REQUIEM CASUAL

locuiai într-o mansardă unde se depozita recuzita unui teatru de comedie, 

seara adormeai invelită cu mantia ducesei de Alba, 

visele veneau cu greu printre măşti şi arme de paradă.

curiozitatea m-a făcut să te caut înainte ca orologiul din turnul condamnaţilor la moarte

să arate orele târzii ale sfârşitului de lume. 

îmi vorbise despre tine unul dintre copacii albaştri la rădăcinile căruia ascund centaurii

cărţile sfinte ale durerii.

nu am bătut la uşă

era inutil să fiu politicos într-un loc din care oamenii se întorc întotdeauna tăcuţi.

m-ai întrebat dacă am destul timp pentru a interpreta la orgă o rugăciune medievală.

întrebarea ta era mai mult o promisiune.

m-am aşezat între tine şi armura lui Robert d'Artois

ai primit muzica în genunchi după care ţi-ai aruncat hainele în foc.

niciunul dintre noi nu a fost cu adevărat fericit,

măştile zăceau aruncate pe podeaua murdară, 

timpul risipit ne durea.

Eduard Dorneanu
Mălini 29 aprilie 2012
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului