Plouă. Dumnezeu a acoperit albastrul cu o foaie de hârtie murdară. Apa curge necontenit prin burlanele casei. Pe una dintre ferestre stau lipiţi doi fluturi mari, coloraţi în roşu şi negru. Stau nemişcaţi, îngheţaţi de frigul dimineţii de septembrie. Aripile lor sunt lipite de sticlă. Mă gândesc la faptul că nimeni nu îi poate ajuta. Nimeni nu îi poate muta într-un loc călduros, unde fluturii mor de bătrâneţe şi nu de frig. Îi ating cu degetul arătător. Fluturii alunecă pe sticlă şi cad pe podeaua cerdacului. Fluturii nu se mişcă. Îi iau şi îi aşez în ghiveciul cactusului. Dumnezeu a acoperit albastrul cu o foaie de hârtie murdară. Nimeni nu poate încălzi fluturii, zilele ploioase şi inimile oamenilor trişti. Alunecăm pe sticla ferestrelor. Alunecăm.
Cumpăr două pâini de la unul din magazinele aflate în apropierea casei mele. În poarta unuia dintre vecini, cineva a lăsat o pungă de culoarea galbenă. Vecina mea se uită în pungă şi scoate un ţipăt ascuţit:
- O găină moartă! E o găină moartă în pungă.
Aruncă punga în şanţ, apoi spune ceva despre vrăji, invidie şi răutate omenească. Trei puşti care se îndreaptau către şcoală scot găina din pungă şi o aşază în mijlocul drumului.
- Măi ! nu atingeţi găina, strigă vecina mea. Să vă duceţi la părintele să spuneţi ce aţi păţit.
Copiii râd şi folosesc găina pe post de minge cu pene. Fiecare puştan şutează în găina moartă.
Au trecut trei zile de când a început noul an şcolar. Acum treizeci şi şapte de ani mergeam şi eu la şcoală, în clasa întîi. Mama îmi cumpărase două rânduri de uniforme. Aveam şapcă cu iniţiale de şcoală generală. Îmi amintesc că mi se părea că din cauza şepcii am capul imens, mai mare ca al tuturor celorlalţi copii. În picioare aveam pantofi negri cu şiret, iar în spate un ghiozdan galben. Nu mi-am luat mâncare, nici sticlă de apă. Şcoala este la trei case de locuinţa mea. Puteam oricând trage o fugă până acasă. După un careu unde au vorbit profesorii despre noul an şcolar şi despre grija partidului comunist pentru copii a venit clipa ca fiecare elev să mergă în şcoală. Am fost repartizat în clasa I-A. Exista şi o clasă I-B, elevii de acolo ne priveau sfidător deoarece li se băgase în cap că învăţătoarea lor este mai bună, iar clasa lor e una de elită. Profesorul de sport ne-a aliniat pe clase. Noi am intrat primii în şcoală. Clasa mea era la parter, între secretariat şi cancelarie. Îmi amintesc pe aproape toţi colegii mei, aşa cum erau atunci: uimiţi, gălăgioşi, nerăbdători. Pe marea majoritate a lor nu i-am simpatizat niciodată. Copiii de atunci ai Măliniului erau la fel de aspri ca şi părinţii lor. În pauze se discuta despre grajduri, stâni, prăşit, butuci şi animale. Nu aveam animale acasă, nici nu mergeam la praşilă sau la adus butuci din pădure. Majoritatea colegilor mei nu mă plăceau pentru că eram diferit de ei. Un puşti ca mine care asculta muzică simfonică, rock sau goth nu era pe gustul copiilor satului.
Ne-am aşezat în bănci, la întâmplare. Până la ora douăsprezece toţi copiii aveau porecle, pete pe haine şi promisiuni cu bătaia. Pe ghiozdanul meu cineva a desenat cu pixul copaci şi animale. Abecedarele au fost folosite în pauze pe post de arme. Nu, nu ne simpatizam. Ar fi incorect să afirm că mi-am iubit colegii. Cu majoritatea dintre ei m-am bătut. Mulţi aveau fraţi, veri, rude apropiate.Eu nu aveam nicio rudă. Mă aşteptau după ore şi trebuia să ne batem. Puştii de atunci au devenit acum oameni mari. Unii dintre ei au plecat în lume, alţii au rămas în sat. Şi-au ridicat case, au copiii. Sunt la fel de aspri ca în copilărie. Eu m-am încăpăţănat să nu mă schimb şi să nu îmi părăsesc satul. Nicăieri în lume nu aş fi fericit. Aici este Pădurea Prisosului, apa Suhai şi a Moldovei. Aici sunt Munţii Stânişoarei. Aici sunt mormintele Dornenilor şi mica mea casă din lemn. Nicăieri în altă parte nu aş fi fericit.
- Ce făceau copiii aceia pe şosea ?, mă întreabă mama după ce am intrat în curte.
- Jucau fotbal cu o găină moartă, răspund eu. A găsit-o vecina într-o sacoşă. A aruncat-o în şanţ şi puştii au luat-o şi s-au distrat cu ea.
- O găină moartă? Într-o sacoşă?
- Da!
- Bine că nu i-au pus un câine mort că veneau televiziunile.
- Da, chiar!
Plouă . Albastrul cerului este acoperit cu o foaie de hârtie murdară. Dumnezeu ia cei doi fluturi din ghiveciului cactusului şi îi aşază înapoi pe sticla ferestrei. Fluturii alunecă şi cad pe podeaua cerdacului. Nimeni nu poate încălzi fluturii, zilele ploioase şi inimile oamenilor trişti.
Eduard Dorneanu
Mălini, 18 septembrie, 2013
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu