dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

miercuri, 24 septembrie 2014

DEBRIEFING

Vânturile toamnei au legat diavolul de trunchiul nucului sybil
Personalitatea sa histrionică atrage nori mutilați și fragmentează naivitatea legendelor rurale
În jurul nostru se întinde un câmp infinit
Diavolul vorbește fără încetare iar din cer cad saci negri plini cu pământ uscat
Urmele mele și ale celor care au trăit cu mult înainte ca eu să învăț să respir
Imunizează răutatea legată de trupul nucului copil

Diavolul spune
Iată stau aici alături de voi ca un marinar cu brațe de piatră
Spinarea mea se îndreaptă sub rugăciunile inutile și mereu acealeași
Pariați pe hazard oameni buni
Nu așteptați ca umbrele norilor să facă drifturi pe mormintele proaspăt săpate
Înfigeți lame tocite în carnea și sângele celor pe care voi vă închipuiți că îi iubiți

Privesc și ascult
Prezența maleficului simplifică alagerile autumnale
Pământul și cerul sunt în plină anduranță psihologică
Văd cum femeia ciclop își schimbă tainele de vară  tot lângă nucul sybil
La căldura otrăvii și sub umbra norilor mutilați
Spate în spate cu îngerul căzut pe verdele câmpului infinit

Îmi cresc roade brumate repetă diavolul
Te-am auzit îi răspund așezându-mă pe o cioată de brad
știu că te dor brațele și vrei să guști din lumina noilor născuți
din cer cad saci negri de pământ uscat
diavolul țipă și cere protecția femeilor care au refuzat să nască erezii
lasă-mă să beau măcar sânge de târfă din căușul murdar al ioanei strigă el
te voi răsplăti cu blesteme și furtuni care îți vor albi părul
amintirile scrisorile de dragoste

mă apropii de nucul sybil
femeia ciclop se așază între mine și verdele infinit al dorinței
lasă-mă să beau măcar sânge de târfă strigă din nou cel înlănțuit
nu pot răspunde
vânturile toamnei leagă palmele mele de coapsele femeii
nuditatea ei e rece și umedă
ca o zi monotonă în care domnul îmi dă dezlegare
pentru a revărsa izvorul alb în labirintul sacru al celei care mă imploră
să îi ascult gemetele de la început și până la durere
înlănțuit










Eduard Dorneanu
Mălini 24 septembrie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu