dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

miercuri, 27 august 2014

PORTARU’, CERCELUL ȘI CLIȘEELE

Actuala echipă a Petrolului seamănă foarte mult cu echipa C.F.R. Cluj de acum câteva sezoane. Are un lot competitiv, o arenă modernă dar și câteva hibe. La C.F.R. făceau parte din lot doi jucători care gafau exact când nu trebuia. Ați ghicit: este vorba de Cadu și Stăncioiu. Nu am înțeles de ce acești doi jucători au făcut parte dintr-un lot foarte atât de valoros, ba au mai fost și folosiți ca titulari în foarte multe meciuri.
Petrolul are o echipă care poate câștiga lejer campionatul intern și ar fi trebuit să se califice fluierând în fața celor de al Dinamo Zagreb. Din păcate, cineva a hotărât ca în loc de un antrenor consacrat să fie adus fostul portar al Sportului Studențesc, un domn simpatic care uneori poartă un cercel într-o ureche. Acest distins domn a făcut performanță ca antrenor la Rapid, în perioada în care trupa giuleșteană avea un lot de invidiat. Nu am crezut nici atunci, așa cum nu cred nici acum că antrenorul a avut un rol determinant. Rapidul avea o trupă foarte valoroasă, iar jucătorii rapidiști au jucat excepțional fiecare meci din cupele europene. În sferturi au fost eliminați de o altă echipă românească. Atunci mi-am dat seama că antrenorul feroviar a adoptat o tactică tare ciudată. Evident, după eșec, distinsul domn antrenor a făcut câteva declarații de presă în care clișeele au ținut loc de scuze și de speranțe.
Anul acesta, în play-offul Europa Leaque, Petrolul a luat bătaie în meciul tur chiar pe teren propriu de la Dinamo Zagreb. Croații nu au jucat mai bine, nu au arătat nimic special din punct de vedere fotbalistic. Talentatul antrenor al echipei românești nu a trimis în prima repriză pe jucătorii petroliști la atac, ci dimpotrivă au jucat relativ defensiv. Asta a permis croaților să câștige mijlocul terenului și să conducă tactic acest meci. La conferința de presă, inegalabilul antrenor român a bucurat pe telespectatori cu limbajul său deosebit format din clișee, cu o expresivitate minimaxiană(termenul ăsta vine de la un canal de desene animate, nu vă gândiți la altceva) și evident, cu tupeul său romburakian . Culmea este că Petrolul ar putea să învingă în deplasare pe croați și să întoarcă rezultatul, dar pentru asta ar trebui ca legendarul antrenor român să spună câteva cuvinte magice. De exemplu: ,,haida’ măi, hai și noi la atac!’’ sau ,,Hai băieții, hai să atacăm , ce naiba mai avem de pierdut?’’. Am mare încredere în magnificul antrenor român. Bănuiesc că la Zagreb ai noștri vor învinge cu 14-3 și se vor întoarce acasă plictisiți, sictiriți dar satisfăcuți. La conferința de presă, supercalifragilisticul antrenor petrolist ne va gâdila auzul cu alte câteva clișee de genul: ,,a fost o luptă în care noi ne-am dorit mai mult calificarea, iar ei și-au înscris 12 autogoluri în prima repriză’’. Nu-i așa, domnule antrenor? Multă baftă! Și un car cu paie. . .


Eduard Dorneanu
Mălini 27 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu