Undeva în Romană, Codruţ a deschis un local cu un specific oarecum mai neobişnuit pentru bucureşteni. Clienţii vin şi plătesc o sumă fixă, apoi pot mânca atât cât vor produse din carne. Băutura este gratuită, un fel de vin de streaşină care se urcă rapid la cap. Mâncarea şi băutura este servită clienţilor de către doi chelneri pletoşi, ştirbi şi mirosind a fum de etnobotanice. Nu există tacâmuri. Fiecare client mănâncă folosindu-se doar de mâini. Clienţii care intră în local au vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani, rar poposeşte în local vreun client mai în vârstă. Puştanii care vin aici se distrează pe cinste şi datorită faptului că localul este înţesat cu dealeri care vând droguri uşoare la preţ dublu. Mesele lungi din lemn sunt mereu asaltate de ciudaţii oraşului, iar pe scenă oricine se poate prosti făcând karaoke .
Verginia, Agripina, Frusina şi Graţiela intră speriate în local, sub privirile curioase ale clienţilor obişnuiţi. Unul dintre chelneri le indică unde ar putea să se aşeze, apoi pleacă să le aducă meniul. De partea cealaltă a mesei sunt doi bărbaţi, Hamid, un iordanian obez ieşit la agăţat prospături, şi Cristian, dealer de droguri, aflat în căutare de clienţi. Cunoscuţii îi spun ,,Suleyman”, aşa că eu îi voi folosi această poreclă pentru scurta sa apariţie din acest capitol.
- Făi, începe discuţia, Verginia. Am două veşti mari de tot. Binoclaţi ochii la mine şi ascultaţi. O prietenă de-a mea mi-a făcut rost de bilete la concertul Tarjei. Uite!, trei bilete. Am dat cinci milioane de bilet dar nu îmi pare rău. Frusinei nu i-am cumpărat bilet pentru că e personaj imaginar. Să se descurce singură. Hai, făi, luaţi de aici!
Verginia împarte biletele. Hamid o priveşte cu maximă curiozitate intrigat de faptul că aceasta este îmbrăcată cu pantaloni de piele, roşii. Frusina îşi aprinde una din ţigările lui Hamid. Telefonul lui sună. Soţia îl întreabă unde e.
- Sunt la un local unde se mănâncă fără tacâmuri, cu mâna, şi personajele imaginare îţi fumează ţigările. Bre, ciudată ţara, România. Ce spui? Cum nu există personaje imaginare? Un personaj din ăsta e la masă cu mine. Alo ! Ptiu! Mi-a închis.
Chelnerul aduce mâncare şi vin în ulcele de lut. Verginia plăteşte, apoi le cere însoţitoarelor ei să mănânce şi să bea fără jenă. Graţiela strâmbă din nas. Agripina este încântată şi îşi înfige dinţii într-o felie de carne de porc. Stropi de ulei sar pe cămaşa albă a poetei de renume galactic.
- Făi, ascultaţi bine! Cu cine credeţi voi că am vorbit azi dimineaţă? Ghici?
- Cu preşedintele Băsescu, răspunde Agripina cu gura plină.
- Făi, dar tu chiar eşti plecată cu leapşa! Ai uitat că eu sunt ecoloagă? Ei, ce prostie proastă! Nu făi, am vorbit cu Ileana, cu avocata. Mi-a spus ce am de făcut ca să îi facem bucata ăluia care ne face nouă vrăji.
- Vai ce aventură trăim, se bucură Graţiela. Ai fost la avocată, la cabinet?
- Făi, da’ tu nu mai gândeşti deloc? Ce să caut la cabinet? Am vorbit pe facebook. Numai ţăranii dau bani la avocaţi. Noi avem internet, ce Dumnezeu!
- Aaa, spune repede ce a zis, că nu am răbdare!
- Ileana mi-a spus că este elevă în clasa a cincea, se bagă în vorbă Frusina. Ai văzut ce poză are la profil? O vrăjitoare pe mătură. Unde aţi văzut voi avocată cu asemenea avatar?
- Ei ce prostie proastă, se supără Verginia. Nu ascultaţi pe debila de Frusina. Să reiau. I-am spus că îi dau 10 milioane de lei vechi dacă îmi dă un sfat bun. Iată ce a spus. Prima dată trebuie să înfiinţăm un grup facebook. Apoi ne facem cincizeci de conturi cu diferite nume: eu cincizeci de conturi, Graţiela cincizeci, Agripina la fel. După aia aducem în grup prietenii din liste. Postează cineva o poezea, conturile clonate încep să laude: frumos, genial, etc. Lumea ne va percepe ca pe nişte tipese serioase. Apoi începem să luăm pe fiecare membru din lista ăluia de ne face vrăji şi îl spurcăm. Inventăm poveşti despre el. Dacă fiecare dintre noi foloseşte conturile clonă corect nimeni nu mai are cum să ne învingă. Intraţi neapărat de pe minim trei brousere ca să părem că suntem mai mulţi. Puneţi la conturile clonate nume credibile. Să nu vă prind cu nume ca Scufiţa Verde sau Hakuna Matata.
- Eu nu am brousere, se plânge Graţiela. Eu am laptop. De pe laptop se poate?
- Făi, da ‘ tu nu eşti normală, eşti plecată cu leapşa! Brousere sunt semnele rotunde de pe ecran. Acolo, făi, unde pui săgeata ca să intri pe google.
- Care săgeată?
- Ei, ce prostie proastă! Aia de la mouse.
- Sunt de acord, spune Agripina. Dar ce să povestesc la cei din lista lui? Despre ce?
- Pentru început povesteşte-le cum te-a pus să te dezbraci şi să alergi goală prin dormitor cu mâna stângă ridicată sus.
- Dar nu m-a pus el. M-a pus un domn care vindea cuptoare cu microunde.
- Făi, dă vina pe el! Ce ai? Nu mă enerva! Îl vom da în judecată. Putem cere să nu mai aibă dreptul de a folosi cuvintele bătrână, proaste, menopauză şi ipocrite. Vom cere interdicţie la poliţie şi de câte ori va folosi aceste cuvinte va plăti despăgubiri. Cum scrie undeva de noi, cum îi luăm banii. Ileana m-a învăţat. O să vă îmbogăţiţi.
- Asta înseamnă că îmi voi putea îndeplini unul dintre cele mai mari vise ale mele?, întreabă Agripina.
- Care vis?, făi.
- Acela de a tipări cea de-a şaptezeci şi doua carte a mea de poezii.
- Normal, făi!
- Doamne, o să plâng ca un plod. Ca o azimă.
- Ce este o azimă?, întreabă Hamid cu ochii la pantalonii roşii ai Verginiei.
- Nu răspunde, îi sugerează Frusina. Hamid este un peronaj episodic. Din capitolul următor s-ar putea să nu îl mai întâlnim. De ce să afle el aşa un secret?
- Ce urâtă eşti, se adresează Suleyman, Verginiei. Nu vrei numărul de telefon al lui Belu?
- Care Belu? Antrenorul?
- Nu, bre!, cimitirul. Cum de ieşi din casă îmbrăcată de parcă ai evadat de la azil?
- Măi băiatule, tu nu ştii cine sunt eu. Am relaţii peste tot, la poliţie, la ziare, la reviste, la edituri, chiar şi la patriarhie.
- Iisus e văr primar cu bunicii tăi?
- Ei, ce prostie proastă! Lasă că te dau eu în judecată. Ai să vezi tu ce înseamnă să mă bârfeşti. Ai să cunoşti tu pe Verginia cea rea.
- Mă dai şi pe mine în judecată?, întreabă Hamid.
- Şi pe tine. Să vă învăţaţi minte. Vii în ţara mea ca să îţi baţi joc de mine? Du-te la Saddam al tău.
- Care Saddam?
Verginia revine la discuţie:
- M-am gândit şi la un nume pentru grupul nostru facebook. Îi vom spune ,,Substantivul şi ipocrizia”.
- Wooow, ce aventură trăim!, se bucură Graţiela.
- Eu voi fi substantivul, anunţă Frusina. Voi luaţi ce mai rămâne.
- Gata, făi!, hotărăşte Verginia. Vom fi cele mai tari de pe facebook. Acum hai pe scenă la karaoke. Să nu aud pe careva că nu vrea să meargă.
Pe ecranul unui monitor au început să ruleze versurile melodiei cerute de Verginia. Vocea ei groasă, de fumătoare înrăită contrastează cu vocea frumos modulată a Graţielei. Agripina se preface, nu cântă, doar mişcă buzele. Frusina face podul în faţa lor ca un gest de maximă sfidare. Urmează refrenul melodiei:
- Turuturutuuu a mea! Turuturutu a taaa, se aude vocea hodorogită a Verginiei.
Clienţii aruncă în Verginia cu oase şi bucăţi de carne.
- Termino, babet!, ţipă enervat la maximum Hamid. Ia pe doamna Azima şi cară-te dracului de aici cu pantalonii tăi roşii cu tot! Luav-ar djinii deşertului să vă ia!
Verginia continuă să cânte:
- Turuturu-tu a mea ! Turuturu-tuuu a ta!
- Huooooooo! se aude de la toate mesele din local. Clienţii bat din picioare, scuipă şi aruncă în Verginia cu resturi de mâncare.
- Măi ţăranilor, voi nu ştiţi cine sunt eu! O să vă dau în judecată pe toţi. Îl cunosc pe ministrul justiţiei. Şi pe Teoctist îl cunosc personal.
- Nu e mort Teoctist?, întreabă Frusina.
- Imaginara dracului! Şi pe tine o să te dau în judecată.
- Mulţumesc, doamnă stăpână a facebookului şi a clonelor. Nu uitaţi să mă bârfiţi la toţi cei din lista mea. Apoi îi puteţi da şi pe ei în judecată.
Verginia şi prietenele ei pleacă din local. Găsesc rapid un taxi. Şoferul este un tânăr plictisit, îmbrăcat doar în pantaloni scurţi.
- Ne duci la concertul Tarjei. Cred că ştii unde are loc. Nu pari a fi un ţărănoi.
- Vă duc, dacă plătiţi bine. Parcă la Praga e.
- Ei ce prostie proastă! Eşti plecat cu leapşa? Cum să fie la Praga?
- Da’ voi unde trăiţi de nu aţi auzit că Tarja a amânat concertul din Bucureşti?
Verginia înjură. Femeile coboară din taxi.
- Ăla!, ştiţi voi cine a făcut vrăji Tarjei ca să nu vedem noi concertul. Mâine merg şi depun plângere la poliţie. Pe mine mă cunoaşte toată lumea. Nu mă las până nu îl distrug.
- Bine faci!, intervine Frusina. Vezi că a fost cutremur în Insulele Caiman. Fă plângere şi pentru asta.
- Făi, să nu uitaţi mâine să vă faceţi conturi clonă pentru grupul nostru de cultură. Vă verific pe toate. Hai, fiecare la casele lor! Noapte bună!
Graţiela pleacă singură către staţia de autobuz. Frusina pleacă la un concert imaginar al unei Tarje căreia nu îi pasă dacă a vândut toate biletele. Verginia şi Agripina discută cu voce tare:
- Am o idee!, spune Agripina.
- Ia zi!, făi.
- Dacă vom câştiga aşa de mulţi bani cu procesele aş putea să particip şi la o antologie a poeţilor eschimoşi. Am auzit că ar mai fi un loc.
- Cum eschimoşi?, făi. Eşti plecată cu leapşa?
- Las-o!, se aude o voce. Nu vezi ce faţă de antologie are?
- Cine naiba vorbeşte?, se miră Verginia. Proasta de Frusina e plecată la concertul ei imaginar.
Nu răspunde nimeni. E noapte şi lumea se strânge în braţe departe de clonele bătrânelor ipocrite.
Eduard Dorneanu
Mălini, 23 aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu