Cazanul plin de cartofi fierbe pe o pirostrie veche. Vântul ridică aburul deasupra livezii. Apa tremură încet. Miros a fum înecăcios şi a cartofi fierţi. Alimentez focul cu crengile tăiate din copacii uscaţi ai livezii. Nu înţeleg de ce mai toţi pomii sunt atacaţi de o boală ciudată, necunoscută. Soarele mi se aşază în spate ca o povară semipreţioasă. Cocoşul cântă alungând liniştea. E toamnă, da. . .
Porumbul s-a uscat înainte de vreme anul acesta. Merele sunt mult mai mici decât ar trebui, nucile sunt rare şi neobişnuit de tari. Doar prunele sunt foarte gustoase iar în butoaie fermentează borhotul care va ajunge în cazanele de ţuică. Aburul din cazan îmi intră în ochi şi mă face să lăcrimez. Plec să cumpăr suc de lămâie de la un magazin.
-Toamna a adus numai mizerii, spune cineva în pragul magazinului.
Privesc noile preţuri: 4 lei kilogramul de mălai( grisat), 3,5 lei kilogramul de făină albă, 2,5 lei pâinea rotundă. Oamenii sunt îngrijoraţi, chiar foarte.
-Da' ţigarile cât mai costă?
-14 lei, răspunde vânzătorul.
-Atunci, salut. Nu mai fumez că doar n-o să îmi vând porcu' ca să cumpăr ţigări.
Nu râde nimeni. Omul care afirmă că se lasă de fumat este un caz fericit; nu poţi renunţa la mâncare, la respirat, la visare. Creşterea preţului la făina de porumb va duce la scumpirea tărâţelor de grâu şi implicit a cărnii de porc. Asta va însemna că de Crăciun porcii nu se vor vinde bine la obor, iar oamenii se vor mulţumi cu câteva kilograme cumpărate de la magazinele de tip METRO. Ţăranii vor pierde din nou. Vestea creşterii preţurilor la produsele de bază a întristat satul şi a închis în lăzile de zestre ultimele economii. Cei care au pe cineva în străinătate vor răzbate cumva dincolo de iarna apăsătoare a tranziţiei. Ceilalţi se vor chinui până când schimbarea în bine va îngropa neputinţa oamenilor.
- Dă-mi un suc de lămâie din acela ieftin, spun cu voce joasă.
Sticla de doi litri şi jumătate are eticheta roasă de şoareci. Îmi e ruşine să cer altă sticlă şi cum alţi bani nu mai am ies din magazin destul de abătut. Salut două femei care coboară dintr-o maşină cu numere de Italia. Nu îmi amintesc de unde le ştiu deşi ambele se bucură nespus de revederea cu mine.
- Numai bine, Eduard, îmi urează doamnele.
- Sănătate şi mult noroc!, întorc şi eu urările.
Femeile au cearcăne mari care le schimbă cumva fizionomia. Nu îmi amintesc numele lor deşi îmi par foarte cunoscute. Toamna schimbă femeile în lacrimi. Zâmbesc. Primesc atingeri şi alte zâmbete.
În livadă cartofii sunt potrivit de fierţi. Andreea, vecina mea în vârstă de cinci ani se joacă cu motanul Nero.
- Ce faci băiatuleeee?, întreabă pe motan fetiţa? Vrei cartofiori motănaşuleeee?
- Cartofii sunt pentru păsări, Andreea, dar dacă ai răbdare prăjim seminţe de bostan după ce dau cazanul jos de pe pirostrie. Vrei?
- Da, da vreau!, se bucură Andreea.
Cobor cazanul şi într-o tigaie uriaşă cu găuri pun seminţele de dovleac. Acum mirosul cartofilor fierţi se amestecă şi cu cel de dovleac. Aburul urcă din nou deasupra livezii.
- Da' îmi cureţi şi un cartofior, întreabă Andreea?
- Sigur că da! Ai răbdare să se răcească un picuţ.
Motanul Nero miroase sticla de suc aruncată în iarbă. Andreea îl mângâie şi motanul se preface că o loveşte cu lăbuţele.
- Ha,ha, ha!, râde micuţa mea vecină.
Dumnezeu plânge sprijinit de cuvintele rămase într-o veşnicie aproximativă. Norii aleargă în întâmpinarea noului albastru.
Eduard Dorneanu
Mălini,5 septembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu