ASALT IN PORTUL CELOR 7 ZEIŢE

 dimineaţa am debarcat în portul celor şapte zeiţe, 
 oamenii locului muriseră cu o seară înainte sub focul încrucişat al iertării.
 Polidamas a fost primul care a păşit pe plaja blestemată   
 urletul lui de luptă ne-a adus sângele în obraji,
 ca de fiecare dată când jefuiam casele părăsite ale muritorilor.
 
 din colibele fără uşi, podoabele dispăreau una după alta, 
 lăcomia era atât de mare încât am luat şi brăţările de umbră ale icoanelor fumegânde.
 ascunse în beciuri de piatră am găsit şi tăbliţele legii, 
 oamenii din vechime scriseseră în ele cele mai frumoase minciuni,
 aşa că le-am luat cu noi ca dovadă că există moarte şi după moarte. 
 
 cei mai tineri dintre luptători au băut sângele femeilor răstignite pe podiumul vopsit  

 violet, 
 apoi au dansat pe jumătate goi invocând tristeţea unui ideal inutil.
 am stat deoparte un timp pentru a reuşi să număr  izvoarele secate de urmaşii

 minotaurului
 dar răzbunarea mi-a aprins pletele cu blasfemiile ei
 şi a trebuit să îţi caut mormântul printre epavele corăbiilor aproape putrezite.
 
 şi fiindcă sunt bărbatul unei singure trădări, 
 am jurat să îmi caut moartea
 luptând pentru o cauză de dinainte pierdută,
 undeva, 
 dincolo de albastrul impur al speranţei.