DEPARTE DE TROIA (ziua 27)

Noaptea se așează între noi murdărindu-ne cu praful stelelor căzătoare.Înaintăm atenți prin pădure .Copacii ascund umbrele cerului de ochii noștri iscoditori.Inima îmi bate tot mai tare simțind parcă un pericol iminent.Noaptea se așează între noi ca o mamă vitregă speriată de consecințele unei tristeți apăsătoare.Nasturii camarazilor strălucesc nefiresc în beznă.Zâmbesc strângând în palma stângă o grenadă defensivă.Tuturor le e frică de întuneric.Tuturor. . . 

  Primim ordin să ne oprim din mers.Cercetașii s-au întors și au depus în fața căpitanului pe Miro Stankevicius,un camarad lituanian foarte respectat de toată lumea.Miro e cu mâinile legate și cu căluș la gură.Stă în genunchi iar în jurul lui camarazii se adună unul câte unul.Căpitanul ascultă raportul cercetașilor care afirmă că Miro a început să urle și să se poarte ciudat.Ca atare au fost nevoiți să îl lege și să îl aducă înapoi cu forța. 

Căpitanul se așează și el în genunchi în fața lui Miro.Cei doi se privesc un timp în ochi ca și cum fiecare ar cere celuilalt ajutor .I se dă jos călușul lituanianului dar mâinile îi rămân legate.
-Ce se întâmplă cu tine,camarade, întreabă căpitanul privindu-l cu milă ?
-Spun tot ,murmura Miro.Spun tot.Mergeam cu ceilalți cercetași prin pădure când deodată din scorbura unui copac a venit la mine Dumnezeu.M-a strigat pe nume și apoi s-a oprit la câțiva pași de mine de unde mi-a poruncit:``Miro,fiul Meu!Întoarce-te în tabără și în timpul nopții omoară șapte camarazi.Taie-le capetele și adu-Mi semn că ai respectat porunca Mea.Pentru asta te voi face înger în ceruri lângă strămoșii tăi din veac.Te aștept aici dimineață.Să nu întârzii !``

Nu vă pot omori.Am trecut prin atâtea împreună.Căpitane, caută tu un loc unde să mă ascunzi de Dumnezeu.Trebuie să existe un astfel de loc.Nu-i așa că există?
-Nu există ,camarade.Cred că ai început să inebunesti.
-Dar L-am auzit căpitane. L-am auzit cum îmi cerea să vă omor. Nu vă mint,nu va mint.Auziți?Se aude si acum cum mă strigă:``Miroooooooooooooo!Miroooooooooo!Trebuie să existe un loc unde mă puteți ascunde...Trebuie să existe...

   La ordinul căpitanului, preotul nebun se așează și el în genunchi lângă cei doi.Începe o rugăciune șoptită într-o limbă ciudată cel puțin pentru mine.Miro îl privește fascinat.Pare a fi singurul care înțelege cuvintele rugăciunii,singurul care poate înțelege cuvintele oricărei rugăciuni.Căpitanul îi așează lituanianului pe cap chipiul alb,îl ridica în picioare și ne ordonă să îl salutăm.Preotul nebun îi tăie gâtul atât de repede încât Miro nici nu realizează că moartea l-a sărutat pe frunte.Sângele a țâșnit ca un izvor viu direct pe fața căpitanului.Sasha plânge în spatele unui copac.Patterson se apucă să sape o groapă fără să întrebe pe nimeni dacă are sau nu voie.Luna iese dintre nori luminând pădurea,oamenii și blestemele neînțelese. 

   Noaptea se așează între noi ca o mamă vitregă speriată de consecințele unei tăceri apăsătoare.Adormim greu.Dumnezeu ne alină cu o ploaie rece.Lumânările puse la mormântul camaradului se sting una câte una.Suntem departe de Troia.Atât de departe. . .