Soarele s-a rostogolit ca un uriaş semn de pace şi a încălzit trupurile oamenilor ce îşi aşteaptă moartea. Simt cum se topeşte sub mine zăpada. Parcă un vrăjitor nemilos ar fi adus înapoi soarele dintr-un exil nemeritat iar acum totul în jurul său devine deşertăciune.Se simte miros de primăvară iar în păduri mugurii stau gata să plesnească.Doar Moartea e mereu aceeaşi iar privirea ei ne caută necontenit la fiecare întoarcere a clepsidrei.
E cald. Din trupurile noastre se ridică aburi spre albastrul unui cer interzis.Sfinţii din ceruri visează alaturi de noi un viitor din care durerea lipseşte cu desăvârşire.
Alături de mine stau încă şapte camarazi privind înspre est de unde aşteptam să apară inamicii.Am fost trimişi să ridicăm muniţia dar la întoarcere camionul nostru s-a stricat şi am fost repede reperaţi.Acum aşteptăm să vedem cu ce număr de duşmani ne vom confrunta.Nu putem pleca şi lăsa camionul cu muniţie în mijlocul drumului. Recunosc că mi-a trecut ideea asta prin cap dar sigur că aşa ceva este inacceptabil.Aşteptăm. . .
-Îi văd ,strigă Sasha.Sunt departe de noi,undeva la est.Ne caută cu nişte câini ciudaţi.Nu sunt mulţi,am numărat doar zece inşi plus câinii aceia .Nu recunosc rasa.Sunt tare urâţi.
-Nu sunt câini, afirmă liniştit Veniamin Kaspero.Sunt vulpi dresate.
-Dresate pentru ce?
-Nu ştiu sigur dar sunt vulpi.Uitaţi-vă mai atent.
-Vulpi?Nu se poate. . .
Au văzut şi inamicii camionul.Se sfătuiesc între ei şi se despart in două grupuri:un grup format din cinci inşi vine direct spre camion iar celalat o apucă prin dreapta dorind să ne suprindă prin lateral.
Aşteptăm la cincizeci de metri de camion rugându-ne ca el să nu explodeze. Ne e frică să nu arunce cu grenade, de aceea va trebui să îi lăsăm să se apropie cât mai aproape. Patterson se roagă în genunchi după vechea modă a templierilor, Sasha mănâncă şi rosteşte un ,,Tatăl nostru'' formal,doar aşa ca să fie împăcată toată lumea. Veniamin sărută crucea de la gât şi se inchină spunând ceva în latină.Ceilalţi camarazi sunt nepăsători,Moartea nu îî mai sperie absolut deloc.
Fiecare dintre noi ne alegem adversarul.Al meu e înalt, îmbrăcat în albastru de sus până jos. În viaţa de zi cu zi aş trece pe lângă el ca pe lângă un felinar stins,nu i-aş da nici o importanţă. Acum însă trebuie ca unul din noi să se oprească definitiv din vis.. .
Ne ridicăm în picioare şi tragem în inamici.Oamenii şi vulpile se rostogolesc în zăpadă tipându-şi durerea.O singură vulpe ajunge până la noi şi îl prinde pe Sasha de mâna dreaptă. Patterson o împuşcă imediat dar Saha urlă că va muri dacă nu i se face imediat vaccin.
-Nu ai nici pe dracu rusule,îi reproşează doctorul după ce îi inspectează mâna.Nu vezi că dinţii vulpii nu au trecut prin manta?
-Dar mă simt tare ciudat, contiună Sasha sub privirile amuzate ale camarazilor.
-După un litru de votcă mă mir că mai simţi ceva.
Transportăm trupurile morţilor în paduricea de pe marginea drumului. Preotul nebun îi buzunăreşte pe toţi fără să aibă nici cea mai mică reţinere.Îl aşteptăm să termine apoi acoperim morţii cu zăpadă.Veniamin ne anunţă că motorul camionului dă semne de revenire la viaţă. înainte de a urca verificăm încă o dată dacă dinspre est nu mai apare vre-un inamic.Drumul e pustiu:oamenii şi animalele sunt moarte.
Camionul se târăşte cu greu pe un drum plin de zăpadă şi gheaţă.De undeva dintr-o ţară necunoscută primăvara se pregăteşte să revină printre noi.O vom primi ca de obicei :murdari de sănge şi lacomi de viaţă.O pasăre albă ţipă necontenit avertizându-ne că iarna e pe sfârşite.Un anotimp moare, altul revine. . .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu