Făi, eşti plecată cu leapşa? Lasă pe părinte să povestească. Nu te mai băga în vorbă. Ei, ce prostie proastă!

Părintele Flegon reia povestirea.

- Am vrut să vă pun la încercare credinţa. Am venit în faţa voastră deşi ştiam că sunteţi drogaţi, nedormiţi şi trişti pentru banii pierduţi la cazino. Iată!, eu aici vă spun parolele voastre de facebook. Tu, Costele , ai parola de facebook: 123456. Voi doi, şi a arătat pe Mitică şi Petrică, aveţi aceeaşi parolă : Rapid Bucureşti. Acum închinaţi-vă şi primiţi binecuvântarea mea!

Ne-am aşezat în genunchi şi Dumnezeu ne vorbea:

- Eu sunt singurul Dumnezeu virtual, înregistrat la OSIM, cu licenţă în regulă şi cu cod de bare. Eu desfiinţez conturi, dau dezlegare la modificat mesaje şi tot eu binecuvântez clonele robilor mei. Să nu aveţi alt Dumnezeu virtual! Iată!, vin eu să vă trimit pe feisbuc, pe netlog, pe mesinger, pe google plus ca pe florile olandeze în magazinele minoritarilor, ca pe agramaţii care scriu versuri agramate în mijlocul academicienilor, ca pe Ouatu în concursurile cu juriu imparţial. De astăzi înainte sunteţi creştini ortodocşi de noaptea a şaişpea. Costel va fi părintele Flegon. Petrică şi Mitică te vor ajuta.

M-am închinat şi a fost cât pe ce să îmi înghit limba de emoţie. Nu trebuia să cumpăr droguri de la bulgari. Dumnezeu ne-a zâmbit, apoi şi-a aprins o ţigară. Atunci am văzut că e ciclop, avea o singură pleoapă.

- S-avem pardon! Ciclopii au o singură buză, precizează Agripina. Am şi scris despre asta în cea de-a optzeci şi şasea carte a mea. Am primit şi două like-uri pe facebook. De la clonele mele, dar am primit.

Părintele Flegon continuă:

- Am chemat un taxi. Dumnezeu a urcat în el. Noi ne-am făcut biserică pe facebook şi avem deja câteva mii de enoriaşi. Puteţi veni şi voi, chiar şi personajele imaginare.

- Să aştepţi tu mult şi bine!, răspunde Frusina.

- Eu sunt catolică, protestantă, coptă şi ortodoxă, precizează Verginia. Nu am nimic de pierdut. Sunt de acord să fiu şi creştin-ortodoxă de noaptea a şaişpea.

- Şi eu vreau!, spune Agripina. Tocmai am terminat cea de-a nouzeci şi noua carte a mea şi aş vrea să o dedic Dumnezeului virtual. Îmi vine să plâng ca un plod. Ca o…

- Azimă, continuară cei trei bărbaţi, aproape în acelaşi timp.

- De unde ştiţi?, mă faceţi să roşesc.

- Am citit şi noi celelalte două capitole, răspunde părintele Flegon.

Verginia scoate din poşeta roz un teanc de bani.

- Sunt 2.500 de euro. Avem un mare necaz, părinte.

- Spune, Verginia! Te voi ajuta cu mare drag.

- Autorul acestui roman poate face magie. Dacă se gândeşte cumva la mine şi la Agripina ni se întâmplă ceva rău: mă dor încheieturile, Agripina se apucă de scris o nouă carte sau visăm dinozauri care ne aleargă prin Cişmigiu. Plus că s-a apucat de scris romanul acesta, iar lumea s-a cam prins că râde de noi. Aşa că te-am ruga, dacă ai putea, să ne dai dezlegare pentru modificat mesajele de pe facebook. Eu am cumpărat un program care editează mesajele primite. Apoi ele se modifică şi le poţi trimite forward modificate. Nimeni nu se prinde că mesajele sunt modificate. În felul acesta am putea denigra pe mai multe persoane care mă enervează. Şi te-aş mai ruga să o ajuţi şi pe Agripina. Proasta asta şi-a făcut câteva sute de clone pe facebook, dar a uitat parolele la jumătate dintre ele. Roagă, te rog, pe Dumnezeul virtual să ne ajute!

- Verginia, consideră că Dumnezeu a dat like cererii tale.

- Ctrl plus c, spune Petrică.

- Ctrl plus v, răspunde Mitică.

- Doamne al virtualului, începe Flegon rugăciunea. Dă putere clonelor Verginiei şi Agripinei. Întăreşte şi păzeşte conturile lor. Dă putere mesajelor contrafăcute şi nu lăsa pe autor să continue acest roman. Dă-ne nouă mâine otrava zilei de azi şi nu ne lăsa în ispita conştiinţei. Acum şi niciodată. Amin!

Femeile pleacă bucuroase. Frusina caută muzică. Verginia strigă cu vocea ei urâcioasă, fără pic de feminitate:

- Hai să cântăm bluzuuu nostruuu!

- Daaaa!, răspunde Agripina cu gura plină de miez de pâine.

- De unde dracu ai făi, pâine?

- Erau pe masă câteva bucăţele. Îmi era foame, ce vrei?

- Ai ajuns să mănânci resturi! Ce prostie proastă!

- La,la,la,la, te pup pa-paa, cântă Graţiela.

- Bai, bai, pa, paa, continuă Verginia.

Părintele Flegon numără banii. Sunt doar 2400. Frusina a furat o sută de euro fără să fie văzută.

- S-au apucat de furat şi personajele imaginare. Ţara asta a ajuns rău de tot, se plânge Flegon.

Începe să plouă. Biserica virtuală primeşte membri noi.

Eduard Dorneanu

Mălini, 29 aprilie 2013

EXORCIZAREA INOCENŢEI

vas numără banii
femeile urcă în microbuze
însoţite de ciclopi care mestecă frunze de coca

infanticidul este o o măsură de precauţie a personajelor
care ocolesc tavernele lui jaroslav hasek
şi
nudurile obeze ale lui fernando botero

şoferul explică beneficiile unui anevrism al aortei
gropile drumului înghit umbrele târfelor

ritualul de exorcizare a inocenţei continuă
până la blasfemia atingerii

copacii de pe marginea drumului
sunt perfuzaţi de primăvara tunsă chilug

vas numără banii
negustorii de apă moartă plătesc întotdeauna cinstit
agonia.

Eduard Dorneanu
Mălini, 24 aprilie 2013

SUBSTANTIVUL ŞI IPOCRIZIA ( capitol din romanul ,,Verginia şi prietenii săi'' )

Undeva în Romană, Codruţ a deschis un local cu un specific oarecum mai neobişnuit pentru bucureşteni. Clienţii vin şi plătesc o sumă fixă, apoi pot mânca atât cât vor produse din carne. Băutura este gratuită, un fel de vin de streaşină care se urcă rapid la cap. Mâncarea şi băutura este servită clienţilor de către doi chelneri pletoşi, ştirbi şi mirosind a fum de etnobotanice. Nu există tacâmuri. Fiecare client mănâncă folosindu-se doar de mâini. Clienţii care intră în local au vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani, rar poposeşte în local vreun client mai în vârstă. Puştanii care vin aici se distrează pe cinste şi datorită faptului că localul este înţesat cu dealeri care vând droguri uşoare la preţ dublu. Mesele lungi din lemn sunt mereu asaltate de ciudaţii oraşului, iar pe scenă oricine se poate prosti făcând karaoke .
Verginia, Agripina, Frusina şi Graţiela intră speriate în local, sub privirile curioase ale clienţilor obişnuiţi. Unul dintre chelneri le indică unde ar putea să se aşeze, apoi pleacă să le aducă meniul. De partea cealaltă a mesei sunt doi bărbaţi, Hamid, un iordanian obez ieşit la agăţat prospături, şi Cristian, dealer de droguri, aflat în căutare de clienţi. Cunoscuţii îi spun ,,Suleyman”, aşa că eu îi voi folosi această poreclă pentru scurta sa apariţie din acest capitol.
- Făi, începe discuţia, Verginia. Am două veşti mari de tot. Binoclaţi ochii la mine şi ascultaţi. O prietenă de-a mea mi-a făcut rost de bilete la concertul Tarjei. Uite!, trei bilete. Am dat cinci milioane de bilet dar nu îmi pare rău. Frusinei nu i-am cumpărat bilet pentru că e personaj imaginar. Să se descurce singură. Hai, făi, luaţi de aici!
Verginia împarte biletele. Hamid o priveşte cu maximă curiozitate intrigat de faptul că aceasta este îmbrăcată cu pantaloni de piele, roşii. Frusina îşi aprinde una din ţigările lui Hamid. Telefonul lui sună. Soţia îl întreabă unde e.
- Sunt la un local unde se mănâncă fără tacâmuri, cu mâna, şi personajele imaginare îţi fumează ţigările. Bre, ciudată ţara, România. Ce spui? Cum nu există personaje imaginare? Un personaj din ăsta e la masă cu mine. Alo ! Ptiu! Mi-a închis.
Chelnerul aduce mâncare şi vin în ulcele de lut. Verginia plăteşte, apoi le cere însoţitoarelor ei să mănânce şi să bea fără jenă. Graţiela strâmbă din nas. Agripina este încântată şi îşi înfige dinţii într-o felie de carne de porc. Stropi de ulei sar pe cămaşa albă a poetei de renume galactic.
- Făi, ascultaţi bine! Cu cine credeţi voi că am vorbit azi dimineaţă? Ghici?
- Cu preşedintele Băsescu, răspunde Agripina cu gura plină.
- Făi, dar tu chiar eşti plecată cu leapşa! Ai uitat că eu sunt ecoloagă? Ei, ce prostie proastă! Nu făi, am vorbit cu Ileana, cu avocata. Mi-a spus ce am de făcut ca să îi facem bucata ăluia care ne face nouă vrăji.
- Vai ce aventură trăim, se bucură Graţiela. Ai fost la avocată, la cabinet?
- Făi, da’ tu nu mai gândeşti deloc? Ce să caut la cabinet? Am vorbit pe facebook. Numai ţăranii dau bani la avocaţi. Noi avem internet, ce Dumnezeu!
- Aaa, spune repede ce a zis, că nu am răbdare!
- Ileana mi-a spus că este elevă în clasa a cincea, se bagă în vorbă Frusina. Ai văzut ce poză are la profil? O vrăjitoare pe mătură. Unde aţi văzut voi avocată cu asemenea avatar?
- Ei ce prostie proastă, se supără Verginia. Nu ascultaţi pe debila de Frusina. Să reiau. I-am spus că îi dau 10 milioane de lei vechi dacă îmi dă un sfat bun. Iată ce a spus. Prima dată trebuie să înfiinţăm un grup facebook. Apoi ne facem cincizeci de conturi cu diferite nume: eu cincizeci de conturi, Graţiela cincizeci, Agripina la fel. După aia aducem în grup prietenii din liste. Postează cineva o poezea, conturile clonate încep să laude: frumos, genial, etc. Lumea ne va percepe ca pe nişte tipese serioase. Apoi începem să luăm pe fiecare membru din lista ăluia de ne face vrăji şi îl spurcăm. Inventăm poveşti despre el. Dacă fiecare dintre noi foloseşte conturile clonă corect nimeni nu mai are cum să ne învingă. Intraţi neapărat de pe minim trei brousere ca să părem că suntem mai mulţi. Puneţi la conturile clonate nume credibile. Să nu vă prind cu nume ca Scufiţa Verde sau Hakuna Matata.
- Eu nu am brousere, se plânge Graţiela. Eu am laptop. De pe laptop se poate?
- Făi, da ‘ tu nu eşti normală, eşti plecată cu leapşa! Brousere sunt semnele rotunde de pe ecran. Acolo, făi, unde pui săgeata ca să intri pe google.
- Care săgeată?
- Ei, ce prostie proastă! Aia de la mouse.
- Sunt de acord, spune Agripina. Dar ce să povestesc la cei din lista lui? Despre ce?
- Pentru început povesteşte-le cum te-a pus să te dezbraci şi să alergi goală prin dormitor cu mâna stângă ridicată sus.
- Dar nu m-a pus el. M-a pus un domn care vindea cuptoare cu microunde.
- Făi, dă vina pe el! Ce ai? Nu mă enerva! Îl vom da în judecată. Putem cere să nu mai aibă dreptul de a folosi cuvintele bătrână, proaste, menopauză şi ipocrite. Vom cere interdicţie la poliţie şi de câte ori va folosi aceste cuvinte va plăti despăgubiri. Cum scrie undeva de noi, cum îi luăm banii. Ileana m-a învăţat. O să vă îmbogăţiţi.
- Asta înseamnă că îmi voi putea îndeplini unul dintre cele mai mari vise ale mele?, întreabă Agripina.
- Care vis?, făi.
- Acela de a tipări cea de-a şaptezeci şi doua carte a mea de poezii.
- Normal, făi!
- Doamne, o să plâng ca un plod. Ca o azimă.
- Ce este o azimă?, întreabă Hamid cu ochii la pantalonii roşii ai Verginiei.
- Nu răspunde, îi sugerează Frusina. Hamid este un peronaj episodic. Din capitolul următor s-ar putea să nu îl mai întâlnim. De ce să afle el aşa un secret?
- Ce urâtă eşti, se adresează Suleyman, Verginiei. Nu vrei numărul de telefon al lui Belu?
- Care Belu? Antrenorul?
- Nu, bre!, cimitirul. Cum de ieşi din casă îmbrăcată de parcă ai evadat de la azil?
- Măi băiatule, tu nu ştii cine sunt eu. Am relaţii peste tot, la poliţie, la ziare, la reviste, la edituri, chiar şi la patriarhie.
- Iisus e văr primar cu bunicii tăi?
- Ei, ce prostie proastă! Lasă că te dau eu în judecată. Ai să vezi tu ce înseamnă să mă bârfeşti. Ai să cunoşti tu pe Verginia cea rea.
- Mă dai şi pe mine în judecată?, întreabă Hamid.
- Şi pe tine. Să vă învăţaţi minte. Vii în ţara mea ca să îţi baţi joc de mine? Du-te la Saddam al tău.
- Care Saddam?
Verginia revine la discuţie:
- M-am gândit şi la un nume pentru grupul nostru facebook. Îi vom spune ,,Substantivul şi ipocrizia”.
- Wooow, ce aventură trăim!, se bucură Graţiela.
- Eu voi fi substantivul, anunţă Frusina. Voi luaţi ce mai rămâne.
- Gata, făi!, hotărăşte Verginia. Vom fi cele mai tari de pe facebook. Acum hai pe scenă la karaoke. Să nu aud pe careva că nu vrea să meargă.
Pe ecranul unui monitor au început să ruleze versurile melodiei cerute de Verginia. Vocea ei groasă, de fumătoare înrăită contrastează cu vocea frumos modulată a Graţielei. Agripina se preface, nu cântă, doar mişcă buzele. Frusina face podul în faţa lor ca un gest de maximă sfidare. Urmează refrenul melodiei:
- Turuturutuuu a mea! Turuturutu a taaa, se aude vocea hodorogită a Verginiei.
Clienţii aruncă în Verginia cu oase şi bucăţi de carne.
- Termino, babet!, ţipă enervat la maximum Hamid. Ia pe doamna Azima şi cară-te dracului de aici cu pantalonii tăi roşii cu tot! Luav-ar djinii deşertului să vă ia!
Verginia continuă să cânte:
- Turuturu-tu a mea ! Turuturu-tuuu a ta!
- Huooooooo! se aude de la toate mesele din local. Clienţii bat din picioare, scuipă şi aruncă în Verginia cu resturi de mâncare.
- Măi ţăranilor, voi nu ştiţi cine sunt eu! O să vă dau în judecată pe toţi. Îl cunosc pe ministrul justiţiei. Şi pe Teoctist îl cunosc personal.
- Nu e mort Teoctist?, întreabă Frusina.
- Imaginara dracului! Şi pe tine o să te dau în judecată.
- Mulţumesc, doamnă stăpână a facebookului şi a clonelor. Nu uitaţi să mă bârfiţi la toţi cei din lista mea. Apoi îi puteţi da şi pe ei în judecată.
Verginia şi prietenele ei pleacă din local. Găsesc rapid un taxi. Şoferul este un tânăr plictisit, îmbrăcat doar în pantaloni scurţi.
- Ne duci la concertul Tarjei. Cred că ştii unde are loc. Nu pari a fi un ţărănoi.
- Vă duc, dacă plătiţi bine. Parcă la Praga e.
- Ei ce prostie proastă! Eşti plecat cu leapşa? Cum să fie la Praga?
- Da’ voi unde trăiţi de nu aţi auzit că Tarja a amânat concertul din Bucureşti?
Verginia înjură. Femeile coboară din taxi.
- Ăla!, ştiţi voi cine a făcut vrăji Tarjei ca să nu vedem noi concertul. Mâine merg şi depun plângere la poliţie. Pe mine mă cunoaşte toată lumea. Nu mă las până nu îl distrug.
- Bine faci!, intervine Frusina. Vezi că a fost cutremur în Insulele Caiman. Fă plângere şi pentru asta.
- Făi, să nu uitaţi mâine să vă faceţi conturi clonă pentru grupul nostru de cultură. Vă verific pe toate. Hai, fiecare la casele lor! Noapte bună!
Graţiela pleacă singură către staţia de autobuz. Frusina pleacă la un concert imaginar al unei Tarje căreia nu îi pasă dacă a vândut toate biletele. Verginia şi Agripina discută cu voce tare:
- Am o idee!, spune Agripina.
- Ia zi!, făi.
- Dacă vom câştiga aşa de mulţi bani cu procesele aş putea să particip şi la o antologie a poeţilor eschimoşi. Am auzit că ar mai fi un loc.
- Cum eschimoşi?, făi. Eşti plecată cu leapşa?
- Las-o!, se aude o voce. Nu vezi ce faţă de antologie are?
- Cine naiba vorbeşte?, se miră Verginia. Proasta de Frusina e plecată la concertul ei imaginar.
Nu răspunde nimeni. E noapte şi lumea se strânge în braţe departe de clonele bătrânelor ipocrite.

Eduard Dorneanu
Mălini, 23 aprilie 2013