dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

vineri, 14 octombrie 2011

RUGĂCIUNEA SINUCIGAŞULUI

topeşte-mi sângele în cuptorul albastru al cerului,
uneşte-mi cuvintele cu stelele căzătoare
şi lasă-mă să mă uit.
nu mă aduce în pridvor de biserică,
nu suport să fiu privit când am ochii închişi,
mai bine aruncă-mă în lacul fermecat alături de Excalibur,
mai bine aşa.


cu trupul meu hraneşte focul unui crematoriu de vise
sau spală rănile unui fiu rătacit,
dar nu mă umili îmbrăcându-mă în lutul strămoşesc,
asta nu.
mai bine transformă-mă în fluture orb
şi lasa-mă să caut floarea luminii în fiecare zi,
mai bine aşa.

din numele meu cladeşte ceva efemer,
o scânteie de iubire, un altar de nisip,
sau fă-mă pentru o zi luntraş fără simbrie pe râul Styx,
să pot duce de pe un mal pe celălalt umbrele lumii,
mai bine aşa.

iar când ma vei uita de tot,
eu voi începe să Te iubesc
cu adevarat.

Eduard Dorneanu
Mălini 14 octombrie 2011

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu