m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fara temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au rascolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat..
de mână cu tine timpul s-a scurs cu totul altfel,
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente având gustul şampaniei amestecate cu sânge.
m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt,
vocea mea a răsunat puternică,nepământeană ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne ştearga paşii ca un duşman fară scrupule, fară onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericita pentru că îmbratişarea ei nu e de ajuns.
m-ai învaţat sa te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva,
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauză pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău,
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.
la sfarşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu