MĂLINI-VOLUMUL 1-CAPITOLUL 39

Sunt în oraș, în Fălticeni. M-am așezat pe o bancă vopsită în verde și privesc cum se ceartă două tinere. Ambele sunt brunete, înalte, îmbrăcate în cămăși largi și pantaloni scurți . Îl aștept pe taximetristul Gavril. Acesta s-a dus să își cumpere o cafea și țigări. Tinerele se scuipă, iar una dintre ele își scoate pantofii și îi aruncă înspre ,,inamica ei’’, apoi pleacă desculță și foarte supărată.

-Vaco!, strigă cealaltă tânără. Disperato!

Gavril se întoarce împreună cu Siuc Albuș, Ama, soția lui Albuș și un puști, probabil copilul celor doi.

-Stați un pic pe bancă, vă rog, spune Gavril. Beau cafeaua, fumez două țigări și mergem spre Mălini.

-Ți-am zis de o mie de ori să lași dracului țigările, îi spun supărat. O să crăpi din cauza nicotinei.

-Și eu ți-am răspuns de un milion de ori că nu mă pot lăsa. Uite, și acum am un plasture care ar trebui să mă ajute să nu mai fumez. Nu e bun de nimic.

-Păi tu porți și plasturi, dar și fumezi. Bravo, Gavril. Cumpără nicotină fiole și injectează-ți direct în venă.

-Este așa ceva de cumpărat?

-Nu știu, nu am idee, dar repede ai sărit. Nicotină în venă îți mai lipsește.

-Hai măi, Eduardule, ce îți pasă ție?. Dacă ai avea viața mea ai fuma și tu. Uite, ți-am luat un suc de kiwi. Bagă în tine și nu îmi mai ține predici, te rog.

Râd și deschid cutia de suc . Albuș își aprinde și el o țigară. Nevasta lui mânâncă un fel de covrigi dintr-o pungă galbenă. Puștiul lor are trei cărți în mână și vrea să îmi spună ceva în legătură cu ele. Mă prefac că vorbesc la telefon, iar puștiul renunță. Se adresează lui Albuș:

-Tatăăi!, uiti eu am plătit numa’ douî cărțî, da’ ni-o măi dat una în plus.

-Uăi, ci ghini, răspunde Albuș. Dă sî văd ci cărțî ăi cumparat, uăi.

-Da’ tu de ce nu ai intrat în librărie?, îl întreb pe Albuș ? Ți-a fost frică să nu te îmbolnăvești ? Bântuie hepatita prin librării, nu-i așa?

-Uăi Eduard, nu-țî măi bate gioc di oameni. Eu am alti locuri undi merg, nu la librărie. Eu merg la bisericî, la mânăstiri. Nu-mi trebe nie cărțî di celia cu curu’ gol cum să scriu amu, câ eu nu-s păgân.

-Albuș, tu ai terminat o facultate. Când erai student mergeam împreună la chefuri. Cum naiba te-ai scrântit în halul ăsta? Ți-a borât și ție diavolul pe suflet? Dacă unul ca tine care are o licență universitară spune că librăriile sunt locuri dubioase, ce naiba să mai cer de la unul care nu a trecut dincolo de Podul Moldovei?

-Da, am făcut o facultate. Ți-i ciudî?

-Și tot așa vorbeai acolo?, cu ,,uăi’’ și ,,ghini’’, întreabă mirat Gavril. De ce ai mai trimis puștanul la librărie dacă știi că acolo e un loc rău famat ?

-Diego!, ia aratî lu’ tata ci cărțî ăi cumparat, spune Albuș.

-I-auzi bre, îl cheamă Diego, se miră Gavril. Cum dracu’ să te cheme Diego Albuș ?

Râdem. Albuș ne privește cu dispreț.

-Uiti, tatăăi, spune Diego. Am cumparat o carte dispri viața lu’ sfîntu’ Mina șî o carti dispri părintili Cliopa. O vrut sâ îni dea șî o carte cu dicelia, știi matali, da eu nu am vrut șî am luat asta cu pozî.

-Cu fumei goali? întreabă Albuș.

-Nu, cu poezii. Da’ am aruncat-o răpidi. Am spus cî tata’ meu nu mă lasî cu poezii acasî.

-Da’, ghini ăi făcut.

Diego ne arată mândru cărțile . Cea de a treia carte conține mai mult fotografii istorice. La fotografia lui Avram Iancu, puștiul se oprește și întreabă:

-Tatăăi, da ‚ aista cini i ?

-Ar trebui sî cie Avram Iancu, da’ eu cred cî i poza unui ungur cî românii nu poartî musteți.

-Ești foarte deștept, spun eu. Nu există români  mustăcioși, nici nu au existat. Unde ai citit asta ? În memoriile sfântului Habotnicus?

-Ia nu măi faci mișto di mini. Eu știu măi ghini cî merg la bisericî, merg la mânăstiri, dau pomelnici, mă spovidesc. Tu te-i spovidit ? La bisericî di când n-ăi mers?

-Frate, ăsta vorbește serios, se miră Gavril. O să adune încă vreo cinci ca el și o să te ardă pe rug. În locul tău aș pleca din Mălini. Uite la el ce întreabă: ..la bisericî di când n-ăi mers’’? Măi frate, zici că suntem pe vremea lu’ Ștefan cel mahmur.

-I-a borât diavolul pe suflet, spun eu trist. Nu mai ai cum să îl ajuți.

Puștiul continuă să răsfoiască paginile cărții.

-Da’ fumeia aiasta cini i?, întreabă el.

-Ecaterina Teodoroiu, răspund eu. O mare eroină.

Copilul mă privește uimit apoi spune:

-Tatăăi!, nenea aista di cari tu zâcei câ îi satanist o zâs câ fimeia aiasta i erou.

S-a lăsat tăcerea. Gavril își aprinde o nouă țigară și ridică din umeri. Îmi face semn să nu mă cert.

-Nu-i nicio eroină, spune răspicat Albuș. Comuniștii o scos prostiili aiestea. Nici nu o existat Ecaterina aiasta.

-Măi nene!, ești nebun, cum dracu poți afirma asta, întreb supărat. Bunicul meu a luptat la Mărășești. A povestit când a venit acasă despre Ecaterina Teodoroiu.

-Poțî dovidi? Așă și io pot sâ zâc cî existî extratereștri, da nu pot dovidi. Ari cineva o dovadî că fumeia aiasta o existat?

-Măi frate, ăsta e nițel retardat, se miră Gavril. Ce dovadă vrei, frate? Nu ai văzut pozele din cartea de istorie ?

-Acelia nu-s adivarati. Îs manipulări comunisti ca sî credim noi cî fimeia i egalî cu barbatu’. Da’ fimeia nu-i egalî cu barbatu’.

-Da’ cu cine e egală ? Adică soția ta e inferioară ție?

-Așă o lasat Iisus pi pământ. Iarî eu nu-mi învâț copchilu’ sî creadî în Ecaterine șî eroi comuniști șî sataniști.

-Na, că a făcut satanistă pe Ecaterina Teodoroiu, mă supăr eu. Asta chiar că le întrece pe toate. Măi, Albuș te-am văzut la biserica eroilor din centrul satului la comemorare. Ce naiba căutai acolo dacă nu crezi că există eroi?

-Aceia din centru’ îs eroi, da aiștia din cărțî nu-s . Noi nu credem în comuniști șî sataniști. Noi sîntem ortodocși, nu sataniști. Ia zî, Eduard când ăi mers ultima datî la biserică ?

-Am fost mâine. Care e problema ta?

-Api vezi? Un om fărî Dumnezău. Ci sî ceri la un om cari credi în sataniști șî comuniști?

Gavril aprinde altă țigară și spune :

-Tare ți-aș da câteva scatoalce Albușule. Hai, Eduard, hai să mergem. Pe ăștia să îi ducă în Mălini, sfântul ăla de care ai zis tu.

-Habotnicus ?

-Ăla, bătui-ar Dumnezeu !

Plecăm. Aud cum ne înjură Albuș. Nevasta lui vorbește la mobil.

-Întârzâiem oleacî. Stai liniștitî câ ț-am cumparat curichi. Căutâm alt taxi. Cu aista nu merim cî i satanist.

Urc în mașină. Gavril râde și aruncă pe geam țigările.

-În veci nu o să mai fumez.

-Bravo!, Gavriluț, . Dă-le dracului de fumigene puturoase.

Mergem în tăcere până ajungem la intrarea în Mălini. Gavril oprește mașina și se dă jos. Îl urmez.

-Ce sat frumos, spune Gavril. Doamne!, ce sat frumos.

-Da, răspund eu.

Urcăm înapoi în mașină. Lui Gavril îi curg lacrimile .

-Ce naiba ai măi Gavril? De ce plângi?

-Așa plângem noi, sataniștii când vedem ceva frumos.

-A, da. Asta așa e.

Cobor în dreptul casei. Pufoasa e cățărată pe poartă. Mă aștepta. Întru în curte și mă duc direct la fântână. Nu e nevoie să scot apă. Cineva a scos deja apă proaspătă și rece. Poate mama, poate îngerul de pază. Poate Domnul Dumnezeul meu.

Eduard Dorneanu
Mălini 22 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului .