MĂLINI-VOLUMUL 1-CAPITOLUL 24

Aripi de înger negru au închis ferestrele și au ascuns stelele. Încerc să dorm. Mai sunt doar cîteva ore până când Zepto și ceilalți cocoși ai satului vor vesti nașterea unei noi zile de primăvară. Adorm greu. Visez cum mă ridic din pat. Deschid ușa și ajung în hol. În dreptul fotoliului mă opresc. Stau așa preț de o întrebare copilărească, apoi deschid ușa ,,camerei de curat’’. În dreapta văd un braț lung care se odihnește pe cele două scaune cu spătar. Brațul pare că vine din spatele dulapului de haine. Asta înseamnă că are aproape doi metri și se termină cu o mână cafenie de copil. Imediat mi-am dat seama că văd ceva supranatural. Brațul se retrage cu zgomot. Țip și mă trezesc.

-Ce vis aiurea, spun eu. Bine că nu am visat că mă lupt cu brontozauri sau că vânez girafe la Polul Nord. Ce o mai fi însemnând și visul ăsta? Probabil nimic.

Beau o cană cu apă rece. Nu deschid lumina. Știu exact unde este cana pictată cu o floare roșie, căldarea și masa din bucătărie. Nu este nevoie de lumină. Pot să îmi potolesc setea și neliniștea chiar și pe întuneric. Mă reîntorc în pat. Nu rostesc rugăciuni. Nu îmi fac cruce cu limba. Adorm imediat. Visez din nou. Sunt în livadă, lângă Oblio, mărul pădureț. Cineva a priponit un cal, lângă Roger, micul stejar răsărit anul trecut în livada mea.

-Cine a priponit calul aici?, întreb nedumerit.

Îmi dau seama că visez. Nu mă mir când văd cum pe lângă mine trec porci mistreți. Mulți porci mistreți. Porcii încep să mănânce iarba de umbră cosită sâmbătă. Încerc să număr porcii, dar nu reușesc.

-Nu trebuie să te sperii de vise, spune îngerul păzitor. Visele nu te pot răni. Oamenii se îngrijorează degeaba.

-Știu, frate înger. Dar nu îmi place să visez porci mistreți și brațe care se ascund sub dulap.

-Te-a durut?, Eduard. A curs sânge din trupul tău? Te-ai simțit singur?

-Nu, frate înger. Doar că mi s-a făcut sete.

-Și ai băut apă.

-Am băut dar îmi este încă sete.

-Atunci trezește-te și lasă livada din vis. Te așteaptă livada ta adevărată. Pe asta din vis o voi păzi eu în locul tău.

-Ai grijă, frate înger. Roger din vis este la fel de mic ca Roger din livada mea.

-Voi, avea grijă, frate om. Trezește-te. Acum.

Mă trezesc neliniștit și obosit. Mi-e tare sete. Beau încă o cană de apă rece, apoi încălzesc apă într-o cratiță mică, albastră la unul dintre ochiurile aragazului ucrainean. Desfac pachetul de ciocolată caldă și amestec praful cafeniu. Între timp mă spăl pe față, pe corp.

-Ți-a fost lene să încălzești mai multă apă. Te speli cu apă rece de parcă ai fi haiduc. Bine că pentru ciocolata caldă ai putut încălzi apă.

Zâmbesc. Iau  ciocolată caldă și plec în livadă.

-Bună dimineața!, frați copaci, spun eu vesel.

-Bună dimineața!, frate om, răspund pomii.

Sorb încet ciocolata caldă. Nu îmi mai este sete. Umbrele  rele au plecat departe, în căutarea unui labirint părăsit.

Astăzi trebuie să curățim sobele și să văruim. Va veni un meseriaș care va verifica dacă sobele sunt în ordine și va scoate zgura adunată în ele. Anul trecut s-a suit pe casă și introdus o bilă de fier pe gura hornului. Dacă va repeta această muncă, e necesar să aduc cele două scări. Prima scară este lungă dar nu ajunge până la hornul casei. O aduc și pe cealaltă, o scară mai mică. Acestei scări i s-au rupt scârțarii și a trebuit să bat  bucăți de scândură în locul lor. Pun cele două scări cap în cap și mă sui pe casă. De sus pot admira verdele tuiei. Văd cum trec vacile către imaș și aud discuțiile celor care se deplasează pe șosea.

-S-o bolohănit vaca, spune un bărbat unei bătrâne. Mă duc să văd ci zîci veterinaru’.

-O fatat prima datî?, întreabă bătrâna.

-Da, amu i prima datî când are ghițăl.

-Api di asta.

Meseriașul intră pe poarta dinspre șosea. Mă vede și îmi face semn să cobor.

-Nu mai urc pi casî, spune el. Disfacim pi la ursoaicî șî bag o șprangî pi acolo.

Omul urcă în podul casei și desface câteva cărămizi ale ursoaicei. Este poate unul dintre cei mai buni meseriași din țară. Știe imediat cum merg fumurile sobelor de teracotă. Știe unde ar putea fi înfundate. Este un adevărat meseriaș.

Mama scoate iufturile sobelor de teracotă. Zgura adunată curge imediat. O adun într-o găleată veche și ies afară cu ea. Meseriașul pleacă fluierând vesel. Ne vom revedea în 2015.

-Acuma, hai să scoatem lucrurile din camera ta ca să putem vărui, spune mama.

Nu sunt multe lucruri de mutat: televizorul, biroul, măsuța televizorului, câteva scaune.  Recamierul și dulapul rămân pe loc. Le acoper cu nailon.

Mama începe să văruiască. O ajută Brăduța Casâncă. Varul amestecat cu sineală înflorește și înveselește casa. Parcă zeci de îngeri au apărut dintr-o dată și râd împreună cu noi. Iubesc zilele când pereții camerei mele râd. Mult de tot.

Apare și Rezuca Tudoran. Privește cu atenție pereții.

-Da aceea i bădănă cu păr di cal? Da’ sineală di undi ațî cumparat? Măi esti așă ceva di cumparat?

-Este, răspund eu. La piață. De fapt, sineala a fost cumpărată acum câțiva ani.

-Nu cred sî măi cie di cumparat, spune Rezuca. Asta o fost dimult. Amu tătî lumea folosăști var lavabil șî trafalet.

-Fain, spun eu. Asta e.

-Așă spune o fimee la mânăstire cî am fost sî mă spovidesc.

-Ce spunea?, întreb eu.

-Cî nu măi ieste sinealî.

-Șî te-i spovidit?, întreabă Brăduță.

-Dapi’ cum ! Am întrebat șî di cumnatu’ meu șî părintili o zîs cî el i mucenic.

-De ce să fie mucenic?, întreb eu uimit.

-Api dacî l-o omorât cineva. I mucenic.

-Adică orice individ omorât devine mucenic? Mucenic e cel care suferă pentru credință. Adică dacă un bețiv omoară pe alt bețiv se cheamă că bețivul mort devine mucenic?

-Da. Așă o zâs părintili. Cî doarî nu știi tu măi ghini ca el.

-Nu cred că a spus un călugăr asemenea nerozie.

-Api voi aiștea măi tiniri nica nu credeți. Las’ cî a sî videți voi.

-Matale ai voie să spui orice. Doar ești rudă cu un mucenic.

-Haida-hai, Eduard. Haida-hai.

S-a terminat de văruit. Urmează spălatul podelelor, apoi voi pune perdeaua la ferestre și voi aduce înapoi televizorul, laptopul, biroul, scaunele.

Aripi de înger alb deschid ferestrele camerei mele. Mă așez pe un scaun în mijlocul camerei și privesc tavanul proaspăt vopsit. Și pereții. Iubesc zilele când pereții camerei mele râd. Mult de tot.

Eduard Dorneanu

Mălini-20 mai 2014 



Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.