Plouă cu gheaţă. A doua oară în ultimile două săptămâni. De pe acoperişul şopronului cade o coală de azbest. Prin burlane apa curge necontenit. Nu închid televizorul. Un post de ştiri transmite imagini cu George Becali ţopăind la o nuntă. Imaginile nu sunt noi, le-am mai văzut. George Becali e cu mâinile la spate şi execută nişte mişcări destul de ridicole în timp ce în jurul lui nuntaşii s-au aşezat în cerc. Pe faţa lui Becali se citeşte mulţumirea şi infatuarea. Ceea ce ma fascinează sunt privirile nuntaşilor. Am mai văzut priviri ca acestea acum mulţi ani, într-un alt loc.
În primăvara anului 1983 eram elev în clasa a opta. Venisem la scoală îmbracat în cămaşă albă, cu şnur galben ( eram comandant de detaşament )şi cravată roşie. Colegii veniseră şi ei îmbrăcaţi ca la paradă. De obicei veneam la şcoală îmbrăcaţi în uniforme negre. Fetele veneau îmbrăcate în sarafane albastre care semănau foarte mult cu salopetele. Nu îmi plăceau uniformele. Deloc nu îmi plăceau. În acea zi, clasa a opta- A era înţesată de elevi îmbrăcaţi în cămăşi albe. Clasa mea era la etajul unu al şcolii, la cabinetul de limba română. Şcoala Mălini avea două cabinete de limba română: unul la etajul doi şi al nostru, la primul etaj. Pentru a se face diferenţa dintre ele, cabinetului de la etajul doi i se spunea ,,Română 1”, iar celui de la etajul doi, ,,Română 2”. Profesoara de română care răspundea de cabinetul ,,Română doi” era diriginta clasei mele, doamna Irinuca Poiană. Îmi amintesc că în acea zi mă certasem acasă cu mama. Nu voiam să mă îmbrac în cămasă albă. Am încercat să fac pierdut inelul de plastic al cravatei de pionier, apoi tresele. Degeaba. Mama le găsea şi îmi cerea să mă îmbrac după tipicul cerut. Urma să vină o inspecţie, iar după ore trebuia ca elevii să participe la o şedinţă împreună cu profesorii şi inspectorii. Niciun copil nu suporta orele acelea în care era obligat să asculte discursurile fade ale unor oameni necunoscuţi. Erau vremuri ciudate, urâcioase.
Am plecat la şcoală revoltat şi trist. În timpul primei ore de curs a intrat în clasă profesorul de sport. A vorbit cu profesoara de limba română în şoaptă. Diriginta a spus :
-Copii, trebuie să mergeţi cu tovarăşul profesor. Nu durează mult. Lăsaţi ghiozdanele în clasă.
Am devenit suspicios imediat. De fiecare dată când profesorul de sport ne ducea undeva, fie era rost de muncă voluntară, fie trebuia să recităm poezii unor oaspeţi veniţi în vizită la casa memorială Nicolae Labiş. Profesorul nu ne-a spus nimic şi ne-a cerut să ne încolonăm, apoi să îl urmăm în linişte.
-Nu durează mult. Avem un pic de muncă. Aţi înţeles ?
Nu a răspuns nimeni. Nu aveam de ce să ne bucurăm. Profesorul de sport ne-a dus într-o livadă aparţinând primăriei. Acolo pe o suprafaţă de vreo 15 prăjini fuseseră făcute cuiburi pentru semănarea cartofilor. În acea vreme nu prea se folosea marca de făcut rânduri. La capătul ogorului erau trei munţi de bălegar, probabil conţinutul a trei remorci de tractor. În jurul bălegarului zburau roiuri de muşte verzi cum nu mai văzusem niciodată. Mai mulţi oameni necunoscuţi ( aveam să aflu mai târziu că erau de la judeţeana de partid ) se agitau zgomotos. Se pare că urmau să vină nişte tovarăşi importanţi din capitală şi trebuia ca munţii de bălegar să dispară cât se poate de repede.
-Copii, iată ce trebuie să faceţi. Luaţi cu mâna bălegar şi puneţi la fiecare cuib de cartofi în parte. Nu puneţi prea mult într-un loc. Aveţi grijă să nu rămână vreun cuib fără bălegar. Aţi înţeles?
Profesorul de sport ne privea vesel de parcă ne-ar fi recompensat cu o excursie în străinătate. Bălegarul era proaspăt şi mustea de urină.
-Cum să punem bălegar cu mâinile goale?, am întrebat eu supărat.
-Hai Dorneanu, treci la treabă!, m-a apostrofat profesoara de agricultură. Cine nu munceşte primeşte nota 3 şi îi scadem nota la purtare.
Mirosul din jurul rahatului de animal era îngrozitor. Unele fete au început să plângă deşi erau obişnuite cu munca grea. Băieţii curăţau acasă grajduri dar nu cred să fi cărat bălegar cu mâna. Oamenii de pe margini ne privea curioşi abordând un zâmbet de slugă.
-Hai la treabă! strigau profesorii privindu-ne urât.
Copiii au început munca. După câteva minute, majoritatea cămăşilor albe de pionier s-au murdărit. Nu voi uita niciodată imaginea elevilor care cărau bălegar îmbrăcaţi în cămăşi albe. Putoarea de rahat umed era din ce în ce mai greu de suportat. Copiii executau ordine.
-Dorneanu, ce faci? Ai de gând să te apuci de treabă sau îţi dau nota 3 şi îi transmit mamei tale cum te porţi ? Dacă îţi scad nota la purtare nu vei mai putea da admitere la liceul militar.
-Tovarăşa profesoară, puteţi să îmi scădeţi nota la purtare dar eu nu am de gând să pun mâna pe rahat.
-Dapoi, dacă nu pune mâna Dorneanu, nu pun nici eu, s-a auzit vocea unui coleg.
-Nici eu nu pun, a spus altul.
- Acum, vă apucaţi de treabă că vă ia mama dracului, a ţipat profesorul de sport.
Am fugit către gard. L-am sărit de parcă aş fi fost la un concurs de sărituri peste obstacole. După mine au venit vreo şase colegi, restul au rămas şi au cărat tot rahatul umed în cuiburile de cartofi. Profesoara de agricultură s-a ţinut de cuvânt şi mi-a pus vreo doi de trei în catalog. Asta m-a costat premiul unu şi coroniţa, dar pe mine premiile şcolare nu mă interesau.Nici elev la liceul militar nu am ajuns, oricum nu mi-ar fi plăcut aşa ceva. Interesant este că oamenii aceia care ne priveau de pe margine sunt acum cei mai vocali apărători ai democraţiei. Unii dintre ei sunt agrenaţi în politică, alţii sunt oameni de afaceri. Mormanele de rahat sunt întinse pe tot întinsul patriei, nimic nu s-a schimbat.
Plouă cu gheaţă. Ţopăiala lui George Becali şi privirile de slugă ale celor din jurul lui contrastează evident cu prăpădul de dincolo de ferestre. Strâng din pumni şi ies afară în ploaie. Furtuna pleacă înspre răsărit. Privesc frunzele găurite ale copacilor. Seara îmi sărută palmele cu buze de femeie credincioasă.
Eduard Dorneanu
Mălini, 29 iunie, 2013
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu