GOTHIC 48

Vara pleacă

Alerg împreună cu mary ann nicholls

Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare

Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare

Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla

Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă

și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei

și singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia

prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale

diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta

,,qu ‚ on en parle plus’’

Încă un anotimp a intrat în albastru

Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească

Cum șoptesc visele mă întreabă ea

Ca apele rănite de maluri

Septembrie eduard

Septembrie eduard

Eduard Dorneanu
Mălini 1 septembrie 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului 

READY OR NOT

MAGIE

MĂTASE VERDE

LĂSAȚI VISELE SĂ ȘOPTESCĂ

WILD SMILE

BLUE AND WHITE FOR A LUCKY DAY

CORNUL ABUNDENȚEI-VARIANTA ,,just happy''

ALBASTRU DE MĂLINI-VIDEO

OASE DE VIȘIN

Florile ielelor

SIMBOLURI

JUST GREEN

MĂLINI-VOLUMUL 1- CAPITOLUL 41

Întunericul a venit pe hatul dinspre bătrâna Ema. Popușoii au dat de veste fraților pomi, iar aceștia au acoperit cu frunzele lor trupurile calde ale păsărilor. Îi privesc zâmbind și le rostesc numele încet ca un descântec de noapte: regina Tuia, Oblyo-mărul pădureț, nucul Sybil, Ioana-mărul ionatan, prunul Klompe, vișinul Morgothia, Ioana-cireșul de pe hat, vișinul Kim,Helga-mărul de pe hat, etc. Oricât de încet le-aș rosti numele, frații pomi mă aud. Din livadă, dinspre gard, din curte, pomii îmi strigă și ei numele, nu doar numele mic cum ar face-o mama sau cei care mă iubesc , ci numele întreg, așa cum numai Domnul o face o dată pe an de ziua mea:

-Eduard Dorneanu! Eduard Dorneanu ! Eduard Dorneanu !

Chemarea fraților pomi seamănă cu o baladă gothică. Închid ochii pentru o clipă și simt arsura pleoapelor. Îngerul de pază culege câteva mere crude căzute în  spatele fântânii cu roată de lemn. Mă apropii de el și îl întreb:

-Ce faci cu merele astea?, frate înger. Sunt crude. Viermii s-au cuibărit în verdele lor și au căzut de pe crengile pomilor.

-În fiecare seară adun roadele căzute, frate om. Le duc în locurile unde au murit fără rugăciune și fără lumânare oamenii cu suflet bun ai acestei lumi. Am dus și în Mielușoaia, unde a murit într-un accident cumplit finul mamei tale, și la marginea gropii comune unde dorm prietenii tăi Sasha și Marco. Și în Munții cei mari ai Stânișoarei unde au căzut pentru patrie flăcăii neamului am dus.

-Dar merele sunt crude și viermănoase, frate înger.

-Cei plecați dincolo de albastru află că le-am adus fructele căzute și pe care nimeni din cei care respiră pe pământ nu le vrea. În miez de noapte când cuvintele de iubire se destramă sub așternuturi, rănile celor cu suflet bun se vindecă, iar ei coboară pentru a culege roadele nedorite de cei vii. Albastrul e plin de roade neculese. Plin.

Ridic din iarbă câteva mere. Le șterg cu tricoul meu negru. Îngerul le ia și le pune în sân, sub cămașa albă. Mai găsesc câteva lângă gard. Îngerul le ia și pe acestea.

Ieșim în drum.

-Unde mergem?, frate om, întreabă îngerul.

-Pe coasta Pădurii Prisos. Vreau să văd luminile satului meu, să aud chemările animalelor sălbatice și să îmi amintesc cum era când mergeam acolo cu toți cei din familia mea.

-Mergem, frate om. Mergem.

Traversăm  șoseaua și intrăm pe uliță. Îngerul fluieră ascuțit și câinii lăsați dezlegați din curțile consătenilor nu cutează să ne latre. Durează puțin până ajungem în prundul Suhăi.

-Nu este punte, frate om. Va trebui să te treci prin apă.

-Știu, frate înger.

Apa e rece și nu foarte adâncă. Aud cum țipă câteva păsări de noapte, undeva înspre miazăzi . Trec apa și începem să urcăm pe drumul străvechi care unește Mălinii de Țarna Păiseni și Pădurea Prisos. Nu mă opresc pentru popas. Îngerul de pază a dispărut, dar nu îmi e frică nici de singurătate și nici de noapte. Ajung lângă Pădurea Prisos. Sunt transpirat și obosit. Îmi scot tricoul și îl așez pe iarbă. De aici, de sus, privesc emoționat luminile satului. Nu doar luminile satului meu, Mălini, se văd ci și a satelor vecine: Pâraie, Suha, Poiana Mărului și Văleni. Peste picioarele mele trec doi șerpi. Nu simt frică și nici scârbă. Șerpii se opresc pentru o clipă. Unul dintre ei pare mai agresiv, dar după câteva minute de gândire, cei doi șerpi aleg să plece. Mă ridic în picioare și privesc în jur. Acum câteva decenii veneam aici împreună cu mama, tata și sora mea. Prima dată, eram bebeluș, când ai mei m-au adus aici. Ne-am fotografiat, am mâncat și am fost veseli. Atât timp cât tata a fost sănătos ne-am întors adeseori aici, dar după ce tata a murit am venit tot mai rar și mereu singur.

Îngerul de pază s-a întors. Nu e singur, lângă el sunt alți îngeri.

-Ești bucuros?, frate om.

-Sunt bucuros, frate înger.

Îngerul de pază ridică înspre cer mâna dreaptă. La fel și ceilalți îngeri de pază. Aud cum mă striga tata, bunica Leonora, tanti Maria, Marko și Sasha. Aud și cum mă strigă pe limba lor Hadesa, Pif, Zepto, Tina și Nero. Pe iarbă e plin de mere crude de toate soiurile și de toate mărimile.

-Ești bucuros? frate om.

-Sunt bucuros, frate înger.

Chemarea oamenilor și animalelor dragi mie seamănă cu o baladă gothică. Acum știu că albastrul e plin de roade neculese. Plin.

-Sunt bucuros, frate înger. Îți jur că sunt bucuros.

Închid ochii și simt arsura pleoapelor.

Eduard Dorneanu
Mălini 29 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului 

SEARA

HAPPY COLOURS

LUCKY FLOWERS

IOANA-MĂRUL IONATAN ȘI TURTURELELE THAISA ȘI RAISA

Grupele ,,Europa League''-2014

baGrupa A:

Villareal

Monchengladbach

Zurich

Apollon

Grupa B:

Copenhaga

Brugge

Torino

HJK

Grupa C:

Tottenham

Beşiktaş

Partizan

Asteras Tripolis

Grupa D:

Salzburg

Celtic

Dinamo Zagreb

Astra Giurgiu

Grupa E:

PSV

Panathinaikos

Estoril

Dinamo Moscova

Grupa F:

Inter

Dnepr

St. Etienne

Quarabag

Grupa G:

Sevilla

Standard Liege

Feyenoord

Rijeka

Grupa H:

Lille

Wolfsburg

Everton

Krasnodar

Grupa I:

Napoli

Sparta Praga

Young Boys

Slovan Bratislava

Grupa J:

Dinamo Kiev

Steaua

Rio Ave

Aalborg

Grupa K:

Fiorentina

PAOK

Guingamp

Dinamo Minsk

Grupa L:

Metalist

Trabzonspor

Legia

Lokeren

Cred că Astra și Dinamo Zagreb sunt favoritele grupei D, iar în grupa J, Steaua este principala favorită.

l-flash.ro/Europa-League.htm#sthash.kAYKZIzw.dpuf

HEAVEN IS OPEN

BORCANUL MAGIC

DARK, COME NEAR ME

ALLEZ ASTRA

Curând va începe meciul dintre Astra și Lyon. În tur, românii au învins cu 2-1 și au realizat o surpriză uriașă. Nu știu dacă o altă echipă de fotbal românească a învins în deplasare o echipă franceză. Nu faptul că au învins pe francezi m-a entuziasmat ci modul în care au făcut-o.Fandosiții de la O.L. nu s-au așteptat să primească o astfel de replică din partea celor de la Astra. Practic, pe teren, Astra a părut echipa regină, iar francezii carne de tun. Păcat că victoria Astrei a fost una la limită. Astăzi este posibil ca O.L. să nu mai fie echipa palidă din tur. Sper că Astra se va califica. Asta ar fi o palmă dată infatuaților care își închipuie că este suficient să îmbraci tricoul unei echipe legendare pentru a învinge.

Succes, Astra ! Allez, Astra !

Eduard Dorneanu
Mălini 27 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului 

RED AND GREEN

PUFOȘENIA SOMNOROASĂ

PUFOASA-VIDEO

Champions League-CALIFICĂRI (retur)

Arsenal-Besiktas 1-0

Bilbao-Napoli 3-1

Leverkusen-Copenhaga 4-0

Ludogorets-Steaua 1-0 (bulgarii se califică în urma executării loviturilor de la 11m)

Malmo-Salzburg 3-0

Zenit-Standatd 3-0

Apoel Nicosia-Aalborg 3-0

Celtic-Maribor 0-1

Porto –Lille 2-0

Bate Borisov-Slovan Bratislava 3-0

Sunt 3 surprize mari și late: calificarea echipelor Malmo, Ludogorets și Maribor.

Voi reveni cu un editorial despre meciul Stelei.

IMPERFECȚIUNE

Ruxandra își lipește inima dreaptă de cutele cearceafului negru

Uite așa pământul trece prin pământ îi spun

Fara fluctuații vibraționale fară argumente mesianice

Fără o recuzită mistică  ascunsă sub un pat de motel

Trupul ei plutește deasupra mea ca o dronă

îi aștept curgerea și supunerea

apăs cu inima mea peste inima dreaptă a ruxandrei

ea nu respiră

diavolul își înfige ghearele în albastru

nu respira îi șoptesc

nu respir eduard răspunde tremurând de plăcere

apăs cu inima mea peste inima dreaptă a ruxandrei

apăs

Eduard Dorneanu
Mălini 27 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

TREPTE ȘI FLORI

PORTARU’, CERCELUL ȘI CLIȘEELE

Actuala echipă a Petrolului seamănă foarte mult cu echipa C.F.R. Cluj de acum câteva sezoane. Are un lot competitiv, o arenă modernă dar și câteva hibe. La C.F.R. făceau parte din lot doi jucători care gafau exact când nu trebuia. Ați ghicit: este vorba de Cadu și Stăncioiu. Nu am înțeles de ce acești doi jucători au făcut parte dintr-un lot foarte atât de valoros, ba au mai fost și folosiți ca titulari în foarte multe meciuri.

Petrolul are o echipă care poate câștiga lejer campionatul intern și ar fi trebuit să se califice fluierând în fața celor de al Dinamo Zagreb. Din păcate, cineva a hotărât ca în loc de un antrenor consacrat să fie adus fostul portar al Sportului Studențesc, un domn simpatic care uneori poartă un cercel într-o ureche. Acest distins domn a făcut performanță ca antrenor la Rapid, în perioada în care trupa giuleșteană avea un lot de invidiat. Nu am crezut nici atunci, așa cum nu cred nici acum că antrenorul a avut un rol determinant. Rapidul avea o trupă foarte valoroasă, iar jucătorii rapidiști au jucat excepțional fiecare meci din cupele europene. În sferturi au fost eliminați de o altă echipă românească. Atunci mi-am dat seama că antrenorul feroviar a adoptat o tactică tare ciudată. Evident, după eșec, distinsul domn antrenor a făcut câteva declarații de presă în care clișeele au ținut loc de scuze și de speranțe.

Anul acesta, în play-offul Europa Leaque, Petrolul a luat bătaie în meciul tur chiar pe teren propriu de la Dinamo Zagreb. Croații nu au jucat mai bine, nu au arătat nimic special din punct de vedere fotbalistic. Talentatul antrenor al echipei românești nu a trimis în prima repriză pe jucătorii petroliști la atac, ci dimpotrivă au jucat relativ defensiv. Asta a permis croaților să câștige mijlocul terenului și să conducă tactic acest meci. La conferința de presă, inegalabilul antrenor român a bucurat pe telespectatori cu limbajul său deosebit format din clișee, cu o expresivitate minimaxiană(termenul ăsta vine de la un canal de desene animate, nu vă gândiți la altceva) și evident, cu tupeul său romburakian . Culmea este că Petrolul ar putea să învingă în deplasare pe croați și să întoarcă rezultatul, dar pentru asta ar trebui ca legendarul antrenor român să spună câteva cuvinte magice. De exemplu: ,,haida’ măi, hai și noi la atac!’’ sau ,,Hai băieții, hai să atacăm , ce naiba mai avem de pierdut?’’. Am mare încredere în magnificul antrenor român. Bănuiesc că la Zagreb ai noștri vor învinge cu 14-3 și se vor întoarce acasă plictisiți, sictiriți dar satisfăcuți. La conferința de presă, supercalifragilisticul antrenor petrolist ne va gâdila auzul cu alte câteva clișee de genul: ,,a fost o luptă în care noi ne-am dorit mai mult calificarea, iar ei și-au înscris 12 autogoluri în prima repriză’’. Nu-i așa, domnule antrenor? Multă baftă! Și un car cu paie. . .

Eduard Dorneanu
Mălini 27 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

HERE COMES THE RAIN AGAIN

VERDE

SWEET DREAMS

MĂLINI-VOLUMUL 1- CAPITOLUL 40

Vântul ridică înspre albastru praf gri, semințe coapte de lobodă și cuvinte însângerate.Fiecare frunză rostește o rugăciune. Vântul le adună pe toate și le risipește între pământ și cer. Rugăciunile frunzelor nucului Sybil sunt vesele, seamănă cu o chemare la joacă pe imașul încă verde al satului. Rugăciunile frunzelor lui Oblyo, mărul pădureț, sună ca niște întrebări care nu așteaptă răspuns, dar sunt tot vesele, copilărești.

-Doamne!, câte rugăciuni rătăcesc între cer și pământ. Rugăciunile fraților pomi, rugăciunile apelor, rugăciunile orfanilor. Sunt multe,  foarte multe.

Rugăciunile apelor sunt la fel de sfinte ca sărutul dat pe fruntea celor care se pregătesc să plece la dreapta Tatălui. Nu există baraje care să le oprească. Nici oameni care să le păteze cu iluzii și păcate.

Stau pe pat, în bucătăria de vară. Înmoi miez de pâine în castronul cu borș de fasole, apoi îi dau Pufoasei să mănânce. Mica pisică nu apucă nici măcar să miroase mâncarea. Gilda, o puicuță galbenă i-a furat miezul de pâine și a fugit.

-De unde a apărut Gilda? Am închis puii la un loc cu găinile. Asta a sărit peste gard. Lasă, Pufoaso că îți dau iar miez de pâine.

Îi dau și coaja de pe doi cremwursti prăjiți. Pufoasa se bucură și mănâncă tot din castronașul roz.

-Domnu’ Eduard, ce faceți?

E un consătean în vârstă care locuiește în apropiere.

-Bine, hrăneam pisica.

-Am o rugăminte. Încărcați-mi și mie cartela la telefon că nu știu cum. Am cumpărat o cartelă electronică de cinci euro.

-Sigur că da. Cum vreți ? Doar cu credit sau cu minute?

-Dumneavoastră cum aveți pe telefon?

-Eu am cu minute. E mult mai avantajos.

-Și câte minute îmi dă?

-Nelimitat în rețea și peste o sută în afara rețelei.

-Nelimitat e puțin. Mie nu îmi ajunge. Dacă era mai mult înțelegeam, dar nelimitat nu e avantajos.

-Adică vreți mai mult decât nelimitat?

-Da, dom’ Eduard. Puneți să fie cu credit. Nelimitat e puțin. Mari hoți mai sunt și ăștia cu cartelele.

Nu încerc să îi explic ce înseamnă nelimitat.Consătenilor mei nu le place să fie contraziși.

-Aveți dreptate. Nelimitat este foarte puțin. Cine își dorește credit nelimitat ori viață nelimitată?

-Așa, așa spun și eu.

Omul pleacă. Pufoasa mă privește mirată.

-Tu vrei haleală nelimitată sau nu?

Pisica iese afară și bea apă dintr-o cratiță verde. Nu o interesează ce cred despre infinit, nesfârșire sau minutele de pe rețeaua de telefonie mobilă.

-Bine, Pufoaso. Mă lași să vorbesc singur. Las’ că iar o să îți fie foame! O să îți urez: răbdare nelimitată !

Parcă ai fi om. Nu ai chef să asculți pe ceilalți. Las’ că vezi tu !

Sunt curios cum ar trebui să fie scris un mesaj promoțional pentru a fi înțeles de tot românul. Cred că așa ceva este practic imposibil. Înainte de ’ 89 am avut telefon fix. Era un chin să vorbești la el. Prima dată trebuia să iei legătura cu telefonista din centrala locală. Aceasta făcea legătura cu altă centrală și abia apoi se realiza o legătură telefonică vai de mama ei. Într-o zi a anului 1990  m-am trezit că sunt vizitat de Ugerică. M-a salutat, apoi m-a întrebat direct:

-Ai telefon?

-Am. E în camera mea. Doriți să dați un telefon, undeva?

-Nu, dar dacă îmi dai voie aș vrea să îl văd.

-Să vedeți telefonul meu?

-Neapărat.

M-am uitat lung la Ugerică și i-am permis să se uite la telefon. Omul s-a așezat pe pat, lângă birou și a început să studieze telefonul. După câteva minute a început să îl demonteze. Nu i-am spus nimic, l-am lăsat să își ducă munca până la capăt. La un moment dat a scos o piesă minusculă și mi-a arătat-o:

-Ahaa!, știam eu. Ai avut un microfon plantat în telefon.

-Drăcovenia aia e un microfon?

-Nu e chiar microfon. E ceva care redirecționa convorbirea ta. Apoi securiștii o înregistrau. Am mai găsit azi cinci din astea. Mi-l dai mie?

-Ia-l, domnule. Da’ telefonul mai funcționeaă fără aia?

-Normal,  piesa asta este pentru înregistrare, nu pentru altceva. Imediat verificăm.

Ugerică a montat la loc toate piesele telefonului. Da, telefonul fix era în stare de funcționare.

-Păi da ce am putut păți eu, se lamentă Ugerică. Pfuai, era să fac pușcărie. În 1987 am cumpărat un vițel dintr-un sat din apropierea Humorului. L-am tăiat acolo, așa că nimeni nu a știut. Trebuia să duc carnea la un doctor , la Iași. M-a pus dracu’ și am vorbit cu unul dintre frații mei la telefon . I-am spus că a doua zi mă duc la Iași să duc carnea. A doua zi, la ora patru dimineața mi-au bătut la geam doi milițieni de la Miliția Suceava, un ofițer și un subofițer.

-Tovarășe scoate carnea de vițel și actele din care să reiese că le-ai cumpărat de la o unitate de stat, a spus ofițerul.

M-am îngălbenit de spaimă. Nu știam ce să fac. Milițienii au început să caute peste tot. După ce s-au urcat în podul grajdului, au răscolit cămara și au coborât în beci au început să mă amenințe. Nu am vrut să spun unde era carnea.

-Da’ unde era?, am întrebat eu curios.

-În portbagaj la fratele meu. O luase după ce am vorbit cu el la telefon. Eu nu aveam mașină. Doar nu era să merg cu autobuzul sau cu trenul la Iași. Bun, milițienii au început să urle.

-Băi tovarășe, avem dovezi că ai carne fără acte, băi. Hai scoate-o că dacă nu te ducem la Suceava și te belim de viu.

M-au dus la Suceava, dar aveam relații și am scăpat. Telefoanele ne erau ascultate zi și noapte. Măi Eduard, nu mi-am dat seamă că aia aflaseră de la telefon. Am crezut că mă pârâseră ăia de la care cumpărasem vițelul. Într-o altă zi am vorbit cu un amic din Fălticeni și i-am zis să ne întâlnim la el ca să jucăm pocker pe bani. Nu eram mulți : un inginer electronist, un poștaș, eu și amicul ăsta care era pe vremea aia medic veterinar. Ajung eu în Fălticeni și la numai o juma’ de oră de joc bate cineva la ușă. Veterinarul se duce și deschide. Cine crezi că era? Au intrat patru milițieni. Cu ăștia a fost simplu.: au confiscat toți banii, vreo douăzeci de mii și nu ne-au făcut proces verbal. Ni s-a spus să ținem clanța închisă că altfel ne face dosar. Probabil că au luat banii pentru ei și au raportat că la fața locului nu au găsit decât pe proprietar. După ce au plecat milițienii, l-am bătut pe veterinar. Crezusem toți că a fost sifonul miliției.

-Ați avut ceva, întâmplări, i-am răspuns eu vesel. Bine că nu ați pățit ceva rău.

-Dumnezeu m-a păzit. Că eu sunt credincios.

-Îmi închipui, i-am răspuns vesel.

-Bun, hai că plec. Mai am telefoane de verificat.

Nu știu la ce i-o fi folosit lui Ugerică acele piese folosite la interceptarea sau redirecționarea convorbirilor telefonice. Oricum, am desființat telefonul fix pentru că era prea scump abonamentul, iar între timp apăruseră telefoanele mobile.

Mă duc la poartă și iau un ziar cu reclame la produse casnice. Consăteanul meu care tocmai și-a încărcat cartela sfătuia pe o bătrână:

-Să nu cumva să iei cu minute nelimitate. Te păcălești.

-Doamni ferești!, ghini cî mi-ai spus. Nici cenepeu’ nu-l dau dacî îl ceri.

-Cine să îl ceară?

-Aiștia cari strâng sămnături pentru președinti. Aiștia cu sămnături nelimitati.

-Eu spuneam de minute nelimitate.

-Minuti, sămnături, nu conteazî. Eu cenepeu’ nu-l dau.

Ascult un timp pe cei doi, apoi mă întorc în bucătăria de vară. Pufoasa mă privește plină de speranță.

-Ți-am spus că trebuie să ai răbdare nelimitată.

-Miau!, spune Pufoasa.

-Ce ai spus?

-Miau.

-Da, ăsta este un argument solid. Tocmai ai câștigat un ou fiert. Hai, Pufoșenie să mai mâncăm ceva. Poftă bună și nelimitată !

Îmi fac și o ciocolată caldă. Afară, vântul ridică înspre albastru semințe coapte, cuvinte mutilate și frunze de măr. Sorb din ciocolata caldă și închid ochii. Rugăciunile fraților pomi îmi curăță rănile sufletului. Una câte una.

Eduard Dorneanu
Mălini 26 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

GILDA

PĂTRUNJEL

FLORI

CULORI SFINTE

SETE

CULORI SFINTE

FLORI

ÎN CURTE

FLORI DE CURTE

FERIGĂ

ACASĂ

TĂRĂBOANȚA

VERDE

MĂLINI-VOLUMUL 1-CAPITOLUL 39

Sunt în oraș, în Fălticeni. M-am așezat pe o bancă vopsită în verde și privesc cum se ceartă două tinere. Ambele sunt brunete, înalte, îmbrăcate în cămăși largi și pantaloni scurți . Îl aștept pe taximetristul Gavril. Acesta s-a dus să își cumpere o cafea și țigări. Tinerele se scuipă, iar una dintre ele își scoate pantofii și îi aruncă înspre ,,inamica ei’’, apoi pleacă desculță și foarte supărată.

-Vaco!, strigă cealaltă tânără. Disperato!

Gavril se întoarce împreună cu Siuc Albuș, Ama, soția lui Albuș și un puști, probabil copilul celor doi.

-Stați un pic pe bancă, vă rog, spune Gavril. Beau cafeaua, fumez două țigări și mergem spre Mălini.

-Ți-am zis de o mie de ori să lași dracului țigările, îi spun supărat. O să crăpi din cauza nicotinei.

-Și eu ți-am răspuns de un milion de ori că nu mă pot lăsa. Uite, și acum am un plasture care ar trebui să mă ajute să nu mai fumez. Nu e bun de nimic.

-Păi tu porți și plasturi, dar și fumezi. Bravo, Gavril. Cumpără nicotină fiole și injectează-ți direct în venă.

-Este așa ceva de cumpărat?

-Nu știu, nu am idee, dar repede ai sărit. Nicotină în venă îți mai lipsește.

-Hai măi, Eduardule, ce îți pasă ție?. Dacă ai avea viața mea ai fuma și tu. Uite, ți-am luat un suc de kiwi. Bagă în tine și nu îmi mai ține predici, te rog.

Râd și deschid cutia de suc . Albuș își aprinde și el o țigară. Nevasta lui mânâncă un fel de covrigi dintr-o pungă galbenă. Puștiul lor are trei cărți în mână și vrea să îmi spună ceva în legătură cu ele. Mă prefac că vorbesc la telefon, iar puștiul renunță. Se adresează lui Albuș:

-Tatăăi!, uiti eu am plătit numa’ douî cărțî, da’ ni-o măi dat una în plus.

-Uăi, ci ghini, răspunde Albuș. Dă sî văd ci cărțî ăi cumparat, uăi.

-Da’ tu de ce nu ai intrat în librărie?, îl întreb pe Albuș ? Ți-a fost frică să nu te îmbolnăvești ? Bântuie hepatita prin librării, nu-i așa?

-Uăi Eduard, nu-țî măi bate gioc di oameni. Eu am alti locuri undi merg, nu la librărie. Eu merg la bisericî, la mânăstiri. Nu-mi trebe nie cărțî di celia cu curu’ gol cum să scriu amu, câ eu nu-s păgân.

-Albuș, tu ai terminat o facultate. Când erai student mergeam împreună la chefuri. Cum naiba te-ai scrântit în halul ăsta? Ți-a borât și ție diavolul pe suflet? Dacă unul ca tine care are o licență universitară spune că librăriile sunt locuri dubioase, ce naiba să mai cer de la unul care nu a trecut dincolo de Podul Moldovei?

-Da, am făcut o facultate. Ți-i ciudî?

-Și tot așa vorbeai acolo?, cu ,,uăi’’ și ,,ghini’’, întreabă mirat Gavril. De ce ai mai trimis puștanul la librărie dacă știi că acolo e un loc rău famat ?

-Diego!, ia aratî lu’ tata ci cărțî ăi cumparat, spune Albuș.

-I-auzi bre, îl cheamă Diego, se miră Gavril. Cum dracu’ să te cheme Diego Albuș ?

Râdem. Albuș ne privește cu dispreț.

-Uiti, tatăăi, spune Diego. Am cumparat o carte dispri viața lu’ sfîntu’ Mina șî o carti dispri părintili Cliopa. O vrut sâ îni dea șî o carte cu dicelia, știi matali, da eu nu am vrut șî am luat asta cu pozî.

-Cu fumei goali? întreabă Albuș.

-Nu, cu poezii. Da’ am aruncat-o răpidi. Am spus cî tata’ meu nu mă lasî cu poezii acasî.

-Da’, ghini ăi făcut.

Diego ne arată mândru cărțile . Cea de a treia carte conține mai mult fotografii istorice. La fotografia lui Avram Iancu, puștiul se oprește și întreabă:

-Tatăăi, da ‚ aista cini i ?

-Ar trebui sî cie Avram Iancu, da’ eu cred cî i poza unui ungur cî românii nu poartî musteți.

-Ești foarte deștept, spun eu. Nu există români  mustăcioși, nici nu au existat. Unde ai citit asta ? În memoriile sfântului Habotnicus?

-Ia nu măi faci mișto di mini. Eu știu măi ghini cî merg la bisericî, merg la mânăstiri, dau pomelnici, mă spovidesc. Tu te-i spovidit ? La bisericî di când n-ăi mers?

-Frate, ăsta vorbește serios, se miră Gavril. O să adune încă vreo cinci ca el și o să te ardă pe rug. În locul tău aș pleca din Mălini. Uite la el ce întreabă: ..la bisericî di când n-ăi mers’’? Măi frate, zici că suntem pe vremea lu’ Ștefan cel mahmur.

-I-a borât diavolul pe suflet, spun eu trist. Nu mai ai cum să îl ajuți.

Puștiul continuă să răsfoiască paginile cărții.

-Da’ fumeia aiasta cini i?, întreabă el.

-Ecaterina Teodoroiu, răspund eu. O mare eroină.

Copilul mă privește uimit apoi spune:

-Tatăăi!, nenea aista di cari tu zâcei câ îi satanist o zâs câ fimeia aiasta i erou.

S-a lăsat tăcerea. Gavril își aprinde o nouă țigară și ridică din umeri. Îmi face semn să nu mă cert.

-Nu-i nicio eroină, spune răspicat Albuș. Comuniștii o scos prostiili aiestea. Nici nu o existat Ecaterina aiasta.

-Măi nene!, ești nebun, cum dracu poți afirma asta, întreb supărat. Bunicul meu a luptat la Mărășești. A povestit când a venit acasă despre Ecaterina Teodoroiu.

-Poțî dovidi? Așă și io pot sâ zâc cî existî extratereștri, da nu pot dovidi. Ari cineva o dovadî că fumeia aiasta o existat?

-Măi frate, ăsta e nițel retardat, se miră Gavril. Ce dovadă vrei, frate? Nu ai văzut pozele din cartea de istorie ?

-Acelia nu-s adivarati. Îs manipulări comunisti ca sî credim noi cî fimeia i egalî cu barbatu’. Da’ fimeia nu-i egalî cu barbatu’.

-Da’ cu cine e egală ? Adică soția ta e inferioară ție?

-Așă o lasat Iisus pi pământ. Iarî eu nu-mi învâț copchilu’ sî creadî în Ecaterine șî eroi comuniști șî sataniști.

-Na, că a făcut satanistă pe Ecaterina Teodoroiu, mă supăr eu. Asta chiar că le întrece pe toate. Măi, Albuș te-am văzut la biserica eroilor din centrul satului la comemorare. Ce naiba căutai acolo dacă nu crezi că există eroi?

-Aceia din centru’ îs eroi, da aiștia din cărțî nu-s . Noi nu credem în comuniști șî sataniști. Noi sîntem ortodocși, nu sataniști. Ia zî, Eduard când ăi mers ultima datî la biserică ?

-Am fost mâine. Care e problema ta?

-Api vezi? Un om fărî Dumnezău. Ci sî ceri la un om cari credi în sataniști șî comuniști?

Gavril aprinde altă țigară și spune :

-Tare ți-aș da câteva scatoalce Albușule. Hai, Eduard, hai să mergem. Pe ăștia să îi ducă în Mălini, sfântul ăla de care ai zis tu.

-Habotnicus ?

-Ăla, bătui-ar Dumnezeu !

Plecăm. Aud cum ne înjură Albuș. Nevasta lui vorbește la mobil.

-Întârzâiem oleacî. Stai liniștitî câ ț-am cumparat curichi. Căutâm alt taxi. Cu aista nu merim cî i satanist.

Urc în mașină. Gavril râde și aruncă pe geam țigările.

-În veci nu o să mai fumez.

-Bravo!, Gavriluț, . Dă-le dracului de fumigene puturoase.

Mergem în tăcere până ajungem la intrarea în Mălini. Gavril oprește mașina și se dă jos. Îl urmez.

-Ce sat frumos, spune Gavril. Doamne!, ce sat frumos.

-Da, răspund eu.

Urcăm înapoi în mașină. Lui Gavril îi curg lacrimile .

-Ce naiba ai măi Gavril? De ce plângi?

-Așa plângem noi, sataniștii când vedem ceva frumos.

-A, da. Asta așa e.

Cobor în dreptul casei. Pufoasa e cățărată pe poartă. Mă aștepta. Întru în curte și mă duc direct la fântână. Nu e nevoie să scot apă. Cineva a scos deja apă proaspătă și rece. Poate mama, poate îngerul de pază. Poate Domnul Dumnezeul meu.

Eduard Dorneanu
Mălini 22 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului . 

BANCĂ PE BUTURUGI DE PĂR

PUFOASA

ATACUL CĂMĂȘILOR ALBE

Câți habotnici locuiesc în România? O groază. Sunt cei care cred că Dumnezeu e ortodox și ține evidența contabilă a locașelor de cult. Sunt cei care se târâie în genunchi în jurul mănăstirilor . Sunt cei care stau la coadă la moaște. Sunt cei care îți pot explica imediat cum e raiul, cât poartă la sandale sfântul Petru și câte mătănii trebuie să faci pentru ca Domnul să îți ierte zilnic măcar 16 păcate. Ei bine, într-o astfel de țară ai crede că există și cultul eroilor. S-au construit biserici unde sunt pomeniți eroii, e real. Oamenii se adună și acolo, tot la zile festive. Mai sunt eroii cinstiți în țara asta sau amintirea lor este folosită de unii și de alții ?

M-am gândit să scriu ceva despre ,,atacul cămășilor albe’’, mai ales că la el a participat și bunicul meu, Vasile Dorneanu. Apoi mi-a fost rușine. Să nu mă înțelegeți greșit. Mi-a fost rușine de rușinea celor care ar fi citit editorialul meu. Eroii care au luptat pentru patrie au fost uitați de mulți dintre cei care se bat cu pumnul în piept că sunt români. Oamenilor le este mai ușor să se roage, să înjure și să mintă. Domnul nu poate fi păcălit oricât de epresivo-bovin ar fi rânjetul mistic al celor care se roagă pentru a le se ierta păcatele deși sunt siguri că le vor repeta imediat după ce ies din locașurile de cult.

Sunt mândru că sunt român. Și spun asemeni celor care au luptat la baionetă pe câmpul de luptă de la Mărășești-Moara Albă : PREZENT ! PE AICI NU SE TRECE !

Eduard Dorneanu
Mălini 22 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului . 

TURTE

PLAY-OFF LIGA CAMPIONILOR/EUROPA LEAGUE –EDIȚIA 2014-2015

Marți, miercuri și joi s-au desfășurat meciurile tur din play-off-ul Ligii Campionilor și Europa League. Iată câteva rezultate interesante:

Liga Campionilor :

Salzburg-Malmo 2-1

Gazdele au avut 26 de ocazii de gol, dar oaspeții au marcat în minutul 90. O eventuală calificare a suedezilor ar constitui o mare surpriză.

Aalborg-Apoel Nicosia 1-1

Ciprioții au avut doar 2 șuturi ( sau ștange cum ar spune bulgarii) pe spațiul porții. Îi văd pe ciprioți favoriți pentru meciul retur.

Europa Leaque:

Dinamo Moscova- Omonia Nicosia 2-2

Ciprioții au avut o posesie superioară, iar rușii au jucat din minutul 62 în 10.

H.J.K. Helsinki-Rapid Viena 2-1

Un scor ciudat. H.J.K. este o echipă foarte modestă. Bănuiesc că în retur va lua o căruță de goluri la Viena.

Dinamo Minsk-Nacional Madeira 2-0

Nu mă miră atât de tare. Portughezii au tratat meciul acesta cu lejeritate și au încasat o corecție penibilă.

Petrolul-Dinamo Zagreb 1-3

Un antrenor ,,meseriaș’’ –asta lipsește celor de la Petrolul.

Lyon-Astra Giurgiu 1-2

Voi reveni cu un editorial. Ai noștri ,,i-au rupt’’ pe francezi.

Au mai fost și alte rezultate, dar acestea mi-au atras atenția în mod vizibil. Voi reveni cu editoriale pentru unele dintre ele.

Eduard Dorneanu
Mălini 22 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului . 

CHIPĂRUȘI COPȚI

PRIMĂVĂRELE

MĂLINI-VOLUMUL 1- CAPITOLUL 38

Cred că am răcit. Îmi ard obrajii, pieptul, palmele. Mi-e sete și mi s-a făcut poftă de turte coapte pe plită. Dacă aș avea acum o turtă fierbinte, cu coajă neagră, ce bine ar fi. Aș lipi-o întâi de pieptul meu, apoi în stânga, în dreptul inimii și abia apoi aș mânca-o. Da, îmi ard palmele. Poate că ar trebui să le odihnesc în verdele ierbii sau în răcoarea apei de fântână. Ies afară și mă așez pe banca de lemn din cerdac. Vântul nu reușește să îmi domolească febra. Mă dor tâmplele și sunt răgușit. Cred că am răcit.

Aud cum vorbesc în livadă mama și Rezuca. Mama vântură fasolele strânse zilele trecute.

-Zrrr!, se aude zgomotul făcut de fasole pe tabla groasă a căzii.

Mi-e drag și acest sunet al începutului de toamnă.

-Cam câte kile or fi?, întreabă Rezuca.

-Nu știu că nu le-am cântărit, răspunde mama.

-Tot sânt vreo zăci’. Da, precis.

-Dacă spui tu, așa o fi.

-Uni’ rămăsăsâm? A, da. Am fost șî am dus vaca lu’ Timișoaia cî era pi șanț. Bag samî cî s-o întors di pi coastî șî vacaru’ n-o văzut cî lipsăști. Când am vinit înapoi nu am măi găsât cucoșălu’ cari ni l-ăi dat mata’. Cum șî undi o ci plecat nu știu. Șî doarî înainte di a mă duci la Timișoaia l-am văzut cum calca găinili șî cânta. Undi s-o ci dus oari?

-Poate e prin livadă. O fi sărit gardul.

-Mari dreptati ai. N-am catat în livadî.

-Acolo trebuie să fie. Doar nu s-o fi dus și cocoșu’ în străinătate ca toată lumea de pe aici.

-Cî ghini zâci. Mă duc sî îl caut.

Mă doare și o măsea. Privesc cum zboară către miazăzi păsări negre, multe păsări negre. Nu cred că pleacă deja în țările calde. E încă destul de cald. Apele Moldovei și ale Suhăi nu s-au răcit, imașurile sunt verzi, iar fructele fraților pomi nu s-au copt.

-L-am găsât, spune Rezuca.

-Unde era?, întreabă mama? În livadă ?

-Era cu găinili. Când m-am întors l-am găsât cu eli. Să uita la mini dintr-o parti. Știe’ cî m-am suparat pi el.

-O fi zburat în livadă și s-a întors. Nu are unde să plece.

-D-apoi cum ! Undi i-a ci măi ghini ca la mini?

-Ha,ha, ha, râde mama amuzată de seriozitatea cu care Rezuca a spus ultimile cuvinte.

-Da, zău așa.

E răcoare. Doar palmele mele sunt fierbinți. Și tâmplele. Și pieptul. Ca și când aș fi lipit de albul trupului meu o turtă caldă.  

Merg pe coama cerdacului. În copilărie, era joaca mea preferată. Distanța nu e mare de la un stâlp al cerdacului la altul. Ajung imediat la stâlpul din partea dreaptă a casei, apoi sar în curte pe aleea de ciment.

-Hahaha! , ce fain.

Lângă alee e unul dintre aricii care locuiesc sub cerdac. Animăluțul țepos mă privește curios, fără frică.

-Măi țeposule! Dacă aterizam pe tine? De ce nu m-ai strigat? Ha,ha,ha.

Întind mâna către arici. Acesta nu fuge, nu se face ghem.

-Doar suntem prieteni, nu-i așa?, spun eu bucuros.

Mă întorc în cerdac și reiau joaca. Sar de pe coama cerdacului pe aleea de cerdac. Ariciul nu a plecat, dar de data asta am fost atent ca nu cumva să aterizez în apropierea lui.

Îngerul de pază se suie și el pe coama cerdacului.

-Eu pot sări mai departe ca tine, frate om, spune îngerul zâmbind. Pot și cu ochii închiși.

-Nu te cred, frate înger. Hai să ne întrecem.

-Sărim amândoi cu ochii închiși. Da, frate om?

-Da, frate înger.

Sar peste florile din fața cerdacului. Cu ochii închiși și brațele deschise. Îngerul de pază a ajuns aproape de poarta dinspre drum.

-Nu e corect, spun eu. Te-ai ajutat de aripi.

-Ha,ha,ha, râde îngerul de pază. Și tu puteai face asta, frate om.

-Eu nu am aripi, știi doar.

-Da, dar le ai pe ale mele, frate om. Ha, ha, ha.

Stăm pe iarbă și râdem. Ariciul se apropie de noi și ne privește mirat. Îngerul de pază îl ia în palme și zboară cu el deasupra Măliniului, apoi se întoarce și îi dă drumul în iarba verde a curții.

-Ce fain, frate înger.

Un înger și un arici au zburat deasupra satului meu. Prietenii mei cu aripi și țepi. Prietenii mei.

Eduard Dorneanu
Mălini 20 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului .