A început
o nouă campanie de calificare la fotbal. Dimineață, m-a pus naiba să deschid
televizorul și am aflat că ,,România a obținut o victorie istorică în fața
Greciei’’. Am băut o cană de ciocolată caldă și am deschis iar televizorul. Evident, un
prezentator cu ochii holbați ridica în slăvi eroii fotbaliști. Am rămas o clipă
descumpănit. Și eu am urmărit meciul. Ce Doamne iartă-mă au văzut ăștia istoric
, legendar și neasemuit la țurca jucată de ai noștri și de greci seara trecută?
În primul rând, ai noștri au marcat din lovitură de pedeapsă. Nu mi-am dat
seama cine pe cine a faultat deși m-am uitat de nenumărate ori la faza
premergătoare loviturii de la 11 metri. În repriza a doua, un fundaș român a
atins mingea cu mâna. Arbitrul a avut un cârcel sau recita ,,Tatăl nostru ’’ în
chineză. De văzut hențul din careul românesc-nici vorbă. În rest, monotonie.
Mingea a fost plimbată de ici colo. Nu s-a prea șutat la poartă. Nu s-a
alergat. Am uitat să menționez că s-a jucat fără spectatori. Asta a anulat din
start avantajul terenului propriu, dar oricum a fost un meci super-plictisitor.
Iată ce spune statistica despre acest meci ,,istoric’’. Naționala României a
avut o posesie de 39 %. Bine, poate că nu contează posesia . Cei doi portari au
avut fiecare câte două intervenții. Ce să înțeleg din asta? Că s-a jucat așa de
,,istoric’’ încât mingea nici nu a ajuns prin preajma celor două porți? Îmi
amintesc că una dintre cele două intervenții ale portarului nostru este de fapt
un ricoșeu, balonul a fost șutat în bară și apoi l-a lovit pe portar în creier,
pardon undeva, nu mai știu unde. Numărul ocaziilor de gol ale naționalei
României a fost unul foarte mic. Doar Albania și Gibraltar au avut ocazii mai
puține în meciurile desfășurate ieri.
Adevărul este
că România face parte dintr-o grupă de calificare foarte comică. Toate echipele
acestei grupe practică ( deocamdată ) un joc modest, defensiv. Presupun că nu
există echipe favorite, toate sunt o talpă și-un gazon. Voi numi această
grupă-Grupa ,,mai mult ca defectu’ ’’. Antrenorul român poate antrena liniștit
în continuare ,,istorica’’ națională de fotbal a României deoarece ,,adversarii’’
noștri sunt vai de capul lor. Urmează meciul cu Ungaria. Vom învinge sau o vom
lua pe coajă, istoric, legendar, neasemuit. Grupa ,,mai mult ca defectu’’ ne
poate duce la un turneu final. Doamne feri’ de mai rău !
Eduard Dorneanu
Mălini 8 septembrie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului
Mălini 8 septembrie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu