Alergăm în formaţie strânsă. Călcăm peste ierburi, amintiri şi culori. Pare nefiresc să vezi de la distanţă cum alergăm fără să executăm foc asupra cuiva. Alergăm ca pe vremea când făceam instrucţie şi ne erau testate abilităţile fizice. Acum înţeleg de ce doar cei rezistenţi la efort au primit chipiul alb.
Alergăm. Imaginile se succed una câte una iar dimineaţa ne lipeşte de suflete întrebări despre un viitor incert. Blindatele noastre trec pe lângă noi şi se aşeaza pe flancuri de unde execută foc asupra unor poziţii protejate de nişte stănci negre. Sar bucăţi din pietre iar oamenii din spatele lor ies cu mâinile ridicate. Sunt câteva sute de tineri care nu vor şi nu au de ce să lupte cu noi. Primim ordin de la căpitan. Toţi camarazii trag în oamenii care stau în faţa noastră cu măinile ridicate către cer. Cei din faţa mea se zvârcolesc de durere şi mor greu în chinuri. Sunt folosite şi aruncătoarele de flăcări. Miroase a moarte. Miroase a om ars.Doi tineri reuşesc să se salveze şi fug către pădure. Sunt mai tineri ca mine, aleargă repede şi din cauza copacilor mult prea deşi nu îi pot nimeri. Arunc o grenadă dar cei doi scapă urlând de frică şi de furie. Preotul nebun mă ajunge din urmă şi îmi face semn să alerg mai repede. Ajungem la o cărare nisipoasă care duce către un lac înconjurat de flori violete. Fugarii se întorc către noi cu braţele ridicate şi ne imploră să nu îi ucidem. Preotul nebun descarcă toate cele treizeci de gloanţe din încărcător în unul dintre fugari. Celui de al doilea îi taie gâtul cu pumnalul. Gestul a părut firesc ca şi tăcerea care a urmat.
Camarazii s-au apucat între timp să sape tranşee. Primim veşti că înspre noi se îndreaptă zece tancuri cu şenile, foarte asemenătoare cu cele din al doilea război mondial dar modernizate. Avem timp să săpăm nişte şanţuri nu foarte adânci în care ne ghemuim aşteptând întâlnirea cu moartea. Patterson se roagă după moda templieră. În jurul lui mai mulţi camarazi au îngenunchiat şi ascultă cu ochii închişi. Moartea ne leagă unul de altul. Patterson se ridică şi ridică flamura frăţiei în aşa fel încăt să o poată vedea fiecare camarad din tranşee. Camaraziii strigă încurajându-se unul pe altul. Moartea ne leagă între noi cu fir de tainică simţire.
Se văd tancurile urcând greoi panta dealului. Blindatele noastre trag lovitură după lovitură. Iadul se dezlănţuie şi Moartea ne cheamă la sânul ei. Exploziile se ţin lanţ, fumul ne acoperă frica, speranţa, curajul. Unul dintre tancurile duşmane arde ca o torţă albastră. Nu iese nimeni din el. Cei aflaţi în tanc ard de vii s-au inecaţi de fum. Nu mai văd nimic în jurul meu din cauza fumului dens. Aud cum strigă Sasha să punem baionetele la arme. Probabil a văzut infanterişti care se pregătesc să ne atace sau e doar o temere a lui. La câţiva metri de mine explodează proiectile duşmane. Timpanele îmi ţiuie şi abia pot să îmi dau seama că în tranşee au intrat duşmani care ne atacă la baionetă. Primesc două lovituri cu patul armei: una în moalele capului şi una în umărul stâng. Moartea ne cheamă cu gesturi tandre în cortul ei de la marginea lumii. Baionetele caută carnea. Sângele vopseşte ziua de marţi împlinind prorociri demult uitate. Se aud strigătele celor în care baionetele deschid fluvii de durere. Şi eu ţip încercând să supravieţuiesc. Şi eu. . .
Atacul a fost respins. Fumul se ridică greoi lăsând să se vadă trupurile mutilate ale morţilor. Tranşeele sunt pline de morţi şi răniţi. Sanitarii aleargă de la camarad la altul. Sasha scuipă cu sânge şi arată că şi-a muşcat limba în timpul luptelor. În jurul lui e plin de morţi iar el păşeşte pe ei ca pe un covor roşu-kaki. Căpitanul ordonă adunarea în faţa liniilor de luptă. Suntem aproape toţi. Aproape..
Am găsit în iarbă o jucărie de copil. Nu pot înţelege ce caută aici printre morţi şi arme. E un obiect care zornăie cănd îl mişti. Il dau lui Sasha. El strânge tot felul de suveniruri pentru că are în cap să deschidă cândva un fel de muzeu cu ce a gasit el pe câmpurile de luptă.
-Şi cine o să dea bani ca să vadă aşa ceva, îl întreb eu mirat?
-Fără bani. Să intre cine o vrea.
-Să vadă obiecte însângerate?
-Da. Vor fi numai lucruri acoperite cu sânge.
-Ciudată opţiunea ta.
-O să vezi şi tu că lumea se va înghesui să vadă podoabele Morţii.
-Poate că da Sasha. Poate că da.
Ultimii dintre răniţi mor în chinuri groaznice. Căpitanul ne felicită pentru felul în care am luptat. Pe mâna mea dreaptă a făcut popas o buburuză. O privesc uimit şi zâmbesc. Zâmbesc. .
Eduard Dorneanu
Mălini 10 aprilie-2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu