prea multă tăcere
privirea mea sprijină pereţii. Ingrid
doarme incălţată pe canapeaua din bucătărie.
Cu ochii închişi nu mai pare la fel de frumoasă
e aproape o oarecare deşi adineauri aripile noastre
se sărutau.
Ies în balcon în căutare de singurătate.Iarna
e acolo dintotdeauna:
-Nu ai plecat?
-Nu.
-Măi sa fie,anotimpurile astea. . .
o să îmi cumpăr zăvoare din jad
nu suport albul risipit de gerunziile
considerate de mai toată lumea clişee de sezon.
mă întreb ce visează Ingrid. Aş putea să îi tai pletele
s-ar trezi speriată şi ar ţipa atât de tare
încât iubirea ar fi un efect secundar.Da, ar fi o idee de nota zece
nu şi-ar da seama că am facut asta din răutate
ar plânge un timp cu dinţii înfipţi in buza de jos a urii
dar tot m-ar ierta speriată de cuvintele care încă stau între noi.
sunt Atlas
sprijin pereţii cu privirea mea obosită
dragostea doarme încălţată pe canapeaua veche
mâinile mă dor mai tare ca o dimineaţă alături de tine
prea multă tăcere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu