Plouă.Pădurea miroase a porridge şi a rană deschisă.Alergăm în formaţie strănsă.Fiecare copac poate ascunde un potenţial inamic, fiecare clipă poate fi ultima. Aruncătorului de grenade i s-a rupt bucata de piele cu care îl agăţam în spate şi acum trebuie să îl port in braţe ca pe un copil.Alergarea mă oboseşte peste măsura dar nu exista alternativă.Moartea e pe urmele noastre. . .
Duke Stilling se împiedică de un fir şi declanşează o serie de explozii.De data asta avem noroc:dispozitivele au fost amplasate lateral de noi.Duke se ridica zâmbind aratându-şi tatuajul norocos de pe braţul drept:o femeie fără cap.
-M-a apărat şi de data asta se laudă camaradul. . .
-Dacă era şi fără mâini găseai o comoară îl ironiză Sasha.
-Ce ştiţi voi ruşii. . .
Căpitanul dă ordin să ne camuflăm.În faţa noastră a apărut un pluton de soldaţi.Oamenii fumează,se strigă pe nume fără nici o grijă şi sunt imbrăcaţi ca de paradă.Pas cu pas moartea se apropie de ei ca de o pradă.Îi pot numara uşor:sunt treizecişişase de oameni.Din şase mitraliere de calibrul 14,5 moartea pleacă muscând adânc trupuri,brazde de pământ,copaci. . .Se executa foc şi din pistoalele mitralieră calibrul 7,62 iar după un sfert de oră nu mai e nimeni în viaţă dintre inamici.
-Unde naiba se duceau ăştia,se miră preotul nebun?Le mai lipsea un D.J. şi un ring de dans.Incredibil . .
Morţii sunt mutilaţi în ultimul hal.Nu e o victorie adevărată. Moartea râde sprijininând cerul cu copacii contorsionaţi ai unei păduri în care morţii miros a porridge.Credinţa ca o rană deschisă ne cere să mergem mai departe fără să privim înapoi.Ploaia ne şterge paşii şi intrebările nepotrivite.Alergăm in continuare in formaţie strânsă.Pădurea asta nu se mai termină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu