PRIETENII ACOPERIȚI

Eram la grădy când am auzit pentru prima dată despre existența prietenilor acoperiți. O cârtiță care tocmai ridica un mușuroi lângă un strat de leuștean mi-a spus.

-Ai grijă, Eduțule. Rățoiul Donald, jucăria ta preferată, este prieten acoperit.

-Ce dracu’ e aia?, am întrebat uimit gata să scap în iarbă felia de pâine cu magiun din care tocmai mușcasem cu poftă.

-Băi, Eduard, să nu zici că nu ți-am spus. Jucăria aia e trimisă de știm noi cine ca să afle cu ce te ocupi, dacă te rogi, dacă răsfoiești cărți cu femei goale, etc. Sistemul trebuie să știe totul despre șoimii patriei.

-Păi, eu nu sunt șoim al patriei. Ăia vor apărea mai încolo. Eu sunt născut în 1968. La grădy ni se spune ,,uăi copchii spurcațî’’ sau ,, gataaa, toată lumea să fie atentăăă la mine’’. Șoimii sunt din altă generație.

-Nu contează. Da’ rățoi din gumă ai?

-Am, bre.

-Atunci e clar. Ai mare grijă cu jucăriile astea. Deși la prima vedere par a fi inofensive, ele fac parte din serviciile secrete.

-Incredibil. Oare și ascuțitorile sunt prieteni acoperiți?

-Binențeles.

 Cârtița era dată dracului. Știa chiar și scorul la pauză al meciurilor din campionatul de fotbal al Venezuelei. I-am mulțumit și am fost foarte atent la jucării. Nu le-am lăsat să se atașeze de mine. Le-am mutilat, le-am aruncat prin curte și prin cerdac. Știam că sunt doar niște prieteni acoperiți care raportau nu știu cui totul, dar absolut totul despre mine.

După ce am crescut, prietenii acoperiți s-au transformat. Nu mai erau jucăriile stricate din cerdac ci erau chiar oameni vii din carne, oase și sânge bolnav. Majoritatea iubitelor mele au fost prieteni acoperiți. Se apropiau de mine, încercau să audă cum îmi bate inima, apoi sfârșeau în brațele unor bețivi aroganți și adeseori putrezi de bogați.

-Și iubitele astea erau tot prieteni acoperiți, spune cârtița. Au fost trimise de sistem ca să identifice frecvența ta. După aia s-au întors la cei de-o teapă cu ele. Serviciile secrete sunt date dracului.

Da, o cred pe cârtiță. Cei care locuiesc sub pământ știu multe despre viață. Cât despre prietenii ăștia acoperiți ce pot să spun? O să îi acopăr și eu. Cu uitare și indiferență, iar dacă mai încearcă să se înfigă în sufletul meu nu pot să le transmit altceva decât refuzul meu categoric.

-Și să îi ia dracu, spune cârtița.

-Și asta. Da’ tu cum de nu ai murit ? Că am vorbit cu tine și acum patruzeci de ani, pe vremea când eram preșcolar.

-Moartea nu are nicio putere dacă în preajma ta nu ai prieteni acoperiți.

-Adică veșnicia e mama cârtițelor?

- Nu bre, adică nu moare cârtița când vrea patriarhu’ . E simplu.

Nu mai spun nimic. E plină lumea de cârtițe și de prieteni acoperiți. Lua-i-ar. . .

Eduard Dorneanu
Mălini 23 septembrie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului