MĂLINI- VOLUMUL 1-CAPITOL 32

O zi de marți cu o căldură aproape tropicală. Găinile s-au ascuns sub cerdac în căutare de umbră. Pe șosea trec căruțe încărcate cu fân. Oamenii sunt roșii la față și obosiți. De sub hamurile cailor curge sudoare fierbinte și spumă amestecată cu sânge. Șterg poarta dinspre drum cu spirt medicinal. Cineva a desenat pe ea cu o carioca neagră câteva cercuri.

-Ci faci,? Eduard, mă întreabă Șonilă, un consătean slăbănog cu o față urâcioasă și plină de bube.

-Curăț poarta asta. S-au jucat niște copii pe aici și au desenat cu o cariocă pe poartă. E plin de talente în satul ăsta.

-Api’ dacă nu ai copchii, iaca îți desenează copchiii altora pi poartî. Sî îți iei un paznic sî îțî păzascî poarta.

-Am făcut comandă și îmi aduce prin curier acasă vreo douăzeci sau treizeci. Depinde de câți au în stoc. Și o să am și eu.

-Ci o sî aducî?

-Paznici cu baterie. Cumpăr de pe internet. Nu mănâncă, nu beau nici nu respiră. Le pun baterie ca la ceasuri și când mă enervează careva îi pun și îl aleargă pe ăla prin tot satul.

-Da’ ci să poati așă ceva? Nu are cum măi omuli. Aiasta i glumî.

Rupe-Vale se oprește și dă noroc cu noi. E încălțat cu cizme de gumă portocalii, iar asta stârnește imediat râsul.

-Auzi, da’ tu ai internet acasî, întreabă Șonilă? Eduard o zâs cî poati cumpara paznici cu baterie care bat pi oameni? Să poati așă ceva?

-Șonilă, da’ prost măi ești, bre omuli. Undi ăi văzut paznici cu baterie? Da’ ci ăs ca iepurii ceia din reclamî di la televizor? Uăi ești prost rău.

-Cum îi Eduard?, întreabă Șonilă? Auzi ci zîci Rupe-Vale.

-Fiecare cu părerea lui, răspund amuzat.

Râdem toți trei. Continui să șterg poarta. Cercurile dispar unul câte unul. Rupe-Vale își amintește de ceva și spune cu o mină foarte serioasă:

-Voi ați văzut la televizor cî o găsât pictat pi chiatrî pe Maica Domnului șî pi Iisus?

-Mari minuni, întărește Șonilă spusele lui Rupe-Vale.

-Unde ați văzut astea?

-La Cheile Sohodolului, continuă la fel de serios Rupe-Vale. O sî vinî șî Papa în pelerinaj. Tătî lumea o aflat . Dacă dă Dumnezău șî o să ciu sănătos o sî merg cu familia me acolo, la anu’. Precis faci șî minuni.

-Cine?, bre, întreb eu mut de uimire?

-Iisus și Maica Domnului. Dacî nu ăi scrie tătî zîua și te-i măi uita la televizor, ăi afla ci să mai petreci în lumi. Cum sî nu știi di asemenea minuni?

Mă uit atent la cei doi consăteni. Oamenii sunt siguri că la Cheile Sohodolului a venit Iisus și și-a pictat chipul. Șonilă spune:

-La Podu’ Răci o fulgerat într-un pom când era tata’ meu  flăcău. Era un brad di vreo opt metri. Tata era în Mielușoaia la făcut polog șî o văzut tăt. S-o dus acolo și ci crezi cî să întâmplasî? Bradu’ era dischicat în douî și di să videu pi tulchinî cei paisprăzăci apostoli și Iisus și Măicuța Domnului. Erau fix ca în icoana din biserică. Dacî nu mă credeți puteți sî îl întrebați pe a lu’ Mladă cî știe șî el.

-Am auzi șî eu di asta, spune Rupe-Vale.

-Precis erau paisprezece apostoli?, întreb eu. Nu erau mai puțini?

-Uăi, Eduard nu ti supara, da’ tu nu mergi pi la bisericî șî nu știi. Paișpi’ erau cî doarî Iisus atâța o avut. Paișpi, nu o sutî, nu o mie.

-Așăi, spune și Rupe-Vale. Mari minuni.

Nu insist. Mă șterg pe mâini cu o cârpă și zâmbesc.

-Am avut și eu o experiență din asta, rostesc cu voce joasă. La unul dintre colțurile casei am un butoi albastru în care se adună apa care curge din streașină. Acum câteva zile mi s-a părut că aud cum vorbește cineva în butoi.

-Doamne ferește!, au spus amândoi consătenii mei într-un glas.

Șonilă a scuipat și a început să își facă niște cruci mari cât frica lui.

-M-am apropiat de butoi. Era plin cu apă de ploaie. Am scos apa din el și când l-am ridicat, Doamne! mai bine nu vă spun.

-Spuni-ni!, mă roagă Șonilă. Ce era?

-Am ridicat butoiul și. . .nu era nimic. Mi se păruse.

Cei doi mă privesc cu dispreț . Pentru ei Dumnezeu este o entitate care se hrănește cu rugăciunile lor. Cu cât se roagă mai mult, cu atât Dumnezeu este mai fericit. Amândoi sunt siguri că vor fi răsplătiți după ce vor muri. Pentru asta cheltuiesc sume enorme cu pomeni și parastase. Eu nu prea merg la biserică, așa că sunt privit ca un fel de eretic. Deși cei doi sunt atât de apropiați celor sfinte, în viața de zi cu zi sunt răi, aspri, needucați. Îmi amintesc de o întâmplare petrecută cu ani în urmă când fără să vreau am cunoscut pe doi dintre copiii lui Rupe-Vale. În acea vreme nu se construise încă sala de sport, iar eu jucam tenis pe terenul de ciment în fiecare zi de sărbătoare. Doi prieteni m-au rugat să le dau rachetele mele de tenis, mingile și fileul. Le-am dat toate astea și i-am asigurat că voi veni și eu mai târziu pentru a juca un meci, eventual la dublu. După vreo jumătate de oră am văzut doi copii nu mai mari de clasa întâi care au venit și au scos apă din fântână. Aveau o sticlă pe care au umplut-o doar pe trei sferturi, apoi au început să se urineze în ea.

-Măi ce dracu’ faceți acolo?, am întrebat mirat. De ce vă pișați în sticlă? Ați înnebunit? Ce e cu voi?

-Dacî nu ni lasî șî pi noi sî ni giucăm, a spus unul dintre ei.

- Cine bre? Zău dacă înțeleg ceva.

-Ni-o zîs aciia di la școalî cî dacî stăm la fileu șî li dăm mingili ni lasî șî pi noi sî giucăm tenis. Da ni-o mințât. Să gioacî numa’ ei. Amu’ ni-o trimis dupî apî și noi îi pedepsâm.

M-a apucat râsul. Nu am avut timp să mai spun ceva pentru că am fost chemat la masă. După un sfert de oră am ajuns la școală. Primul lucru pe care l-am văzut a fost cum beau apă cei doi care jucaseră tenis. Cei doi copiii priveau veseli la ei. Răutatea nu are vârstă, nu are odihnă.

Mai șterg o dată poarta. Consătenii mei pleacă. Le aud pașii, vorbele.

-Paișpi erau. Nu ti lua dupî Eduard. El ci știe? Nici nu mergi la bisericî.

-Știu, uăi. Normal cî erau paișpi.

-Sî vezi ci frumoșî erau tățî apostolii. Era șî apostolu’ Ioan cel Nou di la Suceava, șî apostolu’ di la Cernica șî apostolu’ Niculai. Tățî erau.

-Șî apostolu’ Niculai ?

-Da, uăi. Dacî îți zâc...

Nori gri se apropie dinspre miazăzi. Îmi spăl palmele și fața cu apă proaspătă. Îngerul de pază privește poarta dinspre drum.

-Ai spălat poarta?, frate om, mă întreabă el.

-Da, frate înger.

-Doar inimile oamenilor nu le poate spăla nimeni, Eduardule.

-Știu frate înger. Știu.

Eduard Dorneanu
Mălini 8 iulie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.