MĂLINI-VOLUMUL 1- CAPITOLUL 38

Cred că am răcit. Îmi ard obrajii, pieptul, palmele. Mi-e sete și mi s-a făcut poftă de turte coapte pe plită. Dacă aș avea acum o turtă fierbinte, cu coajă neagră, ce bine ar fi. Aș lipi-o întâi de pieptul meu, apoi în stânga, în dreptul inimii și abia apoi aș mânca-o. Da, îmi ard palmele. Poate că ar trebui să le odihnesc în verdele ierbii sau în răcoarea apei de fântână. Ies afară și mă așez pe banca de lemn din cerdac. Vântul nu reușește să îmi domolească febra. Mă dor tâmplele și sunt răgușit. Cred că am răcit.

Aud cum vorbesc în livadă mama și Rezuca. Mama vântură fasolele strânse zilele trecute.

-Zrrr!, se aude zgomotul făcut de fasole pe tabla groasă a căzii.

Mi-e drag și acest sunet al începutului de toamnă.

-Cam câte kile or fi?, întreabă Rezuca.

-Nu știu că nu le-am cântărit, răspunde mama.

-Tot sânt vreo zăci’. Da, precis.

-Dacă spui tu, așa o fi.

-Uni’ rămăsăsâm? A, da. Am fost șî am dus vaca lu’ Timișoaia cî era pi șanț. Bag samî cî s-o întors di pi coastî șî vacaru’ n-o văzut cî lipsăști. Când am vinit înapoi nu am măi găsât cucoșălu’ cari ni l-ăi dat mata’. Cum șî undi o ci plecat nu știu. Șî doarî înainte di a mă duci la Timișoaia l-am văzut cum calca găinili șî cânta. Undi s-o ci dus oari?

-Poate e prin livadă. O fi sărit gardul.

-Mari dreptati ai. N-am catat în livadî.

-Acolo trebuie să fie. Doar nu s-o fi dus și cocoșu’ în străinătate ca toată lumea de pe aici.

-Cî ghini zâci. Mă duc sî îl caut.

Mă doare și o măsea. Privesc cum zboară către miazăzi păsări negre, multe păsări negre. Nu cred că pleacă deja în țările calde. E încă destul de cald. Apele Moldovei și ale Suhăi nu s-au răcit, imașurile sunt verzi, iar fructele fraților pomi nu s-au copt.

-L-am găsât, spune Rezuca.

-Unde era?, întreabă mama? În livadă ?

-Era cu găinili. Când m-am întors l-am găsât cu eli. Să uita la mini dintr-o parti. Știe’ cî m-am suparat pi el.

-O fi zburat în livadă și s-a întors. Nu are unde să plece.

-D-apoi cum ! Undi i-a ci măi ghini ca la mini?

-Ha,ha, ha, râde mama amuzată de seriozitatea cu care Rezuca a spus ultimile cuvinte.

-Da, zău așa.

E răcoare. Doar palmele mele sunt fierbinți. Și tâmplele. Și pieptul. Ca și când aș fi lipit de albul trupului meu o turtă caldă.  

Merg pe coama cerdacului. În copilărie, era joaca mea preferată. Distanța nu e mare de la un stâlp al cerdacului la altul. Ajung imediat la stâlpul din partea dreaptă a casei, apoi sar în curte pe aleea de ciment.

-Hahaha! , ce fain.

Lângă alee e unul dintre aricii care locuiesc sub cerdac. Animăluțul țepos mă privește curios, fără frică.

-Măi țeposule! Dacă aterizam pe tine? De ce nu m-ai strigat? Ha,ha,ha.

Întind mâna către arici. Acesta nu fuge, nu se face ghem.

-Doar suntem prieteni, nu-i așa?, spun eu bucuros.

Mă întorc în cerdac și reiau joaca. Sar de pe coama cerdacului pe aleea de cerdac. Ariciul nu a plecat, dar de data asta am fost atent ca nu cumva să aterizez în apropierea lui.

Îngerul de pază se suie și el pe coama cerdacului.

-Eu pot sări mai departe ca tine, frate om, spune îngerul zâmbind. Pot și cu ochii închiși.

-Nu te cred, frate înger. Hai să ne întrecem.

-Sărim amândoi cu ochii închiși. Da, frate om?

-Da, frate înger.

Sar peste florile din fața cerdacului. Cu ochii închiși și brațele deschise. Îngerul de pază a ajuns aproape de poarta dinspre drum.

-Nu e corect, spun eu. Te-ai ajutat de aripi.

-Ha,ha,ha, râde îngerul de pază. Și tu puteai face asta, frate om.

-Eu nu am aripi, știi doar.

-Da, dar le ai pe ale mele, frate om. Ha, ha, ha.

Stăm pe iarbă și râdem. Ariciul se apropie de noi și ne privește mirat. Îngerul de pază îl ia în palme și zboară cu el deasupra Măliniului, apoi se întoarce și îi dă drumul în iarba verde a curții.

-Ce fain, frate înger.

Un înger și un arici au zburat deasupra satului meu. Prietenii mei cu aripi și țepi. Prietenii mei.

Eduard Dorneanu
Mălini 20 august 2014
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului .