dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

marți, 19 august 2014

O ZI FĂRĂ TRISTEȚE- MĂLINI 19 AUGUST-2014

Am scos barabule din câteva cuiburi aflate în apropierea Ioanei, mărul ionatan. Voi face focul în soba de tablă din livadă. Între timp curăț barabulele de coaja subțire. Mi-e poftă de scrijele cu sare. Abia aștept să coc barabulele pe plita încinsă. Barabulele  au coaja roșiatică sau galbenă. Sunt soiuri diferite, dar ambele au gust bun. Cele care au coaja galbenă sunt mai ,,făinoase’’, mai moi. Le las un pic în apă ca să se frăgezească, apoi le pun pe plită, iar focul le va rumeni.
Una dintre berzele care au cuib pe Ulița Poștii a aterizat în livadă și se plimbă printre popușoi. O privesc zâmbind. Barza se oprește în dreptul Helgăi, mărul de pe hat, și mănâncă nu știu ce. Poate pe șarpele care ieri își unduia culorile închise în apropierea prunului Tana. Sau poate că a prins o șopârlă. Cine știe...
Așez barabulele pe plita încinsă. Sunt vesel, cu adevărat vesel.
-Ha,ha, ha ! Ce frumos miros scrijelele !
Presar sare deasupra lor. Barabulele au după coacere o coajă crocantă, foarte bună la gust. Râd din toată inima. În livada mea unde frații pomi rostesc rugăciuni curate, iar îngerii se bucură alături de mine.

O zi fără tristețe să aveți !


Eduard Dorneanu
Mălini 19 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului .  

2 comentarii: