MĂLINI-VOLUMUL 1- CAPITOLUL 34

O umbră cu brațele tatuate a deschis poarta dinspre drum. Vântul aduce în curte hârtii colorate, pene albe și praf de tristețe. Ies pe zoană. Aștept să apară un taximetrist căruia să îi dau un bilet de loto. Nu avem agenție în Mălini, așa că sunt nevoit să rog pe cineva să îmi ducă biletul la Fălticeni sau să mă duc chiar eu. Pe marginea șoselei e parcat un faeton și două mașini . Stăpânul faetonului a adus două sticle de bere: una pentru el și alta pentru Finuțu. M-am chinuit câteva clipe ca să îmi amintesc numele celui care ciocnește cu Finuțu. Îl cheamă Jagodin,un om care se uită urât la toată lumea și pare veșnic nefericit.

- Api, să poati așă ceva?, spune Jagodin. L-o omorât țâganii pi sportiv ca pi o găinî. Patruzăci di cuțâti i-o dat.

Jagodin exagerează puțin, dar este adevărat că zilele trecute, în Slatina, un țigan a omorât un sportiv în vârstă de douăzeci și patru de ani.

-Dacî eram eu acolo, îi rupem pi tățî, spune Finuțu.

-N-ai, uăi, ci sî li faci, îl contrazice Jagodin.

-Uăi, Jagodin, ascultî uăi, aicea la mini. Îi bătem pi tățî, uăi. Tre’ să ai tehnică, bre.

Finuțu e slab, prost îmbrăcat și e încălțat cu o pereche de sandale mizerabile. Degetele îi ies afară din ele și asta mă face să zâmbesc.

-Ci uăi, Eduard. Văd cî râzî. Hai sî vă zâc cum i cu țâganii. Cî eu nu mă tem di nimi pi lumea asta. Eu îs Finuțu din Mălini.

Nu spun nimic. Dacă i-aș da un dos de palmă, cred că nu s-ar mai ridica din șanț o jumătate de zi.

-Uăi, ciți atenți, spune Finuțu. Eram la Hagigadar, la mănăstire, anu’ trecut în august când i hramu șî vin tăți proștii din țarî și merg în genunche pi lângî mânăstiri. Pi la prânz o apărut șî o familie di țâgani. Barbatu’ o vinit la mini șî o zâs:

-Șăfule nu ești cumva Finuțu din Mălini? După figură așa pari. Am auzit și noi de tine.

-Da, uăi, eu îs. Cari i treaba ?

Țîganu’ s-o uitat la mini și ni-o zâs:

-Vrem și noi să înconjurăm mănăstirea, dar legea țigănească nu ne dă voie. Nu vrei tu și cu încă un om să ne duci în spinare? Îți dăm cinci sute de euro de om. Mă duci pe mine, după aia pe nevasta mea și la sfîrșit pe fata mea care are nuntă la noapte. Vrei?

Ci eram sî fac? Am vorghit cu un văr di a meu din Timișoara șî am bătut palma. Ni-am pus amândoi în patru labi șî ni-o pus ham ca la cai. Dupî aceia, țâganu’ s-o urcat pi noi cu un chicior după capu’ meu șî cu unu’ după capu lu’ Ninău, văru’ meu di la Timișoara. Noi am început sî mergim în coati șî în genunche, iarî țiganu să ruga ca sâ îi meargî ghini afacirili. Lumea ni scuipa, ni înjura, da eu nu mă temeam di i. Țiganu’ ave afaceri mari di tât. Să ocupa cu traficu di organe.

-Uăi, omuli!, se miră Jgodin. Cum așă?

-Țîganu’ cumpara din Basarabia șî Ucraina internet la kil. Fără timbru, fără acte, fără nica. Încarca internetu’ în cisterni și aduce’ în România undi vinde’ la suprapreț.

-A dracu’ afaceriști țâganii iștea !

-D-api cum ! Trii cisterni cu internet ave’. Trii. Plini cu internet cumparat ieftin din Basarabia. Bun, ne-am chinuit așă cu țâganu’. Bulibașa, cî era bulibașă, era gras șî îi puțău chiciaoreli rău di tăt. Oamenii să uitau la noi cum încongiurăm mânăstiriea cu țâganu’ în spate șî ni blestemau. Când am agiuns la capăt o apărut patriarhu șî o zâs:

-Oameni buni! Aista îi Finuțu din Mălini ! Toată lumea să îl aplaude ! Uăi, oameni buni, lumea s-o ridicat în chicioari șî o început sî ni aplaudi. Babili boceu. Na, o fost tare fain. L-am dat pi țâgan gios di pi noi șî s-o pus deasupra nevasta lui. După o bucatî di timp, țâganca o început sâ mă mângîie. M-am suparat șî i-am zâs:

-Uăi, fimee ci tot mă strânji di bulani ? Vrei sî ti arunc pi gios ?

Țâganca o râs șî tot mă alinta pi schinari șî pi fund. După ci am agiuns cu ea la capât am luat în schinari șî pi fata lor îmbracatî în mireasî. Oaminii aplaudau și strâgau: ,,Hai Finuțu! Hai Mireasa!’’ . Pi la giumatia drumului ne-am răsturnat șî mireasa o nimerit sub mini. Lumea n-o bagat di samî da cre’ cî după ci s-o ridicat nu măi era fatî mari. Api după asta am mers măi încet da’ am ajuns cu ghini la capât. Bulibașa s-o bucurat. Ni-o plătit și m-o rugat sî merg șî la nuntî. N-am avut cum scapa di aiștia șî o trebuit sî merg cu i. La nuntă, m-o pus la masă lângî fimeea bulibașului. Maneliștii o cântat pentru mini. O fost tari ghini. Pi la miezu nopții, fimeea bulibașului o început iar să mî mângâie pi chicioari. M-am enervat șî am ișât afarî. Când am ajuns în curti, m-o încongiurat vreo douăzăci di țâgani. O scos cuțâti șî luncegi. Eu am făcut oadată: huaaaaa!. L-am lovit pi un țâgan cu un chicior în cap șî pi altu în chiept. Cu cealalt chicior am lovit alțî cinci țâgani. Țâganii s-o pus în genunche șî o încept sî îșî cearî iertari. Le-am zâs:

-Uăiiiii!, eu îs Finuțu din Mălini. Ați dat di dracu’.

Țâganii o început sî plângî șî ni-o fost milă di i. Tățî aveau julituri de la cum o discarcat internet din cisterni. Erau tari muncițî. Aiasta i treaba. Dacî nu știți sî vă purtațî cu țâganii o pățâțî. Da’ țîganii îs oameni muncitori. Uiti numa’ cât internet netimbrat o adus i în țară!.

Oamenii au terminat de băut berea. Finuțu își aprinde o țigară. Mă întreabă dacă nu fumez.

-Nu fumez, răspund scârbit.

Cei doi urcă în faeton și pleacă înspre Suha. Mașina taximetristului oprește la doi metri de mine.

-Mă aștepți de mult timp?, întreabă taximetristul.

-Nu chiar. Am ascultat cum se lăuda Finuțu.

-Mare bou mai e.

Îi dau biletul și intru în curte. Începe să plouă. Intru în bucătăria de vară. Îngerul de pază se așază și el la masă.
-Vrei să mănânci borș?, frate înger, întreb zâmbind.
-Nu frate om, răspunde îngerul.Te voi privi în tăcere.
-Bine, frate înger. Bine.
Zâmbesc și încep să mânânc. Pâine și borș. Da...

Eduard Dorneanu
Mălini 17 iulie 2014

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.