OVIDIU IULIU MOLDOVAN-PRINTUL CUVANTULUI

Îmi amintesc de un actor ce recita din poezia eminesciană ca nimeni altul. Versurile poetului nepereche deveneau râu de lumină, vibraţia ne încălzea inimile, poezia era cu adevărat vie... Metafora ne îmbrăţişa copilăria, vocea lui cu inflexiuni ardeleneşti părea construită pentru a recita din Eminescu. În casele din nordul ţării, atunci când Ovidiu Iuliu Moldovan apărea la televizor pentru a recita poezie se auzea invariabil chemarea: "linişte, recită poezie Ovidiu Moldovan!!". Îl ştiau şi copiii, şi bătrânii, şi tinerii rebeli ce visau să alerge în jurul lumii şi cei trecuţi de o vârstă aflaţi în aşteptarea dezlegării marelui mister.
Filmele i-au prilejuit bucuria de a interpreta roluri de erou, de tânăr fără frică sau de revoluţionar paşoptist. Le-a interpretat pe toate natural, fără a afişa o mască de actor celebru şi intangibil. L-am văzut strălucind în filme de colecţie, ecranizări rare cum nu ştiu dacă vor mai apare în cinematografia românească: "Bietul Ioanid" în regia lui Dan Piţa, "Horea" în regia lui Mircea Mureşan sau "Craii de Curtea Veche" în regia lui Mircea Veroiu. În aceste ecranizări am simţit încă o dată latura ultrasensibilă a lui Ovidiu Iuliu Moldovan. Personajele deveneau dintr-o dată luminoase, umane şi extraordinar de vii... asemeni poeziei eminesciene pe care uneori el o citea.
Ca şi alte suflete mari a trebuit să înfrunte singurătatea în ultimii săi ani de viaţă, se spune că acest purgatoriu deschide cerurile sufletelor alese.
Îmi amintesc despre un actor ce recita din poezia eminesciană ca nimeni altul. Purta în priviri bucuria nedisimulată a tinereţii veşnice. Părea un prinţ exilat într-o ţară a durerii...