Noaptea sfântă ne cheamă la rugăciune. Ploile sunt zăvorâte în labirintul durerii iar Moartea ia locul speranţei în cutia Pandorei. Dumnezeu deschide cerurile iar strămoşii rostesc cuvintele sacre odată cu noi. Albastrul e mai pur ca oricând, focul mai sacru iar iubirea este cu adevărat iubire.
Anul acesta suntem mai puţini camarazi ca oricând. Stăm aliniaţi şi aşteptăm lumina sfântă. Îmbrăcaţi în alb înfruntăm noaptea şi prejudecăţile unor timpuri mutilate de rău. Înainte de începerea slujbei ritualul cere ca numele camarazilor morţi să fie strigat de cinci ori. Prima dată strigă căpitanul. Apoi un ofiţer aflat în spatele detaşamentului strigă şi el. Din dreapta alt ofiţer strigă pe rând numele camarazilor, din stanga un altul. La sfârşit căpitanul strigă din nou. Numele celor plecaţi nu sunt strigate ca o chemare- ordin ci cu speranţă, multă speranţă.
-James Robert Hannon, strigă căpitanul privind către stele.
-James Robert Hannon, strigă cei trei ofiţeri.
-Aici, răspund camarazii cutremurând tăcerea nopţii sfinte.
-Aici, răspunde Dumnezeu cu ochii în lacrimi. Aici..
Lista celor morţi pare fără de sfărşit. Sasha plânge şi strigă neîncetat numele lor. Stelele par atât de aproape. . .
-Etienne Rindee, strigă căpitanul
-Etienne Rindee, strigă cei trei ofiţeri.
-Aici, răspund camarazii umilind uitarea.
-Aici, răspunde Dumnezeu colorând stelele cu nuanţe nemaivăzute. Aici. . .
Numele celor plecaţi îmbracă pădurile cu haine de lumină. Îngerii, centaurii şi inorogii se roagă Domnului pentru sufletele camarazilor.
-Juan Caleros Bon Morientes, strigă căpitanul.
-Juan Caleros Bon Morientes, strigă ofiţerii.
-Aici, răspund camarazii.
-Aici, răspunde Dumnezeu asemeni unui camarad din frătia trandafirului rupt. Aici. . .
Multe sunt numele celor plecaţi. Multe, prea multe. Le repet încet, apoi răspund şi eu ,,aici'' iar noaptea se face zi, credinţa ridică ziduri de cetate infailibilă şi Dumnezeu ne binecuvântează inimile.
Scoatem din buzunare lumânările gata să primim lumină. Lumina noastră nu vine direct din cer dar este o lumină a credinţei, a camaraderiei, a umanului. Preotul nebun aduce pentru ceremonie doi orfani ai camarazilor noştri. Sunt veniţi tocmai din Italia pentru a aprinde lumina căci se cuvine ca lumina să fie aprinsă de mâini nepătate. Părinţii lor au luptat alături de noi şi au murit pentru o cauză de care lumea nici măcar nu a auzit. Cei doi copiii scapără amnarul de lama unei săbii templiere,. Scânteile aprind o lumânare, apoi două. Copiii trec printre noi şi împreună cu preotul nebun împart lumina învierii. Din pădure apar şi băştinaşi. Tăiem din lumânările noastre şi le dăm şi lor pentru a putea lua lumină. Apoi la un semn punem un genunchi pe pământ şi ascultăm slujba cea mare.
Anul acesta suntem mai puţini ca oricând. Sângele camarazilor a păstrat credinţa vie. Drumul către cetatea sfântă e presărat cu mormintele celor dragi.
-Christos a Înviat, strigă preotul nebun.
-Christos a Înviat, strigă cei doi orfani.
-Adevărat a Înviat, răspund camarazii.
-Adevărat a Înviat, se bucură Dumnezeu luminându-ne drumurile şi viaţa. Adevărat. . .
Cerurile sunt deschise. Ploile sunt zăvorâte în labirintul durerii. Nimeni şi nimic nu ne va stinge lumânările aprinse în noaptea sfântă. Aşteptăm zorile unei noi lumi.
Eduard Dorneanu
Mălini-16 aprilie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu