MĂLINI-VOLUMUL 1- CAPITOLUL 36

Căldura lui august a uscat suflete triste, ierburi încâlcite pe gardurile livezilor și oasele animalelor abandonate în prunduri. Verdele imașului se luptă cu otrava care coboară din cer. Fiecare buruiană, fiecare fir de iarbă caută apă vie în pământul binecuvântat al Măliniului. Animalele au nevoie de umbră și de un loc de odihnă. Infernul fierbinte despică în douăzeci și patru de bucăți pietrele argintii ale Suhăi. Păstrăvii din iazuri suportă din ce în ce mai greu zilele fierbinți ale verii. Boiștenii, clenii, chișcarii sau mrenele se ascund sub maluri sau sub lespezile de piatră cufundate în apele Suhăi și Moldovei. Aud cum își țipă bucuria diavolul în Pădurea Prisos. Închid ochii și aștept. Diavolul își acoperă pieptul cu scoarță de mesteacăn și țipă mai tare. În urma lui, din ciupercile cu pălărie roșie și puncte albe țâșnește sânge și agheazmă neagră. Deschid ochii și privesc înspre miazănoapte. De acolo vin de obicei norii gri care răcoresc pășunile alpine și bucură livezile, grădinile și ochii bătrânilor satului meu. Din păcate, niciun nor nu se apropie de Mălini.

Aduc apă rece de la fântâna cu roată de lemn. Umplu cu apă proaspătă castronașul pisicii Pufoasa și troaca din care beau găinile. Tuturor le e sete. Găinile au aripile desfăcute. Beau apă, apoi se scaldă în tărâna fierbinte din jurul tuiei. Pufoasa bea și ea, apoi se întinde sub o frunză de ferigă. Mama vine din livadă. A strâns bobul și acum îl întinde în cerdac. Va rămâne acolo până când bobul se va usca bine de tot. Am mai cumpărat doi metri de lemn. Încep să transport lemnele despicate acum câteva zile. Folosesc tot bătrâna tărăboanță de care râd vecinii mei bogați. Fiecare bucată de lemn trebuie așezată în șopron cu atenție pentru ca nu cumva lemnele să se surpe după ce au fost clădite. Căldura îmi pârjolește brațele și mă face să transpir îngrozitor deși de obicei nu se întâmlă așa ceva. Strigătele diavolului nu se opresc. Umplu tărăboanța, apoi așez o bucată de scândură pe talpa șopronului, la intrare. Intru în șoron și încep să clădesc lemnele. Așez bucățile de lemn, apoi ies afară și încarc din nou tărăboanța.

-Îl auzi cum strigă?, frate om, mă întreabă îngerul de pază.

-Aud, frate înger. Îl bucură suferința fraților pomi și a oamenilor.

-Da. Pentru el suferința celorlalți este un prilej de mare bucurie.

-Să știi că și unii oameni sunt exact la fel.

-Diavolul lucrează prin oameni, nu uita. Ascultă cum se bucură. Ascultă.

Diavolul aleargă prin Pădurea Prisos. La strigătele lui de bucurie răspund oamenii din labirint, cei închiși în dogme umilitoare și egoiștii care își pierd tinerețea în brațele unor femei fără suflet.

-Aud, frate înger. Aud.

Încarc încă o tărăboanță cu lemne de fag. Tricoul albastru e ud, iar o buburuză a aterizat pe gâtul meu și se plimbă fără grijă pe pielea mea transpirată. Nu mă opresc decât după ce ajung în șopron. Iau buburuza și o duc afară.

-Dămi-o mie, frate om, spune îngerul de pază. O să o duc pe malul apei Moldovei, la răcoare.

-Ce bine, frate înger, ce bine.

Îi dau îngerului buburuza și zâmbesc fericit. Diavolul nu își mai țipă bucuria. Îmi scot tricoul și rămân pe jumătate gol alături de un înger, o buburuză și o tărăboanță veche. Ne rugăm împreună. În limba îngerilor, a buburuzelor, a tărăboanțelor. Suntem prieteni și frați. Pe vecie.

Eduard Dorneanu 
Mălini 4 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului