Vântul îngroapă capete de profeți la marginea ogoarelor. Soarele rătăcește în spatele norilor. Departe de tristețea mea. Departe.
Acum câțiva ani, în jurul Ioanei, cireșul de pe hat, au răsărit câțiva pui firavi, mlădițe legate de rădăcinile cireșului. Mlădițele cele mai înalte au fost cerute de câțiva consăteni care doreau să aibă în livezile lor un cireș precum Ioana. Nu le-a mers bine. S-au uscat la câteva zile după ce au fost mutați în țărână străină. Pe cel mai mic dintre puii Ioanei l-am luat eu și l-am mutat mai aproape de casă. Anul acesta a rodit câteva zeci de cireșe. Ieri am mâncat două dintre ele: sunt mai bune ca roadele Ioanei, mai dulci, mai roșii. Din păcate, restul cireșelor au dispărut peste noapte. Nu am idee cine le-a luat, dar bănuiesc că este vorba de una dintre vecinele în vârstă care la prima oră a dimineții e în livadă și strînge cireșele coapte ale Ioanei. Probabil că le-a luat și pe cele ale cireșului mic. Privesc scârbit iarba culcată din jurul micului cireș. –Da’ di ci ești așa meclancolic?, mă întreabă Văloi Ghizdea, un consătean care locuiește nu departe de casa mea.
-Cum?
-Meclancolic. Mai poiet, așă. Cî doarî scrii poezii.
-Asta e vreo boală sau cum?
-Nu, uăi. Ci ti supiri digiaba. Am spus numa’ cî ești așă măi sensibil. Eu am vinit sî mă lași sî cosesc bucata asta de livadă. Mama ta o zâs cî pot sî cosăsc și sî ieu iarba pentru cal.
-Bine, nea Ghizdea. Poți să cosești și iarba din curte.
-Aceia nu cî nu vre calu’ s-o mânânci. Are alt gust.
-Serios?
-Dapi’ cum. Aiasta i iarbî di umbrî șî acialaltî e iarbî amesticatî.
-I-auzi bre, ce șmecher cal ai matale. Nu-i meclancolic ca mine.
-Hăhăhă, nu ti supara cî doarî nu-i di rău sâ cii poiet.
-Da’ nici de bine nu prea pare. Bun, nea Ghizdea, ia și cosește. Numai că vezi acolo lângă vișinul mic că am un pui de stejar. Să nu cumva să îl cosești și pe ăsta.
Îi arăt pe Roger, micul stejar. Mama rupe în jurul lui iarba.
-Nea Ghizdea, să nu îl cosești. Ai înțeles?
-Nu-l cosăsc, vezi di triabî. Am eu grijă. Stai pi paci. Șî nu ti mai supara că o luat cireșâli celia. Așă să întâmplă pi la noi. Fii atent ci am pățât eu într-un an. Am fost șî l-am agiutat pi unu’ di-a lu’ Pluguț sî adune pologu’. Nu i-am luat bani, da’ i-am spus sî mă agiute șî pi mine când am polog în livadă. Omu’ o vinit cu fimeia da’ șî cu doi copchii cam di clasa a doua sau a triia. Nu am zis ninica. Pi la amiazî m-o strâgat vecinu’ di pisti drum sî îl agiut sî discarci un faiton di harțapeli. O mers șî Pluguț cu mine. Ci crezi cî o făcut copchii lu’ Pluguț cît am fost noi plecați?
-Nu știu, nea Ghizdea.
-O furat ouăle din cuibar. Numa’ cî noi aveam două cuibare. În unu dintri eli erau ouă clociti. Șî pi acelia li-o furat.
-Nea Ghizdea, povestești de parcă am fi în plină foamete. Cum dracu să îți fure cineva ouă clocite? Că doar ouăle limpezi se cunosc.
-Uite, nie ni-o furat.
-Las-o încolo de poveste . Eu plec să adun gândacii de pe barabule. Hai!, spor la treabă.
Frunzele barabulelor sunt pline de gândaci de Colorado. Îi strâng într-o găleată de plastic. Nu stropesc plantele. Am doar șase rânduri de barabule, nu are sens să otrăvesc plantele. Îmi amintesc că nea Ghizdea mi-a spus că aș fi meclancolic. Am mai auzit acest cuvânt acum foarte mulți ani, pe vremea când eram elev în clasa a noua. Era luna septembrie. Elevii liceelor erau obligați să participe la un fel de muncă voluntară. În acel an am fost trimis împreună cu unii dintre colegii mei la sortat barabule în localitatea Verești. Majoritatea colegilor de clasă au scos tot felul de scutiri medicale și au rămas acasă. Cei mai fraieri au ajuns în curtea C.A.P. –lui . Ne-a luat în primire un maistru. Ne-a numărat și a rămas uimit:
-Băi, sunt mai multe dormitoare decât vă trebuie vouă. Aveți lux măi. Ia, alinierea, țipă maistrul scurt.
Ne-am uitat unii la alții. Eram numai elevi de clasa a noua, majoritatea fete.
-Băi fetele la stânga și băieții la dreapta. Ce dracu’ măi ! Vreți să dormiți fete și băieți în acelați dormitor ?
-Da, am răspuns eu sincer.
-Cum te cheamă măi meclancolicule,? mă întreabă maistrul.
-Dorneanu.
-Băi meclancolicule, aici nu e bordel. Am venit la muncă agricolă să ajutăm țăranii. Sortăm cartofi. Suntem de folos țării, băi. Ați înțeles? Bun. Acum cei de la țară în dreapta și cei de la oraș la stânga. Băi, Dorneanu da’ tu ești meclancolic tare de tot. Am spus cei de la oraș la stânga.
-Eu sunt din aia de la țară. Dar de ce trebuie să ne despărțiți?
-Cum ești de la țară?, băi. Te văd îmbrăcat în blugi. De unde ești băi?
-Din Mălini.
-Fetele de la oraș merg la dormitorul unu’. Fetele de la țară merg la dormitorul doi. Băieții de la țară merg la dormitorul trei. Băieții de la oraș merg la dormitorul patru.
-Da’ de ce?, întreb eu supărat.
-Pentru că țaranul e meclancolic și pute, băi. De aia. Hai dispăreți.
Munca noastră consta în sortarea conținutului unei lăzi de remorcă de tractor. Eram repartizați câte patru elevi de ladă. Am observat că unele dintre lăzi aveau conținutul dublu față de celelalte. Acolo erau repartizați întotdeauna cei de la țară.
-Mie nu îmi convine. Norma mea este mai mare ca a celor de la oraș, am spus maistrului.
-Băi, poate te trimit acasă și te exmatriculăm
-Mulțumesc frumos, chiar vă rog. Nu mă interesează școala.
-Băi treci la treabă că îți dau peste cap. Ai grijă !
Ziua trecea agonizant de greu. Seara nu era nimic de făcut. Nu exista televizor. Nici măcar un chioșc de unde să cumperi ceva. Singura distracție erau meciurile de fotbal. Băteam mingea pe un câmp plin de buruiene țepoase împreună cu băieții dar și cu fetele. Culmea, jucam cei de la țară contra celor de la oraș. Maistrul reușise să ne facă să ne privim altfel. Nu mai eram doar colegi ci și altceva. Până la urmă, un coleg a aflat că exista un chioșc în apropierea gării de unde puteam cumpăra lichior, biscuiți și țigări. Seara, împreună cu patru fete și încă un băiat am evadat din zona C.A.P.-ului. Am cumpărat lichior de cireșe, biscuiți Carei la pachete de 1,25 lei și țigări Snagov la 10,50 lei. Lichiorul avea gust scârbos, așa că nu a băut mai nimeni din el. Fetele erau urâte și fumau nonstop. Una dintre ele mi-a arătat un semn ciudat pe sân și mi-a spus că i-a apărut după ce a mușcat-o fostul ei iubit, student la teologie.
-Să mori tu?, am întrebat eu. A vrut ăla să îți mănînce țâțele?
-Ei, nu. Da’ mă iubea tare de tot. Mie nu îmi plăcea că era slab și avea cioc.
-Ca rața?
-Nu măi, Eddy. Cioc de păr, cum poartă popii ca să pară interesanți. Un mutălău, oricum. Nici nu s-a dat la mine.
-Ce prost. Numai te-a mușcat de țâțe.
-Da, ca să vezi.
-Era de la oraș sau de la țară ?
-Hihihi, de la oraș.
-Atunci, nu era meclancolic. Păcat.
-Hihihi.
Ne-am întors destul de repede, dar maistrul ne aștepta în fața dormitoarelor.
-Treceți în camera de gardă.
Camera de gardă era un fel de loc unde maistrul ținea registre și era dotată cu telefon fix.
-Unde ați fost băi boilor? Dacă pățeați ceva? Dacă le viola careva pe vacile astea? O să cer exmatricularea voastră.
-De acord, am răspuns eu. Mie nu îmi place școala.
Fetele și colegul meu au început să plângă. Maistrul s-a prefăcut că vrea să sune pe directorul liceului.
-Băiii !, dacă află directorul vă dă afară din liceu, băi.
-Mă doare fix în cot, am răspuns eu.
Fetele au început să plângă și mai tare.
-Uite cum facem, a spus maistrul. Ca să vă iert și să nu afle tovarășul director începând de mâine faceți normă dublă. Clar, băi?
Toată lumea a fost de acord. Nu am mai spus nimic. A doua zi am muncit până seara târziu. Am observat că maistrul a încărcat portbagajul ,,Daciei’’ cu saci de barabule. Până spre dimineață făcea vreo trei curse, Suceava nu era prea departe. Am făcut normă dublă patru zile. Fetele erau atât de obosite încât părea bolnave. În a cincea zi am nimerit lângă un soldat (tr-ist) care sorta singur o remorcă de cartofi. Camarazii lui erau repartizați câte patru, la fel ca noi.
-De ce ești singur la muncă,? am întrebat pe soldat.
-M-a enervat un subofițer și l-am pocnit. Acum m-a pedepsit, dar diseară îl pocnesc din nou. Până la urmă mă va lăsa în pace.
-Și pe noi ne pune maistrul ăla să muncim dublu pentru că am fugit de aici în sat și am băut lichior.
-Care maistru? Piticul ăla cu nas mare?
-Da, ăla. În fiecare seară duce undeva barabule cu ,,Dacia’’. Nu știu unde . Nu cred că le vinde. Barabulele sunt ieftine.
-Precis are porci undeva. Carnea e greu de găsit. Ăsta a cumpărat porci mici și îi îngrașă cu barabule luate pe gratis de la C.A.P. Te învăț eu ce să faci. Te duci diseară la el și îi spui că e hoț și că nu vrei să faci normă dublă. Îi spui că îl reclami.
-Cui să îl reclam? Nu fac asta.
-El nu o să știe. Are un metru jumătate, ce naiba. Dă-i și una în bot că te văd cât bradul. Te temi de el?
-Nu mă tem.
-Atunci dă-i peste bot nu fi bleg.
Am așteptat seara fără emoții, fără să mă gândesc la eventualele consecințe ale viitorului meu gest. Am bătut la ușa și am intrat fără să aștept invitație. Maistrul servea masa: parizer, pâine împletită, salată de roșii. În acea vreme, o astfel de masă era un adevărat festin.
-Băi, am spus eu să intri?, m-a întrebat maistrul. Ieși afară.
-Nu mai fac normă dublă. Nu contează dacă mă reclami directorului. Știu că furi barabule ca să ai pentru porcii tăi.
-Dorneanu, futuți morții măti vrei să te bat? Ieși afară boule.
-Ești un hoț. Profiți de noi și îți bați joc de munca noastră.
-Băi boule, Hristosu’ și arhanghelii care te-o făcut.
Maistrul s-a apropiat de mine cu furculița în mână. Nu cred că m-ar fi agresat fizic, dar l-am lovit cu capul în gură. Cred că i-am spart nasul pentru că a început să îi curgă sânge imediat. Maistrul a început să țipe:
-Mă omoarăă! Mă omoarăă!
În timpul nopții, C.A.P.-ul avea mai mulți paznici. Doi dintre ei au intrat imediat în camera de gardă.
-Ce se întâmplă? A întrebat unul dintre ei.
-Elevul ăsta m-a lovit, a răspuns maistrul. Vrea să mă omoare.
Paznicii m-au privit cu uimire. Apoi cu admirație.
-Noi nu am văzut nimic, a spus al doilea paznic. Poate ți s-a părut, tovarășe maistru.
Am plecat împreună cu paznicii. Nu mi-au spus nimic. Unul dintre ei mi-a întins o țigară ,,Carpați’’ și m-a bătut pe spate. Am dat noroc cu amândoi și am șimțit că oamenii aceia mă respectau. A doua zi, maistrul nu a spus nimănui nimic despre ce s-a întâmplat. Nu am mai muncit normă dublă, dar maistrul a cărat în continuare barabule pentru porcii săi în fiecare noapte. Pentru cele paisprezece zile de ,,muncă voluntară’’ am primit două sute șaizeci și doi de lei. Maistrul nu a spus nimănui cum a luat bătaie de la elevul ,,meclancolic’’ din Mălini.
Am terminat de strâns gândacii de pe barabule. Nea Ghizdea a plecat de ceva timp. Trec pe lângă stratul de morcov și mă opresc în fața unui vișin pitic. Alături de el văd frunzele lui Roger, micul stejar. Ghizdea l-a cosit laolaltă cu iarba de umbră.
Mama îmi aduce o cană de ciocolată caldă. Mă așez pe cioata de brad din livadă și ascult cum plâng capetele profeților îngropați sub pământ răscolit de plug. Închid ochii și sorb. Vântul împrăștie iarba proaspăt cosită. Curând va răsări luna. Curând.
Acum câțiva ani, în jurul Ioanei, cireșul de pe hat, au răsărit câțiva pui firavi, mlădițe legate de rădăcinile cireșului. Mlădițele cele mai înalte au fost cerute de câțiva consăteni care doreau să aibă în livezile lor un cireș precum Ioana. Nu le-a mers bine. S-au uscat la câteva zile după ce au fost mutați în țărână străină. Pe cel mai mic dintre puii Ioanei l-am luat eu și l-am mutat mai aproape de casă. Anul acesta a rodit câteva zeci de cireșe. Ieri am mâncat două dintre ele: sunt mai bune ca roadele Ioanei, mai dulci, mai roșii. Din păcate, restul cireșelor au dispărut peste noapte. Nu am idee cine le-a luat, dar bănuiesc că este vorba de una dintre vecinele în vârstă care la prima oră a dimineții e în livadă și strînge cireșele coapte ale Ioanei. Probabil că le-a luat și pe cele ale cireșului mic. Privesc scârbit iarba culcată din jurul micului cireș. –Da’ di ci ești așa meclancolic?, mă întreabă Văloi Ghizdea, un consătean care locuiește nu departe de casa mea.
-Cum?
-Meclancolic. Mai poiet, așă. Cî doarî scrii poezii.
-Asta e vreo boală sau cum?
-Nu, uăi. Ci ti supiri digiaba. Am spus numa’ cî ești așă măi sensibil. Eu am vinit sî mă lași sî cosesc bucata asta de livadă. Mama ta o zâs cî pot sî cosăsc și sî ieu iarba pentru cal.
-Bine, nea Ghizdea. Poți să cosești și iarba din curte.
-Aceia nu cî nu vre calu’ s-o mânânci. Are alt gust.
-Serios?
-Dapi’ cum. Aiasta i iarbî di umbrî șî acialaltî e iarbî amesticatî.
-I-auzi bre, ce șmecher cal ai matale. Nu-i meclancolic ca mine.
-Hăhăhă, nu ti supara cî doarî nu-i di rău sâ cii poiet.
-Da’ nici de bine nu prea pare. Bun, nea Ghizdea, ia și cosește. Numai că vezi acolo lângă vișinul mic că am un pui de stejar. Să nu cumva să îl cosești și pe ăsta.
Îi arăt pe Roger, micul stejar. Mama rupe în jurul lui iarba.
-Nea Ghizdea, să nu îl cosești. Ai înțeles?
-Nu-l cosăsc, vezi di triabî. Am eu grijă. Stai pi paci. Șî nu ti mai supara că o luat cireșâli celia. Așă să întâmplă pi la noi. Fii atent ci am pățât eu într-un an. Am fost șî l-am agiutat pi unu’ di-a lu’ Pluguț sî adune pologu’. Nu i-am luat bani, da’ i-am spus sî mă agiute șî pi mine când am polog în livadă. Omu’ o vinit cu fimeia da’ șî cu doi copchii cam di clasa a doua sau a triia. Nu am zis ninica. Pi la amiazî m-o strâgat vecinu’ di pisti drum sî îl agiut sî discarci un faiton di harțapeli. O mers șî Pluguț cu mine. Ci crezi cî o făcut copchii lu’ Pluguț cît am fost noi plecați?
-Nu știu, nea Ghizdea.
-O furat ouăle din cuibar. Numa’ cî noi aveam două cuibare. În unu dintri eli erau ouă clociti. Șî pi acelia li-o furat.
-Nea Ghizdea, povestești de parcă am fi în plină foamete. Cum dracu să îți fure cineva ouă clocite? Că doar ouăle limpezi se cunosc.
-Uite, nie ni-o furat.
-Las-o încolo de poveste . Eu plec să adun gândacii de pe barabule. Hai!, spor la treabă.
Frunzele barabulelor sunt pline de gândaci de Colorado. Îi strâng într-o găleată de plastic. Nu stropesc plantele. Am doar șase rânduri de barabule, nu are sens să otrăvesc plantele. Îmi amintesc că nea Ghizdea mi-a spus că aș fi meclancolic. Am mai auzit acest cuvânt acum foarte mulți ani, pe vremea când eram elev în clasa a noua. Era luna septembrie. Elevii liceelor erau obligați să participe la un fel de muncă voluntară. În acel an am fost trimis împreună cu unii dintre colegii mei la sortat barabule în localitatea Verești. Majoritatea colegilor de clasă au scos tot felul de scutiri medicale și au rămas acasă. Cei mai fraieri au ajuns în curtea C.A.P. –lui . Ne-a luat în primire un maistru. Ne-a numărat și a rămas uimit:
-Băi, sunt mai multe dormitoare decât vă trebuie vouă. Aveți lux măi. Ia, alinierea, țipă maistrul scurt.
Ne-am uitat unii la alții. Eram numai elevi de clasa a noua, majoritatea fete.
-Băi fetele la stânga și băieții la dreapta. Ce dracu’ măi ! Vreți să dormiți fete și băieți în acelați dormitor ?
-Da, am răspuns eu sincer.
-Cum te cheamă măi meclancolicule,? mă întreabă maistrul.
-Dorneanu.
-Băi meclancolicule, aici nu e bordel. Am venit la muncă agricolă să ajutăm țăranii. Sortăm cartofi. Suntem de folos țării, băi. Ați înțeles? Bun. Acum cei de la țară în dreapta și cei de la oraș la stânga. Băi, Dorneanu da’ tu ești meclancolic tare de tot. Am spus cei de la oraș la stânga.
-Eu sunt din aia de la țară. Dar de ce trebuie să ne despărțiți?
-Cum ești de la țară?, băi. Te văd îmbrăcat în blugi. De unde ești băi?
-Din Mălini.
-Fetele de la oraș merg la dormitorul unu’. Fetele de la țară merg la dormitorul doi. Băieții de la țară merg la dormitorul trei. Băieții de la oraș merg la dormitorul patru.
-Da’ de ce?, întreb eu supărat.
-Pentru că țaranul e meclancolic și pute, băi. De aia. Hai dispăreți.
Munca noastră consta în sortarea conținutului unei lăzi de remorcă de tractor. Eram repartizați câte patru elevi de ladă. Am observat că unele dintre lăzi aveau conținutul dublu față de celelalte. Acolo erau repartizați întotdeauna cei de la țară.
-Mie nu îmi convine. Norma mea este mai mare ca a celor de la oraș, am spus maistrului.
-Băi, poate te trimit acasă și te exmatriculăm
-Mulțumesc frumos, chiar vă rog. Nu mă interesează școala.
-Băi treci la treabă că îți dau peste cap. Ai grijă !
Ziua trecea agonizant de greu. Seara nu era nimic de făcut. Nu exista televizor. Nici măcar un chioșc de unde să cumperi ceva. Singura distracție erau meciurile de fotbal. Băteam mingea pe un câmp plin de buruiene țepoase împreună cu băieții dar și cu fetele. Culmea, jucam cei de la țară contra celor de la oraș. Maistrul reușise să ne facă să ne privim altfel. Nu mai eram doar colegi ci și altceva. Până la urmă, un coleg a aflat că exista un chioșc în apropierea gării de unde puteam cumpăra lichior, biscuiți și țigări. Seara, împreună cu patru fete și încă un băiat am evadat din zona C.A.P.-ului. Am cumpărat lichior de cireșe, biscuiți Carei la pachete de 1,25 lei și țigări Snagov la 10,50 lei. Lichiorul avea gust scârbos, așa că nu a băut mai nimeni din el. Fetele erau urâte și fumau nonstop. Una dintre ele mi-a arătat un semn ciudat pe sân și mi-a spus că i-a apărut după ce a mușcat-o fostul ei iubit, student la teologie.
-Să mori tu?, am întrebat eu. A vrut ăla să îți mănînce țâțele?
-Ei, nu. Da’ mă iubea tare de tot. Mie nu îmi plăcea că era slab și avea cioc.
-Ca rața?
-Nu măi, Eddy. Cioc de păr, cum poartă popii ca să pară interesanți. Un mutălău, oricum. Nici nu s-a dat la mine.
-Ce prost. Numai te-a mușcat de țâțe.
-Da, ca să vezi.
-Era de la oraș sau de la țară ?
-Hihihi, de la oraș.
-Atunci, nu era meclancolic. Păcat.
-Hihihi.
Ne-am întors destul de repede, dar maistrul ne aștepta în fața dormitoarelor.
-Treceți în camera de gardă.
Camera de gardă era un fel de loc unde maistrul ținea registre și era dotată cu telefon fix.
-Unde ați fost băi boilor? Dacă pățeați ceva? Dacă le viola careva pe vacile astea? O să cer exmatricularea voastră.
-De acord, am răspuns eu. Mie nu îmi place școala.
Fetele și colegul meu au început să plângă. Maistrul s-a prefăcut că vrea să sune pe directorul liceului.
-Băiii !, dacă află directorul vă dă afară din liceu, băi.
-Mă doare fix în cot, am răspuns eu.
Fetele au început să plângă și mai tare.
-Uite cum facem, a spus maistrul. Ca să vă iert și să nu afle tovarășul director începând de mâine faceți normă dublă. Clar, băi?
Toată lumea a fost de acord. Nu am mai spus nimic. A doua zi am muncit până seara târziu. Am observat că maistrul a încărcat portbagajul ,,Daciei’’ cu saci de barabule. Până spre dimineață făcea vreo trei curse, Suceava nu era prea departe. Am făcut normă dublă patru zile. Fetele erau atât de obosite încât părea bolnave. În a cincea zi am nimerit lângă un soldat (tr-ist) care sorta singur o remorcă de cartofi. Camarazii lui erau repartizați câte patru, la fel ca noi.
-De ce ești singur la muncă,? am întrebat pe soldat.
-M-a enervat un subofițer și l-am pocnit. Acum m-a pedepsit, dar diseară îl pocnesc din nou. Până la urmă mă va lăsa în pace.
-Și pe noi ne pune maistrul ăla să muncim dublu pentru că am fugit de aici în sat și am băut lichior.
-Care maistru? Piticul ăla cu nas mare?
-Da, ăla. În fiecare seară duce undeva barabule cu ,,Dacia’’. Nu știu unde . Nu cred că le vinde. Barabulele sunt ieftine.
-Precis are porci undeva. Carnea e greu de găsit. Ăsta a cumpărat porci mici și îi îngrașă cu barabule luate pe gratis de la C.A.P. Te învăț eu ce să faci. Te duci diseară la el și îi spui că e hoț și că nu vrei să faci normă dublă. Îi spui că îl reclami.
-Cui să îl reclam? Nu fac asta.
-El nu o să știe. Are un metru jumătate, ce naiba. Dă-i și una în bot că te văd cât bradul. Te temi de el?
-Nu mă tem.
-Atunci dă-i peste bot nu fi bleg.
Am așteptat seara fără emoții, fără să mă gândesc la eventualele consecințe ale viitorului meu gest. Am bătut la ușa și am intrat fără să aștept invitație. Maistrul servea masa: parizer, pâine împletită, salată de roșii. În acea vreme, o astfel de masă era un adevărat festin.
-Băi, am spus eu să intri?, m-a întrebat maistrul. Ieși afară.
-Nu mai fac normă dublă. Nu contează dacă mă reclami directorului. Știu că furi barabule ca să ai pentru porcii tăi.
-Dorneanu, futuți morții măti vrei să te bat? Ieși afară boule.
-Ești un hoț. Profiți de noi și îți bați joc de munca noastră.
-Băi boule, Hristosu’ și arhanghelii care te-o făcut.
Maistrul s-a apropiat de mine cu furculița în mână. Nu cred că m-ar fi agresat fizic, dar l-am lovit cu capul în gură. Cred că i-am spart nasul pentru că a început să îi curgă sânge imediat. Maistrul a început să țipe:
-Mă omoarăă! Mă omoarăă!
În timpul nopții, C.A.P.-ul avea mai mulți paznici. Doi dintre ei au intrat imediat în camera de gardă.
-Ce se întâmplă? A întrebat unul dintre ei.
-Elevul ăsta m-a lovit, a răspuns maistrul. Vrea să mă omoare.
Paznicii m-au privit cu uimire. Apoi cu admirație.
-Noi nu am văzut nimic, a spus al doilea paznic. Poate ți s-a părut, tovarășe maistru.
Am plecat împreună cu paznicii. Nu mi-au spus nimic. Unul dintre ei mi-a întins o țigară ,,Carpați’’ și m-a bătut pe spate. Am dat noroc cu amândoi și am șimțit că oamenii aceia mă respectau. A doua zi, maistrul nu a spus nimănui nimic despre ce s-a întâmplat. Nu am mai muncit normă dublă, dar maistrul a cărat în continuare barabule pentru porcii săi în fiecare noapte. Pentru cele paisprezece zile de ,,muncă voluntară’’ am primit două sute șaizeci și doi de lei. Maistrul nu a spus nimănui cum a luat bătaie de la elevul ,,meclancolic’’ din Mălini.
Am terminat de strâns gândacii de pe barabule. Nea Ghizdea a plecat de ceva timp. Trec pe lângă stratul de morcov și mă opresc în fața unui vișin pitic. Alături de el văd frunzele lui Roger, micul stejar. Ghizdea l-a cosit laolaltă cu iarba de umbră.
Mama îmi aduce o cană de ciocolată caldă. Mă așez pe cioata de brad din livadă și ascult cum plâng capetele profeților îngropați sub pământ răscolit de plug. Închid ochii și sorb. Vântul împrăștie iarba proaspăt cosită. Curând va răsări luna. Curând.
Eduard Dorneanu
Mălini 23 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
Mălini 23 iunie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu